Decizia morala cu privire la pacat

„Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.”

Romani 6:6

Răstignirea împreună cu El. Ai luat această decizie cu privire la păcat – că trebuie răstignit imediat în tine? E nevoie de mult timp ca să ajungi la o decizie morală cu privire la păcat, dar cel mai mare moment din viaţa ta este atunci când decizi că, aşa cum Isus Cristos a murit pentru păcatul lumii, la fel păcatul trebuie să moară în tine – nu să fie înfrânat, suprimat sau împiedicat, ci răstignit. Nimeni nu poate determina pe cineva să ia această decizie. Noi putem fi sincer convinşi – putem să avem o convingere religioasă -, dar ceea ce trebuie să facem e să luăm decizia pe care Pavel ne îndeamnă s-o luăm.

Reculege-te, petrece un timp singur cu Dumnezeu, ia decizia morală şi spune-I: “Doamne, fa-mă una cu moartea Ta până când voi şti că păcatul este mort în mine”. Ia această decizie morală că păcatul din tine trebuie să fie dat morţii.

În cazul Iui Pavel, aceasta nu a fost o aşteptare divină legată de viitor, ci o experienţă radicală şi definitivă din viaţa lui. Sunt eu gata să-L las pe Duhul lui Dumnezeu să mă cerceteze până când voi şti care este natura păcatului din viaţa mea – lucrul care pofteşte împotriva Duhului lui Dumnezeu în mine? Dacă da, voi fi de acord cu verdictul lui Dumnezeu împotriva naturii păcatului: că trebuie să fie identificat cu moartea lui Isus? Nu mă pot socoti “mort faţă de păcat” dacă n-am trecut prin această chestiune radicală a voinţei înaintea lui Dumnezeu.

Mi-am însuşit eu marele privilegiu de a fi răstignit împreună cu Crisios până când nu mai rămâne în carnea şi în sângele meu decât viaţa lui Cristos? “Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc; dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.”

Oswald CHAMBERS

Reclame

Grija faţă de alţii sau ipocrizia din noi înşine

„Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţă, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte.”

1 loan 5:l6

Dacă nu suntem atenţi la felul cum lucrează Duhul lui Dumnezeu în noi, vom deveni nişte ipocriţi spirituali. Vedem cum cad alţi oameni și ne transformăm discernământul într-o critică ironică, în loc să-1 transformăm în mijlocire pentru ei. Revelaţia ne este dată nu prin ascuţimea minţii noastre, ci prin înţelegerea directă pe care ne-o dă Duhul lui Dumnezeu şi. dacă nu suntem atenţi la sursa revelaţiei, vom deveni critici cu privire la alţii, uitând ce spune Dumnezeu: „…să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei care n-au săvârşit un păcat care duce la moarte“.

Ai grijă să nu ajungi un ipocrit petrecându-ţi tot timpul încercând să-i îndrepţi pe alţii înainte ca tu însuţi să te închini lui Dumnezeu.Una dintre cele mai subtile poveri pe care Dumnezeu le pune asupra noastră ca sfinţi este această povară a discernământului cu privire la alte suflete. El ne revelează anumite lucruri cu scopul ca noi să aducem povara acestor suflete înaintea Lui şi să ne formăm gândul lui Cristos în legătură cu ele: dacă mijlocim în acest mod.

Dumnezeu spune că ne va da „viaţa pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte”. Aceasta nu înseamnă că Î1 determinăm pe Dumnezeu să accepte gândul nostru, ci înseamnă că noi ne ridicăm până la nivelul la care Dumnezeu ne poate arăta care este gândul Lui cu privire la cel pentru care mijlocim.Vede Isus Cristos munca sufletului Lui în noi? Nu o poate vedea dacă noi nu ne identificăm atât de mult cu El, încât să ajungem să avem perspectiva Lui cu privire la oamenii pentru care ne rugăm. Să învăţăm să mijlocim din toată inima pentru ca Isus Cristos să fie pe deplin mulţumit cu noi ca mijlocitori.

Oswald CHAMBERS

ÎNVIERE

Tot ce e viu se naște din Cuvânt
Viața de moarte pururi se separă
Că strălucește-n cer și pe pământ
Lumina Lui nicicând crepusculară.

Din rug uscat nu crește lujer viu
Ci-i duh în el ascuns de la început
Din fructul mort închisă c-an sicriu
Sămânța vieții încolțește-n lut.

Și îngropat și răsărind apoi
Din-ntunecimea unui boț de tină
Un nufăr alb cu bulbul în  noroi
Și-întoarce fața veșnic spre lumină.

