Când lumea fierbe

Spre ceru-ntunecat se ’nalță jerbe
S-a-nnourat de-amenințări trăirea,
Nemulțumitu-și tremură rostirea
În implorări sau strigăte acerbe.
Înspăimântat, bogatu-nchide ușa,
Nedreptățitu-și scutură cenușa,
Se întretaie vești, iar lumea fierbe.

Nu, să nu piară cel nelegiuit!
În praf doboară stâlpul infamiei
Și, ca o rază-n mijlocul urgiei,
Înalță rugi spre Cerul nesfârșit.
Vestește-i condamnatului salvarea,
La Tron divin să-și ceară achitarea –
Fii om, de dragul harului primit.

Trecând prin praf, nu-i alb fără de pată,
Sub cruce stau răniții și călăii,
Căci au umblat pe tot cuprinsul văi
S-aducă spini pe fruntea-nsângerată.
Îmbărbătează-ți lacrima de jale,
Să se prelingă-n poala țării tale.
De te-ai rugat, mai roagă-te o dată.

Străin aici și cetățean de sus,
Când lumea fierbe, arzi pentru Isus.

Viorica Mariniuc 

În mijlocul unei mulţimi de lucruri mărunte

…prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări.

 2 Corinteni 6:4

Este nevoie de harul Celui Atotputernic pentru a face pasul următor atunci când nu ai nici viziune, nici cine să te privească – pasul următor în devotamentul faţă de El, pasul următor in studiu, in citire, in îndatoririle casnice; pasul următor pentru a-ţi face datoria, atunci când nu ai nici o viziune din partea lui Dumnezeu, nici un entuziasm şi nici un spectator. Pentru a face acel pas este nevoie de mult mai mult har de la Dumnezeu, de o apelare mult mai conştientă la El, decât este nevoie pentru a predica Evanghelia.

Fiecare creştin trebuie să se facă părtaş la ceea ce a fost esenţa Întruchipării; trebuie să aducă lucrurile jos, în realitatea ce ţine de carne şi sânge, şi să le experimenteze. Ne pierdem interesul şi ne clătinăm atunci când nu există nici o viziune, nici o încurajare, ci doar rutina vieţii zilnice, cu îndatoririle ei banale. La urmă, ceea ce contează cel mai mult pentru Dumnezeu şi pentru oameni este lucrarea perseverentă, continuă, în anonimat, iar singurul mod de a duce o viaţă de biruinţă este acela de a trăi privind la Dumnezeu. Cere-I lui Dumnezeu să păstreze ochii duhului tău deschişi spre Cristos cel înviat şi atunci va fi imposibil ca munca de rând să te descurajeze. Păzeşte-te întotdeauna de micimea şi meschinăria gândirii aducându-ţi aminte de capitolul 13 din Evanghelia lui loan.

Oswald CHAMBERS

Ce vezi în mijlocul norilor tăi?

„Iată, El vine pe nori!” Apocalipsa 1:7

În Biblie norii au întotdeauna legătură cu Dumnezeu. Norii sunt acele stări sau suferinţe sau situaţii providenţiale dinăuntrul sau din afara vieţii noastre personale care par să contrazică suveranitatea lui Dumnezeu. Dar tocmai prin acei nori Duhul lui Dumnezeu ne învaţă cum să umblăm prin credinţă. Dacă n-ar exista niciodată nori în viaţa noastră, n-am avea credinţă. “Norii sunt praful picioarelor Lui” (Naum 1:3). Norii sunt un semn că El e prezent. Ce revelaţie este să ştii că întristarea, lipsa şi suferinţa sunt norii care vin împreună cu Dumnezeu! Dumnezeu nu Se poate apropia de noi fără nori. El nu vine când cerul e senin şi strălucitor. Nu este corect să spunem că Dumnezeu vrea să ne înveţe ceva prin încercările pe care le avem; prin fiecare nor pe care îl aduce. El vrea să ne dezveţe de ceva. Scopul pentru care Dumnezeu foloseşte norii este să ne simplifice credinţa, până când relaţia noastră cu El este exact aceea a unui copil – o relaţie doar între Dumnezeu şi suflelul nostru, în care ceilalţi oameni sunt doar nişte umbre pentru noi. Până când ceilalţi oameni nu devin doar nişte umbre pentru mine, norii şi întunericul vor continua să vină în viaţa mea. Devine relaţia mea cu Dumnezeu mai simplă decât a fost vreodată?

