Suntem chemați…

Suntem chemați să răspândim
Mireasma Sfintei pocăințe
Și din Cuvânt să ne hrănim
Și în Eden să investim
Conform cereștilor cerințe.

Suntem chemați să transformăm
Tristețile în sărbătoare
Și melodii să intonăm
Și crucea vieții s-o purtăm
Prin orice val de încercare.

Suntem chemați să biruim
Ispitele ce ne-nconjoară
Iar pe cei slabi să-i sprijinim
Uniri cu sfinții să dorim,
S-avem o viziune clară.

Suntem chemați să dăm onor
Stăpânului în orice vreme
Iar munca s-o ornăm cu spor
Alături de Blândul Păstor
C-a vrut la Dânsul să ne cheme.

Suntem chemați să Îl urmăm
Pe-al nostru Mire cu ardoare
Avântul să-l înflăcărăm,
În spațiul sec să nu intrăm
Și nici în starea de-ntristare.

Apelul este foarte clar
Să fim Lumină pe cărare
Să stăm în starea cea de har,
Să fie lupta nu-n zadar
Ci-ornată cu încredințare.

Suntem chemați de-ntregul Cer
S-asimilăm divinitatea
Să dovedim un caracter
Care rezistă și la ger
Și când apare greutatea.

Suntem chemați, suntem chemați
La tot ce scrie-n Testamente
C-atunci nu vom fi derutați,
Ne vom uni cu-ai noștri frați
Primind din Slavă tratamente.

George Cornici

Sa lasi ceva in urma

Text: 2 Corintem 2:14-17

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care… răspandeste prin noi in orice loc mireasma cunoştinţei Lui.” 2 Corinteni 2:14

Hoţul a crezut că a comis o spargere perfectă. N-a lăsat nici o urmă – sau cel puţin aşa a crezut. Lucrul de care nu ţinuse cont era că cineva ar fi putut să-şi aducă aminte de felul în care mirosea. Un martor şi-a adus totuşi aminte şi a indentificat suspectul din cauza a ceea ce lăsase în urma sa.
Lăsăm cate ceva oriunde ne ducem. Nu vorbesc de miros, ci de influenţă. O povestire de Stuart Holden ne aminteşte de acest adevăr. Un tanăr care locuia într-o pensiune îşi pregătea bagajele pentru a se muta în alt oraş. Cand proprietarul pensiunii l-a întrebat dacă stransese totul, el a răspuns: „Cred că da. Vreau să fiu sigur că n-am să las nimic în urmă”. Cu înţelepciune, proprietarul i-a amintit: „Este totuşi un lucru pe care-l vei lăsa în urma ta, tinere. Influenţa ta”.


Dacă eşti creştin, ai fost chemat de Dumnezeu să laşi ca influenţa vieţii tale să facă o impresie favorabilă asupra altora chiar asupra acelora pe care nu-i cunoşti personal. La birou, acasă, la magazin, sau în şcoală, influenţa ta este asemănătoare cu cea a lui Cristos? Te cunosc oamenii din pricina comentariilor tale pline de amabilitate, a interesului tău plin de dragoste, a spiritului de generozitate şi al respectului faţă de alţii? Dacă nu, atunci tu laşi în urma ta o influenţă care este mai rea decat mirosul care l-a trădat pe hoţul care a fost prins.
Apostolul a spus că „noi suntem înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Cristos printre cei care sunt pe calea mantuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării” (2 Corinteni 2:15). O astfel de influenţă trebuie să lăsăm în urma noastră.-P.R.V.

O frate, fă la alţii bine,
Chiar dacă ţie-ţi faci un rău;
Căci numai cand te uiţi pe tine,
Poţi semăna cu Domnul tău.”  – Traian Dorz

Un creştin trebuie să fie o persoană care să facă uşoară credinţa altora în Dumnezeu

Painea zilnica

Unui păstor ales

Ai luminat c-aveai a Lui lumină
Și-ai îndrumat pe mulți spre Apa Vie,
Vorbeai de-mpărăţia ce-o să vină
Cu-atâta dor, nădejde, bucurie…

Ai răspândit mireasmă de viață
Trecând prin văile prea des umbrite,
Vorbeai de marea, sfânta dimineaţă
Ce vine după neguri și morminte.

Ai împărţit cu zel și har Cuvântul,
Să afle orşicine Vestea bună:
Cum că iertare dă doar El, Preasfântul,
Iar cei aleși primi-vor, sus, cunună.

