Vino, Porumbel de Pace !

Psalmi  94/22

„Dar Domnul este turnul meu de scăpare,
Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost”.

În portul lumii, se leagănă o barcă;
Soare pe cer, ușa-i deschisă la Arcă.
Scrisul cel  vechi, pe ușă, a dăinuit:
„-Întoarce-te la Mine, vei fi mântuit!”

Se leagănă barca pe a vieții mare,
Pe cer, norii plâng, lacrimi fără hotare,
Vântul este  vioara ce nu mai tace:
-Zboară spre mine, Tu, Porumbel de Pace!

Sunt în barcă ca și Noe cu ai săi fii,
Aștept vânt de Îndurare din veșnicii;
-Vino, Porumbel, zborul  Tău să fie lin,
Întinde Curcubeul Tatălui divin!

Mă uit în sus, norul cenușiu mai plânge,
Razele timide de soare le frânge;
-Porumbel alb și Sfânt Mângâietor  duios,
Adu-mi lumină din Făclia lui Cristos!

Un porumbel alb vine din depărtare,
L-a trimis Isus, ca sol de alinare,
El aduce ramură verde de măslin;
-„Pentru  voi, cei din Arca Fiului divin!”

Un punct de lumină tot crește în zare,
Aripile albe se întind pe mare,
Aud din cer glasul Păstorului duios:
-„Oprește-te barcă, pe Stânca lui Cristos!”

Corabia se oprește pe  o Stâncă,
Nu mai e nici val, și nici mare adâncă,
Doar un Porumbel alb și glasul său duios:
-„Turn de scăpare, al tău Domn Isus Cristos!”

Îmi voi zidi o casă pe Stânca lui Cristos,
Aici nu ajunge nici  valul furios;
În pomul din grădină, fac un cuib frumos;
„-Nu goniți Porumbelul alb al lui Cristos!”

În ochii minții se leagănă o barcă,
Ușa-i închisă, Mireasa e  în Arcă,
Duhul și Mireasa cheamă cu glas duios:
-Vino, Mire iubit și sfânt, al meu Cristos!

Arancutean Eliza 

Reclame

Cântarea Cântărilor în versuri românești

Dorul Miresei după Mire

„Soră, Mireasă  iubită, în grădina -rai, de nuntă,
Curge miere, lapte, smirnă  cu mireasmă preaplăcută. .
Cu amicii Mei, nuntașii, intru cu-atâta plăcere
Să ne -amețim de Iubire, din vin cu faguri de miere! .”.

Adormisem… În visare, numai inima-mi veghea,
Când se-auzi o strigare: „Deschide-mi, Mireasa Mea!
Ești o porumbiță sfântă, soră blândă și miloasă,
Mi-e frig de la roua nopții, lasă-mă să intru-n casă!

Să cinăm doar noi la masă!” Dar, m-am scuzat, într-o șoaptă:
N-am pe mine haină- aleasă, . . , pe picioare sunt spălată. .
Dragul meu, bătând la ușă, mâna Și-o vârî-n zăvor
Milă a trezit în mine, vorbele-I de-amor mă dor!

Când m-am ridicat cu dor să-i deschid-deja plecase! . .
Inima-mi plângea de-amor, pe mâini smirnă-mi picurase!
Am plecat în căutarea Iubitului dispărut:
Străjerii mi-au luat marama, m-au rănit și m-au bătut!

Există și-un „prea târziu”, când ceri fără a primi,
Când strigi, dar El nu răspunde, când cauți fără-a-L găsi?
Fete din Ierusalim, de-L vedeți pe Dragul meu,
Spuneți-I că sunt bolnavă, că mă sting de dorul Său!

Fiicele Sionului mă-ntrebau nedumerite:
„Cum este Iubitul tău, de ne rogi așa fierbinte?
Căci tu ești cea mai frumoasă dintre mândrele femei!”
-Dragu-mi e de Viță-aleasă, nu-L iubesc fără temei!

El este cel mai frumos dintre-ai oamenilor fii,
Cel mai pur, mai sănătos, Ales dintre mii de mii!
Pe cap are o cunună din aur scump și curat,
Părul  Lui aduce noaptea, când în valuri l-a lăsat.

