Prea mărunt?

Ești firul de apă pe-al vremii făgaș,
Un val ce se sparge la maluri în spume,
Prea slab lângă stânca-nălțată trufaș,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

O floare de câmp la umbră crescută
Și fără culori sau miresme anume,
Un iris de baltă, banala cucută… ,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un deal vălurit, teșit, din argilă,
Alături de munții semeți cu renume,
Priveliştea ta e îngustă, umilă,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un slab felinar într-o mică odaie
Și nu un luceafăr să-l vadă o lume,
Cu raza-i s-aprindă pe boltă văpaie,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

El, Preaînaltul, măreț în putere,
Stăpân peste-o lume ce n-are hotare,
El te-a creat după buna-I plăcere,
E-n tine-o scânteie din El și-ai valoare!

Autor: Olivia Pocol

Învierea

Îndurerate … și în duh zdrobite,
Către mormânt femeile s-au dus
‎Cu-aloe, mirt, miresme … pregătite
Să-mbălsămeze trupul lui Isus.

‎Dar s-au oprit, privind cu tulburare
La piatra ce-o aflară răsturnată …
Mormântu-i gol și-n tainica vibrare
Doi îngeri li s-au arătat deodată.

A-nviat Domnul! De ce-L mai căutați?
Stă scris c-a treia zi o să-nvieze!
Mergeți și tuturor de veste dați
‎Și inima să nu vi se-ntristeze!

Și-n straie ca lumina albă-a Lunii
Se-arată Unul … grădinarul nu-i.
Marie, strigă Domnul. -Tu? Rabuni!
-Să nu mă ții, La Tatal azi mă sui!

Mergeți acum și spuneți l-ai Mei frați
Că m-ați văzut și c-o să vin curând
În Galileea-n grab’ v-alăturați.
Îi văd ascunși, de frică tremurând.

‎În seara primei zile-a săptămânii
Isus intra prin ușile-ncuiate
Străpuns în coastă și în palma mâinii,
Pace-aducea în inimi sfâșiate.

Mormântul nu ar fi putut să-L lege
Pe Domnul sfânt de viață dătător.
Sfârșind blestemul greu adus de Lege,
S-a ridicat din morți triumfător.

Sfârșită-i lupta, boldul morții-i frânt
Ne este nouă pârgă de-nviere,
A întărit al nostru crezământ
Și-a parafat a noastră înfiere.

Acelaşi Duh, ce dincolo de astre
Pe Domnul l-a-nălţat cu slavă mare
Va învia și trupurile noastre
Într-o miraculoasă transformare.

Olivia Pocol

Altarul lacrimilor

Altarul lacrimilor tale
E o dovadă c-ai trecut
Prin grele încercări pe cale
Când toată ființa te-a durut.

Când ai văzut o nedreptate
Ai plâns… ai plâns și te-ai rugat
Și-Acel ce dă și-Acel ce poate
Înc-un necaz a vindecat.

Te-ai întristat văzând credința
Sfidată de un grup nebun
Dar azi înalți recunoștința
Că lucruri minunate spun.

Ți-a fost răpită bucuria
Și-atunci credeai că ești învins
Dar, iată, plină-i visteria
Și optimismul te-a cuprins.

Ai spus la mulți despre-o lucrare
Ce-aduce-n om pe Dumnezeu
Dar nu ți-au dat o sărbătoare
Și, iar, ascuns-ai plânsul greu.

Altarul lacrimilor tale
Îți amintește că spre Cer
Nu-s daor miresme și petale
Ci și dezastre, scrum și ger.

Ce s-a format în lupta vieții
(Și crezul și purtarea ta)
E semn etern al frumuseții
Pe care-n veci o vei cânta.

George Cornici

Inviorare

Focul iubirii aprinde macii în suflet
Și lacrimile-s roua dimineții senine.
Soarele vieții cu a fericirii zâmbet.
Înviorează sufletul pe unde divine.

Isus revarsă miresme de fericire
În inimă, cu slovele vii din Scriptură,
Și coarda inimii vibrează în nemurire.
Iar cântarea urcă pe-a cerului partitură.

Acum, inima devotată credincioșiei,
Picură in fiecare vers puterea iubirii.
Jarul credinței, scânteia armoniei,
Mă poartă pe unde vii ale nemuririi.

Dan Viorica 

Din necuprins

Un soare pal și șters,
Reminiscent trecut,
Străbate toamna cu intermitențe,
El înconjoară lumea,
Mărturisind tăcut
Că Dumnezeu nu face diferențe.

Aceleași ieri și azi,
Perfectele valori
Ni le descoperi, Doamne, spre-a-nțelege
Cât ne iubești, iar noi
Cât suntem de datori
A Te primi ca Domn și-a Te alege.

Cu bruma-nvăluiești
Al toamnei foșnet lin,
Presari cu boabe albe dimineața,
Binecuvânți natura
Și-albastrul cer senin!
Te laud, Doamne, fiindcă Tu ești Viața!

Din necuprins emani
Miresmele de nard,
Aureole de făgăduință
Respir porunca Ta,
De dorul Tău să ard
Atins de cer, statornic în credință!

