Putinul care valoreaza mult

Text: Zaharia 4:1-10

Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?” Zaharia 4:10

Adesea auzim spunandu-se: „Ce-i mare este bun”. Dar este oare aceasta adevărat întotdeauna? Nu neapărat. Dumnezeu foloseşte uneori lucruri mici şi oameni relativ neimportanţi pentru a-Şi arăta puterea şi graţia. In Zaharia 4, vedem clar un asemenea exemplu. Dumnezeu l-a încurajat pe Zorobabel, conducătorul celor întorşi din robie, să termine Templul. Chiar dacă nu avea grandoarea Templului construit de Solomon, el era totuşi făcut prin călăuzirea şi puterea Duhului. Un grup mic de oameni cu resurse limitate, condus de doi oameni, Iosua şi Zorobabel, aveau să vadă mana atotputernică a lui Iehova lucrand de partea lor. Drept rezultat, micul grup a făcut lucruri mari pentru Dumnezeu.

Iată alte cateva ilustraţii biblice ale principiului că puţinul înseamnă mult atunci cînd Dumnezeu este de partea sa. In Judecători 4, ni se prezintă eficienţa unui ţăruş – un ţăruş de lemn – lovit de ciocanul din mana unei femei. A fost felul în care Dumnezeu s-a folosit de un lucru banal pentru a-i da o strălucită victorie lui Israel împotriva duşmanilor săi. În capitolele care urmează, ni se relatează despre 300 de oameni înarmaţi cu ulcioare de pămant şi trambiţe care au pus pe fugă o întreagă oştire duşmană. Arme ciudate! În capitolul 15, autorul ne spune despre o falcă de măgar cu care omul lui Dumnezeu a omorat o mie de invadatori filisteni.
Să încetăm a ne mai scuza în legătură cu partea care ne revine în planul lui Dumnezeu, crezand că este prea mică ori că talentele noastre sunt prea nesemnificative. Abilităţile noastre limitate, împreună cu puterea nelimitată a lui Dumnezeu, vor face o pereche invincibilă. – P.R.V.

Nu sunt decît un abur ce se-nalţă,
Un fir de praf îndrăgostit de-o stea.
Dar Tu mi-ai pus în suflet o speranţă
Ce nimeni altul nu mi-o poate da. „- C. Ioanid

Lucrurile mici devin lucruri măreţe cand sunt făcute în puterea lui Dumnezeu

Painea zilnica

Atât de mult…

Atât de mult ne-a inspirat
Cuvântul Cărții sfinte
De-aceea l-am asimilat
Știind că ne-a asigurat
Că nu-i finalul în morminte.

Suntem deschiși să aib-acces
Lumina lui nepieritoare
Să ne arate că-i progres
Acolo unde-i interes
Pentru lucrarea ziditoare.

Atât de-adânc pătrunde-n noi
Să lase rădăcini solide
Să fim în stare ca-n nevoi
S-avem purtare de eroi
Chiar dacă-s zonele aride.

Un suflet plin de frământări
El poate să îl liniștească,
Să-nlăture chiar disperări,
Să dea, oricând, orientări
Spre Patria nepământească.

Curg revelații ne-ncetat
Dacă-l servim așa cum este
Iar când lăuntru-a fost uscat
Cu taina Lui l-a transformat
Să cânte-apoi dumnezeiește.

Atât de mult ne cercetezi
O, Logos coborât din slavă!
Că prin noiane de zăpezi
Visăm la veșnice livezi
Și la mirifica Dumbravă…

Te-mbrățișăm ca altădat’
Să îți simțim aroma fină
S-avem un trai înmiresmat,
Să-L proslăvim pe Împărat
Căci El ne-a invitat la Cină.

George Cornici