Ca un munte

Ca un munte între dealuri,
Ca un foc între scântei,
Ca un râu trecut de maluri
E Cuvântul Bibliei!

Printre toate ce-s în lume
Cărți și manuscrise vechi
Ce-s numite de om ”bune”
N-au ajuns pe la urechi

Cuvinte mai dătătoare
De viață și de har!
Biblia cea salvatoare
Este-un sfânt mărgăritar!

Cartea-aceasta dovedește
Că exist-un Creator
Care zilnic stăpânește
Peste omul muritor,

Peste-ostroave, peste ape,
Peste-a lumii-împărății
Și departe și aproape
E prezent oriunde-ai fi… !

El e Cuvântul cel Veșnic
Viu și lucrător și drept
El e Dumnezeu puternic
Și în toate înțelept!

Nu-s cuvinte să cuprindă
Măreția Celui Sfânt:
Poate cerul să întindă
Ca pe-un cort peste pământ,

Face semne nevăzute,
Încă de vreun om sub cer
Poate munți ca să strămute,
Scoate lava din crater,

Cheamă astrele pe nume,
Fulgerele-L știu…și fug,
Potolește marea-n spume,
Cheamă omul dintr-un rug,

El se luptă cu dreptate,
Cu-adevăr e-ncins la brâu
Credincios este în toate
Și pe toate ține-n frâu!

Chiar de mulți Îi stau în cale
Și se pun chezași în drum,
Dumnezeu cu-a’ Sale care
Trece și preface scrum

Orișice împotrivire,
Orice plan făcut de om.
El păzește-a Sa zidire,
Cercetează pom cu pom,

El nu are trebuință
De-avocat, de-apărător.
Toate Îi sunt în putință,
Căci e Drept Judecător!

El Își apără lucrarea
Ce-a ‘nceput jos pe pământ.
Tot ce vrea-i doar ascultarea
De Cuvântul Său cel Sfânt!

Nu se teme nici de gloate,
Nici de omul furios;
Când El zarea o străbate
Ca un Fulger luminos,

Se-ngrozesc atunci dușmanii
Dau ‘napoi, se prăpădesc…
Unde sunt a’ lor strădanii
Și cei ce te urmăresc?

Cum să mai cauți scăpare
La cei răi, când știi că sus
Într-o veșnică splendoare
Șade Veșnicul Isus!

El păzește a Sa turmă,
O-ngrădește cu-al Său brat,
Chiar de porcii vin și scurmă
Și se-ntinde câte-un laț

Să mai prindă cate-o oaie,
O oița-un mielușel,
Vin și lupi și mai jupoaie
‘Ici pe ‘colo câte-un miel,

Totuși El este Păstorul,
El veghează peste tot,
El va fi Judecătorul
Ca și-n zilele lui Lot!

El va face deosebirea
Între cel rău și cel bun
Cel ce a trăit sfințirea
Va trăi cu-al Său Stăpân!

Cel ce și-a stricat purtarea
Și-a umblat după desfrâu,
Aspră-i va fi acuzarea,
Lacrimi îi vor curge, râu…

Deci mai bine, azi cu toții
Sinceri, să ne cercetăm:
Cel ce judeca-va morții
Știe și unde umblăm,

Și-orice faptă și vorbire…
Totu-i gol, descoperit
Șansa este doar SFINȚIRE,
Pentru cerul cel slăvit!

Nu mai e timp de gândire,
Nu e loc de dat ‘napoi…
Ia astăzi o hotărâre
Pentru ziua de apoi!

Hotărăște-ți azi destinul
Tu decizi, e viața ta…
Cine îti este stăpânul?
Pe ce cale vei umbla?

De aceasta va depinde
Întru’ totul soarta ta:
Dă navală, și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Pentru ce să pierzi tu totul
În Împărăția Lui
Ca în iad să te-ardă focul
Pentru restul timpului?

Mai există o portiță,
Încă mai este și har!
Prin adâncă pocăință
Primești mântuirea-n dar!

Azi, căci mâine nu se știe
Dacă ai să mai trăiești?
Pentru-a Lui Împărăție
Poți ca să te pocăiești!