Există o legătură între situaţiile providenţiale ciudate pe care Dumnezeu le îngăduie şi ceea ce ştim despre El; trebuie să învăţăm să interpretăm tainele vieţii în lumina cunoaşterii lui Dumnezeu. Nu-L cunoaştem încă pe Dumnezeu până când nu putem privi drept în faţă cel mai întunecos şi negru fapt al vieţii fără a distruge prin aceasta concepţia noastră despre caracterul lui Dumnezeu.

“Ucenicii s-au înspăimântat, când L-au văzut intrând în nor..(Luca 9:34). Mai este cineva în norul tău, în afară de Isus? Dacă da, se va face şi mai întuneric; trebuie să ajungi în punctul în care nu mai există nimeni decât Isus singur”.

Oswald CHAMBERS

În mijlocul unei mulţimi de lucruri mărunte

 

…prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări.

 2 Corinteni 6:4

Este nevoie de harul Celui Atotputernic pentru a face pasul următor atunci când nu ai nici viziune, nici cine să te privească – pasul următor în devotamentul faţă de El, pasul următor in studiu, in citire, in îndatoririle casnice; pasul următor pentru a-ţi face datoria, atunci când nu ai nici o viziune din partea lui Dumnezeu, nici un entuziasm şi nici un spectator. Pentru a face acel pas este nevoie de mult mai mult har de la Dumnezeu, de o apelare mult mai conştientă la El, decât este nevoie pentru a predica Evanghelia.

Fiecare creştin trebuie să se facă părtaş la ceea ce a fost esenţa Întruchipării; trebuie să aducă lucrurile jos, în realitatea ce ţine de carne şi sânge, şi să le experimenteze. Ne pierdem interesul şi ne clătinăm atunci când nu există nici o viziune, nici o încurajare, ci doar rutina vieţii zilnice, cu îndatoririle ei banale. La urmă, ceea ce contează cel mai mult pentru Dumnezeu şi pentru oameni este lucrarea perseverentă, continuă, în anonimat, iar singurul mod de a duce o viaţă de biruinţă este acela de a trăi privind la Dumnezeu. Cere-I lui Dumnezeu să păstreze ochii duhului tău deschişi spre Cristos cel înviat şi atunci va fi imposibil ca munca de rând să te descurajeze. Păzeşte-te întotdeauna de micimea şi meschinăria gândirii aducându-ţi aminte de capitolul 13 din Evanghelia lui loan.

Oswald CHAMBERS

Pricina cântării Lui

“Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Ţefania 3.17)

Ce cuvânt! Dumnezeu în mijlocul poporului Său, în toată măreţia şi puterea Sa. Numai această stare de faţă a Sa ne este de ajuns să ne umple de pace şi nădejde. Comori nenumărate sunt toate strânse în Domnul nostru şi El locuieşte în biserica Sa, deci toţi ai Lui să strige de bucurie.

Noi nu avem numai prezenţa Sa de faţă, ci şi legământul Său cu privire la noi prin lucrarea Sa de mântuire. “El va mântui”; El mântuieşte totdeauna: căci aceasta înseamnă numele ISUS. Să nu ne temem de nici o primejdie, căci El este puternic ca să mântuiască.

Dar aceasta nu este totul; El rămâne totdeauna acelaşi. El iubeşte, rămâne statornic în iubirea Sa şi nu va înceta să iubească. Această dragoste este bucuria Sa şi pricina cântărilor Sale. Nu-i aşa că este minunat? După ce a sfârşit facerea lumii, El n-a cântat, ci a spus numai “că toate erau foarte bune”. După lucrarea de răscumpărare, Sfânta Treime a pregătit o aşa de mare bucurie care n-ar fi putut fi arătată decât printr-o cântare de biruinţă. Gândeşte-te la aceasta cu uimire. Este o cântare de nuntă pe care Isus o cântă pentru mireasa Sa. El face din ea (din mireasă) dragostea Sa, bucuria Sa, odihna Sa şi cântarea Sa. O, Doamne Isuse, fă ca dragostea Ta nespus de mare să ne înveţe să Te iubim şi să ne bucurăm în Tine, iar viaţa noastră să fie o cântare spre lauda Ta!

