Rugăciune

Rugăciune, rugăciune, ceas preasfânt și minunat
Tu ești unda ce mă leagă de Eternul Împărat!
Rugăciune, ceas fierbinte, ce nu te-oi uita nicicând
Căci prin tine stau de vorbă cu al meu veșnic Stăpân!

Rugăciune, rugăciune, ești comoara mea aleasă,
Chiar în schimbul bogăției, nu aș da măcar un ceas,
Fiindcă totul ce se vede piere din această viață,
Însă tu rămâi cu mine… tu ești tot ce mi-ai rămas!

Zi de zi în rugăciune, când îmi plec genunchii mei
Eu vorbesc, iar El răspunde, chiar și atunci când este greu!
Când înalț spre ceruri ruga, ridicând ochii în zare,
Tata vine negreșit, dându-mi binecuvântare!

Și-apoi când vorbește El, eu ascult cu reverență,
Iar când El spune o dată, eu de două ori aud
Căci Cuvântul Lui cel veșnic este plin de existență
Și orice s-ar întâmpla, nu pot ca să mă ascund!

Rugăciune, rugăciune, viața sens nu ar avea
Nici măcar o mică parte, fără existența ta!
Tu ești tot ce mă susține ca să dovedesc putere,
Și credință, și răbdare până voi zbura spre stele!

Rugăciune, rugăciune darul cel mai prețios,
Nu voi renunța la tine, chiar dacă îmi va fi greu!
Doar prin tine-L simt aproape pe Domnul Isus Hristos,
Rugăciune, rugăciune, te voi prețui mereu!

Rugăciune cale sfântă, taină și mister ascuns,
Tu mă porți spre veșnicie, spre Mirele meu Isus!
Și mă rog ca orice om, într-o zi să te iubească,
Și să caute părtășia până-n Patria Cerească!

Andreia Ungureanu 

Nu Te-ai oprit la jumătate

Nu Te-ai oprit la jumătate
Când a-nceput calvarul greu
Ci-ai vrut să fie unitate
Între pământ și Dumnezeu.

Ți-ai dus, Isuse, greaua cruce
Pentru păcatu-ntregii lumi
Pe cei captivi de la răscruce
Spre sfânta Țară să- i îndrumi.

Când ai rostit, pe lemn, “Mi-e sete”
La oamenii pierduți gândeai
Voiai să nu se mai repete
Sfidări și ură către Rai.

Nu Te-ai oprit la jumătate
Cu-a Ta iubire și-al Tău plan
C-ai vrut ca sufletele toate
Să intre-n veșnicul Liman.

Dureri ce nu pot fi descrise
Le-ai îndurat cu-n scop precis
Să înviezi simțuri ucise,
Să le conduci spre Paradis.

Suprema-Ți jertfă și-astăzi poate
Să nască-n inimi dor de Cer,
S-aducă din eternitate
Răspuns la pământesc mister.

Din noapte și din tragedie
Ne-ai scos, Isuse, și ne-ai dat
Un suflu nou care adie,
Care cu Cerul ne-a-mpăcat.

Ne-ai învățat că suferința
Creează rezultat divin,
Că poate anula sentința,
C-aduce dulcele alin.

O, Fiu de Dumnezeu și Rege
‘Nălțăm onor și mulțumiri
Din sacrificiu-Ți vom culege
Multe comori și străluciri.

Nu Te-ai oprit la jumătate
Ci Te-ai jertfit în mod plenar
Să trecem dincolo de moarte,
Să fim cu Meșterul Zidar.

George Cornici

Sunt

Sunt o piesă dintr-un plan,
Și nu praf de galaxii,
Nu un chip de porțelan
Colectat doar pentru „a fi”.

Sunt o ființă, nu mister,
Și-n al vieții metronom,
Chiar și-n spațiul efemer
Nu sunt animal, ci OM.

Sunt un fir țesut cu scop
În mătasea timpului,
Sunt o lacrimă, un strop
Din izvorul vieții Lui.

Sunt cu inimă și gând,
Sunt cu vorbă și cu sfat,
Călător comunicând,
Sunt real, nu vis ciudat.

Sunt aici, și voi mai fi,
Dar știu bine, voi pleca
Spre un alt tărâm de zi,
Unde nu voi mai visa.

Sunt ce sunt, și știu acum:
Sunt chemat, ales, iubit!
Sunt cu El și sunt pe drum.
Nu sunt trist, ci fericit!

Lucian Cazacu 

Dumnezeul cel veșnic

Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost.
Deuteronomul 33

Noaptea împrăștie un parfum de mister,
Stelele sclipesc cu voioșie pe cer,
Se leagănă în vânt ramuri verzi de finic,
Eu caut adăpost la Domnul cel veșnic.

Fiind păstor bătrân, mai zăbovesc prin pustiu,
Lângă foc, cu nomazii, stau până târziu,
Când hiene și lupi se ascund după ram,
Noi alergăm toți la Domnul, din neam în neam!

