7 Ianuarie

 „Soro, mireaso.” Cântarea Cântărilor 4:12

Observaţi cuvintele duioase prin care cerescul Solomon se adresează miresei Sale, Biserica, cu intensă afecţiune: Soro — cineva apropiat de Mine prin legături de rudenie, împărtăşind aceleaşi simpatii. Mireaso — cea mai iubita şi mai apropiată, unită cu Mine prin legăturile tandre ale iubirii; dulcea mea tovarăşă, parte din Mine însumi. Soră prin naşterea Mea în Betleem, prin care M-am făcut os din oasele tale şi carne din carnea ta. Mireasă prin alegerea cerului, prin care v-am făcut părtaşi la neprihănire. Sora mea pe care o cunosc din copilărie, pe care am vegheat-o de când s-a născut Mireasa mea aleasă dintre toate fetele, îmbrăţişată cu braţele iubirii şi făgăduită Mie pentru totdeauna”.

Vedeţi dar că Regele nostru ceresc nu se ruşinează cu noi, fiindcă El recunoaşte cu plăcere această dublă legătură. Am folosit de două ori cuvântul „mea” pentru a arăta cât de mare este afecţiunea lui Christos faţă de biserica Sa. El îşi „găseşte plăcerea în fii oamenilor” (Proverbe 8:31), fiindcă acei fii ai oamenilor sunt cei aleşi de El. El, Păstorul, se îngrijeşte de turmă, fiindcă este turma Sa. El a venit „să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10), fiindcă ceea ce era pierdut îi aparţinea dinainte de a se fi pierdut. Biserica aparţine în totalitate Domnului ei; nimeni altcineva nu poate să pretindă stăpânire asupra ei.

Isuse, biserica Ta doreşte să-ţi aparţină! Fie ca orice suflet însetat să bea apă din izvorul acesta. Suflete, Christos este alături de tine în părtăşie. Christos îţi este aproape prin legătura căsătoriei, şi tu îi eşti scump! Iată, el îţi strânge mâna în palmele sale, spunându-ţi „Soro, mireaso”. Observă că cele două ancore prin care eşti legat de El îţi oferă siguranţa că Domnul nu poate şi nu vrea să-ţi dea drumul. Prea iubiţilor, nu fiţi leneşi în a-I întoarce flacăra iubirii Sale.

C.H. Spurgeon

3 Decembrie

Nu ai nici un cusur.” Cântarea Cântărilor 4:7

După ce şi-a declarat biserica plină de frumuseţe, Domnul nostru îşi confirmă lauda printr-o preţioasă negaţie: „nu ai nici un cusur”. Este ca şi cum Mirele s-ar fi gândit că criticii lumii vor insinua că El a menţionat numai părţile frumoase ale miresei, trecând cu vederea pe cele deformate sau pătate. El le însumează pe toate declarând-o universal şi complet frumoasă, şi lipsită de cusururi. Pata poate fi curând îndepărtată; este cel mai mic lucru care poate desfigura frumuseţea. Dar credinciosul este eliberat chiar şi de aceste pete neînsemnate. Dacă ar fi spus că nu are nici o rană hidoasă, nici o diformitate oribilă, nici o ulceraţie mortală, ne-am fi mirat; dar, când El mărturiseşte că nu , are nici un cusur, toate aceste diformităţi sunt incluse, şi uimirea este şi mai mare.

Dacă ar fi promis să îndepărteze cusururile unul câte unul, am fi avut un motiv de bucurie veşnică; dar, când vorbeşte El, lucrul acesta este deja făcut, şi cine îşi poate retine cea mai intensă emoţie de satisfacţie şi plăcere? Suflete, iată „nişte bucate grase şi mieroase” (Psalmi 63:5) pentru tine; mănâncă cât poţi, şi satură-te cu delicatese regale. Isus Christos nu se ceartă cu mireasa Sa. Ea se rătăceşte de El adesea, şi îndurerează Duhul Său Sfânt, dar El nu îngăduie greşelilor să-I afecteze dragostea. El o mustră uneori, dar întotdeauna cu blândeţe, şi cu cele mai bune intenţii; ea este „iubito” (Cânt. 4:1) chiar şi atunci. Nu există nici o amintire a relelor noastre.

