8 Mai

Dar cel vindecat nu ştia cine este.” Ioan 5:13

Timpul trece repede pentru cei fericiţi şi sănătoşi, dar sărmanului slăbănog trebuie să i se fi părut o veşnicie cei treizeci şi opt de ani de boală. De aceea, atunci când Isus l-a vindecat printr-un cuvânt în faţa scăldătorii din Betesda, a simţit o extraordinară schimbare. Ca şi el, păcătosul care a fost paralizat de disperare săptămâni şi luni la rând, aşteptând îndurerat o schimbare, este foarte conştient de bucuria şi pacea pe care i-o aduc cuvintele lui Isus. Răul îndepărtat este prea mare pentru a putea fi nimicit pe nesimţite, viaţa nouă este prea minunată ca să poţi sta liniştit în continuare, şi schimbarea este prea miraculoasă ca să nu fie percepută. Totuşi, sărmanul om nu ştia cine este Autorul vindecării sale. Nu ştia nimic despre sfinţenia persoanei Sale, despre slujbele pe care le îndeplinea, ori despre misiunea care îl adusese printre fii oamenilor.

Mulţi ignoră că Isus este Cel care le-a adus vindecare prin sângele Său. Totuşi, noi nu trebuie să ne grăbim să-i Condamnăm pentru această necunoştinţă; unde vedem că urletele sunt salvate, trebuie să credem că mântuirea a fost primită. Duhul Sfânt îi face pe oameni să se pocăiască înainte de a-i face sfinţi. Cel care nu ştie mare lucru va şti în curând totul. Ignoranţa este, totuşi, un mare rău, fiindcă acest sărman om a fost chinuit de farisei şi nu a ştiut să le răspundă după cum meritau.

Este bine să fii în stare să răspunzi vrăjmaşilor, dar nu o putem face dacă Domnul Isus nu ne luminează mintea. Vindecarea ignoranţei a urmat însă curând vindecării bolii, fiindcă slăbănogul a fost vizitat de Domnul în templu. După această vizită, a fost găsit mărturisind că „Isus era Acela care-l făcuse sănătos” (Ioan 5:15). Doamne, dacă m-ai salvat, arată-te ca să te pot mărturisi fiilor oamenilor.

Meditaţii C. H. Spurgeon

E zi deosebită…

E zi deosebită
E zi de sărbătoare
Inima-i pregătită,
Ființa-mpodobită
Cu har și închinare.

Serbăm o Misiune
Cum alta n-a mai fost
O tainică minune
(Așa se poate spune)
S-avem sfânt adăpost.

Însăși dumnezeirea
S-a coborât la noi
Să nu ne-nvingă firea,
Să vină omenirea
La starea vieții noi.

Sărbătorim Cuvântul
Pe Terra întrupat
Căci Cerul, nu pământul
Adus-a Legământul
Prin care ne-a-nfiat.

Din noi răsare dorul
Pe Prunc să-L mai vedem
E fericit poporul
Că El, Mântuitorul
A vrut să Îl avem.

E zi deosebită
Cântăm cu toți în cor:
“În lumea răscolită
De virus și ispită
Avem un Salvator.”

Stările de bucurie
Cu drag le exprimăm
E har în visterie
Putem spune, putem scrie
Că spre Rai înaintăm.

Ne plecăm în adorare
Să-L cinstim pe Împărat
El a vrut eliberare
Să ne scoată din pierzare
Ce cadou sublim ne-a dat!

Tot lăuntrul să ne fie
Locuință pentru El
S-a născut în modestie
Să fim sfântă mărturie,
Să ne fie-n veci model.

E zi de celebrare
Crăciunu-i iar la noi
Iubirea-i jerfitoare
Ne-a dat în Cer intrare
Și nu mai vrem ‘napoi.