Doi străini rătăciți căutau o oază,
Tolănit lângă foc, eu stăteam de pază,
Ei se închinau la soare, dar și la râu,
Dar le-am povestit de Dumnezeul cel viu.

„-Eu stiu o Oază unde-s ramuri de finic,
Se vede cerul și Dumnezeul cel veșnic,
Un izvor răcoros cu apa vieții
Oglindește frumos Steaua dimineții!

Eu stiu o Oază, locul meu de adăpost,
Inima, aici, își găsește al său rost,
Nu vă mai închinați la soare, nici la râu,
Închinați- vă azi Dumnezeului viu!”

Așezați lângă foc, împărțim o pâine,
La Oază cea Sfântă, îi conduc eu mâine,
Îi duc la Betleem, la Dumnezeul viu,
Să-L cunoască pe Mesia, nu e târziu.

Eu mă pun în genunchi înspre dimineață,
Vorbesc cu Cel ce conduce a mea viață:
-„La locul de adăpost de ieri, de acum,
Primește, Doamne, și străinii de pe drum!”

Un fâlfâit de aripi, susur de izvor,
Cascade și harfe se unesc în cor,
Cuprinde pustiul, străinii rătăciți,
Cu salutul de pace, cel mult îndrăgit:

„-Pace sfântă între oameni mereu fie,
Slavă Celui ce este în veșnicie!
Fii și fiice, și străini din depărtare,
Vă primește pe toți Păstorul cel Mare!

Ai făcut pe alții să privească în sus,
I-ai condus la Iesle, la Mesia Isus,
Ca stelele vei străluci pe vecie,
Să împarți razele tale pe câmpie!

Continuă-ți drumul, luminează de sus,
Învață străinii s- ajungă la Isus!
Este noapte adâncă, cerul e voios,
În Iesle, vă așteaptă Mesia Cristos!”

Arancutean Eliza

Psalm

In inimă un foc, un dor îmi arde
Și către Tine glasul mi-l înalț,
În rugaciune-ți spun tot ce mă doare
Și-astept ca Tu, Părinte să te-arați.

Dar glasul mi se frânge în suspine,
Cuvintele se sting in drum spre cer.
Și în tăcere îmi înalț doar gândul
Ce pentru tine știu, nu-i un mister.

Căci știu că Tu îmi știi, Părinte gândul,
Lafel de clar cum îmi auzi cuvântul.
De-aceea în tăcere-aștept mereu
Să îmi răspunzi in taină, Tatăl meu.

Când întrebări in mine se frământă
Și-mi tulbură în noapte inimă și gând,
Eu știu că și atunci Tu ești cu mine
Și Ți le spun in șoaptă, rând pe rând…

Și-atunci o pace-adâncă mă cuprinde,
Căci știu ca Tu îmi vii in ajutor.
Eu m-odihnesc în liniște, Părinte
Caci știu că de acum ești in control.

Agheorghiesei Maria 

Cerul din Noi

În liniștea tăcerilor fecunde
Aevea ca prin vis ni se arată
Tărâmul luminărilor profunde
Ce n-am călcat cu pasul niciodată.

Cu umbra de sub norii de pe cer
Se vede în oglinda sa rotundă
Pământu-ntr-o hlamidă de mister
Plutind prin aer pe pârtii de undă.

Magii ne-au căutat trecutu-n stele
Savanții de la Cern în izotopi
Poeții-n vers și-n visele rebele
Și multe-s scrise și-n ceaslov la popi.

Am vrea s-ajungem la-nceput de lume
Să luăm dumnezeirea cu asalt
Dar când ne-apropiem de-un orizont anume
Se-ntrezăreşte țărmul celălalt.

De coborâm în noi ca-ntr-o fântână
I-acolo un izvor cu apă vie
Iar cel ce bea nu are să rămână
Un călător pierdut prin veșnicie.

Marin Mihalache 

Infinitul

Dacă vrei să cuprinzi
Cu mintea ta, infinitul,
Să atingi cu mâna ta
Răsăritul şi asfinţitul,
Poate nu-i de ajuns
Doar să speri şi să visezi,
Nu-i destul doar să crezi,
Că-ai să-ajungi, într-o zi,
Pân’ la steaua ce-o vezi.

Dacă vrei ca să ştii,
Cum a fost la-nceput,
Când acest Univers,
Era doar un tărâm nenăscut,
Nesfârşite vieţi, să tot stai să gândeşti,
N-ai să afli nimic,
Orişicât ai dori să trudeşti.

Doar să vrei, doar să crezi,
Doar atât nu-i de-ajuns,
Căci acest vis nebun,
E mister de nepătruns.
Eşti un biet muritor,
Şi-ntr-o zi, vei afla,
Că infinitul nu încape
În ecuaţia ta!

