Ai mila de România

Doamne eu te rog ai grija
De poporul românesc,
Si priveste tu cu mila,
Tatal nostru cel Ceresc.

Iarta-ne când iti gresim,
Spala-ne de tot c e-i rau,
Fa -ne-o cercetare Sfânta,
Umple-ne cu Duhul Tau.

Ai mila de România,
Ai mila de-acest pamânt,
Lasa cercetare Sfânta,
Lasa Duhul Tau cel Sfânt.

Sa il simta fiecare,
om de pe acest pamânt,
Si sa spuna-n gura mare,
Tu esti Creatorul Sfânt!

Tu esti medicul suprem,
Minunatul Salvator,
Care-ai venit in lume,
Sa aduni al Tau popor.

Pentru-a -l duce-n vesnicie,
Unde moarte n-o mai fi,
Unde-i dragoste si pace,
Si eterne bucurii.

Nichifor Nicu

Ne-a corectat tot caracterul

Cu multă dragoste, prin jertfă, ne-a înfiat Isus Hristos
Ne-a învățat scopul iubirii și sensul vieții cu folos.
În bunătatea Lui cea mare și-n mila Lui nemărginită,
Ne-a corectat tot caracterul, ne-a dat o viață infinită.

A fost cu noi și în necaz, a fost cu noi și-n bucurie,
El ne-a iubit chiar și-atunci când noi eram plini de trufie.
Ne-a acceptat așa defecți și ne-a primit din nou acasă,
El ne-a spălat haina în sânge și ne-a pus cu El la masă.

Nu ne-a lăsat în bezna lumii, nu ne-a lăsat jos, în noroi,
Ne-a scos cu brațul Lui puternic, El a avut milă de noi.
Ne-a oferit o șansă nouă, nu ne-a trimis spre condamnare,
Și azi avem curat cazierul, și azi avem din nou onoare.

Și ne-a-nvățat să nu ne temem, să credem în al Lui Cuvânt,
Să nu ne îndoim pe cale, să ne rugăm prin Duhul Sfânt.
Să stăm puternici, în picioare, să fim cu râvnă îmbrăcați,
Și să vestim curat, Cuvântul, acelor în păcat legați.

De-aceea, merită onoarea, de-aceea, merită slăvit,
Căci El a fost întâiul care, S-a îndurat și ne-a iubit.
Ne-a dat chiar dreptul prin Scriptură să ne numim ai Lui copii,
Mărit să fie Tatăl nostru și pe pământ, și-n veșnicii.

Nichifor Nicu 

Un șirag de nestemate!

Un șirag de nestemate
Este înțelepciunea Sa
De la Domnul adunate
Ce-mi mângâie inima.

Una dintre nestemate
Bunătate se numește
Fapte alese, adunate
Ce Domnul le cântărește.

Și iubirea-i prețioasă
Pentru cel care o are
Puternică, glorioasă
Ea aduce împăcare.

Mila, e la loc de cinste
Dar e rară pe pământ
E calea spre cele sfinte
E drumul spre Cerul sfânt.

Iertarea e și ea în frunte
Și este apreciată
Și ea printre cele multe
Credința noastră, arată.

Refuzul de a vorbi
Despre alții-i de dorit
Calea înspre veșnicii
O deschide, negreșit.

Refuzul de-a judeca
Pe cel ce aproape-ți este
Arată credința ta
Că duci a Domnului veste.

Toleranța și ea-i bună
Atât cât e îngăduit
Ea-ți aduce o cunună
E răsplata ce-ai primit.

De respecți Cuvântul Sfânt
Și urmezi doar a Sa cale
Trecător pe acest pământ
Știi că ești, dar Domnu-i mare.

S-a jertfit eterni să fim
Sângele Său ne-a spălat
El e viu în Cerul sfânt
Și e mare Împărat.

El e jertfa grăitoare
Să pășim pe urma Sa
Și a Cerului splendoare
Veci de veci, o vom vedea.

Florenta Sarmasan

Ce ne poate spune un om vinovat?

Text: Psalmul 25

Pentru numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este! Psalmul 25:11

În anul 1986, soldaţii din Nicaragua au doborît un avion ce transporta arme pentru forţele antiguvernamentale. Unul din mitraliorii avionului militar a supravieţuit sărind cu paraşuta, a fost prins şi închis. Cînd a fost judecat de către tribunalul revoluţionar, învinuit că aproviziona forţele antiguvernamentale rebele, nu era nici o îndoială asupra vinovăţiei sale. Fusese prins asupra faptului. Drept rezultat, mercenarul capturat nu a avut altă alternativă decît să apeleze la mila tribunalului. De dragul reputaţiei guvernului şi în interesul stabilităţii naţionale, pledoaria sa a fost onorată şi a fost lăsat liber – nu ca un act al justiţiei ci ca un act al milei.