George Cornici
Crăciun, 2021

Invata sa asculti

Text: Iacov 1:21-27

Fiţi împlinitori ai Cuvantului, nu numai nişte ascultători, înşelandu-vă singuri.‘ Iacov 1:22

Într-o misiune de evanghelizare din New York, un vagabond îmbrăcat murdar obişnuia să stea tolănit pe bancă, în timp ce se predica Evanghelia, pană în momentul în care predicatorul făcea o mică eroare în citarea unui verset din Biblie. In acel moment se ridica în picioare şi dădea referinţa exactă şi conţinutul versetului. Muncitorii îl strigau: „Charlie, Capitolul şi Versetul”. Ştia foarte bine o mulţime de versete biblice. Auzise atat de multe predici, dar nu şi-a schimbat niciodată felul de viaţă. Au trecut mulţi ani de cand am citit despre această întamplare cu „Charlie, Capitolul şi Versetul”. Mi-am adus aminte de ea recent cand un tanăr ce purta o Biblie mare la el mi-a spus că nu predic „destul de tare”. Mi-a spus: „Predicatorul nostru ne-o zice pe şleau!” Se părea că-i place ca adevărul să fie strigat cu voce tare, dar, oare, acest adevăr i-a schimbat viaţa? Mă tem că nu. Omul îi făcuse soţiei o viaţă atat de mizerabilă, că aceasta l-a părăsit. Tovarăşii lui de lucru îşi pierduseră respectul pentru el, deoarece se dădea mare pios.


Cand Isus a ţinut predica de pe munte (Matei 5-7), viaţa Sa era o confirmare a celor spuse. Şi El aşteaptă de la noi să ne punem cuvintele în acţiune în acelaşi fel. Nu este suficient să ştim cele ce a învăţat Isus; intenţia Sa a fost ca aceste cuvinte să producă schimbări majore în vieţile noastre. Este bine dacă ne exprimăm părerea de rău pentru păcate după ce am citit Biblia. Dar dacă totul se reduce numai la atat, atunci suntem numai „nişte ascultători”, înşelandu-ne singuri. Scopul primordial al adevărului biblic este împlinirea lui. împlinirea lui face ca Dumnezeu să fie mulţumit. – H.V.L.

Te iubim, Isuse! Adesea declarăm.
Dar suntem gata voia-Ţi sfantă s-ascultăm?
Cei ce-ascultă-n Duhul, fără să se-abată
Arăta-vor dragostea adevărată.” – D.J.D.

Un pas spre împlinirea Cuvântului valorează cat ani întregi de studiu asupra Cuvântului

Painea zilnica

A iubi inseamna a darui

Text: Romani 5:1-8  

„…El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiud Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. „1 loan 4:10

Cea mai înaltă expresie a dragostei este în dăruire. Aceasta a fost arătată desăvarşit prin faptul că Dumnezeu L-a dat pe singurul Lui Fiu pentru mantuirea lumii (loan 3:16). După cum dragostea a fost aceea care L-a făcut pe Tatăl să-L dea pe Fiul pentru noi, tot aşa dragostea noastră pentru El trebuie să fie singura noastră motivaţie pentru a demonstra dragostea prin dăruire (2 Cor. 8:8, 9). Facem acest lucru aducand trupurile noastre „ca jertfe vii, sfinte şi plăcute lui Dumnezeu”, acest lucru constituind din partea noastră „o slujbă duhovnicească” (Rom. 12:1).


În cartea sa „Omul viu”, John Whittle relatează despre o văduvă al cărui fiu i-a spus că el va asculta de chemarea lui Dumnezeu pentru a merge în misiune. Deşi femeia era o creştină de mulţi ani, decizia fiului a supărat-o deoarece, sperase că pe măsură ce va îmbătrani, fiul ei va fi în apropiere atunci cand va avea nevoie de el. Frica şi îngrijorarea îi întunecaseră mintea. Dar într-o zi s-a întamplat ceva, şi acest lucru i-a schimbat întreaga concepţie. Citind în loan 3, cuvintele familiare din versetul 16, i-au atras atenţia într-un fel cum n-o mai făcuseră pană atunci. In minte i-a venit un gand, pe care Whittle l-a formulat astfel: „Dumnezeu îi dăduse privilegiul să facă la scară redusă ceea ce făcuse El însuşi”, întreaga perspectivă s-a schimbat. Era gata acum să-şi dea „fiul pentru a merge în campul de misiune din pricina dragostei lui Dumnezeu pentru ea. Erau în măsură acum să se vadă împreună parteneri în lucrarea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a spus că „dragostea lui Cristos ne strange” (2 Cor. 5:14). Aceasta înseamnă că vom iubi, dăruindu-ne pe noi înşine Lui şi altora.      – R.W.D.