Şi de vrei ca să zbori, printre stele,
Cu áripe de tină,
Să te ‘nalţi tot mai sus,
Din lumină-n lumină,
Mii de vieţi de-ai zbura
Tot n-ar fi îndeajuns,
Căci lumina ce-o vezi,
Este mult mai presus.

Într-o zi, vei afla,
Doar citind într-o Carte,
Că Lumina din cer,
Nu-i de tine departe,
Şi această Lumină,
A venit Ea la tine,
Să te ‘nalţe spre cer,
Pe áripe divine.
Lângă tine-i misterul,
Cel mai pur şi curat,
E aici, la Golgota,
E Domnul meu, minunat!

Cornel Jigău

El e unic drum spre Soare!

S-a născut Mântuitorul,
A venit jos pe pământ.
El, Isus – e Salvatorul!
El e unic drum spre cânt!

El e unic drum spre Soare!
El e unic drum spre Cer!
Prin El, Țara în splendoare
Nu-i enigmă, nu-i mister.

Nu e basm, fantasmă faină
Ci-i un loc, ce-i pregătit
Pentru acei ce alba haină
Au îmbrăcat și s-au sfințit.

Ascultă Vestea tu, acel
Ce crezi că tot e aici și acum. . .
-Se coborî din cer, ca Miel
Să-ți scape sufletul pe drum!

Să-ți salveze astăzi viața!
Poate n-or mai fi chemări. . .
Căci curând e Dimineața
Și zbura-vom înspre zări,

De nevisat, neînchipuit,
De neimaginat, ce-așteaptă
Pe-ai Săi, deci vin’ acum grăbit!
Predăte Lui! Azi te deșteaptă!

Mărețe străluciri lăsata
Și veni umil, supus. . .
Să scăpăm de judecată,
Să avem un nume Sus.

În Univers chemări răsună:
Veniți la Masa Mea! Veniți!
Ascultați Vestea cea bună
Auziți? – Grăbiți! Grăbiți!

E ceva mai prețios –
Decât Vestea Mântuirii?
Ea e prin Isus Hristos,
El – e Calea fericirii! ! !

El e unic drum spre Soare!
El e unic drum spre cânt!
S-a născut Mântuitorul. . .
A venit jos, pe pământ. . .

Lidia Cojocaru 

Uitați-vă la cer

Uitați-vă la cer, priviți mai sus de soare;
Viața-i un mister de zbateri trecătoare,
Închise într-un ungher, să nu poată să zboare,
Valori ce zilnic pier spre-a fi nemuritoare. . .

Uitați-vă la cer, priviți mai sus de soare;
Sub soare toate pier, sunt toate pieritoare,
Închisentr-un mister de zbateri trecătoare,
Sumând într-un ungher, valori nemuritoare. . .

Uitați-vă la cer, priviți mai sus de soare:
Al duhului ungher, vă fie-n sărbătoare
Și-atunci când toate pier, în lumea trecătoare,
Gătiți veți fi-n mister, de slăvi nemuritoare.

Uitați-vă la cer, priviți mai sus de soare,
La lucruri ce nu pier; valori nemuritoare
Ce inima vă cer, s-o umple de splendoare!

Ioan Hapca

Și iată… în sfârșit… am sosit

Venit-am dintr-o lume de mister
Prin întuneric şi scăldată-n apă, (Psalmul 139 v.15)
Cum din adâncul apei de sub cer,
Din întunericul plin de mister
Fu scos pământul; lumea fu creată. (Geneza 1 v.2, 3, 4b, 9)

Venit-am din eterne fericiri
– Ferice de cei ce nu se născură – (Eclesiastul 4 v.3)
În lumea plină de nenorociri;
Venit-am din eterne fericiri
La suferinţe, ca orice făptură. (Iov 5 v.7)

Venit-am să vă fac mai fericiţi,
Să nu vă fie casa prea pustie
Şi binecuvântare să primiţi. (Psalmul 127 v.3; 128 v.4)
Venit-am să vă fac mai fericiţi
Şi planul veşnic împlinit să fie. (Psalmul 139 v.16;  Romani 8 v.28)

Venit-am să înviorez cu drag:
Bunici, mătuşi ori unchi ce mă-nconjoară,
Pe cei ce trec al casei noastre prag;
Venit-am să înviorez cu drag
Pe toţi ce pentru mine se rugară.

Venit-am iată şi între cei sfinţi
Spre a primi o binecuvântare
Mai mare decât a oricăror prinţi;
Venit-am iată şi între cei sfinţi
Pentru-a-mi petrece viaţa-n Adunare:

În Adunarea-ntâilor născuţi
Ce scrişi sunt în a Cerurilor Carte (Evrei 12 v.22a, 23, 24)
Ce pe pământ fuseseră crescuţi … (Efeseni 4 v.13)
Venită sunt deci printre cei născuţi
Pe acest pământ, înspre … eternitate.

Petrica Plesa