Întrebarea directă

„Mă iubeşti?” –  Ioan 21:17

Petru nu mai declară nimic acum (compară cu Matei 26:33-35). Omul natural face afirmaţii şi declaraţii; dragostea personalităţii umane se descoperă doar prin durerea provocată de această întrebare a lui Isus Cristos. Petru Îl iubea pe Isus în felul în care orice om natural iubeşte un om bun. Aceasta este dragostea ce ţine de temperament; ea poate pătrunde adânc în fiinţa omului, dar nu atinge centrul fiinţei.

Dragostea adevărată nu declară niciodată nimic. Isus a spus: „Pe oricine Mă va mărturisiînaintea oamenilor”, adică îşi mărturiseşte dragostea nu doar prin cuvinte, ci prin tot ceea ce face.Până când nu suntem răniţi astfel, încât să fim scăpaţi de orice amăgire cu privire la noi înşine. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate pătrunde în noi şi nu-şi poate face lucrarea în viaţa noastră. Cuvântul lui Dumnezeu  ne răneşte aşa cum nu ne poate răni nici un păcat, deoarece păcatul slăbeşte simţurile noastre. Întrebarea Domnului măreşte sensibilitatea noastră, până când această rană făcută de Isus produce cea mai puternică durere posibilă.

Resimţim această durere nu numai într-un mod natural, ci şi în profunzimea  personalităţii noastre. Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul şi nu mai rămâne nici o amăgire. Este imposibil să abordezi în mod sentimental această întrebare a Domnului; nu poţi spune lucruri amabile când Domnul îţi vorbeşte direct; durerea este prea mare. E o durere atât de mare, încât nu te mai poţi gândi la nimic altceva. Nu poate fî nici o îndoială în legătură cu durerea provocată de Cuvântul lui Dumnezeu într-un copil al Său,dar momentul în care simţim durerea este marele moment al revelaţiei.

Oswald Chambers

Scopul rugăciunii

“Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” Luca 11:1

Rugăciunea nu face parte din viaţa omului natural. Auzim spunându-se că omul va avea de suferit în viaţă dacă nu se roagă; mă îndoiesc de aceasta. Ceea ce va avea de suferit este viaţa Fiului lui Dumnezeu din el. viaţă care nu se hrăneşte cu mâncare, ci cu rugăciune. Când un om este născut de sus, în el se naşte viaţa Fiului lui Dumnezeu; el poate ori să lase acea viaţă să moară de foame, ori să o hrănească. Rugăciunea este modul în care se hrăneşte viaţa lui Dumnezeu din noi. Concepţia noastră obişnuită despre rugăciune nu se găseşte în Noul Testament. Noi privim rugăciunea drept un mijloc de a primi diferite lucruri pentru noi înşine; scopul biblic al rugăciunii este să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu Însuşi.

“Cereţi şi vi se va da.” Noi mormăim ceva în faţa lui Dumnezeu, ne apărăm sau suntem apatici, dar cerem foarte puţine lucruri. Şi totuşi, ce îndrăzneală minunată are un copil! Domnul nostru spune: “Dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…”. Cere, şi Dumnezeu va face. Dă-I o şansă lui Isus Cristos, fa-I loc de acţiune! Problema e că nici un om nu face aceasta dacă n-a ajuns la capătul puterilor. Când ai ajuns la capătul puterilor, nu ţi se mai pare o laşitate să te rogi, ci aceasta este singura cale de a ajunge în contact cu realitatea. Fii tu însuţi înaintea lui Dumnezeu şi prezintă-I problemele tale, lucrurile în legătură cu care ştii că ai ajuns la capătul puterilor. Cât timp îţi eşti atotsuficient, nu ai nevoie să-I ceri ceva lui Dumnezeu.

Nu este atât de adevărat că “rugăciunea schimbă lucrurile” pe cât este de adevărat că “rugăciunea mă schimbă pe mine”, şi apoi eu schimb lucrurile. Dumnezeu aşa lucrează, încât rugăciunea bazată pe Răscumpărare să schimbe modul în care omul priveşte lucrurile. Rugăciunea nu este ceva ce schimbă lucrurile în exterior, ci ceva care face minuni în starea lăuntrică a omului.

