Sunny Trancă
minune
Ce vrei să-ţi fac?
Isus era în drum spre Ierihon,
Era Păstorul bun trimis la turmă,
Despre venirea Lui mersese zvon
Şi-o mare gloată-L însoţea în urmă.
Pe-acelaşi drum, adus ca să cerşească,
Sta bietul Bartimeu, fără vedere,
Şi, auzind că Domnu-o să sosească,
În sine-n taină începu să spere.
Aflase de puterea lui Isus,
Că El e Unsul fără de păcat,
Si, de durerea lui de i-ar fi spus,
Fără-ndoială L-ar fi vindecat.
Că vindecase El şi boli mai grele,
Leproşi şi surzi şi muţi şi chiar ologi,
Atâţia-au fost scăpaţi de duhuri rele
Şi-a săturat cu pâine mulţi milogi.
Se ridică şi începu să strige
Din răsputeri, cu toată disperarea:
”Isuse, fie-Ţi milă şi m-atinge!” …
Şi-a tulburat cu larma adunarea.
Toţi l-au certat şi l-au împins cu silă,
Dar Bartimeu părea că nu se teme:
“Isus, Fiul lui David, fie-Ţi milă!”
Şi Domnul s-a oprit cerând să-l cheme!
Apoi l-a întrebat: “Ce vrei să-ţi fac?”
Ca unul care-avea de sus putere,
“Isuse, milă-Ţi fă c-un orb sărac!
Eu te-aş ruga, de vrei, să-mi dai vedere!”
”Aşa să fie, capătă-ţi vederea,
Credinţa-n Mine azi te-a mântuit!
Fii vindecat, de asta ţi-este vrerea!”
Şi o minune-atunci s-a-nfăptuit.
În clipa-aceea orbul a văzut,
Întâia oară a zărit lumină…
Numaidecât în Domnul a crezut,
Glorificând puterea Lui divină.
––––––––––
Poate şi tu te zbaţi în neputinţă,
Sau lupţi şi tu cu-o boală fără leac,
Ai adunat în suflet suferinţă …
Isus te-ntreabă azi: “Ce vrei să-ţi fac?
Eu pot să vindec şi s-aduc alinul,
Pot jalea-n veselie să prefac,
Îţi văd durerea şi-ţi aud suspinul”
Te-ntreabă azi Isus: “Ce vrei să-ţi fac?”
Cheamă-L şi tu ca Bartimeu odată,
Şi spune-I Lui durerea ce te-apasă,
Chiar de ţi-ar sta-mpotrivă lumea toată,
Fii fără teamă, Domnului îi pasă!
„Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lângă drum şi cerşea. Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. I-au spus: „Trece Isus din Nazaret”. Şi el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S-a oprit şi a poruncit să-l aducă la El; şi, după ce s-a apropiat, l-a întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi capăt vederea.” Şi Isus i-a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mântuit.” (Evanghelia după Luca 18:35-43)
26 Ianuarie
„Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.” Luca 2:18
Nu trebuie să încetăm să ne mirăm de minunile Dumnezeului nostru. Ar fi foarte dificil să trasăm o linie de despărţire între mirarea sfântă şi adevărata slujire, fiindcă atunci când sufletul este copleşit de maiestatea slavei lui Dumnezeu, chiar dacă nu se poate exprima în cântec sau în rugăciune, II adoră în tăcere. Dumnezeul nostru întrupat trebuie să fie slăvit ca „Cel Minunat”. Acest Dumnezeu care priveşte la nenorocita fiinţă căzută, omul, şi, în loc să-1 măture cu „mătura nimicirii” (Isaia 14:23), se oferă să fie Răscumpărătorul omului şi să-i plătească preţul de răscumpărare, este într-adevăr miraculos!
Dar, pentru fiecare credincios, răscumpărarea este şi mai apreciată fiindcă o vede în relaţie cu el. Este o minune a harului, într-adevăr, că Isus a renunţat la tron şi la prerogativele regale ca să sufere o moarte ruşinoasă pentru tine. Lasă-ţi sufletul să se cufunde în mirare, fiindcă mirarea este o emoţie foarte practică. Mirarea sfântă te va conduce la o slujire credincioasă şi recunoscătoare. Te va ajuta să păzeşti binele mereu. Te vei teme să păcătuieşti împotriva unei asemenea iubiri. Simţind prezenţa atotputernicului Dumnezeu în darul iubitului Său Fiu, îţi vei „scoate încălţămintea din, picioare, fiindcă locul pe care calci este sfânt” (Exod 3:5).
Vei fi îndemnat să priveşti către glorioasa noastră speranţă. Dacă Isus a făcut lucruri atât de minunate pentru tine, vei simţi că cerul nu este prea înalt pentru aşteptările tale. Cine se mai poate mira de ceva, după ce s-a mirat de iesle şi Cruce? Ce mai rămâne de văzut după ce L-ai văzut pe Mântuitor? Dragă cititorule, poate că, în singurătatea şi tăcerea vieţii tale, nu-i poţi imita pe păstorii din Betleem care au spus ce au văzut şi auzit, dar poţi măcar să te aşezi printre cei care se miră de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei.