Laura Minciună 

Toamnă la bunica

În covată, pe-o măsuţă s-a dospit la cald aluatul,
S-a-ncheiat acum o lună secerişul, treieratul,
Cotărcuţele sunt pline cu dovleci, ştiuleţi şi grâne,
S-au întors cu caş ciobanii de la munte, de la stâne
Şi cămara e ticsită; noaptea creşte, ziua scade,
De-acum se va pune bruma şi mistreţii vin să prade.
Pâlpâie domoală para în opaiţul afumat,
Din tavan, de-un cui atârnă busuiocul aromat,
Umplu de miresme casa cimbrişorul, lămâiţa,
Duduie în sobă focul şi-ncălzeşte odăiţa
Desenând în joacă forme peste albul văruielii;
După ce-am cinat, bunica îmi citeşte-n Evanghelii,
Apoi mâinile-şi ridică înspre cer cu mulţumire
Şi se-nchină-aşa măicuţa proslăvind cu umilire
Pe Cel care ne dă viaţă, hrană, pază, sănătate
Şi atât de multe daruri prin slăvita-I bunătate.

Olivia Pocol 

Ploaia

Doamne,
Vreau să ploaie peste mine
Untdelemn de bucurie
Har mai mult si mai bogat
Sa vina strat dupa strat

Toarna azi din Duhul Tau
Pace multa, bucurii
Untdelemnuri si miresme
Peste mine, sa se așeze.

Peste capul meu sa curgă
Si pe fața să mă ungă,
Peste haine, păn la brău
Sa devina un părău.

Nu mă satur sa tot văd,
Căt de minunat lucrezi,
Cum le așezi, Doamne, pe toate
Si ne dai pe saturate

Daruri multe, minunate.
Roade bune si bogate
Seceris, belsug din toate
Peste noi sunt revarsate.

Sorina Pasc 

 

Primăvara

Vine primăvara mult dorită,
Frumosul anotimp al florilor,
Trezeşte viaťa-n fiecare por
Şi freamătă natura-nverzită!

Umbre jucăuşe valsează-n zori,
Sunt păsărele-ramuri ascunse,
Un cântec îngeresc se aude,
Parcă a coborât raiul la noi!

Adie vântu-n miresme fine,
Parfum de mai, îmbietor, suav,
Zbârnâie-n zbor albinele şirag
S-adune de zor mierea-n stupine.

Curcubeu de flori e-ntreaga viaţă!
Dragostea Domnului e-n noi pusă,
În cer, Isus ne-a deschis o Uşă
Şi-n Primăvara de Sus ne-aşteaptă!

Maria Șopț 

Haideți să semănăm pământul tot cu flori

Haideți să semănăm pământul tot cu flori
Prin univers să zboare miresmele divine
Parfum de trandafiri și crini mirositori
Să crească prin pustiuri pomii roditori
Și mierea să se strângă în stupul de albine.

Haideți să facem cerul nostru mai senin
Să topim săgețile și sabia-n cuptoare
Ca să nu se mai audă plânset și suspin
Și să nu mai curgă lacrimi pline cu venin
Ci doar zâmbet de copii în strălucit de soare.

Haideți să înverzim pământul cu grădini
Să-l îngrijim și să-l însămânțăm cu grâne
Ca să nu mai crească prin ogoare spini
Să înflorească merii și pomii de măslini
Și pe fiecare masă să fie multă pâine.

Haideți să fim puțin mai buni, mai iubitori
Puțin mai blânzi să fie viața mai frumoasă
Ca să mai cânte prin păduri priveghetori
Să mai zboare încă cârdurile de cocori
Și rândunelele în cuib sub streașina de casă.

Haideți să împodobim planeta-n trandafiri
Să fie pe pământ doar numai primăvară
Ca să nu mai fie niciodată despărțiri
Ci doar numai clipe gingașe de amintiri
Și un cer senin cu pace și belșug în țară.

Haideți să fim exemplu bun pentru copii
Ca ei să vadă-n noi mai multe fapte bune
Să vizităm bolnavii, să stăm la căpătâi
Să suferim și noi cu ei în nopțile târzii
Și dacă trebuie… să plângem împreună.

Haideți dar tot Pământul astăzi să venim
Să ne închinăm lui Dumnezeu cu mic și mare
Să îngenunchem în Fața Lui, să-l preamărim
Pentru tot ce El ne-a dăruit să-i mulțumim
Pentru binecuvântări și dimineți cu soare.

Mihail Cebotarev 

Măreția Lui

Când trece umbra Ta pe luciul apei,
Se sparg în valuri boabe de cleştar,
Când adierea mâinii Tale-atinge-o floare
Prin stropii de rouă-s miresme de har…

Când slava Ta se odihneşte în văzduh,
Coboară pacea-n râuri peste noi,
Când calcă pasul Tău în praful de pe uliţi
Se schimbă-n câmp de crini, chiar mlaştini de noroi.

Iar când privirea-Ţi blândă ne-nvăluie fiinţa,
Plutim cu Tine pe-un crâmpei de Cer,
Prin străluciri de stele şi-nseninată zare,
Ne-arăţi abia zărite splendori ce-n veci nu pier.

Ce fericiţi străini suntem în lume,
Călătorind cu Tine spre ţărmuri de vecii,
Ştiind că-n Ţara păcii Tale sfinte
Noi nu suntem străini, ci suntem fii.

Iar când, cu drag ne vei chema pe nume
Şi luminate porţi se vor deschide larg,
Pe noi, străinii lumii, intrând în veşnicie,
Chiar Tatăl sfânt ne va primi în prag…

Şi-apoi, când ne va şterge privirile de lacrimi,
Uimiţi păşim în cetele de îngeri şi de sfinţi,
Purtând veşminte albe şi-un nume nou pe frunte,
Sărbătorim, prin har, trecute biruinţi!

Sara Dehelean