Iubirea, nevoilor din lume, dăruieşte.
Iubirea-mparte cand Duhul o călăuzeşte.
Iubirea alină plansul lumii dureros,
Iubirea-i milă cu ochi c-ai lui Cristos. – Brandt

O inimă egoistă iubeşte pentru ceea ce primeşte;o inimă asemănătoare lui Cristos iubeşte pentru ceea ce dăruieşte

Painea zilnica

Trimisi in misiune

Text: Fapte 1:1-9

Ci voi veţi primi o putere… şi-Mi veţi fi martori… pană la marginile pămantului.  ”  Fapte 1:8

Un pastor din Belton, statul Texas, a avut o dorinţă arzătoare ca membrii bisericii sale să se implice tot mai mult şi mai activ în împlinirea poruncii lui Cristos de-a duce Evanghelia pană la marginile pămantului. Într-o duminică, în timp ce predica despre lucrarea misionara, a fost îndemnat să se oprească şi să se roage. I-a cerut lui Dumnezeu să-şi pună mainile peste tinerii şi tinerele din biserică şi să-i trimită cu mesajul Evangheliei Sale în alte ţări ale lumii. Apoi şi-a întins mainile spre audienţă şi a întrebat: „Cine va merge? Cine va merge?” Imediat o tanără frumoasă, studentă la un colegiu din localitate, s-a ridicat şi a spus: „Tăticule, eu am să merg.” Pastorul, şocat, s-a gandit imediat: „Doamne, nu chiar
Annie!” dar această reacţie a fost temporară. S-a bucurat foartemult pentru că fetiţa lui răspunsese la chemarea lui Dumnezeu. In anii care au urmat, ea a slujit ca misionară în America de Sud.


Planul măreţ al lui Dumnezeu pentru răspîndirea Evangheliei Sale nu se rezumă la o comunitate selectă de credincioşi, numiţi misionari. Este lucrarea fiecărui creştin. Aceasta nu înseamnă că fiecare trebuie să-şi părăsească ţara în care s-a născut, pentru a proclama Vestea cea Bună altor naţiuni. In schimb, noi toţi trebuie să ascultăm porunca lui Cristos de-a fi martorii Lui – oriunde ne va chema El să slujim.
Fie că Dumnezeu te va chema să-I slujeşti într-o altă ţară sau în propria ta ţară, sau în oraşul în care locuieşti, cheia este să vrei s-o faci. Cine va depune mărturie pentru El? Trebuie s-o facem cu toţii. Dumnezeu a poruncit aceasta tuturor copiilor Săi şi tot El va alege şi locul. – P.R.V.

Să faci cu mine ce vei vrea
Să fiu în cer, în rai sau glie.
Dar să mă laşi să stau în preajma Ta,
Mi-e singura supremă bucurie.”     – P.L.

Există un singur lucru pe care nu-l putem face în lucrarea misionară: acela de-a scăpa de responsabilitate

Painea zilnica

Ce-mi doresc în noul an….

Ce-mi doresc în noul an?
E normală întrebare
Să aplic cerescul plan,
Să slujesc mai cu elan,
Cu mai multă-ncredințare.

De-i nevoie de schimbări
Pregătit sunt de-acțiune
Vreau frumoase întâmplări
Ce-aduc binecuvântări
Și progres în misiune.

Fără ajutor de Sus
Doar eșec va fi lucrarea
Dar de fac ce-a zis Isus
Știu că nu voi fi exclus
De la tot ce dă Salvarea.

Îmi doresc tot ce El vrea
(Domnul gloriei divine)
Când mustrare vrea să- mi dea
Să o port, da, voi putea
Știu că haru-i mă susține.

Dorul ce mă arde-acum
Când un nou an se arată
Nu-i dorință de consum
Ci mă-ntreb O, Tată cum
S-am trăirea consacrată?

Când El spune “Mergi!”, să merg
Oriunde ar fi să fie
Iar de trebuie s-alerg
Lacrimi pe obraz să șterg
Să mă duc cu bucurie.

Ce-mi mai doresc doriți și voi
Strânse legături cu Cerul
Nicicând să nu dăm înapoi
Ci să-nfruntăm orice șuvoi,
Să fie tare caracterul.

