2 Octombrie

„Din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri.” Coloseni 1:5

Nădejdea noastră în Christos pentru viitor este izvorul şi sprijinul bucuriei noastre pe pământ. Ea ne va îndemna inimile să se gândească mai des la cer, fiindcă tot ce putem dori este făgăduit acolo. Aici suntem obosiţi şi trudiţi, dar dincolo este tărâmul odihnei, unde truditorul nu va mai asuda şi oboseala va fi alungată pentru totdeauna. Pentru cei obosiţi şi istoviţi, cuvântul odihnă înseamnă cer. Noi suntem întotdeauna pe câmpul de luptă. Suntem atât de ispitiţi dinăuntru, şi atât de chinuiţi de vrăjmaşi în afară, încât nu avem decât puţină pace, sau chiar deloc. Dar în cer ne vom bucura de victorie când steagul va fi înălţat în triumf, sabia va fi pusă în teacă, şi ÎI vom auzi pe Căpitanul nostru spunând: „bine, rob bun şi credincios” Matei 25:21).

Am suferit pierdere după pierdere, dar ne îndreptăm spre ţara nemuririi, unde nu sunt cunoscute mormintele. Aici păcatul ne îndurerează mereu, dar acolo va fi o desăvârşită sfinţenie. Ceea ce mânjeşte nu va intra în cer prin nici un mijloc. Cucuta nu poate răsări în brazdele câmpurilor cereşti. O, nu este o mare bucurie că nu vei fi izgonit pentru totdeauna, că nu vei locui în pustie pentru totdeauna, ci vei moşteni în curând Canaanul? Totuşi, nu îngăduiţi să se spună despre noi că visăm la viitor şi uităm prezentul. Lăsaţi ca viitorul să sfinţească prezentul pentru cea mai bună folosire.

Prin Duhul lui Dumnezeu, speranţa cerului este cea mai puternică forţă pentru producerea virtuţii. Este o fântână de eforturi voioase; este piatra unghiulară a sfinţeniei. Omul care are această speranţă îşi împlineşte lucrul cu putere, fiindcă bucuria Domnului îl întăreşte. El luptă împotriva ispitelor cu ardoare, fiindcă speranţa lumii viitoare înfrânge hoarda duşmanilor. El poate munci fără răsplată prezentă, fiindcă aşteaptă o răsplată în lumea care va veni.

Meditaţii C. H. Spurgeon

31 August

„Se vor încrede în braţul Meu.” Isaia 51:5

În timpurile de severă încercare, creştinul nu se poate încrede în nimic de pe pământ; de aceea, el este sfătuit să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Atunci când barca lui este la capătul puterilor, şi nu poate fi vorba de nici o salvare omenească, trebuie să se încreadă cu totul în providenţa şi grija lui Dumnezeu. Ferice de furtuna care aduce omul pe o asemenea stâncă! Binecuvântat este uraganul care conduce sufletul la Dumnezeu! Uneori nu putem comunica cu Dumnezeu din cauza mulţimii prietenilor. Dar atunci când omul este sărac, lipsit de prieteni, neajutorat şi fără nici o nădejde, aleargă în braţele Tatălui şi este îmbrăţişat cu binecuvântări! Atunci când omul este împovărat cu necazuri atât de urgente şi unice încât nu se pot spune decât lui Dumnezeu, trebuie să fie mulţumitor pentru ele. Va învăţa mai mult despre Domnul atunci decât în orice altă vreme.

O, credinciosule tulburat, necazul care te conduce la Tatăl este unul fericit! Acum că ai un Dumnezeu în care să te încrezi, pune-ţi toată încrederea în El. Nu-ţi dezonora Domnul şi Stăpânul prin temeri şi îndoieli nevrednice; fii tare în credinţă, şi dă slavă lui Dumnezeu. Arată lumii că Dumnezeul tău este mai valoros decât zece mii de lumi. Arată-le bogaţilor că eşti bogat în sărăcia ta atunci când Domnul Isus este Ajutorul tău. Arată-le celor puternici că eşti puternic în slăbiciune atunci când eşti sprijinit de „braţul veşnic” (Deuteronom 33:27). Acum este timpul credinţei şi curajului.

