Veniți la ape de odihnă

Veniți la ape de odihnă
Voi cei trudiți și-mpovărați
Vă puneți sufletul în tihnă
Cu Dumnezeu vă împăcați

Nu amânați pe altădată
Și nu lăsați să treacă timp
El Dumnezeu-Iubitul Tată
Vrea să vă dea ceva în schimb

Vrea să vă dea un nou nume
O haină albă, de mireasă
Un loc în cealălaltă lume
Unde să stați cu El la masă

Vă vrea așa cum sânteți, morți
Și-mpovărați doar de păcate
Voi ucigași, trufași și hoți
Vă vrea să fiți a Lui dreptate

Și dacă Dumnezeu vă cheamă
Să vă-mpăcați astăzi cu El
De ce aveți atâta teamă
Nu este Sfânt, nu e fidel

Nu este El, ce v-a creat
Și duh de viață-n voi a pus
El vă iubește ne-ncetat
Vă vrea cu El în ceruri sus

Nu folosiți împotrivirea
Și nicidecum să nu lăsați
Robită să vă fie firea
De-ai răului supuși argați

Călăuziți de El să fiți
În fapte bune, dărnicii
De Dumnezeu vă alipiți
Vă vrea ai Lui pe veci copii

Mai e puțin și El se-ntoarce
Să-și strângă snopii în grânare
Și-atunci, tu, oare cum vei face
Să-i spui că-i ești asemănare

********************************

Veniți la ape de odihnă
Voi cei trudiți și-mpovărați
Vă puneți sufletul în tihnă
Cu Dumnezeu vă împăcați.

Berbec Ion

Reclame

Prin Uşa deschisă

Īn haina albă de mireasă,
Voi trece-al vremilor prag spre cer,
Voi fi-n elita de El aleasă,
Lângă Fiul sfânt, Emanuel.

Pe marea de cristal vreau să cânt,
În faţa Tronului Lui Dumnezeu,
Iubirea mare a Celui sfânt
Ce-n viaţă m-a însoţit mereu.

Prin sfànta Jertfă de la Calvar,
Oare văzut-am cât ne-a iubit?
A răbdat totul în chin amar,
A învins să fim noi mântuiţi!

Ne leagă Lumina -n veşnicii,
Prin Uşa deschisă către cer,
În toate ai fost, eşti Cel dintâi,
Isuse, Fiul Lui Dumnezeu!

Maria Șopț 

O noapte-ntreagă s-au trudit

O noapte-ntreagă s-au trudit
Fără succes pe mare
Până în zori la răsărit
Tot stând în așteptare

N-au prins nimic în mreaja lor
Deșii atât s-au străduit
Schimbând tot locul plaselor
Cum fac pescarii, ades la pescuit

Au ancorat, într-un sfârșit
La mal, lipsiți de pradă
Cu chipul trist și obosit
Verificând a mrejii nadă

Cu Petru, Iacov și Ioan
Erau atunci în barcă
Mâhniți și ei, că au muncit în van
Ca-n zori tot fără pește să se-ntoarcă

Acolo la Ghenezaret
Pe lângă lacul cu pricina
Era și Marele Profet
Isus ce raspândea lumina

Noroadele se adunau
Venind la El cu bucurie
Și vorbele I le sorbeau
Cu drag, ca pe o apă vie

El predica cuvântul vieții
Și despre a Sa împărăție
Încă din zorii dimineții
Caci mântuiți voia să-i știe

Fiindcă mulțimea-L îmbulzea
Urcă la Petru în corăbioară
De unde  propovăduia
Despre-a păcatului povară

Când predica luă sfirșit
Isus îi spuse cu iubire
Hai Petre-n larg la pescuit
Văzând pe chipu-i trist dezamăgire

O noapte-ntreagă Doamne ne-am trudit
Fără să prindem deloc pești
Dar la porunca Ta Păstor iubit
Noi facem precum Tu voiești

Dați drumul mrejilor le-a spus
Acum la apa adâncă
Și ucenicii s-au supus
Și-au ascultat a Lui poruncă

Atâta pește atunci au prins
Că mrejele li se rupeau
Și-o teamă sfântă i-a cuprins
Vazând ce pradă mare aveau