Zadarnic răsturnăm clepsidre de nisip
Să-ntoarcem roata lumii înapoi
Și punem măști de dumnezei pe chip
Tot în țărână vom sfârși și noi.

Doar cel care se naște din Cuvânt
Din Logos sfânt, din sfânta lui Lumină
Găsește Calea Vieții pe pământ
Și-n suflul sfânt originea divină.

Isus ce pentru noi s-a răstignit
Pe crucea Sa la ceruri sus ne cară
Că să vedem cum urcă spre zenit
Lumina Lui nicicând crepusculară.

Marin Mihalache

Nu există atei pe patul de moarte…

Nu există atei pe patul de moarte…
Când singuratic stai în prag de veșnicie
Și ca un ciob strivit cu filozofii deșarte
Tu te frămânți în bezna negurii din noapte
Fără speranță… înfrânt de propria-ți mândrie.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când ești doborât… iar focul vieții tale-i stins
Tu cu regret privești la planurile ruinate
Că totul s-a sfârșit și le vei lăsa pe toate
Și înțelegi că-i prea târziu… și ești învins.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când tu ești cântărit în cumpăna divină
Și simți cum inima tot mai încet îți bate
Când nu mai ai de spus nimic căci e realitate
Și te prefaci în scrum și într-un pumn de tină.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când descurajat privești cu teamă-n jurul tău
Căci ești dator să dai răspuns corect la toate
La examenul vieții pentru ale tale fapte
Judecătorului Suprem… lui Dumnezeu.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când sufletul tău plânge-n pragul disperării
Căci dorul după cer pe veci îl va desparte
De Acel ce l-a creat… pentru eternitate
Nu amâna… de ce te împotrivești chemării?

Nu există atei pe patul de moarte…
Când vezi că mâna Lui îți scrie azi sentința
Privește la Isus… căci e plin de bunătate
Păcatele la Golgota ți le-a iertat pe toate
Dar să știi: că El nu-ți iartă… necredința.

Mihail Cebotarev 

Viață plină de contraste

Viața-i plină de întrebări,
Și întârziate răspunsuri.
E vers…e culoare,
Totul e în schimbare.
Pământul-i creat, un vis!…
Sus, albastru, – abis –
Zile cu nori, soare,
Nopți cu luna, în schimbare,
Bucurii, ce ne-mplinesc,
Ne-mpliniri, ce fericesc.

În balanță pe tas stă.
Adevăr – minciună.
Contrastul alb-negru-i viața,
În apus s-au dimineața.
O minciună, te ridică,
Un adevăr, te coboară.
Privește la munții, și nații,
Împărății, și împărații,
Din cele mari se fac mici,
Cele mici devin puternici.

Moarte – Viață.
Trecerea ta, e uitată.
Uite!…mii, de palate!
Străluceau, cândva în soare,
Sunt ruine, dărâmate,
De oamneii, abandonate,
În ele, bucuria, fericirea,
N-a adunat, cât coliba.
Oamenii sunt împărțiți,
În culoare, negri-albi.

Întâlnim ce-i albi la fețe,
Negrii la inimă, plini de răutate.
Alții… negre, a lor fețe,
Însă au inimile albe.
Contraste, avem în cuvinte,
Poți spune o vorbă dulce,
S-au pot fi pelin – amare.
În dreptăți, e nedreptate,
La nedreptate, omul zice, dreptate.
Din ură, ajunge la iubire.

Din tristeți, la fericire,
Din bucurie-n durere,
Din iubire, uni ajung la ură,
Toate viața, le adună.
Însă…contrast la a ta, întrebare,
Pentru noi!…E Sfânta Carte!
În tine totul, e culoare,
Când mergi cu Isus, pe cale.
Din viață, și contrastele întâlnite,
Domnul îți dă dreptul, de alegere.

Ce-i mai bun, hai să alegem,
În cunună să împletim.
O legătură de contrast frumos,
Ce ne va duce la Hristos.
Din contrastele vieții,
Creștine, tu să alegi,
Lumina în viața ta,
Pe calea vieții – dreptatea,
Așa vom ajunge  – Sus –
În frumosul contrast al pământului,
– Paradis.
Cu Domnul în  – VEȘNICII.

Toma Coca

Intre Nastere si… Moarte

Intre nastere si moarte,
sunt distante, intervale…
Dupa cum traim pe Terra,
prinsi de varste inegale!

Intre aceste doua stari,
sunt si bune sunt si rele.
Ne-ntrebam cu neputiinta:
cum de vom scapa de ele?

Din aceste doua, iata,
nu cunoastem un reper:
“Cat vom fi si cat vom sta,
pana vom pleca spre cer?”

