Calatorie prin desert

Atunci cand am, nu stiu sa pretuiesc,
Cand pierd, ma pierd in lacrimi nesfarsite,
Si uneori exist doar, nu traiesc,
Apoi regret momente netraite.

O mare mostenire am primit,
Insa, eu tot mai scurm printre gunoaie,
Desi tot cerul mi l-ai daruit,
Inca-mi iubesc coliba mea de paie.

Ma istovesc, ma zbucium, si ma frang
Pentru inferioare idealuri,
Si ma consum, ma intristez, si plang
Nisipul cand mi le ineaca-n valuri.

Isuse, Doamne, fa-ma intelept
S-apreciez ce-mi dai, cu multumire,
Dar mai presus de toate, sa astept
A planurilor Tale implinire.

„Dar au uitat curand lucrarile Lui, si n-au asteptat implinirea planurilor Lui.” Psalm 106:13.

Anca Winter

13 Mai

„Partea mea, Doamne, este să păzesc poruncile Tale.” Psalmi 119:57

Priveşte-ţi partea, credinciosule, şi compar-o cu soarta semenilor tăi. Unii îşi câştigă existenţa muncind pământul. Sunt bogaţi, şi recolta le aduce tot mai mult aur. Dar ce înseamnă această recoltă în comparaţie cu Dumnezeul tău, care este Dumnezeul recoltelor? Ce sunt hambarele pline în comparaţie cu El, Soţul care te hrăneşte cu pâinea din cer? Alţii muncesc în oraşe. Bogăţia îi înconjoară din toate părţile, până când devin o adevărată vistierie. Dar ce înseamnă aurul în comparaţie cu Dumnezeul tău? Nu poţi doar cu aur; viaţa ta spirituală s-ar stinge. Adu-i aur unui om chinuit de conştiinţă; îi poţi alina durerile?

Oferă bani unei inimi descurajate; poţi să-i opreşti suspinele? Dar tu ÎI ai pe Dumnezeu, şi prin El ai mai mult aur decât ar putea câştiga toţi bogaţii lumii la un loc. Unii îşi câştigă existenţa speculând sentimentele oamenilor, şi au parte de aplauze şi faimă; întreabă-te însă, nu este Dumnezeu mai important decât faima? Cum te-ai simţi dacă rugăciunea ţi-ar fi însoţită de zece mii de trâmbiţe? Te-ar ajuta să fii mai aproape de cruce, sau să te pregăteşti pentru judecată? Nu, în viaţă sunt dureri pe care bogăţia nu le poate alina; până şi în ceasul morţii ai nevoi pe care aurul nu le poate îndestula. Dar atunci când ÎI ai pe Dumnezeu ca parte de moştenire, ai mai mult decât toate bogăţiile. Prin El îţi poţi împlini orice nevoie, în viaţă sau în moarte.

Cu Dumnezeu de partea ta, eşti bogat cu adevărat, fiindcă El îţi împlineşte nevoile, îţi alină durerea, îţi călăuzeşte paşii, merge cu tine în întuneric şi te ajută să ajungi acasă în siguranţă, ca să fii cu El pentru totdeauna. „Eu am din belşug” (Genesa 33:9) a spus Esau, şi aceasta este cea mai bună declaraţie pe care o poate face un om lumesc. Totuşi, Iacov i-a răspuns: „Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (vers. 11), şi aceasta este o nota pe care minţile omeneşti n-o pot înţelege.

C.H. Spurgeon

Îmbrățișând iubirea

Îmbrățișând, cu dragoste, Iubirea
Vom ști, oricând, c-avem Mântuitor
Și că ne-așteaptă-n Slavă moștenirea
În cel mai minunat și sfânt Decor.

Îmbrățișând-o când durerea vine,
Când valuri cu putere ne izbesc
Vom ști că Fiul slavei ne susține
Cu felul Lui duios, dumnezeiesc.

S-o-mbrățișăm cu brațele spălate
În sângele ce-a curs pe lemn, cu chin
Când brațele i-au fost crucificate
Spre-a-ndumnezei veșnicul destin.

EA ne-a iubit mai întâi, la predare
Când, fericiți, am primit harul ceresc
Este cu noi și-n ceasul de-ncercare
Și-n ceasul când puterile slăbesc.

Îmrățișând Iubirea e semn de adorare,
E semn că vrem povața-i s-o-mplinim,
Că la altaru-i ne ducem cu-nchinare
Să arătăm ce mult o prețuim.

Venită din Slavă să ne salveze
E-a noastră comoară oriunde, oricând
Ea vrea să îndrume și vrea să vegheze
E caracterul Păstorului blând.

Fără prezența-i ce-am face în viață?
Cum am trăi de n-ar fi cu noi?
S-ar citi, mereu, tristețea pe față
Ignoranți am fi despre viața de-apoi.

