Psalmul 103

Mărește suflete al meu pe Domnul
Cu tot ce ai în inima și-n gând
Binecuvântează, suflete, pe Domnul
Slăvit să-I fie Numele Lui sfânt!

Mărește suflete al meu pe Domnul
Și binefacerile Sale nu le uita niciuna
El iartă păcatele și mântuiește pe omul
Care iubește adevărul și urăște minciuna.

El îți izbăvește viața din genune
Ți-încununează cu-ndurare blândă anii
El te întinerește și ca prin minune
Vei zbura pe cer precum vultanii.

El și-a arătat lui Moise căile Sale
El este îndurător și plin de bunătate
El nu ne ceartă fără de încetare
El ne iartă de fărădelegi și păcate.

Cât sânt cerurile de pământ de departe
Atât e de bun cu cei ce de El se tem
Așa cum răsăritul de apus se desparte
Așa ne separă de blasfemii și blestem.

Cum se îndură un tată de copiii lui
Aşa se îndură de cei ce se tem de El
De n-ar fi Domnul n-am fi ai nimănui
Țărână am fi ori n-am fi-n niciun fel.

Zilele omului sânt ca iarba pe vale
Precum floarea înflorind pe câmpie
Bate un vânt sau un râu se prăvale
Și locul lor pe pământ nu se mai știe.

Iertarea Domnului dăinuie-n veac
Pe cei ce se tem de El se îndură de ei
Și pentru copii copiilor lor de voia îi fac
De poruncile Sale le-mplinesc cu temei.

Scaunul Său de domnie e-n locuri cerești
Și Domnu-i de-a pururi stăpân peste tot
Binecuvântaţi pe Domnul, oștiri îngerești
Pe sfânt, sfânt, sfânt, Împărat Savaot!

Marin Mihalache 

Reclame

Pe munte

De câte ori nu m-am visat
Suind biruitor pe-o culme
De-atâtea ori m-am întristat
Mereu tot biruit de  lume

O lume-n care rău-i tot mai mare
Simt că nu acestui loc îi aparţin
Simt ca am în mine o chemare
Spre ceva mareț, divin. .

Cine sunt, de unde vin?
Aceste gânduri nu mă lasă
Şi sufletul de-un dor mie plin
După un tainic loc numit „acasă”,

Acolo sus printre nori
Unde-i nesfarşit cerul de safir
Vreau să simt cum e sa zbori
Vreau un aer proaspăt sa respir,

Înarmat cu mult curaj
Şi privirea îndreptată înainte
Am ieşit din acel inselător miraj
Şi am pornit timid spre munte,

Îmi ieşeau mereu în cale
Drumuri largi şi-mbietoare
Nevoind ca să mai merg la vale
Am pornit în sus printr-o strâmtoare,

Printre stânci şi penți abrupte
Urc cu grijă pas cu pas
„Nu mergi bine pe acest munte”!
Aud de undeva un glas,

„Vino acum pe calea mea
Unde-s munți întregi de aur plini
Unde poți avea chiar toată lumea
Dacă mie mi te-nchini”.

Îi prea greu şi-s obosit
Privesc înapoi plin de sudoare. .
„Curaj, mai fă un pas spre infinit”
Aud în mine o chemare,

Privesc în sus, privesc în jos
Respir adânc un aer tare
Pornesc înainte mai voios
Mereu în sus spre a mea chemare,

Minuneee, minunee, minune
Ecoul îmi dă înapoi răspuns
Şi mai aud o  voce care-mi spune
Fiule. . ma bucur  c-ai ajuns! !

E chiar un om, sau o nălucă?
Privesc în sus eu gânditor
Dar spre mine El se apleacă
Şi blând îmi întinde mâna, un păstor,

Cine-i acest străin oare?
Îl apuc de mână şi mă trag în sus
Dar când îl las, parcă ceva îl doare
Parcă în palmă a fost străpuns,

„Vino după Mine”îmi spune
Simt că de El trebuie să ascult
Simt că îmi vrea doar bine
Şi parcă m-aştepta demult,

Cine eşti păstorule?
Şi în picioare cine te-a  rănit?
De ce mă numeşti „fiule”?
De ce eşti asa lovit?

