Tu ai fost

Tu ai fost lângă mine când nimeni nu a fost
Când eu eram căzut, m-ai ridicat de jos.
Când toți ai mei prieteni se-ndepărtau de mine
Și mulți ziceau “Ești singur!” Dar eu te-aveam pe Tine.

Tu ai fost tată, mamă, prieten, soră, frate
Mi-ai fost sprijin mereu, m-ai ajutat în toate
Tu ai fost mângâiere în clipe de durere
Când nimeni nu știa ce-ascunde-a mea tăcere.

Tu ai fost vocea caldă cu vorbele-Ți duioase
Când toți îmi aruncau cuvinte reci, tăioase
Tu ai fost pansamentul pe rana-mi sângerândă
Te-ai îngrijit atent de ființa mea plăpândă.

Tu ai fost brațul care m-a întărit mereu
Și mi-ai adus aminte că-s fiu de Dumnezeu
Tu ai fost fost mâna blândă ce lacrima mi-a luat
Și mi-ai șoptit apoi că-s fiu de Împărat.

Și cum să nu Te laud? Cum să nu-Ți mulțumesc?
Când Tu ai fost Acela ce m-ajutat să cresc
Și n-am să tac nicicând, chiar de-aș fi luat la rost
Că lângă mine-oricând, știu, Doamne, Tu ai fost.

Daria Cocoș 

Dis de dimineață

Dacă dis de dimineață
M-am trezit la viață iar,
Raza lină de pe față
Îmi vestește și mă-nvață
Că-i o nouă zi de Har.

Iar lumina de la soare
Ce pătrunde peste tot
Nu-io pură întâmplare
Ci-i un Har așa de mare
Încât să-l descriu nu pot.

Iar că ochi-mi pot să vadă
Tot ce este-n jurul meu. .
E-o puternică dovadă
Ființa mea să se încreadă
Tot mai mult în Dumnezeu.

Să aud, să am vorbire
Să mă mișc și să gândesc. .
Nu-i noroc nici nimerire
Ci pătruns de-a Ta uimire
Știu că-i Harul Tău Ceresc.

Chiar din zorii dimineții
Să fiu Doamne, cercetat
Să deschid Cuvântul Vieții
Să-nțeleg ce-au scris profeții
Este-un Har nemeritat.

Să mă-ncred în Tine Tată
Care din iubire-ai dat
Pe-al Tău Fiu fără de pată
Pentru lumea vinovată
S-o salveze din păcat…

Căci la cea mai grea răscruce
La momentul stabilit
Fiul Tău muri pe-o cruce
Iar jertfirea Lui aduce
Viață nouă, gratuit.

Crucea-i locul care-mparte
Orișicui un nou destin
Dă mahrama la o parte
Și spre viața fără moarte
Îi croiește-un drum senin.

Ce izvor de fericire
Curge din al Tău Calvar
De salvare și iubire
Împăcare, mîntuire
Toate ni le-ai dat în dar…

Căci iubirea-l urmărește
Pe-orice suflet apăsat
Ce se-toarce, se căiește
Mântuirea Ta primește
Ca pe-un Har nemeritat.

Bucuria e deplină,
Viața nu e în zadar
Ne-ai scăpat de orice vină
Și spre Țara de lumină
Mergem mântuiți prin Har.

Astfel dis de dimineață
Sufletul mi-e împlinit
Căci Cuvântul Tău mă-nvață
Duhul Tău îmi dă povață
Să fiu bun necontenit.

Ziua mi-o încep cu Tine
Și mă-nchin Tată Ceresc. .
Știu că Harul Tău mă ține
Fiincă Te gândești la mine. .
Tată drag, îți mulțumesc!

Daniel Hozan

Scrisoare către copilărie

Unde ești, copilărie, spune-mi unde te-am pierdut?
Ce-ai făcut, cum e posibil, atât de repede-ai trecut?
Oare cum de nu ai vrut să mai stai, să ne jucăm?
Oare n-am putea cumva timpul înapoi să-l dăm?

O, te-aș prețui enorm și m-aș bucura de tine
Că acum mi-e tare greu și am sute de suspine.
Cum te-ai dus tu de la mine și-a venit maturizarea,
Mi-a furat și inocența și mi-a-ngreunat cărarea.

Nu știu cum a fost posibil, dar mi-e greu fără de tine,
Aș fi-n stare să renunț la multe, de-ai fi cu mine.
Poate că nu ar mai fi greutăți și încercări,
Poate altfel ar suna minunatele cântări.