Fii tare şi viteaz, şi este sigur că, aşa cum Domnul a întemeiat cerurile şi pământul, tot El se va slăvi în slăbiciunea ta şi îşi va preamări Numele în necazurile tale. Grandoarea bolţii cereşti ar trebui nimicită dacă cerurile s-ar sprijini pe o coloană vizibilă, şi credinţa ta şi-ar pierde slava dacă s-ar sprijini pe ceva vizibil prin ochii fireşti. Fie ca Duhul Sfânt să te ajute să te odihneşti în Isus In această ultimă zi a lunii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Psalmul 146

Lăudați cu toți pe Domnul totdeauna!
La El cu laudă suflete să vi!
Cât voi trăi Îl voi lăuda întruna
Pe Dumnezeul meu cât timp voi fi.

Nu căutați la cei mai mari scăpare
Și nu vă-ncredeți într-un muritor
Nu veți găsi la oameni rezolvare
Și nici la fiii lor vre-un ajutor.

Suflarea lor atât de iute trece
Și în pământ se-ntorc fără elanuri
Cu ei odată în mormântul rece,
Le pier aceeași zi mărețe planuri.

Ferice-acel ce ajutor în lume
Îl are pe-a lui Iacov Dumnezeu
Și-ntreaga lui nădejde el și-o pune
În Domnul Dumnezeul său mereu.

El a făcut și ceruri și pământul
Și tot ce e ascuns de ape reci
El a făcut și mările și vântul
A Lui credincioșie ține-n veci.

El, celor asupriți, dreptate face
Și pâine dă celor flămânzi și goi
El izbăvește, lanțul îl desface
Eliberează prinșii de război.

Deschide ochii mâna Lui cea dreaptă
Celor ce de vedere sunt lipsiți
Pe cei încovoiați El îi îndreaptă
Domnu-i iubește pe neprihăniți.

Și pe străini tot Domnu-i ocrotește
El știe cum să liniștească jalea
Pe văduvă și-orfan îi sprijinește
Dar celor răi El le răstoarnă calea.

Da, Domnul pentru veci împărățește
Sioane, Dumnezeu e-a ta tărie
Din veac în veac rămâne și domnește
Veniți, Lăudați pe Domnul pe vecie!

Daniel Hozan

10 Mai

„Dar acum, Hristos a înviat din morţi.” 1 Corinteni 15:20

Întregul sistem al creştinismului se bazează pe faptul că Christos a înviat din morţi, fiindcă „dacă n-a înviat Christos, propovăduirea noastră este zadarnica, şi zadămica este şi credinţa voastră… voi sunteţi în păcatele voastre” (1 Corinteni 15:14, 17). Divinitatea lui Christos exe dovedită prin învierea Sa, de vreme ce El a fost „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, în ce priveşte duhul sfinţeniei, prin învierea morţilor” Romani 1:4). Dacă El nu ar fi înviat, am fi avut dreptul să ne îndoim de dumnezeirea Sa. Mai mult încă, chiar şi suveranitatea lui Christos depinde de învierea Sa „căci Christos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii” (Romani 14:9).

Din nou, îndreptăţirea noastră, această binecuvântare a legământului, este legată de victoria triumfătoare a lui Christos asupra morţii şi a mormântului, fiindcă El „a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihănit” (Romani 4:25). Mai mult, nașterea noastră din nou este legată de învierea Sa, fiindcă noi ne-am născut din nou, prin învierea lui Isus Christos din morţi, la o nădejde vie” (1 Petru 1:3). Şi cu siguranţă că învierea noastră din morţi este legată de învierea Sa, fiindcă „dacă duhul Celui ce a înviat pe Isus Christos dintre cei morşi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Isus Christos din morţi, va învia şi în trupurile voastre muritoare, din pricina duhului Său, care locuieşte în voi” Romani 8:11).