Charles Spurgeon

A fi curat …

 

Mijlocul să vă fie încins,
și făcliile aprinse. Luca 12: 35

Vrei să fii curat-
Lucește, ca o stea!
Nimic ce- i întinat-
‘Nainte să nu- ți stea.

Vrei să fii curat-
Fii neprihănit!
Fugi de ce- i păcat,
Stai în ce- i sfințit.

Vrei să fii curat-
Pe jertfă pune preț!
Ai fost răscumpărat-
Fii demn cu orice preț.

Vrei să fii curat-
Urmează- l pe Isus!
Fiu cu adevărat,
Prinț- Celui de sus.

Veghere, doar veghere,
‘N tărie- neclintit!
Tot, ce-i praf și piere-
De inimi dezlipit.

Fii o stea nestinsă,
Lucește ne- ncetat,
Inimă aprinsă,
Fiu de împărat!

Lidia Cojocaru

De ce să rămâi în sclavie

“Domnul Dumnezeul tău îi va aduce înapoi pe robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăştia El” (Deuteronom 30.3)

Chiar şi poporul lui Dumnezeu poate să se vândă pentru a fi rob al păcatului. Acesta e un fruct amar, rod al unei rădăcini foarte amare. Ce sclavie este aceea a unui copil al lui Dumnezeu vândut păcatului, în lanţurile lui Satan, lipsit de slobozenie, de puterea de rugăciune, de bucuria în Dumnezeul său! Să luăm seama să nu cădem într-o astfel de robie; dar, dacă suntem intraţi în ea, să nu disperăm.

Nu putem rămâne prinşi în sclavie pentru totdeauna. Preţul plătit de Domnul Isus pentru răscumpărarea noastră este prea mare pentru ca El sa ne lase în mâinile vrăjmaşului. Dar calea slobozeniei este: “Întoarce-te la Domnul Dumnezeul tău”! Acolo unde am găsit pentru prima oară mântuirea, o vom găsi şi a doua oară: la picioarele crucii, mărturisindu-ne păcatul, vom găsi iertare şi izbăvire. Apoi “să ascultăm de glasul Domnului Dumnezeului nostru, din toată inima şi din tot sufletul nostru, în tot ce ne porunceşte” şi robia noastră va înceta. Duhul abătut şi întristarea sufletului se spulberă – de îndată ce părăsim idolii şi ne plecăm smeriţi înaintea Dumnezeului celui viu. De ce să rămânem robi? Să ne însuşim, fără întârziere, dreptul de copii ai lui Dumnezeu, ieşind astfel din exil.

Charles Spurgeon

La dispoziţia lui Dumnezeu

“Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă de iarnă, care nu se bizuiesc pe oameni şi nu atârnă de copiii oamenilor.” (Mica 5.7)

Dacă acest lucru este adevărat pentru poporul Israel, cu cât mai mult este adevărat pentru Israelul duhovnicesc, pentru poporul credincios al lui Dumnezeu. Când sfinţii sunt ceea ce trebuie să fie, ei sunt o binecuvântare nepreţuită printre cei ce-i înconjoară.

