Înnoirea minții

Îmi umblau, așa, prin minte
Gânduri vechi și gânduri noi,
Necuvinte și cuvinte,
Mers ‘nainte și ‘napoi.
Și-atunci, Doamne, Te-am rugat
Să vii iar, să faci curat
Și să-mi dai podoabe sfinte.

Să fiu vasul frământat
De-a Ta mână iubitoare,
Legănat și mângâiat,
Când o fi să țip mai tare.
Și, din dor și drag de Tine,
Dezgustat de căi străine,
Să mă las purificat.

Nasc durerile rubine
Când strigarea-i cu credință;
N-am nimic ce-mi aparține,
Doar un strop de pocăință,
Ce și-a amintit păcatul,
N-a mai măturat aluatul
Și-acum zace de rușine.

Vreau să-Ți cânt ca vinovatul
Psalmi de jale, din cuptor;
Dar, când răul stă de-a latul,
Lasă-mi Tu un veghetor!
Cu privirea veșnic sus,
Îndrăzneț și rob supus,
Să Te-nalțe grațiatul.

De când, Doamne, Ți-am adus
Pașii, gândul și făptura,
Merg din zori până-n apus
Cum mă poartă-nvățătura.

Cugetând la cele sfinte
Și la Domnul meu Isus,
Mi s-au așezat în minte
Ale Lui învățăminte.

Fă-o singur! Aplică hotărât disciplina asupra unor lucruri

„Şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.”

2 Corinteni 10:5

Acesta este un alt aspect al naturii viguroase a sfinţeniei. Pavel ne spune: “Iau prizonier orice proiect (gând), pentru a-l face să asculte de Cristos” (Moffatt). Ce multă activitate creştină există astăzi, activitate care n-a fost niciodată disciplinată, ci a luat fiinţă dintr- un imbold! În viaţa Domnului nostru, orice gând şi orice faptă erau aduse sub ascultarea de voia Tatălui Său. N-a existat în El nici cea mai uşoară tendinţă de a urma un imbold personal, în afară de voia Tatălui Său – “Fiul nu poate face nimic de la Sine”. Dar uitaţi-vă la noi: avem o experienţă religioasă bogată şi luăm orice gând născut dintr-un imbold şi îl punem imediat în practică, în loc să-l facem rob şi să ne disciplinăm ca să ascultăm de Cristos.

Trăim zile când se pune un accent exagerat pe munca practică, iar sfinţii care fac rob orice proiect sunt criticaţi şi li se spune că nu sunt plini de râvnă pentru Dumnezeu şi pentru sufletele oamenilor. Dar adevărata râvnă se găseşte în ascultarea de Dumnezeu, nu în înclinaţia de a-I sluji Lui, înclinaţie născută din natura umană nedisciplinată. Este de neconceput şi totuşi, adevărat că sfinţii nu fac rob orice proiect, ci lucrează pentru Dumnezeu sub impulsul propriei lor naturi umane care nu a fost făcută spirituală printr-o disciplină hotărâtă.Noi avem tendinţa să uităm că omul nu doar se predă lui Isus Cristos pentru mântuire; el, de asemenea, acceptă perspectiva lui Isus Cristos asupra lui Dumnezeu, a lumii, a păcatului şi a diavolului. Iar aceasta înseamnă că trebuie să recunoască responsabilitatea lui de a fi transformat prin înnoirea minţii lui.

Oswald CHAMBERS

Fă-o singur! Dărâmă hotărât anumite lucruri.

“Noi răsturnăm izvodirile minţii și orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 10:5

Eliberarea de păcat nu înseamnă eliberarea de natura umana. Există lucruri din natura umană, cum ar fi prejudecăţile, pe care credinciosul trebuie să le distrugă prin simplă neglijare. Dar există alte lucruri care trebuie distruse prin puterea divină dată de Duhul lui Dumnezeu. Există unele lucruri împotriva cărora nu trebuie să luptăm, ci să stăm liniştiţi şi să privim mântuirea lui Dumnezeu; dar orice teorie sau concepţie care se ridică precum un parapet fortificat împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu trebuie demolată cu hotărâre bazându-ne pe puterea lui Dumnezeu, nu pe efort sau compromis omenesc (2 Corinteni 10:4).

Lupta începe numai după ce Dumnezeu a schimbat natura noastră şi am intrat în experienţa sfinţirii. Nu e un război împotriva păcatului: nu putem lupta niciodată împotriva păcatului; Isus Cristos a rezolvat problema păcatului prin Răscumpărare. Scopul conflictului este schimbarea vieţii noastre naturale într-o viaţă spirituală. Aceasta nu se face niciodată uşor, şi Dumnezeu nici nu doreşte să se facă uşor. Aceasta se face doar printr-o serie de alegeri morale.

Dumnezeu nu ne face sfinţi în sensul că ne sfinţeşte caracterul; El ne face sfinţi în sensul că ne face inocenţi înaintea Lui, iar noi trebuie să transformăm această inocenţă într-un caracter sfânt printr-o serie de alegeri morale. Aceste alegeri morale sunt necurmat în opoziţie cu întăriturile vieţii noastre naturale, cu lucrurile care se înalţă ca nişte metereze împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu. Noi putem ori să dăm înapoi şi astfel să nu mai avem nici o valoare pentru împărăţia lui Dumnezeu, ori să demolăm hotărât aceste lucruri şi să-L lăsăm pe Isus să aducă încă un fiu la slavă.

Oswald CHAMBERS