Să-L întreb toate aceste
N-am putut, n-am îndrăznit
Dar un gând în minte îmi şopteşte
” Da, şi pentru tine a fost răstignit! !”. . ,

Aveam să aflu mai târziu
Cum şi-a dat viața pentru oi
Astăzi despre El vă scriu
Căci şi-a dat viața pentru voi,

Chemarea ce am auzit
Ce ma trezit din robie
A fost ciocanul ce a pironit
Trupul Lui umil în cuie,

Pe ulița care se cheamă „dreaptă”
Haide şi tu aici sus
Mereu este acolo şi  te-aşteaptă
Un blând păstor numit Isus.

Daniel Borgovan 

La tronul de har

Aducem temerile noastre la tronul de har
Și revenim cu-n dar (un scump mărgăritar)
Cutezători ne ducem oriunde El ne spune
Să știe cât mai mulți ce-nseamnă o minune.

Aducem pocăința să ia noi energii
Nicicând să nu accepte un sfat spre letargii
Și astfel împlini-vom tot ce ne cere Cartea
Să nu ne-ngrijorăm de tot ce-aduce moartea.

Aducem și credința și vrem o analiză
Căci nu vrem, mai târziu, să fie vreo surpriză
Să fie tare-n lupte, să fie neînvinsă
De duhul de slujire să fie ea cuprinsă.

La tronul de-ndurare venim cu neputința
Și-apoi, în mod plenar, ne dăm toată silința
Că vrem să conectăm vorbirea cu-aplicarea
Să nu fie-n zadar slujirea și chemarea.

Ne-așternem fericirea naintea Celui care
Nu trece cu vederea o rană care doare
Lăsăm acolo plânsul și tot ce ne apasă
Nălțăm recunoștință că Cerului îi pasă.

Aducem ofrandele noastre la tronul de har
Știind că jertfa supremă n-a fost în zadar
Conecția cu Cerul nu vrem să fie distrusă
C-așa menținem viața din împliniri compusă.

George Cornici

Îmi spui, Isuse….

Îmi spui, Isuse, cum să fiu
Ca pelerin spre Slavă
Să știu că Dumnezeul viu
E-n veșnica Dumbravă.

Îmi spui să Te urmez cu zel
Oriunde Te vei duce
Să iau aminte la apel
Să port, voios, o cruce.

Îmi spui să-mbrac ceresc veșmânt
Și să privesc spre stele,
Să nu trădez un legământ
Format în lupte grele.

Îmi spui că viața fără țel
E doar o înșelare
Și să mă rog ca Daniel
Și-n zilele precare.

Îmi spui ce mi-ai mai spus odat’
Să nu uit niciodată
Că tot ce-am zis și tot ce-am dat
Avea-va o răsplată.

Mi-ai spus… mi-ai spus să înțeleg
Și încă-mi vei mai spune
Ca doar pe Tine să Te-aleg
Să văd a Ta minune.

Spunându-mi vorbe ce produc
Adâncă-ncredințare
Mereu, ofrande Îți aduc
Și sfântă adorare.

George Cornici

Atragerea Tatălui

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis.” Ioan 6:44

Când Dumnezeu începe să mă atragă la Sine, apare imediat problema voinţei mele; voi reacţiona pozitiv la revelaţia pe care mi-o dă Dumnezeu? Vreau să vin la El? Este o impertinenţă să stau să dezbat chestiunile spirituale atunci când mă cheamă Dumnezeu. Nu te consulta cu nimeni atunci când vorbeşte Dumnezeu. Credinţa nu este un act intelectual, ci un act de voinţă prin care mă predau în mod deliberat. Vreau să mă arunc cu totul în braţele lui Dumnezeu şi să acţionez pe baza a ceea ce spune El? Dacă da, voi descoperi că mă bazez pe o realitate care este la fel de sigură ca şi tronul lui Dumnezeu. Atunci când vesteşti Evanghelia, subliniază întotdeauna problema voinţei. Credinţa trebuie să fie voinţa de a crede. Trebuie să aibă loc o predare a voinţei, nu o capitulare în faţa puterii de convingere a predicatorului; trebuie să fac un salt deliberat în braţele lui Dumnezeu, punându-mi încrederea în ceea ce a spus El, până voi ajunge să nu mă mai încred în faptele mele, ci numai în Dumnezeu. Problema este că nu vreau să mă încred în Dumnezeu, ci numai în puterea intelectului meu. În ceea ce priveşte sentimentele mele, trebuie să trec peste ele orbeşte. Trebuie să vreau să cred şi acest lucru nu se face fără un efort intens din partea mea ca să renunţ la modul meu vechi de a privi lucrurile şi să mă predau cu totul lui Dumnezeu.