Ochii Săi sunt porumbei, care-n lapte s-au scăldat
La izvoarele din rai, în pace m-au adăstat;
Obrajii Lui sunt divini, flori cu o mireasmă-aleasă,
De pe buzele-I de crini, curge smirnă prețioasă!

Dar gura și limba Lui, pline de dulceață-I sunt!
E Izvorul Harului, fără seamăn pe pământ!
Mai semeț decât Libanul, Domnul pentru cei mai mari,
Este-un Tânăr mai măreț  decât cedrii seculari:

Picioarele Lui–stâlpi de fildeș pe temelii aurite,
Mâinile-inele de-aur ferecate-n hrisolite,
Trupul Său de ivoriu, cu safire-acoperit,
A-nviat și este Viu, după ce-a fost răstignit!

Fiice-ale  Sionului, așa-i Mirele Iubit,
Și, pe Muntele Măslinilor, Se va-ntoarce negreșit!

Marinau Daniela

De-ar fi să vii…

De-ar fi o, Doamne, Tu să vii,
De-ar fi ca azi să Te vedem în zare,
De-ar fi să se deschidă azi porțiile mii
Și să se strige : ”Iată! Mirele apare!”

De-ar fi ca să Te văd eu azi venind,
Pe nori de slavă-mbrăcat în Lumină,
Mă vei găsi o, Doamne, priveghind,
Mă vei vedea mergând după Lumină?

Mai sunt eu azi fecioară înțeleaptă?
Veșmântul meu mai e alb și curat?
Mai merg o, Tată, azi pe calea dreaptă
Sau de la drumul Tău mai des m-abat?

Mai stau la post și priveghere-n noapte,
Mai vreau să împlinesc al Tău Cuvânt
Sau iar ascult de-alte străine șoapte
Și iar îmi leg inima de pământ?

O, iartă-mă Isuse, o, mai iartă
Păcatul meu și starea-n care sunt.
Ajută-mă să fiu fecioară înțeleaptă
Și de al Tău Cuvânt mereu s-ascult.

O, dă-mi putere ca să merg pe cale,
O, dă-mi tărie să mă rog mai mult
Și-ajută-mă chiar dacă trec prin vale
Să mă încred în Tine, Tată Sfânt!

Mă umple Doamne cu Puterea Sfântă,
Pe drum spre Cer ca-n mulțumiri să merg,
Mă-mbracă cu Dragostea Ta cerească și sfântă
Ca în lucrarea Ta grăbită să alerg.

Și dă-mi putere ca să stau veghind
În orice ceas din zi sau noapte
Și să merg înainte la Tine gândind
Și plină de fericire că mi-ai iertat păcate.

Aș vrea ca-n orice zi ar fi să vii
Să pot fi pregătită de plecare,
Să pot să zbor în slăvi cu porumbeii mii
Și să Te laud pentru-a Ta lucrare.

Eu Te aștept, o Mire Sfânt, să vii
Ca și eu să mă pot-ndrepta spre Casă
Să văd acele sfinte bucurii
Pregătite-n Cer pentru-a Ta Mireasă.

Dar mă ajută pân’ atunci, Stăpâne,
Ca zi de zi să Te urmez cântând
Și mă ajută-n orice slăbiciune
Dându-mi puteri să urc, chiar și plângând.

Mă-nvață ca smerenia să-mi fie
Podoabă sfântă și de mare preț,
Ca-n veșnicia sfântă ce-o să vie
Să pot luci ca un mărgăritar de preț.

Mi-e dor de Tine și Te-aștept mereu,
Dar vreau să stau mereu în umilință,
Din zi în zi mergând cu Dumnezeu
Ca la sfârșit Tu să-mi dai biruință!

Curcanu Mihaela-Naomi

Ascuns în Tine

Un fluture prins de o floare
Cu haine albe,ca un mire
Cu aripi mângîind petale
Şi neputând ca să mai zboare,
Aşa sunt eu ascuns în Tine.

Un val înalt şi înspumat
Ce stă pe-a mării adâncime,
Cum înspre maluri e purtat
Peste nisipuri răsfirat,
Aşa e-n mine a ta privire.