El nu nutreşte gânduri rele în privinţa noastră, ci ne iartă şi ne iubeşte înainte şi după ce greşim. Iertarea Lui este benefică, fiindcă, dacă Isus ar fi la fel de plin de resentimente ca noi, cum am putea comunica cu El? Credinciosul se supără de multe ori pe Domnul pentru o mică întoarcere a providenţei, dar Mirele nostru ne cunoaşte prea bine nebunia inimilor ca să se supere pe manierele noastre necioplite.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Septembrie

Mă voi bucura să le fac bine.” Ieremia 32:41

Cât de încurajatoare este pentru credincios bucuria Domnului pentru sfinţii Săi! Nu putem vedea în noi înşine nici un motiv pentru care să se bucure Domnul. Noi nu ne bucurăm de noi înşine, fiindcă murmurăm adesea când suntem împovăraţi. Suntem conştienţi de păcătoşenia noastră, şi ne deplângem necredinţa. Ne temem că poporul Domnului nu se poate bucura prea mult de noi, fiindcă văd atât de multe imperfecţiuni şi nebunii, încât sunt mai tentaţi să ne plângă infirmităţile, decât să ne admire darurile. Dar nouă ne place să medităm la acest adevăr transcendent, la această taină slăvită: cum se bucură un mire de mireasa sa, aşa se bucură Domnul de noi. Nu citim nicăieri că Dumnezeu se bucură de munţii acoperiţi de nori sau de strălucirea stelelor; citim însă că El se bucură, jucând pe rotocolul pământului” şi că îşi găseşte plăcerea „în fii oamenilor” (Proverbe 8:31).

Nu găsim scris că îşi găseşte plăcerea în îngeri. Nici nu spune, în privinţa heruvimilor şi serafimilor: „nu te vor mai numi Părăsită… ci te vor numi Plăcerea Mea este în ea” (Isaia 62:4), ci face această declaraţie pentru nişte sărmane creaturi ca noi, căzute şi depravate de păcat, dar salvate, înălţate şi slăvite prin harul Său. Cât de puternic este limbajul prin care El îşi exprimă plăcerea în poporul Său! Cine şi L-ar putea închipui pe Cel Prea înalt extrem de bucuros? Totuşi este scris că El „se va bucura de tine cu o mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de bucurie pentru tine” (Tefania 3:17).

In timp ce s-a uitat la lumea pe care a făcut-o, a spus „Este foarte bună”; dar când îi priveşte pe cei răscumpăraţi prin sângele lui Isus, aleşii Săi, inima Infinitului nu se mai poate abţine, şi izbucneşte în exclamaţii divine de bucurie. Nu ar trebui să înălţăm un răspuns recunoscător la o asemenea declaraţie de iubire şi sä cântăm: „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:18)?

Meditaţii C. H. Spurgeon

22 Iulie

Eu sunt Stăpânul vostru.” Ieremia 3:14

Isus Christos este unit cu poporul Său prin legături de căsătorie. Din dragoste, El s-a căsătorit cu biserica Sa, simbolizată printr-o fecioară, cu mult înainte ca ea să cadă sub jugul robiei. Plin de iubire, Christos a slujit, ca Iacov pentru Rahela, până când a plătit întreg preţul pentru ea. Şi acum, după ce a căutat-o prin Duhul Său, şi a făcut-o să-L cunoască şi să-L iubească, Christos aşteaptă glorioasa oră în care fericirea lor reciprocă va fi consumată la Ospăţul Nunţii Mielului. Gloriosul Mire nu şi-a prezentat încă logodnica în faţa Maiestăţii cerului, desăvârşită şi completă; ea nu a intrat încă în privilegiile ei de soţie şi regină.

Ea rătăceşte încă într-o lume de păcat, locuind „în corturile Chedarului” (Psalmi 120:5); dar este şi acum mireasa, soţia lui Isus, dragă inimii Sale, preţioasă pentru El, scrisă pe palmele Lui şi unită cu persoana Lui. Chiar şi aici pe pământ, El îşi exercită toate îndatoririle de Soţ faţă de ea. El îi împlineşte nevoile, îi plăteşte datoriile, şi îi îngăduie să se folosească de numele Său şi de bogăţia Sa. El nu îşi va schimba niciodată comportamentul faţă de ea. Cuvântul despărţire nu va fi menţionat niciodată, fiindcă El „urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2:16). Moartea rupe legăturile conjugale dintre soţii muritori, dar nu poate desface legăturile acestei căsătorii veşnice. In cer nu se vor căsători, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu; totuşi, va exista o excepţie minunată, fiindcă în cer Christos şi biserica Sa îşi vor sărbători nunta.