Ei sunt ca roua, căci într-un chip duios şi fără constrângere, ei îi răcoresc pe cei din jurul lor. În tăcere, în linişte, dar cu multă seriozitate, ei fac o slujbă în folosul lor şi ajută la bucuria lor, Ia viaţa lor şi la creşterea lor. Asemănători cu rouă care coboară proaspătă şi răcoroasă din cer şi străluceşte ca nişte diamante în bătaia soarelui, copiii harului îi înconjoară pe cei slabi şi pe cei mici până când fiecare fir de iarbă îşi primeşte picătura sa de rouă. Mici ca persoane, ei sunt de ajuns când sunt uniţi, pentru lucrările de iubire pe care Domnul le împlineşte prin ei. Micile picături de rouă, prin mulţimea lor, pot să ude câmpii întinse. Să fim şi noi ca această rouă! Copiii lui Dumnezeu sunt de asemenea ca o ploaie care vine la porunca Domnului, fără încuviinţarea şi fără autorizaţia omului. Ei lucrează totdeauna în vederea binelui pentru toţi, fie că oamenii doresc sau nu, şi nu le cer învoirea, aşa cum nici ploaia nu le cere; ei nu atârnă decât de Dumnezeu. Doamne, fă-mă şi pe mine, gata şi liber pentru slujba Ta, peste tot unde îmi stabileşti Tu locul.

Charles Spurgeon

Pricina cântării Lui

“Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Ţefania 3.17)

Ce cuvânt! Dumnezeu în mijlocul poporului Său, în toată măreţia şi puterea Sa. Numai această stare de faţă a Sa ne este de ajuns să ne umple de pace şi nădejde. Comori nenumărate sunt toate strânse în Domnul nostru şi El locuieşte în biserica Sa, deci toţi ai Lui să strige de bucurie.

Noi nu avem numai prezenţa Sa de faţă, ci şi legământul Său cu privire la noi prin lucrarea Sa de mântuire. “El va mântui”; El mântuieşte totdeauna: căci aceasta înseamnă numele ISUS. Să nu ne temem de nici o primejdie, căci El este puternic ca să mântuiască.

Dar aceasta nu este totul; El rămâne totdeauna acelaşi. El iubeşte, rămâne statornic în iubirea Sa şi nu va înceta să iubească. Această dragoste este bucuria Sa şi pricina cântărilor Sale. Nu-i aşa că este minunat? După ce a sfârşit facerea lumii, El n-a cântat, ci a spus numai “că toate erau foarte bune”. După lucrarea de răscumpărare, Sfânta Treime a pregătit o aşa de mare bucurie care n-ar fi putut fi arătată decât printr-o cântare de biruinţă. Gândeşte-te la aceasta cu uimire. Este o cântare de nuntă pe care Isus o cântă pentru mireasa Sa. El face din ea (din mireasă) dragostea Sa, bucuria Sa, odihna Sa şi cântarea Sa. O, Doamne Isuse, fă ca dragostea Ta nespus de mare să ne înveţe să Te iubim şi să ne bucurăm în Tine, iar viaţa noastră să fie o cântare spre lauda Ta!

Charles Spurgeon

Însuşi Dumnezeu va lucra

“Acum Mă voi scula – zice Domnul – acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.” (Isaia 33.10)

Când ţara era pustiită prin jefuitori şi tăcută asemenea unui câmp distrus de lăcuste, când războinicii care o apărau se aşezau pe pământ şi plângeau ca femeile, atunci Domnul venea în ajutorul lor. Când călătorii părăseau drumurile Sionului şi când coastele Basanului şi ale Carmelului semănau cu nişte vii arse, atunci se arăta Domnul. Dumnezeu este înălţat în mijlocul unui popor mâhnit, când acesta caută faţa Sa şi arată încredere în El. Tot aşa este preamărit când răspunde la strigătele celor nenorociţi şi Se ridică personal ca să-i izbăvească, doborându-i pe vrăjmaşii lor.

Această zi este pentru noi o zi de tristeţe? Să ne încredem, căci Dumnezeu Se va slăvi prin izbăvirea noastră. Dacă suntem frământaţi printr-o pricină de îngrijorare, să ne rugăm şi să strigăm Ia El zi şi noapte. El este aproape cu harul Său. Dumnezeu Se va ridica la timpul Său, timp care va fi cel mai potrivit pentru desfăşurarea slavei Sale.

Să urmărim slava Sa mai mult decât izbăvirea noastră. Să dorim ca Domnul să fie preamărit şi dorinţa noastră de căpetenie va fi împlinită. Doamne, ajută-ne să putem vedea că Tu eşti la lucru. Să Te preamărim în ascuns în inimile noastre şi aceia care ne înconjoară vor recunoaşte bunătatea şi mărimea Ta.

Charles Spurgeon