Mireasma Lui

S-aducem mulțumiri, recunoștință
Lui Dumnezeu, ce-n tăinuita soartă
În carul Lui slăvit de biruință,
Din dragoste, mereu în el ne poartă.

Astfel Hristos pe noi ne folosește
Prin întunerec să-mpărțim lumină
Și-n orice loc prin noi El răspânește
Mireasma cunoștinței Lui deplină.

Mireasma-i Evanghelia curată
Scrisoarea presărată de fiori
Primită chiar de la Cerescul Tată
Ce locuiește dincolo de nori.

Căci noi, făptura Lui iubită și cea dragă
Ce-am fost creați de El în sfântu-i plan
În loc să-L ascultăm viața-ntreagă
Am dat crezare șoaptei lui Satan.

Păcatul prin Adam făcându-și cale
În firea noastră locul și-a făcut
Luând mereu decizii radicale
Făcându-ne de nerecunoscut.

Călcând prima poruncă în grădină
Adam ales-a cel mai trist traseu
O viață transformată în ruină
Îndepărtat din Rai de Dumnezeu.

El ne-a creat și-am împânzit o lume. .
Dar noi mereu de El ne-am depărtat
Deși mereu ne-a tot chemat pe nume
Noi rătăceam în bezna de păcat.

Și ne vedeam de drumuri fiecare
Mai păcătoși, mai slabi și tot mai goi
Neputincioși, murdari, fără scăpare
Dar Tatăl se gândea mereu la noi.

Deși mai fost-au oameni cu credință
Prin care Dumnezeu ne-a tot chemat
Noi ne-am zbătut mereu în neputință
Cu mintea îndreptată spre păcat.

Căci răutatea fără de pereche
Ca focul cel de paie sa-mpânzit
Și-acei care-au trăit în lumea veche
În Tatăl gelozia au stârnit.

Fiind marcați de semnele rupturii
Au fost puțini să-I facă sfânta voie
Și-i regăsim în filele scripturii
Pe Abel, pe Enoh și-apoi pe Noe.

Potopul, care-a șters o lume-ntreagă
Păcatul pe deplin tot nu l-a șters
Puterea lui așa ușor ne leagă
Fiind atât de negru și pervers.

Când lumea a fost iarăși populată
Popoarele s-au idolatrizat
Păcatul a ajuns în lumea toată
Și omul trebuia din nou salvat.

Un neam ales-a Tatăl să-i slujească
Să fie sfânt, poporul cel evreu
Le-a dat o Lege Sfântă s-o păzească
Să fie temători de Dumnezeu.

Pe ei i-a scos din crunta lor robie
Prin mare le-a făcut un drum uscat
Și i-a condus întruna prin pustie
Prin Moise, robul Lui cel însemnat.

Le-a dat apoi și țara cea promisă
A pus preoți și-apoi profeți le-a dat
Trăind minuni, având și Legea scrisă
Tot n-au putut să scape de păcat.

În ei se oglinește lumea-ntreagă
Căci nimeni nu se poate preschimba
Păcatul este-n noi și el ne leagă
El intră nepoftit, făr-a-ntreba

Deși primit-am Legi pe table scrise
Deși-am văzut minuni la orice pas
Deși-am gustat pedepsele promise
Tot neascultători noi am rămas. .

Dar la-mplinirea vremii Sfântul Tată
A hotărât, urmând preasfântu-i plan,
Să scoată omenirea vinovată
De sub domnia cruntă-a lui Satan.

Păcatul ca să nu mai stăpânească
În suflete pe veci descătușate,
A hotărât ca Însuși să plătească
Iertarea omenirii de păcate

Căci nimeni nu putea să fie-n stare
Ca să plătească prețul datorat
Păcatul nostru-a fost atât de mare
Că n-avea cum să fie achitat.

Ce jertfă să aducă ispășire?
Căci mortea-i plata pentru-orice păcat
Și-atât păcat era în omenire
În care foarte mult s-au afundat.

Dar Dumnezeu ce-n inimă ne poartă
Fiindcă-atât de mult El ne-a iubit
Ca să ne dea pe veci o nouă soartă
Pe singurul Lui Fiu ne-a dăruit.