Știu, acum e imposibil, tu te-ai dus, eu am rămas,
Dar mi-aduc cu drag aminte de-al copilăriei ceas.
Nu te pot uita vreodată, m-ai iubit cu-adevărat,
Mi-ai fost prietenă și soră până m-am maturizat.

Însă am o rugăminte: Pe unde te vei mai duce,
Zi-le să te prețuiască, tu ești scurtă, dar ești dulce.
Spune-le că dintre toate, tu ești cea mai prețioasă,
Și că fără tine, viața, n-ar mai fi așa frumoasă.

Spune-le că primăvara ce-o aduci tu pe pământ,
Este un cadou frumos, e-o poveste, e un cânt.
Fă-i să înțeleagă clar că de n-ai fi tu aici,
Oamenii n-ar prețui bucuriile mai mici.

Și aș vrea încă ceva, să nu spui că nu ți-am zis,
Să nu uiți ca să le spui că ești scurtă ca un vis.
Să se bucure de tine, să profite cât mai tare
Și să nu se răzvrătească c-ajung la maturizare.

Asta-i tot, acum, te rog să rămâi la fel, frumoasă,
Să mai bucuri multe vieți cu-adierea ta duioasă.
Știu că n-am fost conștient, dar acum pot să gândesc,
Pentru tot, copilărie, astăzi vreau să-ți mulțumesc!

Nichifor Nicu 

Cum aș putea să-Ți mulțumesc

Doamne, cum aș putea să-Ți mulțumesc vreodată-ndeajuns,
De jertfa crucii ce-a purtat-o, Fiul Tău Isus?
De trupul Său însângerat, mâinile străpunge-n cuie,
Coroană de spini pe cap și sângele pe chip șiroaie.

Îți mulțumesc că m-ai ales și m-ai făcut copilul Tău,
Că durerea ce-a purtat a dat iertare sufletului meu.
Nu ai privit trecutul greu, nici trăirea n-ai judecat-o,
Ci m-ai primit la pieptul Tău și inima de lume mi-ai dezlegat-o.

Îți mulțumesc că de atunci nădejde-n Tine am găsit,
Speranța, pacea, bucuria și dragostea prin Duhul Sfânt.
Iar în nevoi și suferinți în Tine am aflat ce-i biruința
Tu niciodată nu m-ai părăsit, mai mare acum îmi e credința.

Tot ce mai rămâne e să păstrez ce Tu mi-ai dat
O viață sfântă să trăiesc ca fiul Tău răscumpărat,
Să fiu în toate credincios și să mă lupt într-una
Prin har s-ajung acolo sus și să primesc cununa.

Costin Ana Maria  

Mulțumesc !

Uitându-mă cinstit, iubit Părinte,
La unde-am fost și unde mă găsesc,
Doar un cuvânt, atâta am în minte:
Mulțumesc!

Pentru părinții ce mi-ai dat pe lume,
Și frați, și locul unde-a fost să cresc
Să pot cunoaște astfel Sfântu-Ți Nume. .
Mulțumesc!

Lăsat-am pe cei dragi, cu dor acasă
Când m-am desprins de plaiul românesc
Dar Tu mi-ai pregătit o nouă casă
Mulțumesc!

Cînd am trecut prin valea umbrei morții
Și-am fost aproape să mă prăpădesc
Eu Te-am chemat, iar Tu schimbat-ai sorții
Mulțumesc!

Nu voi uita momentul împăcării
Când mi-Ai promis ”n-am să te părăsesc!”
Și m-Ai stropit cu Sângele salvării
Mulțumesc!

M-Ai așezat pe Stânca cea înaltă
Cu drag m-Ai srtâns la pieptul Tău Ceresc
Tu mi-Ai dat Har iar sufletul îmi saltă
Mulțumesc!

Mi-Ai daruit soție credincioasă
Și-apoi copii, ca dar Dumnezeiesc
S-avem un colț de Rai la noi în casă. .
Mulțumesc!

Și daruri Tu ne-Ai dat la fiecare
Talanți pentru ogorul Tău Ceresc
Ca mărturie-n lumea asta mare
Mulțumesc!

Și pentru prieteni, frați întru credință
Cu care-al Tău Cuvânt împărtășesc
Și-n bucurii dar și în suferință
Mulțumesc!