Oswald CHAMBERS

Răscumpărarea creează nevoia pe care tot ea o împlineşte

„Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el.” 1 Corinteni 2:14.

Evanghelia lui Dumnezeu creează un sentiment al nevoii după Evanghelie. Pavel spune: „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită” – pentru cei care sunt netrebnici? Nu. ..pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia”. Majoritatea oamenilor se cred cu totul morali, de aceea nu simt nevoia după Evanghelie. Dumnezeu este Cel care creează acea nevoie de care nici un om nu este conştient până când nu i Se revelează Dumnezeu însuşi. Isus a spus: „Cereţi şi vi se va da”, dar Dumnezeu nu poate da până când omul nu cere. Nu e vorba că El nu vrea să dea, ci acesta este modul în care a constituit El lucrurile pe baza Răscumpărării.

Prin cererea noastră. Dumnezeu pune în funcţie procesul care creează lucruri ce n-au existat înainte ca noi să le cerem. Realitatea lăuntrică a Răscumpărării este că ea e întotdeauna creativă. Pe măsură ce Răscumpărarea creează viaţa lui Dumnezeu în noi, ea creează şi lucrurile care ţin de acea viaţă. Nimic nu poate satisface o nevoie mai bine decât ceea ce a creat acea nevoie. Acesta este înţelesul Răscumpărării – ea creează şi satisface.”Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii”, a spus lsus. Noi predicăm despre experienţele noastre şi oamenii arată interes, dar aceasta nu va trezi în ei sentimentul nevoii. Dar dacă este înălţat Isus Cristos, Duhul lui Dumnezeu va crea conştienta nevoii de El.

În spatele vestirii Evangheliei se află Răscumpărarea creativă a lui Dumnezeu. Răscumpărare ce lucrează în sufletele oamenilor. Nu mărturia personală îi mântuieşte pe oameni. „Cuvintele pe care vi le spun Eu sunt duh şi viaţă.”

Oswald CHAMBERS

Am eu o gândire carnală?

Când între voi este invidie fi ceartă, nu sunte[i voi carnali?

1 Corinteni 3:3, București 2001

Omul natural nu ştie nimic despre ce înseamnă a trăi în carne. Carnea pofteşte împotriva Duhului care a venit în noi la regenerare, iar Duhul împotriva cărnii, şi aceasta produce trăirea în carne. „Umblaţi în Duhul. – spune Pavel – şi nu veţi împlini poftele cărnii”; și trăirea în came va dispărea.Eşti certăreţ, te tulbură repede toate fleacurile? ..O. dar cine e creştin nu este aşa!” Pavel ne spune că există astfel de creştini şi el asociază aceste lucruri cu trăirea în came.

Există vreun adevăr în Biblie carc-ţi provoacă imediat o stare de iritare? Aceasta este o dovadă că încă mai eşti carnal. Dacă se realizează în tine procesul sfinţirii, nu mai rămâne nici o urmă din acest spirit.Dacă Duhul lui Dumnezeu descoperă în tine ceva rău, El nu-ţi cere să-l îndrepţi, ci îţi cere să accepţi lumina, iar El va îndrepta ce este rău. Un copil al luminii îşi mărturiseşte păcatul imediat şi stă cu totul descoperit înaintea lui Dumnezeu; dar un copil al întune­ricului spune; ..O, lasă-mă să-ţi explic”. Când pătrunde lumina şi apare convingerea că ai făcut ceva rău. fii un copil al luminii şi mărturiseşte, iar Dumnezeu se va ocupa de ceea ce este rău în tine, însă dacă te dezvinovăţeşti, te dovedeşti a fi un copil al întune­ricului.

Care este dovada că trăirea în came a dispărut? Nu te autoamăgi; când trăirea în came a dispărut, acesta este cel mai real lucru posibil. Dumnezeu se va îngriji să ai o serie de ocazii în care să experimentezi tu însuţi minunea harului Său. Testul practic este singura dovadă. „O”, vei spune, „dacă aceasta s-ar fi întâmplat înainte, aş fi avut resentimente!” Nu vei înceta să fii cea mai uimită persoană de pe pământ văzând ce a făcut Dumnezeu înlăuntrul tău.

OSWALD CHAMBERS