E aproape să se-arate
Slava Marelui Hristos!
Deci renunță azi la toate
Să trăiești de-acum frumos,

Mare-ți va fi răsplătirea,
Nicicând nu vei regreta,
Vei gusta ce-i nemurirea
În Împărăția Sa!

El, Mesia, Preaînaltul
Va domni pentru vecii!
Leapădă deci tot păcatul
Așteptând aceea zi.

Luptă, rabdă, iartă toate
Uită-ți tot trecutul tău,
Doar prin Dumnezeu se poate
Face bine din ce-i rău.

Cheamă-L în a ta viață,
Spune-i Lui tot greul tău
Si El îți va da speranță
Și puteri pe drumul greu.

El e Totul, îndrăznește,
Doar prin El încă ești viu
Nu-L auzi cum îți șoptește
Că vrea să îți spună ‘fiu’?

Ca un Tată, cu iubire
Poartă grija ta mereu,
Vrea să îți dea mântuire
Prin Isus, prin Fiul Său!

Ce-a murit pentru păcatul
Lumii-ntregi și pentru-al tău…
Recunoaște că-Împăratul
E Fiul Lui Dumnezeu!

Doar atât, și ai salvare
Doar atât, și ești iertat… !
Poate-i ultima strigate
Și-apoi vei fi judecat…

Azi câstigă-ți mântuirea,
Azi primește-L pe Hristos,
Caută să trăiești sfințirea
Pentru Cerul Glorios!

Valentin Ilisoi 

Reclame

Sunt eu fericit in felul acesta?

“Ferice de…” Matei 5:3-11

Când citim pentru prima dată afirmaţiile lui Isus, ele par minunat de simple, nu ne uimesc, ci pătrund neobservate în subconştientul nostru. De exemplu, Fericirile par doar nişte precepte blânde şi frumoase făcute pentru oamenii înstrăinaţi de lume şi nefolositori pentru ea; ele nu au multă utilitate practică în lumea prozaică şi dură în care trăim.

Însă curând descoperim că Fericirile conţin «dinamita” Duhului Sfânt. Ele “explodează”, am putea spune, atunci când situaţiile din viaţa noastră le determină s-o facă. Când Duhul Sfânt ne aduce aminte de una dintre aceste Fericiri, spunem: “Ce cuvinte senzaţionale sunt acestea!” şi suntem nevoiţi să decidem dacă vrem sau nu să acceptăm uimitoarea revoluţie spirituală care se va produce in viaţa noastră dacă vom asculta de cuvintele Lui. Aşa lucrează Duhul lui Dumnezeu. Nu trebuie să fim născuţi din nou pentru a putea aplica literal Predica de pe munte. Interpretarea ei literală este o joacă de copii; dar interpretarea ei prin Duhul Sfânt, pe măsură ce El aplică cuvintele Domnului nostru la situaţia noastră, este lucrarea grea a unui sfânt.

Învăţătura lui Isus este cu totul diferită de modul nostru natural de a privi lucrurile şi, la început, aduce o tulburare uluitoare. Noi trebuie, treptat, să ne transformăm umblarea şi vorbirea conform principiilor lui Isus Cristos, pe măsură ce Duhul Sfânt le aplică la situaţia noastră. Predica de pe munte nu este un set de legi şi reguli, ci este o prezentare a vieţii pe care o vom trăi atunci când vom lăsa ca Duhul Sfânt să lucreze liber în noi.

Oswald CHAMBERS

Ai să-L vezi de pe munte

Pământul a-nceput să-şi scuture povara
Ajunse mult prea grea prin cosmos să o poarte,
Şi în mişcarea lui pe mulţi îi prinde teama
Căci de e supărat, îi duce pân’ la moarte!

Dar n-are el controlul la tot ce se petrece
Căci Dumnezeul veşnic îi spune ce să facă,
El controlează lumea ce prin furtuni o trece
Când Dumnezeu vorbeşte şi munţii se apleacă!

Vin uragane mari ce intră şi prin casă
Smulgând chiar şi din braţe pe cei mai dragi ai tăi,
Îţi fură bogăţia nimica nu îţi lasă
Ascultă omenire: Fugi azi din drumul ei!