Pentru servici și pentru sănătate
Și pentru tot ce-mi dai iar eu primesc
Eu nu le merit însă pentru toate
Mulțumesc!

Purtând în piept nădejdea mântuirii
Încrezător pe calea Ta pășesc
Iar orice zi, e-o zi a muțumirii
Mulțumesc!

Și-n Ziua cea măreață și ferice
Îngenunchind la Tronul Tău Ceresc
Aș vrea cu bucurie să-Ți pot zice:
Mulțumesc!

Daniel Hozan

Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Când îmi îndrept puţin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulţumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.

Că tot ce-am întâlnit în cale
Şi tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale…
Eu pentru asta-I mulţumesc!

Când văd un firişor de iarbă,
O floare simplă când privesc…
Un crin din câmp în haină albă…
Mă simt dator să-I mulţumesc!

Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine…
Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare…!
Eu vreau să-I mulţumesc deplin.

Şi pentru freamătul pădurii,
Şi pentru murmur de izvor,
Şi pentru tainele naturii,
Îi mulţumesc! Îi sunt dator!

*
Sub semnul de recunoştinţă,
‘Nainte-Ţi, Doamne, mă închin…
Eu vin din suflet cu credinţă,
Pios să-Ţi mulţumesc deplin!

O, şi-ntr-o sfântă dimineaţă,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viaţă
Şi-atunci eu vin să-Ţi mulţumesc.

Emil Bulgăr 

Carte Sfântă

M-aplec asupra Cărții Tale Sfinte
Că sunt din nou flămând și însetat
Căutând cereasca mană prin cuvinte
Și-al Tău izvor de apă preacurat.

Precum Israeliții în pustie
Și mană dar și apă au primit
Ceresca mană, apa Ta cea vie
În Sfântul Tău Cuvânt e de găsit.

Tu-mi saturi Doamne cu bucate-alese
În suflet foamea orișicît de cruntă
Bogat ospăț servit pe-a Tale mese
Mereu găsesc în Cartea Ta cea Sfîntă.

Iar apa Ta cea vie și curată
Și lapte sfânt și vin duhovnicesc
Cuvîntul Tău oferă fără plată
Acelor ce să cumpere doresc.

Tot prin Cuvântul Tău e cu putință,
Atunci când strigi cu glasul Tău duios,
Ca să transformi și să mai dai credință
Dintr-un pierdut să faci un credincios.

Tu chemi pe-acel rătăcitor prin lume
Te-apleci la el cu mila care-o ai. .
Îi dai un nou veșmânt și-i dai un nume
Și-i dai un nou destin și-un drum. . spre Rai.

Și-i dărui sfântă pace, dezrobire
Celor căzuți în lupta cu cel rău
Căci nu exită altă mântuire
Decât cea prin credința-n Fiul Tău.

O carte Sfântă, binecuvântată
Prin ea-mi vorbești și mie ca să știu
O Doamne Preaînalt, că Tu-mi ești Tată
Căci fost-am înfiat și-acum sunt fiu.

Aceasta-i cea mai mare realitate
Și-aicea cei mai mulți se-mpotmolesc
Căci doar cei siguri de indentitate
Pe calea Ta îngustă se pornesc.

Iar pe cărarea nouă și cea vie
Cuvântul Tău ne mai oferă-n dar
S-avem întotdeauna alifie
Ca să privim cu ochii tot mai clar.

Astfel privind în față nu în urmă
La ce-am lăsat și-n urmă au rămas
Să nu rămânem miei pierduți de turmă. .
Să nu ratăm al mântuirii ceas.

Cuvintele din Carte-s un tezaur
Și-un adevăr ce-i fără echivoc
De-aceea Tu ne-ai spus să-Ți cerem aur
Ce-i încercat și curățit prin foc.

Cuvântul Tău are putere mare
Și ieri și azi și mâine-i neschimbat
Fiincă-i viu și poartă-n El valoare
Să credem dar în El cu-adevărat.

Tot prin Cuvânt o haină-i oferită
Imaculată, sfântă și frumoasă
Ca să avem rușinea-acoperită
Atunci când vom intra in Sfânta Casă.

Dreptar ceresc, oglindă-adevărată
Dai sens umblării noastre pe pământ
O Carte Sfântă, binecuvântată
Ce dai comori de Har prin Duhul Sfânt.