Să fie hărnicie-n lan
Cum n-a fost niciodată
Să-nvingem zbuciumul uman
Și sentimentul inuman
Și firea toată… toată.

Nu, nu e vis ci-i dor aprins:
Iubirea să sporească
Să știm că zilnic ne-a cuprins
Cu glasu-i dulce și distins
Din Patria cerească.

Și câte doruri ar mă fi
În rugă împletite!
Spre Tatăl Slavei s-or sui
Și El le va învrednici
Să fie împlinite.

George Cornici

Aşteptăm…

Aşteptăm să apară Ziua măreaţă
Când auzi-vom un glas preaiubit:
„Veniţi acum, priviţi-Mă-n faţă
Voi cu ardoare şi zel Mi-aţi slujit,

Aţi înţeles misiunea-Mi divină
Încredinţată de Tatăl slăvit
Eu am venit să vă fiu Lumină,
Să ştiţi bine ce mult v-am iubit,

Aţi trăit zile de grea încercare
Când oşti din infern atacuri lansau
Dar, zilnic, din suflete iubitoare
Rugile voastre spre Cer se suiau,

Aţi fost tracasaţi de-acele persoane
Ce n-aveau nimic din plaiul ceresc
Nu v-aţi închinat la zei sau icoane
Şi nici n-aţi îndrăgit traiul lumesc,

Ci plini de credinţa mântuitoare
Aţi sfidat sfidarea celor corupţi
În grele necazuri, în situaţii precare
V-aţi ridicat când fost-aţi căzuţi,

Luptând să ajungeţi la ţinta dorită
A trebuit s-acceptaţi sacrificii şi chin,
Aţi înfruntat orice val, orice ispită
În lumea cea plină de plâns şi suspin,

Veniţi să primiţi cereasca răsplată
C-aţi fost credincioşi pân’ la final
În tumultul vieţii, în furtuna turbată
Priveaţi spre feericul plai sideral,

Intraţi acum în bucuria supremă
Pregătită pentru acei ce-au trăit
O viaţă ghidată de decizia fermă
De-a sta cu Mirele vostru iubit.”

Aşteptăm să apară ziua măreaţă
Când auzi-vom acel glas duios:
„Veniţi acum, priviţi-Mă-n faţă
Voi, neam ales, neam credincios.”

George Cornici 

Metoda misiunii

“Duceți-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” Matei 28:19

Isus Cristos n-a spus: “Duceţi-vă şi mântuiţi oameni” (mântuirea este lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu), ci: “Duceţi-vă faceţi ucenici din toate neamurile”. Dar nu poţi face ucenici dacă eşti tu însuţi un ucenic. Când ucenicii s-au întors din prima lor misiune, erau plini de bucurie pentru că până şi demonii le erau supuşi: Isus le-a spus: “Nu vă bucuraţi de succesul in lucrare; marele secret al bucuriei este să aveţi o relaţie bună cu Mine”. Esenţial în viața unui misionar este ca el să rămână credincios chemării lui Dumnezeu şi să înţeleagă că singurul lui scop este să facă din bărbaţi și femei ucenici ai lui Isus. Exisiă o pasiune pentru suflete care nu izorăşte din Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i converti pe oameni la propriul nostru punct devedere.

Pentru un misionar, provocarea nu decurge din faptul că e greu să-i aduci pc oameni la mântuire, că e dificil să-i aduci înapoi pe cei care au căzut sau că eşti întâmpinat de o barieră de indiferenţă crasă. Nu, ci provocarea decurge din relaţia lui personală cu Isus Cristos. “Crezi că pot face lucrul acesta?” Domnul ne pune mereu această întrebare, ea ne stă in faţă în fiecare caz pe care-l întâlnim.

Marea provocare este: Îl cunosc eu cu adevărat pe Domnul cel înviat? Cunosc puterea Duhului Său care locuieşte în mine? Sunt eu destul de înţelept în ochii lui Dumnezeu şi destul de nechibzuit din punctul vedere al lumii, încât să mă bazez pe ce a spus Isus Cristos? Sau abandonez poziţia măreaţă şi supranaturală, care este singura chemare a misionarului, şi anume aceea de încredere nemărginită în Cristos Isus? Dacă folosesc orice altă metodă, mă depărtez de metoda arătată de Domnul nostru: “Toată puterea Mi-a fost dată de… de aceea, duceți-vă”.