Fiecare om a fost creat astfel, încât să caute să ajungă la ceea ce-i este inaccesibil. Dumnezeu este Cel care mă atrage şi relaţia mea cu El nu este în primul rând o relaţie intelectuală, ci una personală. Sunt adus în această relaţie printr-o minune a lui Dumnezeu şi prin propria mea voinţă de a crede. Abia după aceea încep să apreciez şi să înţeleg minunea acestei lucrări.

Oswald CHAMBERS

Cu inimi deschise

Cu inimi, complet, deschise
Acceptăm al Tău mesaj
Toate stările promise
Vor veni să dea curaj.

Iar primi-vom viziune
Să privim nu spre neant
Ci spre tainica minune
Și spre harul captivant. . . .

Iar vom intona cântarea
Bucuriilor cerești
Să pătrundă cercetarea
Cu lumini dumnezeiești.

Ne deszchidem pentru Tine
Domn al veșnicei Iubiri
Vorba-Ți dulce ne susține
Să privim spre izbăviri.

Doar primind încredințarea
În lăuntrul, tot, predat
Vom putea atinge zarea
Plaiului înmiresmat.

Doar conecția cu Cerul
Poate să ne-aducă zel
S-ascultăm, oricând, apelul
Și să fim ca Daniel.

Nu vrem altă bucurie,
Nu vrem trai în colb scăldat
Ci-adunăm în visterie
Daruri care ne-au salvat.

George Cornici

Domnul este moștenirea ta!

Referințe
Cum, un levit cucernic
Moșie nu avea?
Decizia Celui Veșnic:
„Adonai- moștenirea sa!”

La împărțirea țării
Leviții n-aveau rând:
Dedicați închinării,
În slujba Celui Sfânt.

Trăiau în cetăți care
Nu le aparțineau-
Fiind cele „de scăpare ”-
Pământuri nu aveau.

Împrăștiați în țară,
Merinde-toți primeau:
Din jertfe,  zeciuială;
Ogoare nu arau.

Pășunea stăpânirii
De preoți și leviț:
În Cortul Întâlnirii
Erau păstorii sfinți.

Purtau Chivot pe umeri,
Vase de-argint în mâini,
Erau vegheați de îngeri,
Mâncau sfintele pâini.

În Țara Minunată
Nu posedau pământ;
Menora de-aur toată
Îi lumina-n Loc Sfânt.
……………………………….
De ești din neam de preoți
Ai Celui PreaÎnalt,
Nu pizmuii bogații
Acestui veac deșart!

In inim-ai chivotul
Cu voia Celui Sfânt?
Ești vas sfințit cu totul
Plin de divin Cuvânt?

Tu să preschimbi voios
Averea-n dăruire,
Să cânți așa, frumos:
„Domnul mi-e moștenire!”

Când sufletu-ți, ușor,
De lut se va desprinde,
Cu trup slăvit, în zbor
Se va nălța-n zări sfinte,

Atunci se va-mplini
Minunea, la Răpire:
Isus ne va-ntâlni,
Ne va fi Moștenire!

Fărădelegea când ți-a fost iertată

Referințe
Fărădelegea de ți-a fost iertată,
De ce-ai mai fi numit „nelegiuit”?
De ce ți-ar fi privirea vinovată,
Păcatul când ți-a fost acoperit?
Ridică-te, primește și învie
În duh sărac și fără viclenie.

Mă mistuiam gemând sub mâna Ta,
Dureri de foc îmi încălzeau veșmântul –
Atunci Ți-am spus ce Tu știai deja:
Că-s păcătos și negru ca pământul,
Neroditor și gol, cum e țărâna
Când a secat pârâul și fântâna.

Te-am întrebat: „Mai pot să am iertare?
Ce jertfă să-Ți aduc pentru păcat?”
Și m-am trezit în dragostea Ta mare
Salvat, născut din nou și vindecat.
Când omul slab așteaptă o minune
E timpul potrivit de rugăciune.

Și-acuma știu: chiar apele-n puhoi
De vor izbi în fruntea mea senină,
Necăutând vreodată înapoi,
Te voi slăvi cu cei ce Ți se-nchină.
Ucenicind în sfaturile sfinte,
Voi învăța cărarea înainte.