Dar cum poţi ca să fugi şi unde să te-ascunzi?
Căci nicăieri în lume nu eşti în siguranţă,
Poţi ca să vii chiar astăzi, când glasul Il auzi
La singurul ce poţi ca să găseşti speranţă

La Dumnezeul veşnic ce are în control
Întregul Univers cu tot ce el cuprinde,
La glasul Lui se-nchină întregul protocol
Pământul se supune când Dumnezeu vorbeşte!

Prieten drag sau frate ce cauţi azi un răspuns
La tot ce se întâmplă pe-ntregul Univers,
Răspunsul poţi să-l afli numai în cartea sfântă
Acolo ne vorbeşte Acel ce i-a dat mers

Vino la Domnul astăzi, până când se mai poate
Căci încurând pe Domnul îl vom vedea venind
Dacă te-ntorci la EL vei fi urcat pe munte
De-acolo-L vei vedea cu miile cântând.

George Lupsea 

Poţi coborî de pe munte?

„Câtă vreme aveţi lumină, credeţi în lumină.”

loan 12:36

Cu toţii avem momente când ne simţim cum nu se poate mai bine şi spunem: „Mă simt apt pentru orice; ce bine-ar fi să rămân aşa tot timpul!” Dar nu suntem chemaţi să rămânem aşa tot timpul. Acele momente sunt momente de iluminare lăuntrică, pe care apoi trebuie să le trăim în practică chiar şi atunci când nu suntem deloc înclinaţi să facem asta.

Mulţi dintre noi nu suntem buni pentru această lume de toate zilele atunci când nu suntem „pe vârful muntelui“. Şi totuşi, trebuie să ne ridicăm viaţa obişnuită la standardele revelate în ceasurile de înălţare.

Nu lăsa niciodată să dispară un sentiment care s-a trezit în tine într-un ceas de înălţare. Nu-ţi pune picioarele minţii tale să se odih­nească la căldură, spunând: „Ce stare minunată!” Acţionează imediat. Fă ceva,  tocmai pentru că n-ai vrea să faci nimic. Dacă, la o oră de rugăciune, Dumnezeu ţi-a arătat ceva de făcut, nu spune: „Voi face”; fă acel lucru! la-te de ceafă şi scutură lenea cuibărită în tine. Lenea se vede întotdeauna în tânjirea după ceasurile de înălţare; vorbim despre ajungerea la momente înălţătoare. Trebuie să învăţăm ca, în zilele de întuneric, să trăim la înălţimea lucrurilor pe care le-am văzut pe munte.

Nu te da bătut din cauză că nu ai reuşit odată; încearcă din nou. Distruge-ţi orice posibilitate de retragere şi rămâi predat Lui Dumnezeu printr-un act de voinţă. Nu-ţi schimba niciodată deciziile, însă ai grijă să iei fiecare decizie în lumina ceasului de înălţare!

Oswald Chambers

Ai să-L vezi de pe munte

Pământul a-nceput să-şi scuture povoara
Ajunse mult prea grea  prin cosmos să o poarte,
Şi  în mişcarea lui pe mulţi îi prinde teama
Căci  de  e supărat,  îi duce pân’ la moarte!

Dar n-are el controlul la tot ce se petrece
Căci Dumnezeul veşnic îi spune ce să facă,
El controlează lumea ce prin furtuni o trece
Când Dumnezeu vorbeşte şi munţii se apleacă!

Vin uragane mari ce intră şi prin casă
Smulgând chiar şi din braţe pe cei mai dragi ai tăi,
Îţi fură bogăţia nimica nu îţi lasă
Ascultă omenire: Fugi azi din drumul ei!

Dar cum poţi ca să fugi şi unde să te-ascunzi?
Căci nicăieri în lume nu eşti în siguranţă,
Poţi ca să vii chiar astăzi, când glasul Il auzi
La singurul ce poţi ca să găseşti speranţă

La Dumnezeul veşnic ce are în control
Întregul Univers cu tot ce el cuprinde,
La glasul Lui se-nchină întregul protocol
Pământul se supune când Dumnezeu vorbeşte!