Dacă Christos nu a înviat, nici noi nu vom învia; dar dacă El a înviat, atunci cei care au adormit în Christos nu vor pieri, ci vor vedea pe Dumnezeul lor. De aceea, panglica argintie a învierii străbate binecuvântările credinţei, de la naşterea din nou la slava veşnică, şi le leagă pe toate la un loc. Cât de important este, deci, acest fapt, şi cât de mult se va bucura creştinul ştiind că, fără îndoială,

„Cristos a înviat din morţi”.
Făgăduinţele s-au împlinit,
Lucrarea de răscumpărare s-a încheiat,
Dreptatea şi îndurarea s-au unit,
Căci Dumnezeu pe Fiul Său a înviat.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Români de peste tot

Români de peste tot
(Cu-al vostru crez divin)
Nu dați al vostru vot
Străinului destin!

De false teorii
Nicicând nu v-atașați
C-atunci se va-ntări
Nădejdea-n care stați.

Pe-oriunde-ai voștrii pași
Vă vor purta, voi știți
Că-nvingeți uriași
Pe Fiu dacă-L slujiți.

Trăim un timp precar
Cum Cartea vieții -a spus
Când mersul la altar
Vai! Parcă s-a redus.

Prin rugi vă conectați
Cu sfinți din alte zări
Genunchii aplecați
Creează sfinte stări.

Străin vă este locul
Dar singuri nu sunteți
Să nu se stingă focul
Pentru cerești frum’seți!

În orice țară-ați fi
Și-n orice continent
Din Slavă veți primi
Cerescul tratament.

Exemple fiți oricând
În lumea de nevoi
Chiar în necaz cântând
Și chiar în grele ploi.

Războaie iar vor fi
Și valuri de-ncercări
Dar îngeri vor sosi
Cu binecuvântări.

Ați părăsit o țară
Dar nu un crez și-un dor
De a urca pe-o scară
La veșnicul Decor.

Români de peste tot
(Cu-al vostru crez divin)
Predați al vostru vot
La Cel ce-i “Da” și-“Amin”.

George Cornici

12 Martie

„Să iubeşti pe aproapele tău.” Matei 5:43

Să-ţi iubeşti aproapele. Poate că el se lăfăieşte în bogăţie şi tu eşti sărac, trăind de pe o zi pe alta, uitându-te din căsuţa ta umilă la palatul său impunător. În fiecare zi îi vezi bunăstarea, hainele bogate şi ospeţele somptuoase. Dumnezeu i-a dat aceste daruri. Nu-i invidia bogăţia, şi nu gândi rău despre el. Mulţumeşte-te cu soarta ta, dacă nu poţi face altceva. Nu te uita la aproapele tău dorindu-ţi să te afli în locul lui. Iubeşte-l, şi atunci nu îl vei invidia. Poate că, pe de altă parte, tu eşti cel bogat, şi trăieşti alături de un sărac. Nu te ruşina să îl numeşti aproapele tău. Acceptă-ţi responsabilitatea de a-l iubi. Lumea îi numeşte inferiori. În ce sunt inferiori?

Îţi sunt mai degrabă egali, fiindcă Dumnezeu „a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului” (Fapte 17:26). Hainele sunt singurele care vă deosebesc, fiindcă tu nu eşti cu nimic mai bun decât el. El este om; ce ai putea fi tu în plus? Ai grijă să-ţi iubeşti aproapele, chiar dacă este în zdrenţe. Dar poate că vei spune: „nu pot să-i iubesc fiindcă, orice aş face pentru ei, nu primesc în schimb decât nerecunoştinţa”. Acest lucru îţi oferă prilejul să îi iubeşti mai mult. Vrei să fii o persoană fără importanţă, sau un erou al dragostei? Cel care îndrăzneşte mult câştigă mult.

Dacă dragostea ta păşeşte pe o cărare spinoasă, urmează-ţi drumul cu curaj şi iubeşte-ţi aproapele din toată inima. „Grămădeşte cărbuni aprinşi pe capul lui” (Romani 12:20), şi dacă este greu de mulţumit, nu căuta să-l mulţumeşti pe el, ci pe Stăpânul tău. Aminteşte-ţi, dacă ei îţi dispreţuiesc dragostea, Mântuitorul nu ţi-o dispreţuieşte, şi acţiunile tale sunt preţuite de El. Iubeşte-ţi aproapele fiindcă, dacă faci acest lucru, păşeşti pe urmele paşilor lui Chrisţos.
Necazurile, ce par fără nădejde.
Adesea sunt trimise de mâna îndurării.