Zile senine cu mult soare
Şi-n primăvară nopţi cu stele,
Pun liniştea să mă-mpresoare
Să-mi spună cu a lor culoare
Că Tu eşti luna nopţii mele.

Puterea crestelor de munte
Cu-a lor semeaţă înălţime,
Vine sub obosita frunte
Gândul mereu să mi-l sărute,
Aşa eşti Tu ascuns in mine.

O funie legată strâns
Ce are numai două fire,
Un capăt de iubire prins
Iar celălalt de-un foc nestins,
Aşa sunt eu legat de Tine.

Un fluture prins de o floare,
Un val legat de adâncime,
Puterea crestelor sub soare
Şi funia cu-a ei strânsoare,
Ascund în noi a lor unire.

Stănulescu M.

Așa se cade…

Așa se cade: să împlinim Cuvântul
S-avem un trai de Tatăl aprobat
Să vadă cei din loc, să vadă tot pământul
Că ținem cu răbdare Legământul
Care cu Paradisul ne-a unificat.

Așa se cade: să-L adorăm pe Mire
Să Îl slujim, să-I dăm onor
Cu-n duh curat, cu duh de mulțumire
C-așa putea-vom confrunta o fire
Ce-ar vrea să ne despartă de Izvor.

Așa se cade: să răspândim Lumina
Ce ne-a pătruns când fost-am dezrobiți
Ca mulți pierduți să vină în Grădina
Unde pot servi cu Fiul Cina,
Unde de Duhul fi-vor însoțiți.

Așa se cade: să dăm priviri senine
În orice-mprejurare și oricând
La cei descurajați…la orișicine
C-așa credința vie se menține
Și dragostea pentru Păstorul Blând.

Așa se cade: să acordăm iertare
La cei care, voit, ne-au păgubit
Căci știm că vine binecuvântare
Și multă energie-n încercare
Când stăm lângă Stăpânul preaiubit.

Știind menirea noastră-n pribegie
Urcăm, mereu, spre Patria de Sus
Ferindu-ne de orice erezie
Cântând un cânt, citind o poezie
C-așa dăm noi iubire lui Isus.

George Cornici

Vremurile ce traim

Traim vremea din urma,
Cand lumea e o turma,
Ce umbla risipita
De pofte chinuita.

Traim vremea lui Noe,
Pacatul umbla-n voie,
Si-i consfintit prin lege
Rodind faradelege.

Traim vremea Sodomei,
Renaste vraja Romei,
Globala-i sodomia
Ce atrage urgia.

Traim vremi apostate,
Crestini-s dati la moarte,
Sfintenia-i un risc
Caci vine anticrist.

Traim vremea Rapirii,
Lumi-mpotriva firii,
Cand cei ce-au mantuire
Gata sunt pentru Mire.

Nelu Rosu

Nunta

Ploaie de alb sau petale de nea ,
Au inflorit de citeva zile  la fereastra mea,
Parfum ceresc cu miez de aur
Din casa Tatalui-tezaur,
Sprinen-albine saruta corola ,
In dulce le leagana creanga-gondola,
E-o nunta in roi cu zumzet subtire,
Mireasa-i in alb -iasomie  parfumata de Mire.
Soarele fata -si arata cu teama,
N-ar vrea torid, sporul sa-l destrame.
Flori curioase asteapta-n mirare,
Mirele crin sa vie la insuratoare.
E fosnet de ramuri  si vintul se-opreste ;
-E gata a venit !
Alaiul porneste!
…Emotii solare se joaca-n gradina ,
tremurind  bucuria razei -lumina,
Albini duc polenul cel dulce ..ACASA,
Unde va locuii pe vecii Mirele
Si a Lui Mireasa!

SandaTulics

Nu mai vrem…

Nu mai vrem nefericire
Destul ne-am chinuit în lut
Am acceptat o moștenire
Când am venit la întâlnire
Cu Cel ce soarta ne-a țesut.

Nu mai vrem vreo legătură
Cu terestrele puteri
Ne-a-nrobit vechea structură
Ce-a fost ruptă de Scriptură
Și de tainice-nvieri.