Autorul Psalmului 25 s-a văzut fără apărare atunci cînd a fost confruntat cu faptele lui rele (versetele 7, 11, 18). Drept rezultat, nu a avut nevoie de un avocat pentru a-şi disputa nevinovăţia. Ceea ce avea el nevoie era mila pentru păcate grave ca adulter, crimă premeditată şi tăinuire. David a primit iertarea. A găsit-o deoarece a cerut-o de la Dumnezeu, care a avut motivele Lui să fie milos (versetele 7, 11). Şi noi stăm vinovaţi în faţa lui Dumnezeu. Poate că nu am făcut păcatele groaznice pe care le-a făcut David, dar sîntem totuşi
vinovaţi. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, dacă dorim să avem bucuria părtăşiei cu El. Doamne, ajută-ne să fim înţelepţi ca David. Ajută-ne să nu ne scuzăm niciodată ci să căutăm mila Ta. M.R.D. II.

Pentru c-am ales calea păcatului mereu,
Ne este sufletul şi inima amară.
Dar de-am striga umili spre Dumnezeu
Ne-ar da din pacea Sa interioară.D.J.D.

Vinovăţia este o povară pe care Dumnezeu
n-a intenţionat niciodată s-o poarte copiii Săi.

Painea zilnica

Şi nu ştim dacă vom trăi

Trăim vremuri grele, Isuse,
pedeapsa acum suportăm
că am uitat a trăi cele spuse,
din toate-ale Tale să-Ţi dăm! …

Trăim vremuri grele, o, Doamne,
de Tine demult hotărâte;
şi-atuncea ştiut-ai, şi-acuma Tu ştii
tot ce vom face, tot ce vom fi! …

Prin ochii Tăi se plimbă toate;
şi duhul greu de înşelare
tot pe la Tine a trecut
să cear-avânt şi aprobare.
(Şi a făcut prăpăd în lume,
încât chiar şi din cei aleşi
au căzut în înşelare;
şi au căzut… dar ei, spre ridicare,
căci partea lor nu vrei s-o laşi! … )

Dar, Doamne, Îngerul ce se ridică
şi-a scos sabia din teacă
şi loveşte moarte, frică,
pe Pământul deja încercat,
care-i-n sânge, de vremi blestemat! ? …

Din care colţ s-a ridicat, Părinte,
glasul ce l-ai ascultat?
Cu ce grele-adânci cuvinte,
pedapsa spre noi-a-vântat? ! …

E greu… şi nu ştim dacă vom trăi…
Şi nici iertare nu strigăm,
căci vina este-a noastră… ne văităm…
Se stinge şi glasul, se-opreşte-a grăi,
fugi-vom în munţi, spre-a ne-adăposti! …

Doamne, tăcere se cuvine
grăiască a mea gură…
dar îndrăznesc umil a cere,
vorbind spre cer de-aici, din zgură! …

Dac-un glas adus-a pieirea,
scoate, Tu, un altul… s-aducă salvarea! …

Mai scoate un preot, ca-n vremea lui Ilie,
şi ruga lui la toţi, salvare să ne fie!
Mai scoate un Aaron, hotar ca să se puie,
s-oprească şi urgia şi greaua Ta mânie!
Mai lasă mila Ta, salvare să ne fie! …

Doamne, plângea-n dureri şi Ezechia,
plângea şi David, se rugau;
şi nici atunci, Stăpâne-al Vieţii,
nu morţii Numele Ţi-L lăudau! …

Vom cere viaţa – de la Domnul Vieţii,
mântuire, de la Domnul Dimineţii… –
Cerem ispăşire cu Sângele vărsat,
cerem iar iertare, salvare din păcat! …

Da, Doamne, plângem… dar nu de frica morţii,
ci c-am trăit atât făr’ să-Ţi slujim ca sfinţii…
Şi dacă, totuşi, pentru noi ai hotărât plecarea,
ne iartă şi sfinţeşte… şi fie voia Ta! …

Şi-un ultim gând, dorinţă mai rămâne,
tăcut, la fel ca David, mă plec în rugăciune…
Ai milă, Doamne, nu lăsa
pe mâna unor oameni
să cadă soarta mea! …