Să poarte-a omenirii grea povară
Pe-o cruce ca să moară răstignit
Ca orișicine crede să nu piară
Să fie astfel veșnic mântuit.

Cerescul Fiu, ca preț pentru păcate
Ce plan măreț și sfânt și minunat
O, Sfinte Fiu ascultător în toate
Tu ai murit dar Tatăl te-a-nviat!

Tu ai plătit păcatu-ntreg pe cruce
Calvaru-ntreg Isuse-ai suferit
Pedeapsa Ta azi pace ne aduce
Fiincă prețu-ntreg Tu l-ai plătit.

Ai rupt pe veci a morții legătură
Cu moartea ta pe moarte ai călcat
Adus-AI viața fără de măsură
În clipa când din morți ai înviat.

Aceasta-i vestea cea mai minunată:
Esența la mireasma ce-o purtăm
Este jertfirea Sfântă, Preacurată
Din moartea Lui, viața ne-o luăm.

Iar Învierea Lui și Înălțarea
Precum ne-au scris acei ce le-au văzut
Ne cresc în noi credința și răbdarea
Ne dau curaj să-L facem cunoscut.

Căci nu ne-a părăsit Mântuitorul
Deși la Cer cu slavă s-a ‘nălțat
Ci ne-a trimis de sus Mângăietorul
Și-anume Duhul Sfânt și minunat.

Prin el, Hristos ne dă mereu putere
Să trecem prin necazuri mai ușor
Ne dă și sfat și-alin și mângăiere
Sădind în noi al veșniciei dor

Purtând în noi nădejdea minunată
Că într-o zi cu slavă va veni
În lumea noastră deteriorată
Ca să trăim cu El pentru vecii

Din cei salvați, orice făptură vie
Într-o clipită fi-vor transformați
Iar cei ce-au adormit și puși sub glie
Deodată fi-vor și ei înviați.

Mireasma de la viață înspre viață
Gusta-vom toți aceia sigilați
Când vom privi pe Domnul față-n față
În trupuri noi de slavă îmbrăcați.

Mireasma de la moarte înspre moarte
E pentru cei care-L resping mereu
Ce-aleg întruna căile deșarte
Și-n inimi nu-l primesc pe Dumnezeu.

Dar El e drept în sfânta-I judecată
Și fiindcă Fiul și-a trimis să moară
Spre jertfa Lui oricine se îndreaptă
Să fie absolvit de-orice ocară.

Să treacă de la moarte la viață
Să scape de domnia lui Satan
Primind cetățenia cea măreață
Unde Isus e Domnul suveran.

Salvarea noastră-i taina cea de veacuri
Ce prin Scripturi ni s-a descoperit
Nu-s alte căi nci forme și nici leacuri
Să poată face omul fericit.

Un singur drum, o singură credință
Un singur Miel jertfit ce-a înviat
Un sfânt botez și-o sfântă pocăință
Și-un sfânt Cuvânt ce trebuie urmat.

Aceasta nu-i un basm și nu-i fantasmă
Ci-i sfântul adevăr ce îl trăim
Hristos în noi, cea mai de preț mireasmă
Și pentru-aceasta, Tată-ți mulțumim.

Daniel Hozan

Floare rara

Isuse, nu lasa mandria sa stapaneasca peste mine,
Sa-mi ingradeasca libertatea, si frumusetea sa-mi umbreasca,
Starpeste cu desavarsire samanta-acestui maracine
Din viata mea, ca niciodata sa nu mai poata sa-ncolteasca.

In schimb, pe-a sufletului glie, te rog, planteaza-mi umilinta,
O floare rara, care creste sub soarele neprihanirii;
Mireasma ei, intotdeauna, pe-altarul de recunostinta
Sa-mi insoteasca inchinarea, ca o ofranda a iubirii.

„Pazeste de asemenea pe robul Tau de mandrie, ca sa nu stapaneasca ea peste mine! Atunci voi fi fara prihana, nevinovat de pacate mari.” Psalm 19:13.