Ce mustră și îndreaptă și încântă
Atunci când înțelegem ce citim
În Biblie, Cereasca Carte Sfîntă
Atâta har din mâna Lui primim.

Cuvânt Ceresc și Miel jertfit pe cruce
Ofrandă pentru neamul omenesc
Jertfirea Ta salvare ne aduce
De-aceea mă închin. . și-Ți mulțumesc.

Daniel Hozan

„Multumesc!”

6 decembrie Text: 1 Cronici 16:7-12, 34-36

Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.”
 1 Tesaloniceni 5:18

In cartea lui, „Folk Psalms of Faith”, Ray Stedman ne spune
despre o experienta pe care a avut-o H.A. Ironside intr-un
restaurant aglomerat. Exact in momentul cand Ironside era gata sa
inceapa a-si servi masa, s-a apropiat de el un barbat si l-a intrebat
daca ar putea sa i se alature. Ironside l-a invitat sa ia loc. Apoi, asa
cum ii era obiceiul, Ironside si-a plecat capul si s-a rugat.

Cand a deschis ochii, celalalt barbat l-a intrebat: „Te doare
capul?” Ironside a raspuns: „Nu, nu ma doare”. Celalalt barbat l-a
intrebat: „Atunci, nu este ceva in regula cu mancarea?” Ironside a
raspuns: „Nu, de ce ma intrebi?” „Ei bine, a raspuns omul, te-am
vazut cu capul aplecat si m-am gandit ca trebuie sa fii bolnav sau
ca ceva nu este in regula cu mancarea”. Ironside a raspuns: „Nu,
pur si simplu, eu ii multumeam lui Dumnezeu, asa cum fac intot-
deauna inainte de a manca”. Omul a spus: „O, tu… esti unul dintre
aceia… nu-i asa? Ei bine, as vrea sa stii ca eu nu-I multumesc
niciodata lui Dumnezeu. Eu imi castig banii cu sudoarea fetei si
n-am de ce sa multumesc nimanui atunci cand mananc. incep doar
sa mananc!” Ironside a spus: „Da, tu esti exact ca si cainele meu. Si
el face asa!”

Deseori noi luam prea usor darurile pe care ni le da Dumnezeu
si care sunt un semn al bunavointei Lui. Uitam ca El este sursa
tuturor lucrurilor bune de care beneficiem. Iacov ne aduce aminte
insa, ca „orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus,
pogorandu-se de la Tatal luminilor” (Iacov 1:17).

Sa ne aducem aminte sa spunem „Multumesc”. Poate ca
animalele nu fac asa – dar oamenii recunoscatori o fac! – R.W.D.


Iti aducem multumiri cu totii, Dumnezeule maret,
Cu mainile spre ceruri si inima-n cantare!
Pentru darul Tau divin, minunat, de mare pret,
De care-ntreaga lume se bucura sub soare.” – Rinkhart

Recunostinta nu trebuie sa fie un incident,
ci o atitudine continua.

Painea zilnica

Mulțumesc lui Dumnezeu

Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru tot ce-mi dă în viață,
Pentru noua zi de har,
Pentru raza de speranță!

Mulțumesc lui Dumnezeu,
Că-mi dă viața și mișcarea
Și lumina din Scriptură,
Să nu rătăcesc cărarea!

Mulțumesc lui Dumnezeu,
Că și-n vremi de încercare,
Îmi ascultă rugăciunea,
Și-mi dă sfântă alinare!

Mulțumesc lui Dumnezeu,
Că deși-am fost rătăcit,
El s-a îndurat de mine,
Din păcat m-a izbăvit!

Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru apă, pentru pâine,
Pentru haina ce o port
Și nădejdea de mai bine!

Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru scumpa mea soție,
Ajutorul potrivit,
Strop de har și bucurie!

Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru toți cei dragi, iubiți…
Mă rog zilnic pentru ei
Ca să fie fericiți!

Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru frații de credință,
Care sunt părtași cu mine,
La necaz și biruință!

Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru rodul din, , ogoare, ,
Pentru cei întorși din patimi,
Ce-au primit în dar iertare.

Mulțumesc lui Dumnezeu,
Că în marea lui iubire,
Ne mai iartă, ne mai rabdă
Și ne cheamă la sfințire!

Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru planul de salvare,
Pentru jertfa lui Hristos
Și a Duhului lucrare!

Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru jug și pentru cruce
Și mă lupt să pot mereu,
Înțelept să le pot duce!

Teodor Groza