Oswald CHAMBERS

Cheia poruncilor Stăpânului

„..Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.”

Matei 9:38

Cheia la problemele lucrării misionare este în mâna lui Dumnezeu: această cheie este rugăciunea, nu lucrarea, adică nu lucrarea aşa cum este în general înţeleasă astăzi, pentru că ea poate însemna evitarea concentrării asupra lui Dumnezeu. Cheia la problemele lucrării misionare nu este nici raţiunea, nici medicina, nici civilizaţia sau educaţia, nici chiar evanghelizarea. Cheia este rugăciunea. “Rugaţi dar pe Domnul secerişului.” Privită prin prisma naturii umane, rugăciunea nu este ceva practic, ci absurd; trebuie să înţelegem că rugăciunea e ceva stupid, dacă este privită din punctul de vedere al înţelepciunii pământeşti.

Din perspectiva lui Isus Cristos nu există naţiuni, ci lumea întreagă. Câţi dintre noi se roagă fără a fi părtinitori cu privire la oameni, ţinând cont doar de părerea unui singur Om, lsus Cristos? El este Stăpânul secerişului produs de suferinţă şi de recunoaşterea păcatului; acesta este secerişul pentru care trebuie să ne rugăm ca să fie trimişi lucrători. Noi suntem ocupaţi cu lucrul, în timp ce oamenii din jurul nostru sunt copţi pentru seceriş, iar noi nu “culegem” nici unul, ci irosim timpul Domnului nostru în activităţi care ne consumă toată energia. Dacă apare o criză în viaţa tatălui sau a fratelui tău, eşti tu acolo ca un lucrător gata să secere recolta pentru lsus Cristos? “O, dar am o lucrare specială de făcut!” Nici un creştin n-are nici o lucrare specială de făcut.

Creştinul este chemat să-I aparţină lui lsus Cristos, să fie un rob care “nu este mai mare decât Domnul său”, care nu-I spune lui lsus Cristos ce intenţionează el să facă. Domnul nostru nu ne cheamă la nici o lucrare specială, ci ne cheamă la Sine. “Rugați dar pe Domnul secerişului” şi El va pregăti împrejurările şi vă va trimite ca lucrători ai Săi.

Oswald CHAMBERS

Ispitirea Lui şi ispitirea noastră

“Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi. Dar fără păcat.” Evrei 4:15

Până când nu ne naştem din nou, singurul fel de ispită pe care o înţelegem este cea menţionată de Iacov: “Fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit”. Dar, prin regenerare, suntem ridicaţi într-o altă sferă, unde avem de făcut faţă altor ispite, de exemplu, ispite ca cele cu care S-a confruntat Domnul. Ispitele lui Isus nu găsesc ecou în noi, ele nu sunt specifice naturii noastre umane.

Ispitele Domnului nostru şi ale noastre se află în sfere diferite până când nu ne naştem din nou şi devenim fraţii Lui. Ispitele lui Isus nu sunt cele ale omului, ci sunt ispitele lui Dumnezeu ca Om. Prin regenerare Fiul lui Dumnezeu ia chip în noi şi, în viaţa noastră fizică. El are acelaşi cadru pe care l-a avut când era pe pământ Satan nu ne ispiteşte ca să facem lucruri rele; el ne ispiteşte pentru a ne face să pierdem ceea ce am primit prin regenerare, adică posibilitatea de a avea valoare înaintea lui Dumnezeu. El nu caută să ne ispitească să păcătuim, ci caută să ne schimbe perspectiva; şi numai Duhul lui Dumnezeu poate detecta aceasta ca fiind o ispită a diavolului.

Ispita înseamnă încercarea ataşamentului faţă de posesiunile spirituale de către o putere străină. Asta explică ispitirea Domnului nostru. După ce Isus, prin botezul Lui, a acceptat misiunea de a purta păcatele lumii, a fost imediat pus de Duhul în “maşina de testat”‘ a diavolului. Dar El n-a obosit; a trecut prin ispită “fără păcat” şi Şi-a păstrat intacte posesiunile Sale spirituale.

Oswald CHAMBERS