Anca Winter  

28 Martie

„Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut.” Ezechiel 20:41

Meritele Mântuitorului nostru scump sunt o mireasmă plăcută în faţa Celui Prea înalt. Fie că vorbim despre virtuţile active, fie despre cele pasive ale lui Christos, este vorba de aceeaşi mireasmă. In viaţa Sa activă a existat o mireasmă plăcută, prin care a onorat legea lui Dumnezeu. A făcut ca fiecare precept să strălucească ca un diamant preţios în montura propriei Sale persoane. In ascultare pasivă, în supunere fără murmur, a îndurat foamea şi setea, frigul şi căldura. A transpirat picături de sânge în Ghetsemani, a fost biciuit şi pălmuit de romani. Apoi a fost atârnat pe cruce ca să sufere mânia lui Dumnezeu în locul nostru.

Aceste lucruri sunt o mireasmă în faţa Celui Prea înalt. Datorită felului în care a trăit şi a murit, datorită suferinţelor şi ascultării Lui, Domnul Dumnezeu ne acceptă. Câtă valoare trebuie să fie în El ca să acopere nimicnicia noastră! Câtă mireasmă trebuie să împrăştie ca să ne ascundă mirosul urât! Câtă putere purificatoare trebuie să existe în sângele Lui ca să ne spele păcatele! Câtă glorie trebuie să sălăşluiască în dreptatea Lui ca să ne transforme din creaturi păcătoase în îngeri de lumină „în prea iubitul Lui” (Efeseni 1:6).

Credinciosule, cât de sigură şi neschimbătoare trebuie să fie acceptarea noastră, de vreme ce se face prin El! Nu te îndoi niciodată de primirea ta în Christos. Fără El, nu poţi fi primit; dar, odată ce ai primit meritele Lui, nu mai poţi sta pe dinafară. In ciuda tuturor îndoielilor, temerilor şi păcatelor tale, Iehova nu te va mai privi niciodată cu mânie. Deşi îţi vede păcatele, când se uită la tine prin Christos, nu vede nici un păcat. Eşti întotdeauna acceptat în Christos şi binecuvântat, şi drag inimii Tatălui. De aceea, înalţă-te în cântare, şi când priveşti tămâia meritelor lui Christos ridicându-se ca un fum albăstrui în fața tronului de safir, jertfeşte-ţi şi tu tămâia rugăciunii.

C.H. Spurgeon

1 Martie

„O piatră… aleasă, scumpă.” 1 Petru 2:6

Asemeni râurilor, care se îndreaptă toate spre mare, desfătările toate se îndreaptă spre Prea Iubitul nostru. Privirea Sa străluceşte mai tare decât soarele. Frumuseţea feţei Sale este mai plăcută decât orice floare. Nici o mireasmă nu întrece suflarea gurii Lui. Diamantele pământului şi perlele mării sunt nişte nimicuri în comparaţie cu valoarea Sa. Petru ne spune că Isus este preţios, dar nu ne poate spune exact cât de preţios, pentru că nimeni nu poate cântări valoarea darului neasemuit al lui Dumnezeu. Cuvintele nu pot exprima valoarea pe care o are Domnul Isus pentru poporul Său, şi nici nu pot spune cât este El de necesar mulţumirii şi fericirii lor.

Credinciosule, nu ai fi acum înfometat şi îndurerat dacă Domnul nu ar fi cu tine? Poate să fie soare, dacă Christos se ascunde, lumea întreagă este întunecată, iar dacă este noapte şi „Luceafărul strălucitor de dimineaţă” apune, nici o altă stea nu mai poate lumina. Cât de pustie ar fi lumea fără Domnul! Dacă El se ascunde, florile din grădinile noastre se ofilesc. Fructele cad, păsările îşi încetează cântecul şi furtuna ne distruge speranţele. Toate luminile pământului la un loc nu pot lumina dacă Soarele Dreptăţii se întunecă. El este Sufletul sufletelor noastre, Lumina luminilor noastre, Viaţa vieţilor noastre.

Dragă cititorule, ce ai face în lumea aceasta fără El, ştiind că te aşteaptă o bătălie în fiecare zi? Ce ai face seara, când vii obosit şi istovit, fără părtăşia cu Christos? Binecuvântat să-I fie numele! El nu ne va lăsa să luptăm singuri, fiindcă Isus nu-i uită niciodată pe cei care-I aparţin. Gândeşte-te cum ar fi viaţa ta fără valoarea Celui care ne îmbogăţeşte.

C.H. Spurgeon

Ce-i viața ta?