Noi pe prima o cunoastem,
pe a doua, Domnul, stie,
Cat ne tine? cand da startul?
sa plecam sa plecam spre vesnicie!

Toti traim in lumea-aceasta,
intre-aceste mari repere,
Alti-s tari si sanatosi,
pentru unii, doar, durere.

Multora li-e greu sa creada,
ca dincolo de mormant,
Sufletul e viu, traieste,
nu se duce in pamant!

Acestia, nici macar nu vor,
inspirati sa mai gandeasca:
Cum si cand involuntar,
vor sfarsi sa mai traiasca.

Se comporta ca si cum,
pe pamant sunt vesnic vii,
Stau si strang, aduna multe,
neprivind spre vesnicii.

Sunt si altii, dar putini,
cu statut de “credincios!,
Ei aduna perle multe,
intru Domnul lor, Cristos.

Sunt ei gata sa renunte,
din ce-i bun sa dea la altii,
Stiind bine ca “Dincolo”,
se vor numara talantii!

Toti acestia au purtarea
dupa chipul lui Cristos,
Inspirand model in lume,
dupa traiul lor frumos.

Comportarea lor e demna,
in cuvinte har si sare!
Cand dusmanii ii ranesc,
ei ii iarta cu-ndurare.

Intre cele doua borne
(sa le zicem noi locatiii),
Ei nutresc o sfanta pace,
pe cei rai iubind ca fratii!

Multe sunt de amintit,
de la Nastere, la Vis:
Doar acei ce-L au pe Domnul,
au tichet de Paradis!

Cand acestia au ispite,
si necazuri din belsug
Ei isi lauda Stapanul,
ca le-a dat asa un jug.

Intre nasatere si moarte,
e un timp necunoscut:
Dar ferice e de omul,
ce din Duhul e nascut.

El se lupta cu-ndarjire,
pentru-a vesniciei parte,
Sta mereu pe baricada,
nu renunta pan-la moarte!

Moartea pentru multi e groaza,
pentru altii castig…mare!
Pentru primii e neant,
altora, rascumparare.

Multi paveaza drumul bine,
ce nu duce…nicaieri!
Il acopar cu gunoaie,
cu desfrau si cu placeri.

Ceilalti au si gusturi bune,
mai de seama, rafinate:
Ei depun la Domnu-n Banca,
sa le scoata dupa moarte.

Intre nastere si moarte,
sunt destule-ntortocheli:
unele nu au valoare,
dar se tin cu cheltuieli!

Cei mai multi se infioara,
cum nu pot asterne-n randuri:
“Cum sa mor si sa ma puna,
intre cele patru…scanduri?”

Unii chiar pe drept va spun,
nu se tem nicicum de moarte,
Stiind bine ca “Dincolo”,
de Isus au sigur, parte!

Foarte multi gandesc urat,
dupa veacu-ntunecos,
Pentru altii fac si gandul,
rob al Domnului Cristos.

Sunt atatia incantati,
de al mortii lor…trofeu,
Crezand mult ca sunt primiti,
chiar de Insusi Dumnezeu!

Si acum din doua cete,
vom lua doar cate unul:
Ei ajung pe patul mortii,
pentru-a-ntampina…Stapanul!

Unul zice ingrozit:
“doctore, dau aur, zloti,
Numai tine-ma in viata,
cat de cat asa cum poti!”

Celalalt e plin de pace,
cand scruteaza catre-n Sus,
Iar apoi decorporarea
si se-nalta spre Isus.

“Vino, zice Domnul, ai fost slab,
dar te-am iubit!
Ori de cate ori greseai,
te-ai rugat si te-ai smerit!”

Si paseste credinciosul,
catre spatiul maiestos:
“Doamne, ce frumoas e-aici,
si Tu esti asa frumos!”

Ingerii in alb ii canta,
in alai stralucitor:
“Bine ai venit la noi,
langa-al tau, Matuitor!”

Voi ce nu aveti pe Domnul,
si va tavaliti prin cloaca,
Hai veniti acum, si sfinti,
Domnul cere sa va faca!

Renuntati azi la pacat,
la minciuna, la ranchiuna,
Si primiti-L pe Isus,
El va iarta orice vina.

Nasterea precum si Moartea,
sunt doar doua entitati:
Crestinii, doresc sa umble,
pe a strazilor cetati.

Toti acesti-au fost in viata,
cu simtiri si gand curat,
Iar acum doresc sa-L vada,
pe Ilustrul Imparat.
Amin.

Barbu Gheorghe

Este nădejdea ta în Dumnezeu slabă și pe moarte?