Gestul de-a-mbrățișa divina Iubire
Ne leagă de-aici cu mirabilul Plai
De-aceea îi dăm a noastră slujire
Că-i una cu Cerul și cu Adonai.

George Cornici

15 Aprilie

 „Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.” Psalmi 28:9

Poporul lui Dumnezeu are nevoie să fíe sprijinit. Ei sunt şovăielnici prin însăşi natura lor. Nu au aripi, şi dacă au, sunt ca porumbeii domestici, care stau lângă mâncare; au nevoie de har divin ca să-i facă să urce pe aripile argintii acoperite cu pene aurite. Prin natura ei „scânteia se naşte ca să zboare” (Iov 5:7), dar sufletele păcătoase ale oamenilor sunt legate de pământ. O, Doamne, „,fii sprijinitorul lor în veci”! David însuşi spunea „la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul” (Psalmi 25:1), şi din strigătul acesta răzbate nevoia ca şi sufletele altor oameni să fie ridicate. Când ceri binecuvântări pentru tine, nu uita să ceri şi pentru alţii.

Sunt trei domenii în care poporul lui Dumnezeu are nevoie să fie înălţat. In primul rând, au nevoie să fie înălţaţi în caracter. Ridică-i, Doamne; nu permite poporului Tău să fie asemeni lumii. Lumea zace în mrejele răului; nu-i lăsa să fie ţinuţi şi ei acolo. Lumea caută argint şi aur, plăceri şi pofte; înalţă-ţi poporul mai presus de acestea, Doamne. Ţine-i deoparte de „gunoaiele” acestei lumi, şi nu-i lăsa să se transforme în „scormonitori”, cum îi numeşte John Bunyan pe cei care aleargă mereu după aur. Inalţă-le inimile spre Domnul lor şi spre moştenirea lor cerească.

In al doilea rând, sprijineşte-i în timpul conflictelor. O Doamne, dă-le biruinţa când par gata să se prăbuşească în bătălie. Dacă sunt sub călcâiul duşmanului, ajută-i să prindă sabia Duhului şi să se elibereze. Doamne, sprijineşte sufletul copiilor Tăi în ziua bătăliei. Nu-i lăsa să jelească în praf. Nu îngădui vrăjmaşului să-şi bată joc de ei. Dar dacă trebuie să îndure persecuţia, ca Ana (vezi 1 Samuel 1:2-20), ajută-i să cânte îndurarea Domnului care îi va elibera. In ultimul rând, putem să cerem Domnului să-i sprijine în timpul din urmă. Să-i ducă acasă, să le ridice trupurile din morminte şi să le înalţe sufletele în slava împărăţiei Sale veşnice.

C.H. Spurgeon

Cântarea Anei

Acuma cânt, căci inima mea toată
În Domnul mi se bucură deplin
Fiindcă puterea mi-a fost înălțată
De Domnul, Dumnezeul meu divin.

Și larg mi s-a deschis gura-împotrivă
La toți vrăjmașii ce m-au prigonit
De-aceea Doamne sfinte, deopotrivă
Mă bucur de-ajutorul Tău primit.

Căci nimeni nu e sfânt și nu-i cucernic
Ca Domnul, nici un om și nici un zeu
Nu-i altul ca și Tine de puternic
Nici Stâncă nu-i ca-al nostru Dumnezeu.

Nu mai vorbiți cu-atâta îngâmfare
Nu mai rostiți cuvinte de mândrie
Căci Domnul Dumnezeu e-Acela care
Ne cântărește fapta, totul știe.

Arcul vestit, a celora puternici
S-a sfărâmat și-acum ei sunt învinși
Și-aceia slabi, cei socotiți nevrednici
De Domnul cu putere sunt încinși.

Cei ce erau sătui se-nchiriază
Și pentr-o pâine foarte greu muncesc
Iar cei ce-au fost flămânzi se ospătează
Și-n liniște acum se odihnesc.

Aceea ce-a fost stearpă-i fericită
De șapte ori a zămislit copii
Iar cea cu mulți copii stă lâncezită
Și nu mai poate ca să aibă fii.

Da, Dumnezeu omoară și învie
În Locuința morților coboară
De neasemuit e-a Lui tărie
Chiar și de-acolo Domnul scoate iară.

Da, Domnul e Acel ce sărăcește
Tot El îmbogățește-n tainic fel
Căci Dumnezeu e-Acel care smerește
Și-Acel care înalță e tot El.

Din pulbere pe cel sărac ridică
Și din gunoi pe-acela ce-i lipsit
Și-i pune ca să șadă fără frică
Cu cei mai mari alături neclintit.

Ca moștenire, lor le dă Preasfântul
Un tron domnesc, cu slavă și cu vază
C-a Lui sunt stâlpii care țin pământul
Pe care lumea-ntreagă o așează.