Ai stat în slujba-I fără să ceri plată
Și, milostiv, ai ocrotit sărmanii,
Ți-e pomenirea binecuvântată,
Cum ți-e și rodul vrednicei strădanii.

Ai fost păstorul ce-a-ngrijit de turmă,
Ce-a plâns și-a suspinat legând vreo rană,
Acum te plângem noi, rămașii-n urmă,
Dar știm că voia Lui e suverană!

Olivia Pocol

Învierea

În valea umbrelor se-aprind iar stele
Cu-a lor lumină lujerii să-i scalde,
Firele ierbii-au luciu de smaralde,
Iar bolta e pictată cu-albăstrele.

Pe deal e lămâița înflorită,
Mai cu sfială înfloresc acacii,
Mlădițele-și îmbrățișează-aracii
Mustește seva-n via-ntinerită.

Calvarul… cu aceleași vechi priveliști
Mai răspândește-a noii vieți mireasmă,
E ruptă-a templului catapeteasmă
Și-n drum spre Tatăl nu mai sunt opreliști.

Se-nalță iarăși imnuri de-nviere,
E sărbătoare și în cer și-n lume,
Mormântul gol din stânca fără nume
Stă mărturie despre-a Lui putere.

Sunt semne ce fac inimi să tresară,
Lumina e strivită de vitralii,
Mai amărui ne înfloresc migdalii,
Dar e-nvierea și e primăvară!

Curând se va întoarce Domnul vieții,
Cuvântul prorociei se-mplinește:
Peste adânca beznă strălucește
Luceafărul slăvit al dimineții.

Olivia Pocol

Învierea – mireasma iertării

Răsună azi ca un ecou ciocanul care bate,
Un zgomot dureros și greu, durere ca de moarte.
O mamă care plânge, îngenuncheată în suspine
Văzând pe fiul ei, Isus, ce moare pentru lume.

Plânge Maria, plânge și Ioan, parcă tot cerul plânge,
Acel ce-a dăruit iubire, în groază, chin se frânge
El, Fiu din Dumnezeu preasfânt și fără de păcat,
Ia vina tuturor și-o spală în Sângele-I nevinovat.

Picură stropi de iertare divină pe dealul Golgotei,
Ce șterge greșita sentință de moarte a gloatei,
Stropit cu Sângele izbăvitor e-altarul cel de Paște,
Ca mântuiți să fim cu toți, prin har, și nu prin fapte.

Mireasma mirului turnat pe capul Lui răsfiră
Frânturi din marea dragoste ce-n cruce-L pironiră,
Ca toți acei ce-au fost dușmani prin firea pământească,
Să aibă viață din belșug, de-a pururi să trăiască!

Ce preț nespus plătit-a El pentru omenirea-ntreagă,
Stând pironit pe-al morții lemn, ca toți să înțeleagă,
Că nu este o altă cale, o altă poartă de salvare
Decât prin al Său Nume sfânt se capătă iertare.

Ce minunat Răscumpărător, ce pildă de iubire!
De am putea azi înțelege prețul de ispășire,
Nu am mai sta robi nepăsării, sub jugul de tăcere
Ci am străbate-n lung și-n lat vestea de Înviere!

Că moartea cu-ale ei talazuri nu L-au putut învinge,
Că viața ce-o purta în piept nu i-au putut-o stinge,
C-a biruit și-ultim dușman și pe al ei stăpân,
Și îi așteaptă pe ai Săi în Paradis de cânt.

Unde va șterge lacrima celor ce au trudit,
Și-n locul ei va triumfa un imn de bucurie,
Îl vom slăvi, cu cer cântând, pentru că S-a jertfit,
Și-a dăruit, celor ce cred, un drept la mântuire!

Alexandra C. S.  

În mireasmă de floare

Parfum din înmiresmate flori,
Din minunate și mii culori,
Dau în adiere ușoară,
Miros vibrant de primăvară!
Ne-mbrățișează raza caldă
În bucurie și mireasmă,
Toți alergăm ca o albină,
Întineriți și-n voie bună.
Într-un zumzet ca de stupine,
Ne bucurăm de tot ce vine,
Ca un copil cu suflet curat,
Sus la cer privin îndatorați!
Să privim la Primăvară, Sus
Unde ne cheamă Fiul Isus!
În mireasma de floare vie,
Lângă Isus o veșnicie!