Fiindcă această legătură este mai trainică, este şi mai intimă decât legăturile pământeşti. Deşi dragostea unui soţ poate fi foarte pură şi fierbinte, nu este decât o slabă copie a iubirii care arde în inima lui Isus. Această legătură spirituală depăşeşte orice unire omenească, fiindcă Christos a lăsat pe Tatăl şi s-a unit cu biserica.

Meditaţii C. H. Spurgeon

30 Iunie

Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu.” loan 17:22

Arată suprema dărnicie a Domnului Isus, care ne-a dat totul. Deşi o zecime din posesiunile Lui ar fi făcut bogat peste poate un univers de îngeri, totuşi El nu a fost mulţumit până nu ne-a dat tot ce a avut. Ar fi fost un mare har dacă ne-ar fi permis să mâncăm firimiturile care cădeau de la masa îndurării. Dar El nu face nimic pe jumătate; El ne aşează alături de El la ospăţ. Dacă ne-ar fi oferit o mică pensie din cuferele regale, am fi avut motiv să-L iubim veşnic; dar nu, El vrea ca mireasa să fie la fel de bogată ca El însuşi, şi nu vrea să aibă glorie sau har neîmpărtăşit de ea. El nu se mulţumeşte până nu ne face părtaşi la moştenirea Sa, ca să avem bogăţii egale.

El şi-a golit toată averea în cuferele biserici şi are toate lucrurile în comun cu cei răscumpăraţi. Nu există nici o cameră din casa Lui ţinută închisă faţă de poporul Său. El le dă libertatea de a lua tot ce are El; îi iubeşte atât de mult încât îi ajută să ia cât de mult pot duce din comoara Sa. Plinătatea îndestulării Sale este la îndemâna credinciosului, liberă ca aerul pe care îl respiră. Christos a pus cupa iubirii şi harului Său la buzele credinciosului şi îl invită să bea pentru totdeauna. Dacă poate să o golească, este binevenit; dar, de vreme ce este inepuizabilă, este îndemnat să bea cât vrea, fiindcă totul este al lui. Ce dovadă mai adevărată de prietenie ne-ar putea oferi cerul sau pământul?

Când voi sta înaintea tronului Tău
Îmbrăcat în haine ce nu-mi aparţin
Ţi-oi vedea bunătatea fără urmă de rău
Şi te voi iubi, Domnul meu, pe deplin;
Doar atunci voi simţi şi voi şti cât de mult
Datorez pentru ceea ce-am fost şi ce sunt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Avertismente peste timp

”Miroase-a carantină peste veac„
Spunea cândva, de mult, poetul.
Dar nimeni nu l-a ascultat
Și mulți spre moarte-au luat biletul.

A fost strigare-atunci în lume
Avertisment pentru popor.
Dar lumea nu a luat de bine,
Uitându-se-n televizor.

Spălați pe creier mulți au fost
Și-au aruncat cu vorbe grele
Numindu-l pe poet ”un prost„
Un comunist cu gânduri rele.

Și anii au trecut în grabă
Iar vorbele-i s-au împlinit.
Pe mulți azi în spital îi bagă
Și carantina-i de dorit.

Târziul astăzi se zărește
Și adevărul e văzut
Dar nimeni nu se pocăiește
Și toți o iau de la-nceput.

La fel va fi și-n ziua mare
Când Mirele va reveni
Acei care n-au dat crezare,
Amarnic ei vor suferi.

Căci au fost ani și ani de zile
Când ei au fost avertizați
Că-n rai nu poți intra cu pile,
Nici cu toți banii adunați.

Vor plânge, se vor tângui,
Vor căuta atunci salvare.
Dar pentru ei, târziu va fi,
Căci Mireasa-i sus, în zare.

Atunci o groază-i va cuprinde
Pe toți acei ce n-au crezut
Și un necaz se va aprinde
Va zgudui micul pământ.

Atunci, apare el, „pierdutul”
Să facă zarvă, destrămare
Și mulți vor cere ca pământul,
Să-i înghită, să-i omoare.

Părerile de rău târzii
Nu vor avea deloc efect.
Dar Domnul le va oferi
O șansă nouă, un bilet.

O cale totuși va mai fi
Spre Dumnezeul Sfânt și viu
Acei care se vor căi,
Vor fi salvați prin martiriu.