Ce-i viața ta? E-o întrebare,
La care toți dorim răspuns!
Și-l căutăm aici sub soare,
De la început pân la apus.

Ce-i viața ta? E-o zi cu soare,
În care fericit zâmbești și crezi.
E opera iubiri Sale,
Mireasmă în crinii cei aleși.

Ce-i viața ta? Când întristarea,
Adună norii cei mai grei!
Și totul parcă se destramă
Dezamăgit suspini și gemi.

Ce-i viața ta? E-un nor de ceață,
Ce se coboară din văzduh!
Și ce dispare dintr-o dată,
Ne lăsând urme pe drum… .

Ce-i viță ta? E-o picătură,
Ce se desprinde din etern!
Ce strălucește și exprimă
Iubirea Mirelui suprem.

Ce-i viața ta? Te-ntrebi în taină,
Și parcă tot mai sec auzi…
-E darul cel venit din Tatăl
Ce te-a iubit atât de mult!

E opera iubiri Sale,
Ce a creat-o din pământ.
E suflul veșniciei sfinte
În chipul trecător de lut.

Deci te întoarce cu iubire
La cel viața ta ți-a dat!
Mulțumitor o veșnicie,
Pentru răscumpărarea ta.

Ciprian Damian 

21 Iunie

„Tu eşti cel mai frumos dintre oameni” Ps. 45:2

Intreaga persoană a lui Isus este ca un diamant, şi toată viaţa Sa este ca o amprentä lăsată de sigiliu. El este complet; nu numai în câteva părţi, ci în tot întregul slăvit. Caracterul Său nu este o grămadă de culori frumoase amestecate confuz, nici un morman de pietre preţioase îngrămădite unele peste altele. El este un tablou de frumuseţe şi un pieptar de slavă. In El, toate lucrurile cu o bună reputaţie sunt aşezate în locurile cuvenite şi se înfrumuseţează unele pe altele. Nici o trăsătură din persoana Sa glorioasă nu atrage atenţia în detrimentul altora, fiindcă El este desăvârşit şi frumos în totalitate.

O, Isus! Puterea Ta, harul Tău, dreptatea Ta, tandreţea Ta, adevărul Tău, maiestatea Ta şi inflexibilitaea Ta se unesc ca să facă un om, sau mai bine zis un Dumnezeu-om, cum nu s-a mai văzut în cer sau pe pământ Copilăria Ta, veşnicia Ta, suferinţele Tale, biruinţele Tale, moartea Ta şi nemurirea Ta sunt întreţesute într-o tapiserie minunată, fără cusătură sau tăietură. Eşti o melodie fără discordanţă. Eşti o multitudine care nu poate fi divizată. Eşti totul, dar nu divers. Asemeni culorilor care se unesc în strălucirea curcubeului, toată slava cerului şi a pământului s-a întâlnit în Tine şi s-a unit atât de minunat încât nu mai există nimeni asemeni Ţie în toate; dacă toate virtuţile celor mai buni ar fi unite într-unul singur, nu ar putea rivaliza cu Tine, oglindă a tuturor desăvârşirilor.

Ai fost uns cu undelemn sfânt de mir şi casie, pe care Dumnezeu l-a rezervat pentru Tine. Cât despre mireasma Ta, este ca un parfum sfânt, cu care nici un alt parfum nu se poate amesteca, nici măcar prin arta spiţerului; fiecare mireasmă este parfumată, iar întregul este divin. O, sfântă simetrie! O, rară îmbinare A multor perfecţiuni, care se strâng într-una. O, muzică cerească, nu ai asemănare. In tine toate coardele se întâlnesc şi cântă una.

Meditatii Spurgeon

A vieții mele Primăvară

Fii binecuvântat, Isuse,
A vieții mele Primăvară
Tu ești mireasma de iubire
Ce inima îmi înfășoară.

Cu Tine-i pururi primăvară
Cu-Acel ce Viața Însuși ești
Cu Tin’ chiar când e rece afară
Tu sufletul ne încălzești.

Tu ești Acela ce-înfloreşte
În noi în fiecare zi
Prin orice har care sporește
Spre a-ne purta spre veșnicii.

Tu ești Lumină și Putere
Ești farmecul pentru a trăi
Acela ce trezește -n inimi
Dorința pentru a birui.

