Daca ai fi fost aici

Daca-ai fi fost aici, n-ar fi murit
Acel pe care il iubeai;
Era bolnav, de ce ai zabovit,
De ce-ai ales ca sa mai stai?

Oare nu stii ce mult Te-am asteptat?
Doar vorba Ti-am trimis sa vii;
Pe-atatia alti bolnavi i-ai vindecat,
Lui viata n-ai putut sa-i tii?

Acuma ai venit, dar e tarziu,
De patru zile e-n mormant,
Si fara el e-atata de pustiu,
Imi este sufletul infrant.

Ai intrebat unde l-am pus, si plangi
Vazandu-ma ca plang si eu,
Si lacrimile-n ochii Tai le frangi,
Si Te-nfiori in duhul Tau.

Apoi,”dati piatra la o parte” zici,
„Doamne, miroase greu”, spun eu,
Privindu-ma, incepi sa imi explici
Ca esti al vietii Dumnezeu.

Si-al invierii. Nu Te-am cunoscut,
Credeam ca esti invatator,
Ca multe lucruri bune ai facut
Si vindecari printre popor.

Ca si Stapan insa ai poruncit
Sa iasa Lazar din mormant,
Si-nfasurat in panze a iesit
Afara, la al Tau cuvant.

O, Doamne, cum, chiar nu e prea tarziu?
Tu ma privesti adanc, si taci.
Mantuitorul meu, acuma stiu
Ce lucruri minunate faci.

Ai zabovit in mod intentionat
Ca slava sa Ti-o pot vedea;
Eu doar l-am vrut pe Lazar vindecat,
Tu insa-ai vrut a-l invia.

Si nu e niciodata prea tarziu
In planul Tau desavarsit,
Caci cine crede-n Tine este viu
Si chiar daca ar fi murit.

Inspirata din Ioan 11:1-45.

Anca Winter 

Isaia 53

Cine-a crezut în ce ni se vestise?
Că tot era de Tatăl plănuit?
Cine-a știut că tot ce El decise
Puternicul Sau braț a-ndeplinit?

Că Fiul Său a fost trimis din slavă
Ca Miel de jertfă pentru-al nost’ păcat. .
El a crescut ca o odraslă slabă
Ca un lăstar într-un pământ uscat.

N-avea vreo frumusețe oarecare
Nici străluciri privirea să ne-atragă
Nimic n-avea a Lui înfățișare
Ca să ne placă, să ne fie dragă.

Disprețuit și părăsit de oameni
(Deși El numai bine-a-făptuit. .
Lovit și chinuit de cei mai zdraveni)
Om al durerii și năpăstuit.

Obișnuit cu-atâta suferință
Și-atât dispreț. . ce tristă panoramă
Că fața-ți întorceai a neputință
Iar noi de loc nu L-am băgat în seamă.

Dar El purta a noastre suferințe
Și-a lumii-ntregi durere L-a strivit
Iar noi rosteam în inimă sentințe:
” E pedepsit de Domnul și smerit. .”

Dar El, pentru a noastre-ntregi păcate,
A fost străpuns și fost-a chinuit
Și pentru făr’delegea lumii toate
De însuși Dumnezeu a fost zdrobit.

Pedeapsa care pace ne aduce,
Căci Domnul ne dorise mântuiți,
Făcu să cadă-asupra Lui la cruce
Prin a Lui răni suntem tămăduiți.

Noi rătăceam cu toții, fiecare
Ca niște oi departe de păstor
Domnu-a făcut, pe El să cadă tare
Nelegiuirea noastră-a tuturor.

Când a fost chinuit cu barbarie
El n-a vorbit, ci a tăcut profund
Ca și un miel dus la măcelărie
Ca oaia-n fața celora ce-o tund.

Prin apăsare luat și judecată
Oricui să creadă-aceasta i-a fost greu:
C-a fost, pentru păcate, șters deodată
Și omorât pentru poporul meu.

Iar groapa-I între răi se nimerise
Și-a Lui mormânt la loc cu cel bogat
Măcar că nici un rău nu săvârșise
Și-n gura Lui minciuni nu s-au aflat.

Domnu-a găsit cu cale să-L zrobească
Prin suferință pentru-al nost’ pacat
Dar după ce avea să se jertfească
El va trăi din nou nelimitat.

Vedea-va o sămânță minunată
De ucenici, urmași ai Harului
Și-a Domnului lucrare ca răsplată
Mereu va propăsi în mâna Lui.

Vedea-va-al muncii rod dimensiune
Și sufletul I se va-înviora
Prin cunoștința-I Robul Meu va pune
Pe mulți în starea unde Domnu-i vrea.

Și va lua asupra Lui povara
Nelegiuirilor celor nevrednici
De-aceea partea Lui va fi comoara
So-mpartă cu ce mari și cei puternici.

Fiindcă s-a dat pe Sine Însuși morții
Fiind pus la număr cu cei blestemați
Purtând păcatu-ntreg schimbat-a sorții
Căci Se rugase pentru vinovați.

Daniel Hozan

Har şi Jertfă

Când ai bătut la poarta mea
Ca să-Ţi deschid întaia oară,
O! Era atunci spre pimăvară
Isuse scump, loc prim în ea,
Ţi-am oferit în fapt de seară.

Tu vreai atunci, ca să cinăm,
La masa cea sacră-mpreună
Şi Ţi-am simţit calda Ta mână,
De vorbă-n dragoste să stăm
Ca şi prieteni, când s-adună.

Să-mi spui despre iubirea Ta
Şi despre harul Tău cel mare
Ce n-are-n lume-asemănare,
Ce-ai arătat, când la Golgota
Te-ai pus ca punte de salvare.

Şi cum peste-abisul pierzării
Cu-al său hotar, de netrecut
Cu crucea-n spate l-ai trecut,
Te-ai strămutat în largul zării
Prin jertfa crucii, recunoscut.

Te-ai interpus, între pământ
Cum şi-ntre cerul, bulversat
Prin dragostea ce-ai arătat,
De-acelaş rău, rămas înfrânt
Când din mormânt, ai înviat.

Prin lupta ce-a fost câştigată,
Prin confruntarea de milenii
Până la stadiul,… de sfinţenii,
Mă văd în jertfa prea curată
Adusă-n ceasuri de vecernii.

Flavius Laurian Duverna