Să nu mai fiu catârul nărăvaș,
Cu frâu și cu zăbală stăpânit,
Când am al îndurărilor făgaș –
Ieri, păcătos și astăzi mântuit.
Căci păcătosul plânge în durere,
Neprihănitul strigă, dar nu piere.
Neprihăniți în suflet nepătați,
Aude-n ceruri Dumnezeu, strigați!

Natura şi faptele

“Dacă dreptatea voastră n-o va întrece pe cea a cărturarilor si a fariseilor, nicidecum nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” Matei 5:20

Caracteristica unui ucenic nu este aceea că el face fapte bune, ci aceea că motivaţiile lui sunt bune, deoarece el a fost făcut bun prin harul supranatural al lui Dumnezeu. Singurul lucru care depăşeşte calitatea de a face bine este acela de a fi bun. Isus Cristos a venit să pună o nouă ereditate în orice om care Ii dă voie să facă acest lucru: ereditatea aceasta va depăşi dreptatea cărturarilor şi a fariseilor. Isus spune: ” Dacă sunteţi ucenicii Mei, trebuie să fiţi drepţi nu numai in trăirea voastră, ci şi în motivaţiile voastre, în aspiraţiile voastre, în gândurile cele mai tainice ale minţii voastre”.

Motivaţiile noastre trebuie să fie aşa de curate, încât Dumnezeul cel Atotputernic să nu vadă nimic de condamnat. Cine poate sta în lumina veşnică a lui Dumnezeu, iar El să nu aibă nimic de condamnat? Numai Fiul lui Dumnezeu, iar El susţine că, prin Răscumpărarea Lui, poate pune în orice om propria Lui natură, făcându-l să fie la fel de nepătat şi de simplu ca un copil. Puritatea pe care o cere Dumnezeu este imposibilă dacă eu nu pot fi refăcut în interiorul meu, şi tocmai aceasta este ceea ce Isus şi-a asumat să facă prin Răscumpărarea Lui. Nici un om nu poate ajunge curat prin respectarea unor legi. Isus Cristos nu ne dă legi şi reguli; învăţăturile Lui sunt adevăruri ce pot fi interpretate numai prin natura pe care El o pune în noi.

Marea minune a mântuirii aduse de Isus Cristos este aceea că El schimbă ereditatea noastră. Nu schimbă natura umană, ci schimbă izvorul.

Oswald CHAMBERS

Taina credinţei

“Cine eşti. Doamne?” a răspuns el. Fapte 9:5

Prin minunea Răscumpărării, Saul din Tars a fost schimbat într-o secundă dintr-un fariseu zelos, cu o voinţă puternică, într-un rob umil şi devotat al Domnului Isus. Nu este nimic miraculos în lucrurile pe care le putem explica. Noi suntem stăpâni peste ceea ce putem explica, de aceea este natural să încercăm să explicăm totul. Nu este natural să asculţi de cineva, şi nu este neapărat un păcat dacă nu asculţi. Nu este nici o virtute morală în ascultare dacă nu recunoaştem o autoritate mai mare în cel care porunceşte.

Este posibil ca, neascultând, cineva să dea dovadă că e liber. Dacă un om îi spune altuia: “Trebuie să faci asta!” sau “Fă asta!”, distruge duhul omului respectiv, făcându-l nepotrivit pentru Dumnezeu. Un om este doar sclavul ascultării dacă în spatele ascultării lui nu se află recunoaşterea unui Dumnezeu sfânt. Mulţi oameni încep să vină la Dumnezeu atunci când renunţă să fie religioşi, deoarece există un singur Stăpân al inimii umane, şi acela nu este religia, ci Isus Cristos.

Dar vai mie dacă, după ce Îl văd pe El.spun: “Nu voi face…”. El nu va insista niciodată să ascult, dar, prin atitudinea mea, am început deja să semnez certificatul de deces al Fiului lui Dumnezeu în sufletul meu. Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi spun “Nu voi face….”. El nu insistă; dar, procedând astfel, eu mă îndepărtez de puterea înnoitoare a Răscumpărării Sale. Harul lui Dumnezeu nu ţine cont de cât de dezgustător sunt atunci când vin la lumină; dar vai mie dacă refuz lumina (vezi loan 3: 19-21).

Oswald CHAMBERS