C.H. Spurgeon
2 Septembrie
„Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri; şi îndată au vorbit lui Isus despre ea.” Marcu 1:30
Aceasta privire fugară aruncată în casa apostolului pescar este foarte interesantă. Vedem astfel că bucuriile şi grijile casei nu sunt un obstacol în calea exercitării lucrării. De fapt, de vreme ce furnizează o ocazie pentru a mărturisi personal lucrările Domnului asupra celor de acelaşi sânge, pot să instruiască ucenicul mai bine decât orice altă disciplină pământească. Papiştii şi alţi nonconformişti pot să interzică căsătoria, creştinismul şi viaţa de familie merg bine împreună. Casa lui Petru era probabil o sărmană colibă pescărească, dar Domnul slavei a intrat în ea, a locuit în ea, şi a înfăptuit o minune acolo. Dacă această carte este citită în dimineaţa aceasta într-o căsuţă umilă, faptul acesta ar trebui să-i încurajeze pe cei care caută tovărăşia Regelui Isus.
Dumnezeu este mai aproape de căsuţele umile, decât de palatele bogate. Isus priveşte cămăruţa ta acum, şi te aşteaptă să te binecuvânteze. Boala a intrat în casa lui Simon; frigurile, o suferinţă mortală, o imobilizaseră pe soacra lui. De îndată ce Isus a venit, i-au spus această nenorocire, şi El s-a grăbit la patul bolnavei. In casa ta nu există nici o boală în dimineaţa aceasta? Vei afla în Isus cel mai bun medic. Du-te la El imediat şi spune-I acest lucru. Prezintă de urgenţă cazul înaintea Lui. Este vorba de un membru al poporului Său; de aceea, El nu va întârzia. Observă că Mântuitorul a vindecat-o imediat pe femeia bolnavă. Nimeni nu poate vindeca aşa ca El.
Poate că nu suntem siguri că Domnul va îndepărta orice boală de cei pe care îi iubim, dar ştim că rugăciunea credincioasă pentru bolnavi este cea mai bună cale spre vindecare. Acolo unde rugăciunea nu este de folos, trebuie să ne plecăm în umilinţă în faţa Celui care hotărăşte viaţa și moartea. Inima blândă a lui Isus aşteaptă să audă durerea noastră. Să o turnăm deci în urechea Sa răbdătoare.
De ce suntem fericiți?
Suntem atât de fericiți
Că ne-a chemat Mântuitorul
Suntem, oricând, de El iubiți
În El suntem adăpostiți
Când dă atac ispititorul.
În urma noastră am lăsat
Valul de deșertăciune
Cuvântul vieții ne-a schimbat
Un trai plenar din trai uscat
A fost, desigur, o minune.
Privind în urmă la ce-a fost
(Un trai lipsit de împlinire)
Azi știm că s-a plătit un cost
S-avem un țel, s-avem un rost
Și-acces deplin la moștenire.
Suntem atât de mulțumiți
De tot ce ne trimite Cerul
Pe cale suntem însoțiți,
În luptă suntem întăriți,
Stăpân e Tatăl, nu misterul.
Călătorind spre o Cetate
Cu un statornic fundament
Ne bucurăm că-n Trinitate
Găsim și har și demnitate
Și Adăpostul permanent.
Trăim atâta bucurie
Cu-al nostru Mire pe traseu
El nu stă la periferie
Ci e în noi, așa cum scrie
Cu vorbe de la Dumnezeu.
Nu ne doboară vreo durere
Știm că răsplata e în Rai
Să ne rugăm e o plăcere
Căci vine-o dulce adiere
Să îndulceasc-al nostru trai.
Nu în reclame-s satisfacții
Nici în avutul monetar
Ci în divine revelații
Și-n părtășiile cu frații
Pe drum spre veșnicul Hotar.
George Cornici
Atunci și-acum
Totul era, atunci, o noapte
Cu rătăciri și cu căderi
Se auzeau ciudate șoapte
Veneau dogori, nu adieri.
Eram pe drumul spre pierzare
Speranța era moartă-n noi
Eram cuprinși de nepăsare,
Eram eșecuri, nu eroi.
Ni se vorbea de pocăință
Iar noi ziceam că sunt povești
În noi domnea o neputință
Nu stările dumnezeiești.
Privirea se-ndrepta spre glie
Nu spre Ținutul pitoresc
N-aveam în suflet veselie
Ci doar un sentiment lumesc.
Cântarea ne era străină
Coșmarul nu se mai sfârșea
Și nu știam că în Lumină
Puteam doar fericiri avea.
Ce trai lipsit de-nsemnătate!
Ce viață plină de amar!
Atunci n-am vrut divinitate
Și ne-am îndepărtat de har.
ACUM
Când Fiul ne-a chemat la Sine
Cu glasul Lui convingător
Ne-a spus că El ne va susține
Și că va fi un Blând Păstor.