Cu Tin’ în luptă simt putere
Căci sunt deja biruitor
La Tin’ privesc Căpetenia
Credinței, la Învingător.

Cu Tine -i veșnic primăvară
Cu Tin’ umblăm încrezători
Chiar de dureri ne înconjoară
Și uneori trăim fiori.

Tu Ești Acela ce din moarte
Viu Te-ai făcut și ne-ai adus
O dulce vie Primăvară
Ești Domnul meu iubit Isus.

Ești Primăvara ce de veacuri
În orice inimă răsari
În inimile celor care
Au renunțat să fie tari.

Ești Primăvară pentru mine
Ești Primăvară pentru toți
Ești Supremă Căpetenie
Ce-mplineşte tot în toți.

Ești dulce, divină Mireasmă
Ce ne trezești și azi la viață
Al Tău parfum să-l răspândim
Să mergem din viață spre viață.

Căci Tu Isuse Sfânt și dulce
Ne bucuri cu- a Tale nădejdi
Ne înconjori cu bunătate
Și ce promiți Tu împlinești.

Tu Dumnezeu Atotputernic
Nu ești ca omul ca să minți
Cuvântul Tău în întuneric
Răzbate și sfărâmă munți.

Fii binecuvântat, Isuse
A vieții mele Primăvară
Te iubesc și vreau ca iubirea
De Tine să îmi dea pe-afară.

O, fă ca Primăvara care
Trăiește -n Tine neîncetat
Să se reverse-n mine vie
În ape ce țâșnesc bogat.

Gabriela Bucur 

Aș vrea să fiu

Pe drumul meu de zi cu zi
Spre Țara dincolo de de nor,
Ce strălucește-n veșnicii
Unde-s chemat și eu a fi
Moștenitor,

Doresc să fiu un bun oștean
În slujba Ta iubit Stăpân
Prin luptele cu cel viclean
Pe-al vieții furtunos ocean
Brav să rămân.

Purtând mireasma Ta de Har
Prin văi, prin munți și prin pustiu
Lărgind Slăvitul Tău hotar. .
Un rob jertfit pe-al Tău altar
Aș vrea să fiu.

Mi-ai fost Samaritean milos
Te-ai ocupat și de hangiu
O, Domnul meu Isus Hristos
Ca eu la rându-mi de folos
Să pot să fiu.

Răzbind prin spini și mărăcini
Din zori și până-n ceas târziu
Celor de-tunecime plini
Indicator către lumini
Să pot să fiu.

O stea pe cerul minunat
Care pătrunde-n inimi reci
Ce cu-a ei rază necurmat
Arată drumu-adevărat. .
Să fiu pe veci.

Să poată mulți a se salva
Și sufletul a-și mântui
Lăsând pe veci povara grea
La Cruce, jos sub jertfa Ta. .
Mult mi-aș dori.

Și-apoi deplin eliberați
Să-nceapă a înainta
Iertați, albiți, justificați
Cu Duhul Slavei sigilați. .
Ce mult aș vrea.

Cu inima la Dumnezeu
Și-un glas ce strigă în pustiu
Argat tocmit, lucrând din greu
Avertizând cu drag mereu
Aș vrea să fiu.

Răscumpărând timpul rămas,
Și câte încă nu le știu. .
Să pot ca-n tainicul Tău ceas
Cu untdelmn destul în vas
Și eu să fiu.

Prin vers voi spune că iubești
Că ești Puternic și ești Viu
Că, Doamne, încă mântuiești
Și sus cu Tine-n slăvi Cerești
C-aș vrea să fiu.

Eu nu știu tot ce plănuiești
Nici cât o să trăiesc nu știu. .
Da-n toate câte-mi pregătești,
Un fiu pe care Tu-l iubești
Aș vrea să fiu.