Pe preaiubiții Lui îi ocrotește
Chiar pașii le păzește de cădere
În negură pe răi îi nimicește
Căci nu pot birui cu-a lor putere.

Din înălțimi, mai sus de ceruri încă
Domnul, pământu-ntreg va judeca
El, tunetul asupra lui aruncă
Vrăjmașii Lui atunci vor tremura.

La Împăratul Său, ce îl iubește
Va da putere-n toată-Împărăția
Căci Unsului iubirea-i dovedește
Și îi va înălța nespus tăria.

/

Daniel Hozan

Cel mai mare act de indurare

In cea mai neagra zi a vietii mele,
Mai neagra ca o noapte fara stele,
La capat de puteri, de disperare,
Fara resurse, fara aparare,
De orice mangaiere prea departe,
Strangeam la piept un pumn de cioburi sparte.

Nu cutezam nici sa privesc spre Tine,
Dar Tu, Isuse-ai coborat la mine,
Si pan’ la mine Ti-ai croit carare,
In cel mai mare act de indurare;
Tu mana Ti-ai intins, era strapunsa,
Si-ai pus balsam pe rana mea neunsa.

Privirea mea cand Ti-a-intalnit privirea,
A picurat din ochii Tai iubirea,
Si inima-mi de gheata, dintr-o data,
S-a incalzit si-a inceput sa bata;
De-atunci, ea bate numai pentru Tine,
Fiindca, dintre pacatosi, stiu bine,

Sunt cel dintai, dar am primit iertare
Prin cel mai mare act de indurare.
Nu poate spune lacrima, nici versul
Cum mi-ai schimbat, Isuse, universul,
Ai curatat din viata mea toti spinii,
Facand in urma lor sa creasca crinii.

Nu mai exista nici o osandire,
Ba dimpotriva, drept la mostenire
Mi-ai dat cu Tine, si la-Imparatie;
Mantuitorul meu, pe veci, doar Tie
Ti-aduc recunostinta si-adorare;
Fiinta mea se pleaca-n inchinare!

„O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul, care zice: ‘Hristos Isus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi’, dintre care cel dintai sunt eu. Dar am capatat indurare, pentru ca Isus Hristos sa-Si arate in mine, cel dintai, toata indelunga Lui rabdare, ca o pilda celor ce ar crede in El, in urma, ca sa capete viata vesnica.” 1 Timotei 1:15,16.

Anca Winter

1 Ianuarie

„Ne vom veseli şi ne vom bucura de tine.” Cântarea Cântărilor 1:4

Ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. ” Nu vom deschide porţile noului an în note jalnice de trombon, ci în sunete dulci de harpă şi în bucuria răsunătoare a chimvalelor. „Veniţi să cântăm cu veselie Domnului, şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre” (Psalmi 95:1). Noi, cei chemaţi şi credincioşi şi aleşi, vom uita orice durere şi ne vom întemeia credinţa pe numele lui Dumnezeu. Lăsaţi-i pe ceilalţi să-şi plângă necazurile; noi, cei care avem lemnul dulce pe care să-1 aruncăm în apele amare de la Mara (vezi Exod 15:23) vom lăuda cu bucurie pe Domnul.

Duh prea Sfânt, Sprijinitorul nostru preţios, noi, templul în care locuieşti, nu vom înceta niciodată să slăvim şi să binecuvântăm numele lui Isus. „Ne vom” — suntem hotărâţi s-o facem. Isus trebuie să fie încoronat prin bucuria din inimile noastre. Nu ne vom dezonora Mirele jelind în prezenţa Lui. Noi suntem hirotoniţi ca soli ai cerului; să repetăm mereu imnul veşnic de slavă pe care îl vom cânta pe străzile Noului Ierusalim. „Ne vom veseli şi ne vom bucura”. Aceste cuvinte au un dublu înţeles: o îndoită fericire, binecuvântare peste binecuvântare. Există vreo limită la bucuria noastră în Domnul? Oare oamenii lui Dumnezeu L-au simţit vreodată mai aproape ca acum?

Ce bucurie mai mare ar putea să aibă, chiar şi în cer? „Ne vom veseli şi ne vom bucura în tine. ” Ultimul cuvânt este sarea din mâncare, miezul nucii, sufletul textului. Ce binecuvântaţi suntem în Isus! Ce râuri de binecuvântări infinite izvorăsc din El, da, şi fiecare picătură este plină de har, prin El! De vreme ce Tu, Scumpul nostru Domn Isus, eşti partea de moştenire a poporului Tău, revarsă în anul acesta asupra noastră o asemenea bogăţie de har încât, din cea dintâi până în cea din urmă zi, să ne veselim şi să ne bucurăm în Tine. Să deschidem porţile veseliei în ianuarie, şi să le închidem cu bucurie în decembrie, prin Isus.