O Doamne sunt un păcătos
Îi spuse Petru cu rușine
Tu ești Mesia ești Hristos
Nu-s vrednic să mai stai cu mine

Atunci Isus blând îi vorbi
Cum nu îi mai vorbise nimeni
De-acuma Petre; tu pescar vei fi
Dar nu de pește, ci de oameni

Urmează-mă deci pas cu pas
Și paște-Mi turma cu iubire
Căci vreau păstor aici jos să te las
Pâna în cer la marea întâlnire

Încearcă să-i scoți ca din foc
Fă-o aceasta pentru Mine
Căci Eu mă duc sus să vă  pregătesc un loc
La Tatăl Meu în slăvile Divine

Căci vreau la Tronul Lui cel Sfânt
Să Îmi prezint aleasa
Rodul meu drag de pe pământ
Și anume porumbița Mea… Mireasa.

Puiu Chibici 

Va fi o sfântă întâlnire

Va fi o sfântă întâlnire
Când?… Nu o știi, nici tu nici El
E așteptata revenire
A Mirelui, Emanuel.

E ziua scumpă, mult dorită
Când El cu zecile de mii
Cu-n glas de arhanghel trâmbița-va
Mireasa… va fi dusă-n cer.

O… aleluia! Osanale!
Mărire Celui veșnic viu
Ce a găsit cu îndurare
Să ude un pământ pustiu.

El l-a stropit cu sfântu-I sânge
Ce rod a dat lacrima Lui
Ce in curat spălat în sânge
Făcu din mine, jertfa Lui.

Ce dragoste a putut s-arate
Prin Fiul Lui, fiu de-mpărat
Făcând un lucru nou din toate
Când viața pentru noi Și-a dat.

Ce scumpă a fi a Lui venire
Ce prin credință am așteptat
Un loc slăvit cu străzi de aur
Și Domnul… care le-a creat.

Veniți, intrați pe porți deschise
Voi fii ai Tatălui Ceresc
Veniți de moșteniți cu Mine
Raiul cu drag vi-l dăruiesc.

Și iată, cei ce-or fi acolo
Cu apostoli, sfinți și cu martiri
Se vor hrăni din pomul vieții
Și vor uita de orice chin.

Va fi o sfântă întâlnire
A Mirelui cu-a Lui Mireasă
Și s-or iubi o veșnicie
Când vom fi duși cu El acasă.

Mateas Teodor

Nu este niciun Har mai mare

Nu este niciun Har mai mare
Și nicio viață mai frumoasă,
Decât ca jos, aici sub soare,
Chiar dacă viața-i trecătoare,
Tu să aspiri spre Sfânta Casă!

Nu este umblet mai frumos
Și nici trăire mai aleasă,
Decât ca frate cu Hristos,
C-un trai, cuvânt și gând frumos,
Să trăiești jos ca și Mireasă!

Nu e niciunde-n lume trai,
Nici suflet și pas mai voios,
Decât când tu dai tot ce ai
Și ții cărarea către rai,
Chiar și pe drum anevoios!

Nu este viitor frumos
Acel clădit pe bani și-avere,
Ci-atunci când Stânca e Hristos,
Când mergi pe drumul Său pe jos,
Cu râvnă și primind Putere!

Și nu e-n lume răsplătire,
Mai mare, sfântă și bogată,
Ca cea primită la venire
Și la măreața întâlnire
A Lui Hristos cu-a Lui Mireasă!

Curcanu Mihaela-Naomi

Cu Domnul

Cu Domnul merge-voi ‘nainte
Pe calea sfânt-a nemuririi,
Căci El, ca un Preabun Părinte
M-aşteaptă-n Țara Fericirii!

Îmi pregăteşte loc de cinste
Pe tronul Maiestății Sale
Şi-mi va schimba clipele triste
În veşnicii de sărbătoare!

Mă poartă pe-al Său braț puternic
Prin arşiță şi vreme bună,
Dar eu, deşi nu mă simt vrednic,
Mai stau săpat în a Sa mână!