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Martie

„Păcatul… din cale afară de păcătos.” Romani 7:13

Fiţi atenţi la gândurile uşuratice ale păcatului. Imediat după convertire, conştiinţa este atât de sensibilă încât ne temem de cel mai mic păcat. Tinerii convertiţi au o timiditate sfântă, care vine din teama de a nu-L ofensa pe Dumnezeu. Dar vai! În curând rodul acestor prime fructe este înlocuit de spinii lumii înconjurătoare. Răsadul sensibil al pietăţii se transformă într-o salcie în viaţa de mai târziu; creşte prea aplecat şi se clatină la orice adiere. Treptat, omul devine familiar cu păcatul. Urechea în care au bubuit tunurile nu va auzi sunetele uşoare.

LA început păcatul ne înmărmureşte, dar în curând vom spune „nu-i aşa că e doar unul mic”? Apoi vine unul mai mare, şi încă Unul, până când ajungem să privim păcatul ca pe o mică diversiune. Apoi urmează o presupunere total greşită: „Nu am căzut în păcat de-a binelea. Adevărat, am greşit puţin, dar în ansamblu sunt bine. Poate că am scăpat un cuvânt nesfânt, dar majoritatea conversaţiei a fost consistentă”. Astfel scuzăm păcatul. Aruncăm o mantie peste ea şi îi punem nume frumoase. Creştine, ferește-te să priveşti păcatul cu uşurătate. Ia atitudine, altfel vei cădea. Păcatul, un lucru neînsemnat? Nu e o otravă? Cine îi cunoaşte puterea mortală? Păcatul, un lucru mic? Nu vulpile mici strică viile (Cânt. 2:15)? Nu insecta de coral clădeşte o stâncă care sfărâmă vapoarele? Nu securea face să cadă stejarul cel puternic? Nu picăturile de apă distrug piatra? Păcatul, un lucru neînsemnat?

A încununat cu spini fruntea Mântuitorului şi i-a străpuns inima! L-a făcut să sufere chinuri, amărăciune şi dureri. Dacă ai putea cântări cel mai uşor păcat pe cântarul universului, ai fugi de el ca de un şarpe şi ai evita cea mai neînsemnată aparenţă a răului. Priveşte păcatul ca pe cel Care L-a crucificat pe Mântuitorul, şi vei vedea că e „din cale afară de păcătos”
Necazurile, ce par fără nădejde.
Adesea sunt trimise de mâna îndurării.

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Martie

„Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată” „Psalmi 30:6

„Moabul… se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas într-altul” (Ieremia 48:11). Dă-i unui om bogăţie. Lasă-i corăbiile să aducă mereu pradă, lasă vânturile şi valurile să-i fie slujitori şi să-i aducă vasele din mijlocul mării. Lasă-i pământul să rodească, şi lasă vremea să-l ajute în strângerea recoltelor. Lasă-l să aibă parte numai de succese. Lasă-l să stea printre oameni ca un negustor de vază. Lasă-l să se bucure de o sănătate de fier, lasă-l să meargă prin lume cu ochi strălucitori şi să trăiască fericit Dă-i un suflet optimist. Lasă-l să cânte mereu. Lasă-l să fie mereu fericit — şi cornsecinţa naturală a unui asemenea trai asupra oricărui om, fie el cel mai bun creştin, e lesne de presupus.

Chiar şi David a spus „nu mă voi clătina niciodată”, şi noi nu suntem mai buni decât David, nu suntem nici pe jumătate la fel. Fraţilor, feriţi-vă de cărările uşoare. Dacă le ocoleşti, sau dacă drumul este pietros, mulţumeşte-i Domnului pentru el. Dacă Domnul nu ne-ar presăra câteva pietre pe cărarea bunăstării, dacă nu am cădea Uneori în genunchi, dacă nu ar exista câteva pete pe stâlpul de alabastru, dacă nu ar fi câţiva nori pe cer, dacă nu ar exista câteva picături amare în vinul vieţii, am deveni intoxicaţi de plăcere.