Maria Șopț

Marea dimineață

Când treci prin valea rece a umbrei morții,
Și împotriva ta îți sunt sorții.
Când umbre reci se lasă și e seară
Iar tu pornești acum spre o altă țară.

Aș vrea să-ți spun, că acolo suferințe nu-s,
Că toate câte au fost, toate s-au dus.
Și legăturile și lanțurile nu-s
În stare să reziste la cuvântul lui Isus.

Acolo sus e o altă țară,
Nu-i iarnă, ci e veșnic primăvară,
Și acolo florile au toate un miros frumos,
Căci răspândesc mireasma lui Hristos.

Da, nu mă va ținea nici glia nici mormântul,
Când din înaltul cerului strigav-a iar Preasfântul,
M-oi ridica atunci la o nouă viață,
Când trâmbița a suna în marea dimineață.

Îl voi vedea pe El și toți vom fi acasă,
Cu glasul Lui chemanev-a pe toți la masă,
Se va încinge apoi Să ne servească,
Și vom serba, acolo în patria cerească.

Dar până atunci, voi sta dormind sub glie,
Voi aștepta pe Domnul meu ca să revie,
M-oi odihni de zbuciumul și frământările din viață,
Până într-o zi, când va fi marea dimineață.

Vasile Les  

Doamne mare!

Când palpăm cu conștiență
Minunata Ta prezență,
O mireasmă de căință
Ne vibrează în ființă
Și-un imbold de biruință
Unduiește-n conștiință
Ca un vast de eminență
Din a Ta Omniprezență,
Ce transformă orice stare
Și aprinde în suflare
Veșnicie, dor de Cer
Și puteri nepieritoare
Care pace ne ofer
În ori și ce încercare.
Și ce bucurie adâncă
Sufletul ne înviorează
Când realizăm că încă
Duhul Tău ne cercetează
Așezându-ne pe Stâncă
Unde-n veci ne luminează,
Doamne, Fața Ta Preasfântă!

Ioan Hapca

Clopoțel gingaș

Clopoțel firav, firicel de nea,
Înviorezi clipele senine.
Porți în tine mireasmă de stea,
Din armonia luminii line.

Clopoțel gingaș, suav și pur.
Trezești speranța învierii.
Clinchetul suav răsună în jur.
Pe undele line a primăverii.

Steluță din seninul zăpezii,
Porți mireasma armoniei.
Iubirea, ce calea ne-o netezii,
Sporită din puritatea jertfei.

Adierea ușoară a primăverii,
În gingășia ghiocelului firav,
Revarsă pe unde aroma învierii.
Cu glasul lui Isus, dulce, suav.

Și dorul mă duce spre eternitate,
Înflăcărat de primăvara veșniciei.
Unde sufletul gustă din libertate,
În iubirea plină de bobocii armoniei.

Mântuirea, din dragoste sfântă,
Aduce Primăvara, Noul Ierusalim.
Sufletul smerit spre cer se avântă,
Ca un firicel plăpând, dar sublim.

O haina albă, pură, fără pată,
Să fie al vieții noastre veșmânt.
Gata la chemare, sa fim de îndată.
Credincioși noului legământ.

Dan Viorica

De Tine atașat

Creștin de formă, nesupus,
Împovărarea mi-am depus
La crucea Domnului Isus
Prin care m-ai salvat,
Azi liniștit să pot urma
Calea ce-ai pus-o-n fața mea,
Înspre Împărăția Ta
-Cu suflet transformat!

Prin tot ce-n lume desfășori
Iubirea Ta nu ne-o măsori;
În ea Tu blând mă înfășori
Și-ncredere îmi dai.
Tot Tu mă-ncurajezi la greu
Când piedici sunt în drumul meu,
De Tine atașat mereu,
Să pot ajunge-n rai!

Și pozitive mărturii,
Când voi pleca, m-or însoți,
Statornic de Te voi sluji
În valea de suspin,
Țărână-n pulbere de stea,
Călătorind spre dreapta Ta
Promisa Țară voi vedea
Și veșnicul senin!

Iubit, iertat de-atâtea ori,
Mireasma Ta în lan de flori
Făcându-mi parte de comori
Ferite de rugini,
Iar moliile n-or mânca
Din bogăția ce-mi vei da,
Că zestrea și comoara mea
Vor fi-ntre heruvimi!

Laura Minciună