Căci El nu-i om, ca să îmi țină
În seamă-al meu păcat cumplit,
Căci ştie că sunt din țărână
Şi de El am fost plămădit.

M-a frământat cu a Sa mâna
Ca să mă fac-un vas de preț,
În noaptea rece, în furtună,
Să dobândesc un loc măreț!

Credeam că Domnul îmi vrea răul,
Credeam că El m-a lepădat,
Credeam că mă aşteaptă hăul,
Dar iată, că El m-a salvat;

Mă întristam văzând cântarul,
Cu anevoie îl urcam
Şi aşteptam în rugă harul
Să mă-ntărească când slăbeam.

Am spus că de mă treci prin ape,
Mă ameninți, mă pedepseşti,
Căci nu vedeam că-mi eşti aproape
Şi îmi arăți cât mă iubeşti!

Tânjeam de dor în toi de noapte,
Să te revăd, să te-ntâlnesc,
Să-ntreb de ce mă-ncerci în toate
Şi-atâtea valuri mă lovesc…

Dar astăzi stau răpus, pe gânduri,
Plângând în hohot, te slăvesc
Şi-n aceste puține rânduri
Cu dragoste Îți mulțumesc!

Căci ştiu ca de-Ți trimiți Tu valul
Să pustiască ființa mea,
Mă mai iubeşti, şi îmi dai harul
Pe Tine să Te pot avea!

Îmi dai acea nădejde vie
Că încă Îți pasă de mine
Şi nu mai pot de bucurie
Că-n încercări Te am pe Tine!

Atuncea ştiu Isus prea bine
Că Tu încă nu mai lăsat,
Ci îmi arăți cu drag stăpâne
Semnul că nu m-ai lepădat…

Ce mare eşti, Preasfânt în toate,
Ce minunat lucrezi cu noi,
Să înțeleg că-n miez de noapte
Eu nu sunt singur, suntem doi!

Tu eşti prezent când se ridică
Talazuri înspumate-n mări
Şi strigi din nou: „Nu-ți fie frică,
Eu merg pe-a mărilor cărări!

Eu vin la Tine în bărcuță,
Furtuna o voi potoli,
Şi cu credința ta micuță
Din ape te voi izbăvi!

Ajungi degrab’ pe Țărmul veşnic,
Coruri de îngeri ți-or cânta,
Iar Dumnezeul cel puternic
Îşi va întinde-aripa Sa

Peste ființa ta uscată
De valuri, vânturi, şi furtuni
Ce te-au lovit cândva, dar iată,
Tu porți a cerului cununi!

Aceasta îți va fi răsplata
Pentru tot ce tu ai lucrat,
Dar luptă-te acum, fii gata,
Fii gata pentru secerat!”

Curând începe secerişul,
Hristos va strânge în grânar
Ce-a semănat, suind urcuşul
Din Golgota, de pe calvar.

Curând a Sale oşti din ceruri
Se vor uimi, când vor vedea
Urmând pe Miel, în albe stoluri,
Înspre Împărăția Sa,

O Porumbiță preacurată
Cu-un sfânt veşmânt împărătesc,
Plutind pe bolta înstelată,
Printre luceferi ce lucesc,

Spre Țara dorurilor sfinte,
Ierusalimul aşteptat,
Unde Iehova e Părinte
Poporului răscumpărat,

Mireasa Lui cea Preaiubită
Pecetluită cu Duh Sfânt,
De arşiță şi vânt lovită,
Însă acum, în glas de cânt,

Îşi va cânta cântarea nouă,
Cântarea blândului Isus,
Curată ca stropii de rouă,
Cu nişte versuri de nespus,

Cu melodii aşa bogate,
Aşa frumoase armonii,
Acolo-n slăvile înalte
Unde Mesia va domni!

Cântând mereu cu alăute
Pe Marea de cristal, în cor
Purtând un Nume pe-a lor frunte,
Vor lăuda pe Salvator!

Aceasta va fi răsplătirea
Aleşilor de-aici, de jos
Când vor gusta ce-i nemurirea
În Țara Marelui Hristos!