  „Tu îl ţii într-o pace desăvârşită pe cel a cărui gândire este îndreptată spre Tine”. (Isaia 26:3. RV. marg.)

Este, gândirea ta îndreptată spre Dumnezeu sau este săracă? Sărăcia gândirii este una dintre cele mai importante surse de epuizare şi de secătuire a vieţii unui lucrător. Dacă nu ţi-ai folosit niciodată gândirea pentru a te aduce pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu, începe să faci acest lucru acum. Nu are nici un rost să aştepţi ca Dumnezeu să vină la tine; trebuie să-ţi îndepărtezi gândurile de la faţa idolilor şi să priveşti la El pentru a fi mântuit.

Gândirea este darul cel mai mare pe care ni l-a dat Dumnezeu şi ar trebui să-i fie cu totul dedicată Lui. Dacă îţi faci orice gând rob ascultării lui Cristos, aceasta va fi una dintre cele mai mari comori ale credinţei tale atunci când va veni timpul încercării, deoarece credinţa ta şi Duhul lui Dumnezeu vor lucra împreună. Învaţă să asociezi idei vrednice de Dumnezeu cu tot ce se întâmplă în natură – răsăriturile și apusurile de soare, strălucirea lunii şi a stelelor, anotimpurile în schimbare – şi atunci gândirea ta nu va mai fi niciodată la voia impulsurilor tale, ci va fi folosită întotdeauna în slujba lui Dumnezeu.

„Noi am păcătuit, împreună cu părinţii noştri… şi am uitat” (Psalmul 106:6-7). Atunci introdu un pumnal în locul unde ai adormit, ca să te trezeşti. „Chiar acum Dumnezeu nu-mi vorbeşte” dar El trebuie să-ţi vorbească! Aminteşte-ţi al Cui eşti şi pe Cine slujeşti.      Încurajează-te amintindu-ţi aceasta şi dragostea ta pentru Dumnezeu va creşte înzecit. Gândirea ta nu va mai fi săracă, ci va fi vie şi înflăcărată, iar speranţa ta va fi nespus de luminoasă.

Oswald Chambers

Trăieşte jertfa mea?

Avraam a zidit acolo un altar şi… a legat pe fiul său Isaac. Genesa 22:9

Acest incident este o imagine a greşelii pe care o facem atunci când credem că lucrul final pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la noi este jertfa morţii. Ceea ce vrea Dumnezeu este jertfa prin moarte, care ne dă putere să facem ce a făcut Isus, şi anume să ne jertfim viaţa.

Nu „Doamne, cu Tine sunt gata să merg la moarte”, ci „Sunt gata să mă identific cu moartea Ta ca să pot să-mi aduc viaţa ca jertfa lui Dumnezeu”. Noi credem că Dumnezeu vrea să renunţăm la diferite lucruri! Dumnezeu l-a curăţit pe Avraam de această greşeală şi aceeaşi disciplină are Ioc şi în viaţa noastră. Dumnezeu nu ne spune nicăieri să renunţăm la lucruri de dragul de a renunţa. El ne spune să renunţăm la ele pentru singurul lucru pe care merită să-l avem, şi anume viaţa cu El însuşi.

E vorba de desfacerea legăturilor care stau în calea vieţii, şi imediat ce aceste legături sunt desfăcute prin identificarea noastră cu moartea lui lsus, intrăm într-o relaţie cu Dumnezeu, relaţie prin care putem să-I aducem viaţa noastră ca jertfi.Nu are nici o valoare înaintea lui Dumnezeu să-I oferi viaţa ta pentru a muri. El vrea să fii o „jertfă vie”, să-L laşi pe El să aibă toate puterile tale care au fost mântuite şi sfinţite prin Isus. Acesta este lucrul plăcut lui Dumnezeu.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

A înviat Isus din morţi!

Păstraţi o clipă de tăcere
În goana voastră pe pământ
Căci universul tot răsună
De un măreţ şi tainic cânt:
„A înviat Isus din morţi
Mormântu-i gol! A înviat!”
Osana…slavă şi mărire
Celui ce-I viu cu-adevărat!

Păstraţi o clipă de tăcere
Şi ascultaţi…un zvon străbate
Şi-aduce-n suflete lumină:
„Isus a biruit în moarte!”
Natura-ntreagă şi-a pus straie
De sfântă, mare sărbătoare
Iar Domnul e ascuns acolo
În floare, cântec şi culoare…

Păstraţi o clipă de tăcere…
Priviţi la tot ce e frumos
Şi într-un gând şi o simţire
Să spunem: „A-nviat Cristos!”

Maria Luca