Nichifor Nicu 

Pot totul în Hristos

Referințe

Filipeni 4:13

Când ești mereu în grea durere
Și toate parcă merg pe dos,
Tu ai în Carte-o mângâiere,
Proșterne-te și zi-n tăcere:
Pot totul în Isus Hristos!

Ți-e îngrădită-aici viața,
Adeseori, ești furios
Că-i prea înaltă fortăreața…
O, înspre cer ridică-ți fața
Zicând: pot totul, în Hristos!

Nu te uita că ești firavă
Iar cel din dreapta-i sănătos,
Din ceru-albastru plin de slavă,
Ascultă-o voce-așa suavă:
-Poți totul, în Isus Hristos!

Te simți fără putere-n tine
Când alți-au pasul grațios?
Nu te uita doar la ruine,
Cin’ te-a creat, știe prea bine
Că tu… poți totul în Hristos!

Chiar de aici, ești dat de-o parte
Răbdând în duhul, dureros,
Ești fiu ceresc, ai demnitate,
Te-așteaptă-n cer comori, palate…
Doar tu… poți totul în Hristos!

Asculți cu teamă când spun alții
Că-s boli, războaie, ești fricos?
Tu ai Duh Sfânt- cerești vibrații-
Vei fi ‘nălțat spre alte spații
Când spui: pot totul în Hristos!

La El, toate sunt cu putință,
E Dumnezeul credincios,
Prigoane când te amenință,
Ridică steag de biruință
Strigând: -Pot totul în Hristos!

Da, știu, te-acuză de cei din casă
Ești umilit, ții capu-n jos…
Dar într-o zi, spre-o altă viață
Puterea Duhului te ‘nalță,
Doar tu… ești totul în Hristos!

Cântă chiar și-n adânc de mare,
Aruncă-ți straiul zdrențăros,
Vine a ta eliberare
Cu nesfârșita sărbătoare
Când vei fi una cu Hristos!

Prieten drag, o, sus privirea
Tu ești un suflet prețios,
Chiar dacă doare șlefuirea,
Primești în ceruri strălucirea
Să fii asemeni Lui Hristos!

Nu-ți arde-n piept un dor de-acasă,
De-o viață-n trupul glorios?
Când Cel ce-a spus că nu te lasă
Îți pune-n păr cununa-aleasă,
Să fii… mireasa Lui Hristos!

Nu mai e mult, cu toți vom trece
Bogat, sărac, urât, frumos…
Dar cel ce pân’ la capăt duce
Cu bucurie a sa cruce
Ajunge-n brațul Lui Hristos!

Prieten care rabzi, mai rabdă,
Jertfirea ta-i cu bun miros
Fii spicul plin, cu multă roadă,
Mai trage în ogor o brazdă
Cântând: pot totul în Hristos!

Cornelia Sărac 

Porumbelul cel Sfânt

Trâmbițele sună, o poartă în cer,
Porumbelul Sfânt se – ndreaptă spre Israel:
-Aduc  mângâiere, apă vie, de sus,
Mireasă iubită, se va întoarce Isus!

Susură  izvorul un cântec de dor:
„-Am văzut Porumbelul dincolo de nor,”
M – a salutat cu multă iubire, de sus,
Aduc Mângâiere, Pace, de la Isus!”

Un vânt mângâie   ușor spicele de grâu,
Șoaptele lui seamănă cu valuri de râu:
-Acest Porumbel alb nu – i de aici, vine de sus,
Aduce balsam pentru răni, de la Isus!

Se leagănă iar în vânt   ramuri de măslin,
Căci ele simt venirea unui sol divin:
-Acest Porumbel alb vine dintr un sfânt loc,
Cu limbă îngerească, sfinte limbi de foc.

Strigă   mulțimea strânsă la Ierusalim:
-Este  o minune, este un sol divin!
Știu că e din cer, și eu cunosc vocea Sa,
„Vino Porumbel  Sfânt”, strigă inima mea!

 Arancutean Eliza

1 Aprilie

Să mă sărute cu sărutările gurii lui.” Cântarea Cântărilor 1:2

Timp de câteva zile am zăbovit asupra patimilor Domnului, şi vom continua tot cu ele. Astăzi, la începutul lunii, suntem chemaţi să avem sentimentele miresei lui Solomon. Observaţi cum aleargă spre El, fără nici un cuvânt introductiv, fără ca măcar să-i menţioneze numele; ea intră în subiect imediat, fiindcă vorbeşte despre Cel care este singurul El din lumea ei. Cât de îndrăzneaţă este dragostea ei! Bunătatea care i-a permis păcătoasei pocăite să-I spele picioarele cu mir de nard a fost foarte mare. Iubirea care a îngăduit ca Maria să stea la picioarele Lui şi să înveţe a fost deplină. Dar aici, dragostea, puternică, înflăcărată, aspiră la mai mult şi vrea o părtăşie completă.