Nu pot pașii să străbată
Drumuri fără țel precis
Nu mai vrem viață-mbrăcată
În veșmânt cu neagră pată,
Desprinsă de Paradis.

Nu mai vrem o ”împlinire”
Pătrunsă de unde reci
Ci cu sfântă mulțumire
Îl urmăm pe-al nostru Mire
Pe spinoasele poteci.

Chiar de-ar fi să ne propună
Milioane și comori
Vine dorul să ne spună
Că dincol’ de stele, lună
Sunt superbe sărbători.

Nu mai vrem încătușare
Într-o lume ce dă scrum
Ci culegem perle rare
Mergem la cerești izvoare
Spre himere? Nicidecum!

Viața noastră alta este
De când a venit la noi
Fiul să ne-aduc-o veste
Și prin fapte să ateste
Că e sprijin în nevoi.

Nu mai vrem încununare
Cu buchete de urzici
Am ieșit din înnoptare,
Ne-a pătruns o sfântă stare,
Cu Isus suntem amici.

George Cornici

Prinţul Iubirii

În dragostea-Ţi mare, pe crucea iubirii,
Ne-ai dat mântuire, iertare şi har
Cine un altul  mai este ca Tine
Isuse, să dea astăzi viaţă în dar.

Eşti Unicul Prinţ al Iubirii cereşti
În care azi, omul se poate încrede;
Atât de mult Tu pe noi ne iubeşti
Căci ochiul credinţei din noi, azi Te vede.

Eşti Sfântul Altar la care azi, omul,
Mai poate veni cu o inimă frântă
Să-ţi spună sincer ,, Al meu Tu eşti Domnul
Te rog să mă ierţi de viaţa mea strâmbă,,

Eşti Rege al regilor, Viu Împărat
În care se ştie dreptatea divină
Cine un altu-i mai Sfânt, mai curat,
Mai Bun, şi mai blând, Isuse, ca Tine?

Eşti Pacea eternă, ce inimi zdrobeşte
Şi pui azi în ele siguranţa vieţii
Nu e un altul, ce pâine şi peşte,
Dă din belşug la poarta cetăţii.

Eşti Pâinea vieţii, din care se-nfruptă
Oricine-a-nţeles cât de Mare Tu eşti
Ce-a fost scris se-mplineşte, nimic nu se-ntâmplă
Adevăr şi dreptate noi ştim când vorbeşti.

Eşti Marele Preot, mijloceşti ne-ncetat
Ca noua făptură s-ajungă acasă
În Cerul Slavei eterne, veşnic curat
Sfântul eşti Mire, al sfintei –  mireasă!

Berbec Ion

Nu rupem legătura

Cu tot ce e divin nu rupem legătura
O, nu vrem despărțire de-al nostru Mire drag
Rămânem în credință, rămânem cu Scriptura
Cu sfântă pasiune luptăm sub sfântul steag.

Simțim prezența dulce, simțim că ne conduce
Stăpânul care-a pus, în noi, un dor de Cer
Nu ne îndepărtăm de taina de la cruce
Chiar de ne-ar bate crâncen un aspru temnicer.

E-o sacră hotărâre ce ne înseninează,
E-a noastră dedicare pe drumul plini de spini
Căci știm că părtășia cu Tatăl ne ghidează
Chiar într-o noapte densă să întâlnim lumini.

Conecțiile toate cu forțe pământene
S-au destrămat în clipa când ființa s-a deschis,
Când am simțit că suflul candorii se așterne
Și-am înțeles ce-n Carte, prin Duhul, a fost scris.

Nu rupem legătura când vreo-ncercare vine
Ne-adăpostim în gândul că Fiul s-a jertfit
Să fim în alianță cu legile divine,
Să ne putem desprinde de lut bătătorit.

Ce ar putea să frângă unirea cu Lumina?
Ce ar putea distruge relația cu El?
Nici persecuții, nici gerul, nici rugina
De-aceea-ntotdeauna răspundem la apel.

C-am fost primiți în turma ce merge spre-o Cetate
Zidită de Stăpân pe-un fundament solid
E că i-am dat și-I dăm, mereu, întâietate
Și că spre El ferestrele speranței se deschid.

George Cornici