Pascariu Cristina Mădălina

Pericolul dispretului

„Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi că suntem sătui de dispreţ.” Psalmul 123:3

Trebuie să ne ferim nu atât de mult de lucrurile care lovesc în credinţa noastră, cât de lucrurile care lovesc in caracterul nostru creştin. “… luaţi seama la duhul vostru, ca să nu vă purtaţi cu necredincioşie” (Maleahi 2:16. Bucureşti 2001). Atitudinea minţii are efecte uimitoare. Ea poate fi duşmanul care pătrunde direct în suflet şi ne îndepărtează gândurile de la Dumnezeu. Există anumite atitudini ale minţii în care nu îndrăznim să ne complăcem; dacă o facem totuşi, descoperim că ele ne-au îndepărtat de la credinţa în Dumnezeu si, până când nu ne întoarcem la o stare de spirit liniştită înaintea Domnului, credinţa noastră în El este egală cu zero şi suntem stăpâniţi doar de încrederea în carne si în ingenuitatea omenească.

Fereşte-te de “grijile lumii”, pentru că ele sunt lucrurile care produc o stare de spirit rea. Extraordinar ce putere enormă au lucrurile simple ca să ne distragă atenţia de la Dumnezeu. Refuză să te laşi năpădit de grijile vieţii.

Un alt lucru care ne îndepărtează de Dumnezeu este dorinţa de a ne apăra dreptatea. Sfantul Augustin se ruga: “O, Doamne, scapă-mă de această dorinţă de a arăta că am întotdeauna dreptate”. Această atitudine a minţii distruge credinţa în Dumnezeu “Trebuie să mă explic, trebuie să-i fac pe oameni să mă înţeleagă ” Domnul nostru n-a dat niciodată explicaţii: El a lăsat greşelile să se corecteze singure.

Când descoperim că oamenii nu înaintează spiritual şi lăsăm ca această descoperire să se transforme în critică, ne închidem propriul nostru drum spre Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă niciodată discernământ ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei.

Oswald CHAMBERS

S-a sfârşit!

“Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.”Ioan 17:4

Moartea lui Isus Cristos este împlinirea în istorie a însuşi gândului lui Dumnezeu. Nu se poate să-L considerăm pe Isus Cristos un martir. Moartea Lui n-a fost o întâmplare care putea fi prevenită: moartea Lui a fost însuşi motivul pentru care a venit pe pământ.Nu-ţi baza niciodată predicile despre iertare pe ideea că Dumnezeu este Tatăl nostru şi că El ne va ierta pentru că ne iubeşte. Aceasta contrazice revelaţia lui Isus Cristos despre Dumnezeu, face crucea Lui inutilă, iar Răscumpărarea – “mult zgomot pentru nimic”. Dumnezeu iartă păcatul doar datorită morţii lui Cristos. Dumnezeu n-ar putea ierta oamenii în nici un alt mod decât prin moartea Fiului Său; Isus este înălţat ca Mântuitor datorită morţii Sale. Pe Isus “îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o”.

Cel mai mare strigăt de triumf care a răsunat vreodată în urechile unui univers uimit a fost strigătul de pe Crucea lui Cristos: S-a sfârşit! Acestea au fost ultimele cuvinte din lucrarea de Răscumpărare a omului.Orice lucru care diminuează sau acoperă sfinţenia lui Dumnezeu printr-o părere falsă despre dragostea Lui contrazice revelaţia despre Dumnezeu dată de Isus Cristos. Nu lăsa niciodată să pătrundă în mintea ta gândul că, din milă, Isus Cristos a luat partea noastră împotrivindu-Se lui Dumnezeu sau că El a devenit blestem pentru noi din compasiune pentru noi. Isus Cristos a devenit blestem pentru noi prin hotărâre divină.

Partea noastră în înţelegerea semnificaţiei teribile a acestui blestem este convingerea că suntem păcătoşi; ni s-a dat darul de a ne ruşina şi de a ne pocăi; aceasta este marea milă a lui Dumnezeu. Isus Cristos urăşte păcatul din om, şi Calvarul este măsura urii Sale.

Oswald CHAMBERS

De voi mi-i jale

De voi, ce alergaţi întruna
Şi zilnic rătăciţi pe cale,
Purtând în suflet sărăcia
Şi niciodată bucuria,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

De voi, ce ridicaţi morminte,
Uitând de har şi de iertare,
Băgaţi în ele oseminte
Ce plâng aici fără cuvinte,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

În pulbere şi în tăciune
Mai semănaţi fără-ncetare.
De voi, că pierdeţi adevărul
Lăsând încătuşat misterul,
De voi mi-e milă şi mi-i jale,

Că sărutaţi tablouri sfinte
Şi intonaţi o bună veste,
De voi, ce nu aveţi credinţa
Şi-n inimi sfântă pocăinţa,
Şi milă mi-i, şi jale-mi este.