Prieten drag sau frate ce cauţi azi un răspuns
La tot ce se întâmplă pe-ntregul Univers,
Răspunsul poţi să-l afli numai în cartea sfântă
Acolo ne vorbeşte Acel ce i-a dat mers

Vino la Domnul astăzi, până când se mai poate
Căci în curând pe Domnul îl vom vedea venind
Dacă te-ntorci  la EL vei fi urcat pe munte
De-acolo-L vei vedea cu miile cântând.

George Lupsea

Pe un munte de granit

Pe un munte de granit
Mâna Ta m-a ridicat
Teafăr, nu am fost lovit
Aici pacea mi-am aflat
Tu mă protejezi mereu
Mă ferești de cel viclean
Mă aperi de orice rău
Înlături pe al meu dușman
Lațul său lung m-a atins
Mă vrea aliatul său
Dar Tu brațul Ți-ai întins
Să mă aperi de cel rău
Căci prin jertfa Ta Isus
L-ai învins, ai câștigat
Mântuire mi-ai adus
Viața veșnică mi-ai dat
N-ai vrut ca să fiu pribeag
Cu cel rău să mă-nsoțesc
Ca fiu, m-ai răscumpărat
Și eu Doamne Te iubesc
Dar și frate sunt cu Tine
Amândoi vom moșteni
Eu știu sigur că-mi vrei bine
Cât trăiesc, Te voi slăvi.
Lutul slab, alunecos,
Ce Tatăl l-a frământat
Este al Tău, bun Hristos
Viața pentru el Ți-ai dat
Te-ai jertfit plin de iubire
Și chinuri ai suferit
Ca să capăt izbăvire
Scump Mântuitor iubit.

Florența Sărmășan 

Când crezi

Când crezi cu-adevărat,
Nu-i munte să-ţi reziste,
Nu-i tunet să-nspăimânte
Inima-ţi de creştin.
Când ştii să-ţi foloseşti
Credinţa-n orice vreme,
Tu poţi trăi la maxim
Cu Dumnezeu. Amin!

Când crezi cu-adevărat,
Nu-i cine să te-oprească
Să-ţi duci până la capăt
Trăirea cu Isus:
Nu-i boală, nici ispită,
Nici luptă, încercare,
Să te oblige poate
Să mai priveşti în sus.

Când crezi cu-adevărat
Cuvântul plin de viaţă,
Tu ştii, creştine, oricând
Cu tine-i Dumnezeu,
Şi-atunci când singur eşti
În noaptea disperării,
Nu poţi uita de Domnul
Ce poartă greul tău.

Când crezi cu-adevărat,
Și viaţa ta-i reală,
Slujirea-ţi nu-i o farsă,
Nimic nu e-n zadar,
Căci numai prin credinţă
Tu ştii că ai în Domnul
Putere, îndrăzneală,
Nădejde, scop şi har!

Lucian Cazacu

Pe munte

De câte ori nu m-am visat
Suind biruitor pe-o culme
De-atâtea ori m-am întristat
Mereu tot biruit de  lume

O lume-n care rău-i tot mai mare
Simt că nu acestui loc îi aparţin
Simt ca am în mine o chemare
Spre ceva mareț, divin. .

Cine sunt, de unde vin?
Aceste gânduri nu mă lasă
Şi sufletul de-un dor mie plin
După un tainic loc numit „acasă”,

Acolo sus printre nori
Unde-i nesfarşit cerul de safir
Vreau să simt cum e sa zbori
Vreau un aer proaspăt sa respir,

Înarmat cu mult curaj
Şi privirea îndreptată înainte
Am ieşit din acel inselător miraj
Şi am pornit timid spre munte,

Îmi ieşeau mereu în cale
Drumuri largi şi-mbietoare
Nevoind ca să mai merg la vale
Am pornit în sus printr-o strâmtoare,

Printre stânci şi penți abrupte
Urc cu grijă pas cu pas
„Nu mergi bine pe acest munte”!
Aud de undeva un glas,

„Vino acum pe calea mea
Unde-s munți întregi de aur plini
Unde poți avea chiar toată lumea
Dacă mie mi te-nchini”.