Daniel Hozan

9 Martie

„Toată fiinţa lui este plină de farmec.” Cântarea Cântărilor 5:16

Suprema frumuseţe a lui Isus are forţă de atracţie asupra tuturor. Iubirea pe care o stârneşte ea este mai puternică decât admiraţia. El este mai mult decât plăcut şi frumos; El este fermecător. Cu siguranţă că poporul lui Dumnezeu poate justifica folosirea acestui cuvânt, fiindcă El este obiectul iubirii lor înflăcărate, iubire întemeiată pe excelenţa intrinsecă a persoanei Sale şi pe perfecţiunea completă a desăvârşirilor Sale. (Ucenici ai lui Isus, uitaţi-vă la buzele Mântuitorului şi spuneţi dacă nu sunt ele cele mai dulci? Nu vi se aprinde inima când vorbiţi cu El pe cale? Închinători ai lui Emanuel, priviţi-i capul din aur de preţ şi spuneţi-mi dacă gândurile Sale nu vă sunt scumpe.

Nu este adoraţia voastră amestecată cu afecţiune în timp ce vă închinaţi în faţa Celui care este „ca Libanul, un tânăr ales ca cedrii” (Cânt. 5:15)?
Nu este farmec în fiecare trăsătură a Sa, şi împrăştie întreaga Lui persoană o mireasmă aleasă, astfel încât toate fecioarele să-L iubească? Există o parte a trupului Său slăvit care să nu fie desăvârşită, o însuşire a persoanei Sale care să nu fie ca un izvor răcoros pentru sufletele noastre, o îndatorire a Lui care să nu fie legată de inima ta? Dragostea noastră nu este un sigiliu care îi pecetluieşte doar inima. Ea se aşează şi pe braţele puterii Sale. Nu este nici o parte a fiinţei Sale pe care să nu o iubim.

Îi ungem întreaga fiinţă cu nardul preţios al iubirii noastre arzătoare. Vrem să-I imităm întreaga viaţă; Vrem să-I copiem întregul caracter. În orice altă fiinţă vedem un cusur. În El totul este perfect. Până şi cei mai buni dintre sfinţii Săi au o pată pe veşminte, o cută pe frunte. El nu are decât farmec. Toţi sorii pământeşti au petele lor. Cea mai frumoasă lume are pustiul ei. Nu putem să iubim toate lucrurile frumoase, dar Christos Isus este aurul fără amestec, lumina fără întuneric, gloria fără nori — „toată fiinţa lui este plină de farmec”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Martie

„Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea.” Cântarea Cântărilor 4:16

Orice stare este mai bună decât calmul de moarte al indiferenţei. Sufletele noastre ar trebui să dorească crivăţul, dacă doar prin el putem fi sfinţiţi şi eliberaţi de păcat. Atâta timp cât nu se poate spune „Domnul nu era în vântul acela” (1 împăraţi 19:11), nu ne vom teme de vânturile care încearcă să scoată din rădăcini. Oare mireasa nu primeşte cu umilinţă mustrările Iubitului ei? Nu-L roagă ea să-şi trimită harul pe orice cale posibilă? Nu-şi doreşte ea o vizită care s-o trezească la acţiune, fiindcă s-a săturat de amorţeala nefirească a păcatului? Totuşi, îşi doreşte mai ales vântul de miazăzi, care s-o mângâie cu zâmbetul dragostei divine şi cu bucuria prezenţei Răscumpărătorului.

Acest vânt reuşeşte adesea să ne scuture din indiferenţă şi lenevie. Uneori, însă, doar crivăţul este în stare să picure mirosurile din grădina sufletului nostru. Mireasa nu suportă să fie nefolositoare; nici noi nu ar trebui să suportăm. Cât de încurajator este gândul că Isus apreciază sărmanele noastre daruri! Este oare posibil? Pare prea frumos ca să fie adevărat. Am fi în stare să înfruntăm încercările şi chiar moartea, dacă am şti că prin aceasta aducem o rază de bucurie în inima lui Emanuel.

Doamne, fărârniţează-ne inima în atomi, dacă aşa îl putem slăvi pe scumpul nostru Domn Isus! Darurile care nu sunt practicate sunt asemeni parfumurilor care dorm în cupele florilor. Înţelepciunea Mirelui ceresc trece peste orice obstacol ca să ajungă la rezultatul dorit. El lucrează prin nefericire şi mângâiere ca să trezească mireasma credinţei, iubirii, răbdării, speranţei, împăcării, bucuriei şi a tuturor florilor din grădină. Doamne, ajută-ne să cunoaştem, prin experienţă, ce înseamnă această lucrare.

Meditaţii C. H. Spurgeon