Valentin Ilisoi

Cheia Slavei

O, călător pornit spre veci
Ce-alergi prin locuri sumbre,
Prin văi adânci şi pe poteci
Şi-ntunecate umbre,

Ai străbătut atâta drum
Cu dor s-ajungi acasă,
Să scapi de lumea de acum
Şi de tot ce te-apasă.

În calea ta ai întâlnit
Atâtea lucruri rele,
Ce fără veste te-au orbit
S-ajungi în chinuri grele.

Ai mers mereu cu pas grăbit
Prin munți câmpii şi ape,
Dar nici măcar nu te-ai gândit
Că veşnica Cetate

Se-nalță falnică spre ceruri,
Pe-aşa frumoase temelii
Stau neclintite aşa ziduri
Zidite doar din pietre vii.

Iar porțile-i aşa gigante
Sunt încuiate… cum deschizi?
Opreşte-te o clipă frate
Să poți ca să te cercetezi!

Opreşte-te, căci vine noaptea,
E-aşa aproape ținta ta.
Şi dacă nu ai luat cheia,
Amarnic tu vei regreta!

Intoarce-te acum din cale,
Mai este timp, nu amâna,
Întoarce-te cât încă-n zare
Se mai aude vocea Sa…!

Şi am văzut cum călătorul
S-a ‘ntors căutând cheia cerească,
Tot alerga frângându-şi dorul
Şi suspina să o găsească.

A alergat cu stăruință
Spre locul cel mai blestemat,
Spre locul fără de credință
Pe unde cheia a uitat.

Din nou străbate el pustia,
Se-ntoarce prin munții de jar…
Aşa de grea este simbria
Când nu veghezi şi cazi din har…

Ajunge la un râu şi intră,
Porneşte pe albie-n sus…
Ce limpede e Apa sfântă,
Cuvântul Domnului Isus!

Ce bine e-n răcoarea Apei,
Ce bine-i prin Ea ca să treci
Când cauți cheia, căci afla-vei
Locurile acelea seci

Unde puteai s-o pierzi adesea,
Unde puteai să uiți deplin
Că tu faci parte din Mireasă
Şi ai pregătit un Cămin!

De-odată călătorul urcă
Pe malul apei şi cu dor
Aleargă prin păduri, de parcă
Ar avea aripi de cocor.

Dar vai, ce grea e acum calea,
Atâtea primejdii apar,
Căci porci sălvatici umple valea
Şi-atâtea mărăcini răsar…

Ce bine e să fii pe cale
Treaz, să veghezi în orice vreme,
Să nu laşi valorile tale
Prin lumea asta a se pierde…!

Ajunge în sfârşit pribeagul
La locul unde-a poposit
Şi caută, răscolind tot praful,
Aşa de trist şi obosit.

De-odată, sub munți de gunoaie
Sclipeşte aurul curat,
Întunecata lui odaie
De raze sfinte-a luminat!

Ce fericire, iată cheia!
Striga plângând de dor mereu,
O, cum m-au înşelat aceia
Să ma depart de Dumnezeu.

Mi-au dat atâtea în favoare
Doar ca să-nşel, să mint, să prad,
Să fac doar rău la semeni care
M-au sprijinit când stam să cad.

Şi-aşa pierdut-am cheia sfântă,
Iubirea, dragostea de sus,
Pe lucruri care nu încântă
Şi nu Îl cinstesc pe Isus.

Şi luă sărmanul cheia-n mână,
O şterge de praf şi noroi;
Şi merge-acum spre o bătrână,
Spre unul ce e în nevoi,

Ajută, face fapte bune,
Nu-l vezi strigând sau tâlhărind,
Căci dragostea e-o nouă lume,
E-un pas spre nou-Aşezământ!

Aceasta este Cheia Slavei,
Iubirea, harul cel măreț!
Cu ea , orice porți deschidea-vei
Ca să ajuți şi să înveți

Pe oameni, care este drumul
Spre locul veşnic, minunat,
Să ştie că eate doar unul:
IUBIREA…! Cel mai important!

Valentin Ilisoi

Un Nume

Un Nume n-i s-a dat sub soare
Un Nume Sfant si-Adevarat,
Un Nume far’ asemanare
Si cel mai Sfant si minunat

As vrea sa il descriu in versuri,
Sa spun despre marimea Lui,
Dar cat vor tine-aceste vremuri
Ca Domnul meu nici unul nu-i!