S-a risipit întunecimea
Raza Iubirii ne-a schimbat
Urcăm, urcăm spre înălțimea
Unde poporul e chemat.
Acum privirea ni se-ndreaptă
Nu spre eșecul omenesc
Și orice gând și orice faptă
Poartă un semn dumnezeiesc.
Azi faima nu ne-nteresează
Dorim dulceața din Cuvânt
C-așa o stare se formează
S-accepte sfântul Legământ.
Trăim cu gândul la răsplată
Fiind deplin încredințați
Că niciodată, niciodată
În beznă nu vom fi lăsați.
Necazul nu ne mai doboară
Avem refugiu și-adăpost
Din Slavă harul se coboară
Și știm că-i fără nici un cost.
Azi revelații ne inundă
Și știm precis de unde vin
Speranța nu se mai scufundă
Ci face sufletul senin.
Minunea vieții e păstrată
În ființele ce s-au predat
Și-Ți mulțumim, o, sfinte Tată
Că din pierzare ne-ai scăpat.
George Cornici
Cu Tine pe cărare….
Cu Tine, Isuse iubit
Nu mi-e frică pe cărare
Nicicând nu m-ai părăsit
Dai, mereu, încurajare.
Chiar atunci când m-ai chemat
Am simțit c-a fost minune
Traiul mi s-a luminat
Cu convingere pot spune.
Transformare s-a produs
Și în suflet și în minte
Credință în mine-ai pus
S-ascult dulcile-Ți cuvinte.
La jug tragem amândoi
Nu sunt singur niciodată
Iar când calea-i cu noroi
Tu o faci, din nou, uscată.
Melodii cu iz ceresc
Ne însuflețesc pe cale
O, ce mult Îți mulțumesc
Pentru stări spirituale!
Fără Tine aș fi prins
În hățișul frământării
O, ce har că nu e stins
Focul binecuvântării!
Cu privirea spre Liman
E progres și părtășie,
E-ajutor și e elan
Spre eterna-mpărăție.
George Cornici
Ajută-ne , Părinte …
Ajută-ne Părinte, cu Harul Tău cel veşnic,
Să ducem răutatea departe-n infinit!
Să-aprindem cu cinstire doar Bunătatea-n sfeşnic,
Rugându-Te, o, Doamne, de-un trai mai fericit,
De Milostenii ample, de-ajutorări Divine
Şi, de ce nu, Smerenii şi Biblice Iertări!
Fereşte-ne, PreaSfinte de comportări haine,
Şi dă-ne, de se poate, alese dezmierdări,
Căci tare ducem lipsă de vis şi compasiune
Cuprinşi de dorul aprig de a ne-mbogăţi,
Uitând prin viaţa noastră să facem o minune
Şi să începem iarăşi pe Tine-a Te iubi!
Înc-o minune
Dacă azi lumina zilei blând ți-a mângâiat obrazul,
De cu zori, cu voioșie bolta și-a întins topazul,
Dacă ai avut cui spune din nou: Bună dimineața! ,
Ai trăit încă-o minune, iar minunea-i însăși viața!
De-ai putut cu ușurință să-ți faci slujba cum ți-e rostul,
Ca să pui pe masă-o pâine, să-i acoperi vieții costul,
Dacă rodnic și în pace ziua ți-o închei cu bine,
Ai trăit înc-o minune și nu sunt prea mulți ca tine!
Iar când luna cu-a sa rază bate cu sfială-n geamuri,
Străjuind în noapte-aprinsă în chenar de ninse ramuri,
Capul tău, pe perna moale, înainte de a-l pune,
Să ți-l pleci smerit în rugă c-ai trăit înc-o minune!
Ești al cerului copil
Din eșecul tău, Hristos, face-o mare biruință,
Tot ce trebuie să știi, e că tre”să ai credință.
Când te-ncrezi deplin în El, munții de s-ar clătina,
Tu vei sta doar în picioare cu Hristos alăturea.
Din eșecul tău, Hristos, poate face o minune,
Doar așteaptă în tăcere și în duh de rugăciune.
Căci eșecul nu-i mai mare, decât Dumnezeul tău,
Crede și nădăjduiește, nu te teme, dragul meu!
Prin eșecul tău, Hristos, poate face-o ridicare,
Știu, e greu de înțeles și poate că doare tare.
Însă nu uita un lucru, căci în ochii Lui Hristos,
Viața are un alt sens, totul este mai frumos.
Nu contează că-i eșec, nu contează de-i furtună,
Dumnezeu este cu tine și te ține strâns de mână.
Ce consideri tu eșec, pentru Domnul e victorie,
Căci așa lucrează El, plin de slavă și de glorie.
Crede, nu te pierde-n luptă, fii statornic și umil,
Stai mereu în ascultare, ești al cerului copil.
Cerul tot e-n sărbătoare când te-asemeni cu Hristos,
Deci, rămâi în continuare în slujire de folos.
Dumnezeu e în control 