C.H. Spurgeon, Meditatii zilnice

Ce sărbătorim azi?

E bucurie la cel mai înalt nivel
Serbăm pe Cel întrupat, Emanuel
Medităm la ce-a conceput Trinitatea
Să ne scoată din neant, dând libertatea.

Ne gândim la Pruncul în iesle născut
C-a venit cu planul în Rai conceput
Să planteze în om sfinte dorințe,
Să-i dea alin când vin suferințe.

Sărbătorim un eveniment cum nu a mai fost
Căci Fiul a venit să ne dea un rost
Să nu mai fim sufocați de nepăsare
Să-i fim urmași, să fim lumină și sare.

Cu inimi deschise celebrăm întruparea
Fericiți fiind c-am primit chemarea
Decorații și lumini nu ne atrag
Ci Cel ce-i Lumina lumii ne este drag.

Mulțumiri se-nalță din suflet și minte
Spre Cel întrupat avem simțăminte
Ne unim cu cei ce pe Tată-l slujesc
C-așa ochii noștrii spre Slavă privesc.

Colinzi peste tot se aud; e Crăciun
Pe-altar omagii, cu drag, se depun
E-un farmec ceresc în inimi predate
Căci sunt de harul divin inundate.

E bucurie la cel mai înalt nivel
Oricând vom răspunde la cerescul Apel
C-am fost chemați să primim moștenirea,
Să ne strângă la pieptul ei IUBIREA.

George Cornici

Poate că mâine…

Se poate că mâine mi-e ziua mai bună,
Sau viața-și urmează al ei curs firesc
Și, chiar de nu-s nori vestitori de furtună,
Cu ziua de mâine eu nu mă fălesc.

Și poate că mâine-i o zi de-ndurare,
O șansă – s-o iau de la capăt – mi-e dată,
O ușă deschisă aduce-o-ndreptare
Și-mi apără Domnul o cauză uitată.

Sau poate că mâine e cea mai din urmă,
O zi ce de-ai mei mult iubiți mă desparte,
Iar dacă, atunci, zborul lin mi se curmă,
De ce moștenire avea-voi eu parte?

Ori poate că mâine e altfel ca restul,
Cum nici nu mi-ar trece vreodată prin gând
Și, vreau sau nu vreau, credința-și dă testul,
Iar hrana voi lua-o cu lacrimi, plângând.

Dar… poate că mâine al meu nu mai vine
Și-o mie de planuri îmi fac în zadar,
Eu azi chibzuit să trăiesc se cuvine,
De fi-va vreun mâine, acela-i un dar!

Olivia Pocol 

16 Noiembrie

„Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu. Plângeri 3:24

Versetul acesta nu spune: „Domnul este o parte de moştenire”, sau „Domnul face parte din moştenirea mea”, ci că El este suma totală a moştenirii sufletului nostru. În circumferinţa acestui cerc se află tot ce posedăm sau dorim. „Domnul este partea mea de moştenire” – nu doar harul Său, sau iubirea Sa, sau legământul Său, ci Iehova însuşi! El-ne-a ales pentru moştenirea Sa, şi noi L-am ales pentru noi. Este adevărat că Domnul trebuie să ne aleagă întâi
moştenirea, altfel nu vom avea nici o moştenire; dar, dacă suntem într-adevăr chemaţi după scopul acestei iubiri alegătoare, putem cânta

Iubit de Dumnezeu, tot pentru El
Ard de iubire necurmată.
Ales de El, de la început de vremi
Aleg şi eu iubirea Lui adevărată.

Domnul este partea noastră atotsuficientă. Dumnezeu se completează pe Sine; şi, dacă Dumnezeu este atotsuficient în Sine însuşi, trebuie să fie suficient şi pentru noi. Nu este uşor să mulţumeşti dorinţele omului. Când visează că este mulţumit, se trezeşte imediat că mai este ceva în plus, şi lăcomia inimii lui strigă: „Dă-mi! Dă-mi!” Dar tot ce ne dorim poate fi găsit în moştenirea divină, aşa că întrebăm: „Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine” (Psalmi 73:25). Putem să ne desfatăm în Domnul care ne face să ne adăpăm din râurile plăcerilor Sale. Credinţa noastră îşi întinde aripile şi zboară ca un vultur spre cerul iubirii divine, unde este locuinţa ei. „O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţ, o frumoasă moşie mi-a fost dată” (Psalmi 16:6). Să ne bucurăm în Domnul întotdeauna. Să arătăm lumii că suntem un popor fericit şi binecuvântat, şi aceasta o va face să exclame: „Vom merge cu tine, fiindcă am auzit că Dumnezeu este cu tine”.

Meditaţii C. H. Spurgeon