Îi prea greu şi-s obosit
Privesc înapoi plin de sudoare. .
„Curaj, mai fă un pas spre infinit”
Aud în mine o chemare,

Privesc în sus, privesc în jos
Respir adânc un aer tare
Pornesc înainte mai voios
Mereu în sus spre a mea chemare,

Minuneee, minunee, minune
Ecoul îmi dă înapoi răspuns
Şi mai aud o  voce care-mi spune
Fiule. . ma bucur  c-ai ajuns! !

E chiar un om, sau o nălucă?
Privesc în sus eu gânditor
Dar spre mine El se apleacă
Şi blând îmi întinde mâna, un păstor,

Cine-i acest străin oare?
Îl apuc de mână şi mă trag în sus
Dar când îl las, parcă ceva îl doare
Parcă în palmă a fost străpuns,

„Vino după Mine”îmi spune
Simt că de El trebuie să ascult
Simt că îmi vrea doar bine
Şi parcă m-aştepta demult,

Cine eşti păstorule?
Şi în picioare cine te-a  rănit?
De ce mă numeşti „fiule”?
De ce eşti asa lovit?

Să-L întreb toate aceste
N-am putut, n-am îndrăznit
Dar un gând în minte îmi şopteşte
” Da, şi pentru tine a fost răstignit! !”. . ,

Aveam să aflu mai târziu
Cum şi-a dat viața pentru oi
Astăzi despre El vă scriu
Căci şi-a dat viața pentru voi,

Chemarea ce am auzit
Ce ma trezit din robie
A fost ciocanul ce a pironit
Trupul Lui umil în cuie,

Pe ulița care se cheamă „dreaptă”
Haide şi tu aici sus
Mereu este acolo şi  te-aşteaptă
Un blând păstor numit Isus.

Daniel Borgovan 

Incurajare

De esti lovit si crucea te apasa
Nu renunta. Priveste la Isus.
El a promis ca nu te lasa
Isus e Cel ce-ti vine-n ajutor.

De cei din jur cu ura te privesc
Si chiar de fratii tai te-au parasit
Sa nu te clatini. Domnul e cu tine.
Increde-te in El pan’la sfarsit.

E minunat cand esti pe munte
Si-L simti pe El aproape orisicand
Dar sunt si zile cand ajungi in vale
Iar biruinta vei avea rabdand.

Georgiana0711 

Prea târziu

Ți-ai adunat trăirea în nori pufoși de fum,
Te-ai cocoțat cu râvnă pe muntele de paie
Și-acum, sub talpa casei, ai doar gunoi și scrum,
Pereții nu te-ascultă, trosnesc și se îndoaie.

Te-ai războit într-una, nici nu mai știi cu cine,
Iar pumnii strânși odată stau galbeni și inerți;
Vezi mori de vânt în juru-ți, uitându-se la tine,
De-ai mai deschide gura, ce-ai vrea ca să le cerți!

Îmbărbătat de visuri mărețe despre soartă,
Tot ce-ți poftiră ochii ai vrut și-ai adunat;
Și-acuma stă sfârșitul, proptindu-se de poartă,
Să îți arate câmpul pe care-ai semănat.

Amabil, pus pe glume, în jurul tău ai strâns
Tot prieteni de distracții, de spirit și de „viață”;
Dar cine să mai vină? Când ai ajuns de plâns,
Pe cine mai desfată obrazul de paiață?

Din patimi și amoruri ce le-ai trăit odată,
Nu-i nici o adiere, să-ți netezească fruntea!
Doar singura Iubire, Iubire-adevărată,
Spre patul tău de moarte, mâhnit, străbate puntea.

Pe fața Lui de slavă sunt picuri de durere,
El mâna îți întinde, mai face-o încercare;
Ți-a spus din nou pe nume, dar nu-nțelegi ce-ți cere –
N-ai învățat ce-i „vină”, ce-i „jertfă” și „iertare”.

E El, Mântuitorul, acum ți-ai amintit!
Dar, vai! „cortina cade și piesa s-a sfârșit…”

Viorica Mariniuc