Căci înspre infinitu-albastru
Purtându-şi lupta fiecare,
Fără credinţa în iubire
Şi fără sfânta înfrăţire
Suntem pierduţi, pierduţi pe cale!

Mihai Ghidora 

Înaintea Ta

Înaintea Ta iubit Părinte
Mă aplec din nou în rugăciune
Însă parcă nu găsesc cuvinte
Focul meu lăuntric a Ți-l spune.

Când străbatem valea umbrei morții
Și-ntâlnim nuiaua și toiagul
Suntem duși ades in fața porții
Neființei, doar să-i trecem pragul.

Tăvălugul bolilor apasă
Nemilos, strivind cu-nverșunare
Ființe dragi, din neamul meu, din casă,
Frați, surori, copii din adunare.

Nedoritul cancer, metastază
Greu cuptor pe calea de credință
Parcă tot mai mulți îngenunchează
Iar tot mai puțini au biruință.

Te rog precum Elihu altă dată
Pentru acei ce trec prin încercare
Îndură-Te iubitul nostru Tată
Găsește-un preț pentru răscumpărare.

Mai mult decât un înger, sus pe cruce
Chiar preiubitul Fiu ce seamăn n-are
Isus, prin Sfânta-i jertfă ne aduce
Iertare, mântuire, vindecare.

De-aceea-n numele jertfirii Sale
Căci ne-a iubit și-a suferit din plin
Eu bat la poarta îndurării Tale
Cerându-Ți vindecare și alin.

Pe-acei ce rătăcesc pe căi deșarte
Întoarce-i iar spre Locurile Sfinte!
Celor bolnavi chiar dacă sunt pe moarte
Redă-le sănătatea drag Părinte!

Eu cred că poți și știu că iei aminte
Și vei lucra în milă și iubire
Chiar dacă astăzi focul e fierbinte
Curând va fi un timp de mulțumire.

Daniel Hozan

Important

Dacă gura ta vorbește
Într-o limbă îngerească
Și nimica nu oprește
Duhul ca să-ți prorocească,
Dacă mintea-ți nimerește
Tainele, ca un savant,
De te lași bătut în cuie
Și-ai cămările deschise –
Însă dragostea-ți lipsește –
Din acestea toate zise,
Nici măcar un lucru nu e
Important.

Fii un om stăpân pe sine,
Mulțumit în orice stare,
Liniștit ca un calmant
Așteptat de orișicine,
Căci răbdarea-i lucru tare
Important.

Nu-ți fă din plocoane parte!
Cu glas blând și omenie,
Te ferește-a fi distant;
Dacă mila o să-ți fie
Cunoscută – asta-i foarte
Important.

Unii tot adună-ntr-una,
De le dă paharul peste
Într-un fel impresionant;
Tu să nu accepți ranchiuna!
Să fii fără pizmă este
Important.

Ești mai tare, mai isteț
Și mai bun la oarece?
Nu fi, frate, arogant,
Mofturos și îndrăzneț!
Fii smerit, căci asta e
Important.

Folosește înclinarea
De-a rosti ce se cuvine
Ca pe-un prețios talant;
Cântărită ți-e purtarea,
Iar aceasta e, știi bine,
Important.

Cată mai puțin la tine,
Deși-n felu-acesta, poate –
Fiindcă vrei în mod constant
Altuia să-i fie bine –
Ai să pierzi, dar tu socoate
Important.

Nu rosti cuvinte grele,
Te ferește de mânie,
Nu fi dur și combatant!
Dacă te păzești de rele,
Asta e, precum se știe,
Important.

Faptul că te întristează
Când un frate de lucrare
A făcut ceva șocant,
Condamnabil sau de groază,
Nu-i puțin, ci e chiar tare
Important.

Pentru palida feștilă
Care-alunecă-n greșeală –
Fără să te faci garant –
De ai ochiul plin de milă,
Asta e, fără-ndoială,
Important.

De ți-i dragostea-mplinită,
Zi de zi mai dăruită,
Ai primit din ceruri tocmai
Cel mai prețios talant;
Ține-l ca pe-un briliant,
Că-i al tău și-i lucrul cel mai
Important.

Viorica Mariniuc