Estera tremura în prezenţa lui Ahaşveroş, dar mireasa care este liberă în iubire desăvârşită nu cunoaşte teama; Dacă am priprimit acelaşi spirit liber, am cere acelaşi lucru. Prin „sărutări” înţelegem variatele manifestări de afecţiune care îl asigură pe credincios de dragostea lui Isus. Sărutul împăcării pe care l-am experimentat la convertire a fost mai dulce decât mierea. Sărutul acceptării ne arde încă fruntea, fiindcă ştim că El ne-a acceptat persoana şi lucrarea prin har divin. Tânjim ca sărutul părtăşiei zilnice, prezente, să fie schimbat în sărutul de bun venit, care îndepărtează sufletul de pământ, şi apoi în sărutul desăvârşirii, care ne va umple de bucuria cerului.

Credinţa este drumul nostru, dar părtăşia pe care o simţim este odihna. Credinţa este calea, dar comuniunea cu Isus este izvorul din care îşi astâmpără setea peregrinii. O Doamne al sufletelor noastre, nu te purta ca un străin cu noi; îngăduie ca buzele binecuvântării Tale să atingă buzele cererilor noastre. Îngăduie ca buzele plinătăţii Tale să atingă buzele nevoii noastre, şi vom simţi imediat efectul vindecător al sărutării Tale.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Aripile Vulturului

„Aţi auzit ce am făcut Egiptului
şi cum v-am purtat pe aripi de vultur
şi v-am adus aici la Mine.“ (Exod 19.4)

De-am avea noi ochi să vadă
Şi o inimă să creadă,
Am simţi în piept chemarea
Când trecu Israel Marea
Roşie, primind salvarea.

De-am avea noi Duh din Domnul
Care să ne-alunge somnul,
Am vedea cum se despică
Marea Roşie de frică
Iar Israel se ridică.

Dacă n-am avea o ceaţă
Peste ochi lipsiţi de viaţă,
Am vedea cum Creatorul
Şi-a purtat pe-aripi poporul
Şi-n pustiu le-a dat izvorul.

De ne-ar arde-n piept, curată,
Inima ca niciodată,
Am vedea toţi bucuria
Celor ce-au lăsat robia
Şi-au primit Împărăţia.

De-am avea priviri atente
Şi trăiri efervescente,
L-am vedea pe Domnul Sfântul
Cel ce-a îngrozit pământul
Când făcu să sufle vântul,

Să despice-n două marea
Pentru-ai Săi croind cărarea.
Egiptenii se-necară
Şi-au ieşit din lume-afară
Pentru viaţa cea amară.

Minte de-am avea destulă,
Liberă de orice hulă,
Am primi făgăduinţa
Care pune-n piept credinţa
Transformându-ne fiinţa.

Dumnezeu oferă pace
Prin Cuvânt, prin tot ce face.
Poţi avea acum deplină
Toată-ncrederea senină
În eterna Sa Lumină.

De-am avea timp a-nţelege
Duhul Sfânt din Noua Lege,
L-am primi în viaţa noastră
Ca pe-o pasăre măiastră,
Sol din zarea cea albastră.

De-am avea preţ pentru toate
Simţămintele curate,
Am primi Cuvântul vieţii
Care l-au vestit profeţii
Chiar din zorii tinereţii.

De eşti tânăr, plin de viaţă,
Cu credinţa îndrăzneaţă,
Pe aripi de vultur mare
Te va duce-n sărbătoare
Domnul prin a Sa-ndurare.

De-am avea noi ochi să-L vadă,
Toţi L-am aştepta în stradă,
În câmpie sau pe munte,
Juni sau tâmplele cărunte
Gata Iadul să-l înfrunte.

Vino, Doamne, mai degrabă!
Scapă-ne de-a lumii gloabă!
Să înceapă Nunta mare
Unde vrem cu mic şi mare,
În cea mai frumoasă Casă
Toţi în Cer să-Ţi fim Mireasă.

Corneliu Livanu