Cu bratul Sau a facut cerul,
Pamantul, universu-ntreg
Toti norii, muntii si craterul
Si ce-nteleptii nu-nteleg

Intr-o treime de masura
A strans tarana de pe glob,
A prefacut cetati in zgura,
A sters o lume prin potop

Smerea dusmanii cu-o privire
Cand ca un Brav invingator
Inainta cu-a Lui ostire
Isus Regele Regilor

Cu Tatal a-ntocmit viata,
Suflarea vie pusa-n om
Ca omul sa Ii poarte fata
Acelui ce e vesnic Domn

Sa fie sfant, ferit de rele
Sa Il asculte ne-ncetat
Pe Cel ce sta mai sus de stele
Si este vesnic Imparat

Dar omul, singura faptura
Ce poarta chip de Dumnezeu
Asculta orice-nvatatura
Si orice soapta-a celui rau

O om, tu nu stii ca pacatul
Doar sange sfant il va spala?
De ce mai vrei ca Preainaltul
Sa moara pentru vina ta?

De ce sa faci ce nu e bine,
Sa murdaresti vesmantul tau?
De ce mai vrei ca pentru tine
Sa moara-un Fiu de Dumnezeu…?

A trebuit sa lase cerul,
Ostiri de ingeri si splendori
Sa se aduca jertfa Mielul
Salvare pentru muritori

In chin amarnic si suspine
Platea pe cruce sfantul pret
Ca oricine vine la Sine
Sa intre-n locul cel maret

Lupta incins cu-asa putere
Isus, preablandul nost’ Pastor
Sfarsea viata in durere,
Murea de dragul oilor

Era lovit in duh si-n carne,
Era de toti batjocorit,
Strapuns, mereu din a Lui palme
Curgea izvorul cel slavit

Curgea sa spele orice vina
Acelor ce vor crede-n El
Sa schimbe viata de ruina
In cel mai minunat castel

Apoi umbland prin asta lume
Sa poarte vesnicul trofeu
Sa fie-inscrisi cu sfantul Nume
Si sigilati de Dumnezeu

Sa duca vesnica solie
A Marelui Biruitor
Cum sus, pe crucea de pe glie
S-a sters pacatul tuturor

Vestiti-o azi cu bucurie
Voi toti acei ce L-ati urmat
Caci vesnica Imparatie
E pentru omul degradat

Ce-a fost rascumparat prin cruce
Dar zace-n bezna de pacat,
Isus  cu vocea Sa cea dulce
Pe toti pierdutii i-a chemat

De ce sa taci cand inspre moarte
Se duc atat cu pas grabit?
Mai spune si-azi, chiar dac-ai parte
Sa fii de toti batjocorit

Sa fii uitat de toti, tu du-te
Vesteste planul cel de sus
Prin lovituri si piedici multe
Il ai aproape pe Isus

El ti-e Ocrotitor si Tata,
Iar Duhul ti-e Mangaietor
El nu te lasa niciodata
Caci El ti-e vesnic Salvator

El judeca-va cu dreptate
Orice faptura de sub cer
Cand din vecii, din slavi inalte
Se va-arata ca un fulger

El Isi va ridica Aleasa
De pe pamant sus inspre zari…
Cat de placut e cand Mireasa
Isi va canta a ei cantari!

Ce falnice cantari se-nalta
Vazduhul poart-a lor ecou
Cand Porumbita vede-n fata
Pe Preaiubitul ei Erou

Atunci va incepe serbarea,
Iubitii vor trai splendori,
Mireasa va uita ca jalea
I-a ars tot pieptul plin de dor

Se vor uita orice suspine
Orice poveri si-amenintari,
Vor fi doar amintiri straine
Ce i-au condus spre desfatari

Acolo vor cunoaste pacea,
Isus va fi pe veci Pastor
Acelora ce au dus crucea
Atat de greu pe calea lor

El le va stere-orice sudoare
Si lacrimile de pe-obraz,
Vor traii vesnic in splendoare,
Va disparea orice necaz…

Aceasta este asteptarea
Alesilor de-aici de jos
Cand ve veni intampinarea
Slavitului Isus Hristos!