Am visa că stăm pe o temelie, şi am sta pe o stâncă ascuţită. Ca un om adormit într-un arbore, am fi în pericol în orice clipă. II binecuvântăm pe Dumnezeu, deci, pentru necazurile noastre. Îi mulţumim pentru suişurile şi coborâşurile noastre. II slăvim numele pentru pierderea bunurilor, fiindcă simţim că dacă El nu ne-ar fi pedepsit, am fi devenit prea siguri. Bunăstarea lumească continuă este o mare încercare.
Necazurile, ce par fără nădejde.
Adesea sunt trimise de mâna îndurării.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Locuitor al cerurilor sfinte

„El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti*, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea* Lui faţă de noi în Hristos Isus.” Efeseni 2:6,7

Eu sunt locuitor al cerurilor sfinte,
Cel așezat de Dumnezeu în locurile ce-s cerești
Și-n faptele ce-s pregătite dinainte
Eu umblu, căci așa în mine, Doamne, crești!

Cu trupul meu sunt încă jos, în vale
Dar eu trăiesc în cer, cu Dumnezeu
Și tot ce văd, e slava Ta în cale
Prin înfierea care strigă Ava-n pieptul meu!

Sunt cetățean în cerurile cerurilor Tale
Servesc ca laudă slăvilor divine
Tot ce e pământesc am lepădat în vale
Și taina voiei Tale, Doamne, este-n mine!

Tot ce sunt azi e izvorât din sfatul voiei Tale
Căci nu-i nimic neaprobat de Tine
Și hotărârea Ta mi-a stat la cruce-n cale
Când harul Tău s-a revărsat spre mine!

Deschide-mi ochii, Doamne, să Te văd mai bine
Ca să pricep nădejdea cunoștinței Tale
Și pune-un duh de-nțelepciune-n mine
Și-adu-mi, Isus, din cerul Tău pe cale!

Camelia Stîngaciu 

Pierdut din cauza tacerii!

7 noiembrie Text 1Petru 3:8-17

„Si cum vor crede in Acela, despre care n-au auzit?„

Romani 10:14

Am citit despre un proces pierdut din cauza tacerii unui avocat.
Distinsul avocat Samuel Hoar (1778-1856), era avocatul apa-
rarii. Cand i-a venit randul sa prezinte cazul, el a spus juriului ca
faptele in favoarea clientului sau erau atat de evidente incat de-
monstrarea lor ar fi o insulta la adresa inteligentei lor. Juriul s-a
retras pentru deliberare si s-a intors numai dupa cateva minute cu
verdictul vinovatiei inculpatului. Samuel Hoar a fost uimit! „Cum
ati putut ajunge la un asemenea verdict?” a intrebat el. Presedin-
tele juriului a spus: „Am cazut de acord cu totii ca daca s-ar fi putut
spune ceva in legatura cu acest caz, tu ai fi spus. Dar din moment
ce n-ai prezentat nici o marturie a nevinovatiei sale, am decis sa-l
declaram vinovat”. Tacerea a pierdut un proces.

Cat de des pierdem ocazia de-a vorbi despre Cristos, pentru ca
tacem. Cei ce au nevoie sa auda Evanghelia pot trage concluzia ca
mantuirea nu este atat de importanta pentru a vorbi despre ea.
Ganditi-va numai la colegii de lucru sau la vecinii care stiu despre
noi ca suntem crestini. Cum interpreteaza ei tacerea noastra despre
Cristos? Nu se asteapta ei sa le vorbim despre El? Ei ar putea sa ne
spuna: „Am fost de acord ca daca s-ar fi putut spune ceva despre
Cristos, ne-ati fi spus. Dar din moment ce nu ati prezentat nici o
marturie in favoarea Sa, am decis sa-L respingem”.

Petru ne sfatuieste: „Fiti intotdeauna gata sa raspundeti oricui
va cere socoteala de nadejdea care este in voi” (1 Petru 3:15). Sa
vorbim intotdeauna despre El – chiar si cand nu suntem intrebati.

– R.W.D.

„Este viata ta o binecuvantare?

Vorbesti de Domnu-ti minunat?

Ai vorbit de cer, de salvare,

Acelora din moarte si pacat?” – Smyth

„Mantuirea poate veni in tacere,
dar nu trebuie sa tacem despre ea.„

Painea zilnica