Valentin Ilisoi

Ce văd la Golgota

Un dor îndrăgostit de Tine, m-a dus la locul unde ai fost străpuns,
Fugind de timp, de forfota trăirii vreau un cuvânt, vreau un răspuns!
De toate-s vinovată, căci nu pot fără Tine…să plâng… nici să zâmbesc,
Mi-e dor să stau aici cu Tine…învață-mă din lacrimi să înfloresc!

Printre veșminte sângerânde, îți port privirea Ta în gând,
Și văd o mamă care-și plânge Fiul, când cuiele pe cruce îl frâng,
Și mă trezesc cu o vină ce m-apasă, cu șoapta unui glas,
Să Te urmez de aproape…ar trebui atâtea lucruri să mai las.

La Golgota văd tot mai clar ce a scris Pilat pe cruce,
Nu e Împărat pentru iudei, ci pentru cei ce viața le conduce.
Privesc spre mine și simt cum sufletul îmi sângerează,
Văzând cum tronul vieții mele cu un vis deșert se desfătează.

La Golgota îți simt privirea ce mă străpunge cu fiori,
Când sub mustrările din mine, îmi spui că pentru ele mori,
La Golgota văd cine Te iubește, și nu-i departe ascuns,
La Golgota renasc prin lacrimi, că nu Te-am prețuit `deajuns.
Prin zaruri tăvălite în sânge, prin rânjetul unui soldat roman,
La Golgota văd raiul, în loc de junghiul morții…și eu și acel tâlhar.
La Golgota m-ai învățat ca să visez, după o noapte de coșmar,
Un vis ce-i veșnic scris cu stropi de sânge sfânt: Doar Har.

La Golgota mai tremură pământul și soarele se ascunde,
Când glasuri din adânc mai strigă stins: Baraba!
Acolo, văd cum glasul Tău mai cheamă inimi muribunde,
S-aleagă viața ce-i in Tine și nu-n tâlharul de Baraba.

Le-ai dat un ceas s-aleagă…atât mai au puterile din noapte,
Numai un ceas avem și noi ca să strigăm: Alegeți Harul!
Să nu mai stăm ascunși printre irozi, ci să luăm ștergarul,
Și să-i poftim pe toți la nuntă…în sfânta Lui și veșnica Cetate,
Mireasa Lui azi îl așteaptă în rochie de in la ușă de va bate.

,,Și Duhul și Mireasa zic: Vino! Și cine aude să zică: Vino!
Și celui ce îi este sete să vină, cine vrea să ia apa vieții fără plată.”
Apoc.22.17

Gherasim Lenuta

A mai trecut inca un an..

A mai trecut încă un an…
Și-un altul nou bate la geam
Iar timpul zboară, călător
Parcă spre alte zări…

Un an din viașă a trecut…
Iar eu mă-ntreb: Ce am făcut?
Cât am putut realiza
Cum fost-a viața mea?

Nu realizările firești,
Ci realizările cerești
Mă preocupă cum au fost:
Trăit-am eu cu rost?

Trăit-am pentru Dumnezeu
Sau numai pentru eul meu?
Cât pentru Domnul am trudit
Și ce-am înfâptuit?

Mi-au fost faptele firii vad
Spre întunericul din iad
Sau roade sfinte am rodit
Prin Sfântul Duh trăind?

Isuse scump, Te rog nespus
Ca Sângele divin ce a curs
Să-l lași iertare pentru min’
Asupra mea din plin…

Peste întreagă casa mea
Să fie dar, iertarea Ta
Protecția Sângelui Tău sfânt
Cât fi-vom pe pământ.

Curând, curând vei reveni
Chiar anu-acesta poate fi…
Sau poate mâine chiar, nu știm,
Dar gata, vrem să fim.

Iar când pe nori vei apărea
Să Îți răpești Mireasa Ta
Ridică-ne Isuse-n zbor,
Cu toți cei dragi spre nori!

Emanuel Hasan