In mijlocul furtunii

Arata-mi, Doamne, calea cand noaptea e adanca,
Cand ceata ma-nconjoara si nu Te pot vedea,
Intinde-Ti, Doamne, mana si trage-ma pe stanca,
Ma fa sa vad in noapte cum straluceste-o stea.

Tulburatoare valuri se-amesteca cu mine,
Luceafarul de seara de mult s-a-ntunecat,
Ma inspaimanta gandul sa nu Te vad pe Tine
Cand vasul vietii mele de vanturi e purtat.

Ramai cu mine, Doamne, caci nu mai am speranta,
Puterile ma lasa si ma aplec sa mor;
Da-mi Tu nadejde iarasi si-n suflet siguranta,
Da-mi Tu din nou viata, fii Tu invingator.

 Anca Winter  

23 Ianuarie

„Am ridicat din mijlocul poporului un tânăr.” Psalmi 89:19

De ce a fost Christos „ridicat din mijlocul poporului”? Vorbeşte, inimă, fiindcă gândurile inimii sunt cele mai bune. Nu cumva din cauză că a dorit să fie Fratele nostru prin binecuvântata legătură a sângelui vărsat? O, ce relaţie există între Christos şi credincios! Credinciosul poate spune „am un Frate în ceruri. Poate că sunt sărac, dar am un Frate care este Rege şi El este bogat. Va îngădui să fiu în nevoie şi va rămâne liniştit pe tron? O, nu! El mă iubeşte; este Fratele meu”.

Credinciosule, poartă aceste gânduri ca pe un colier preţios atârnat de gâtul memoriei tale. Ca pe un inel de aur, pune-le pe degetul amintirii şi foloseşte-le ca sigiliu al lui Dumnezeu, semnând cererile credinţei tale cu încrederea succesului. El este un ,frate… în nenorocire” (Proverbe 17:17); tratează-L ca atare. Christos a fost „ridicat din mijlocul poporului” ca să ne cunoască nevoile şi să ne poată înţelege. El a fost „ispitit în toate lucrurile ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). In toate durerile noastre, avem simpatia Lui. Ispite, dureri, dezamăgiri, slăbiciuni, oboseală, sărăcie — El le cunoaşte pe toate, fiindcă le-a simţit pe toate. Aminteşte-ţi asta, creştine, şi mângâie-te.

Oricât de greu şi de dureros ţi-ar fi drumul, mergi pe urmele Mântuitorului tău. Chiar în valea umbrei morţii sau în faţa apelor învolburate ale Iordanului, vei vedea urmele paşilor Săi. In orice loc am merge, El a fost înaintea noastră; fiecare povară pe care o purtăm a fost cândva pe umerii lui Emanuel.
Drumul Său a fost mult mai întunecos şi greu. Dacă Christos a suferit, cum aş putea să murmur eu? Fii curajos! Picioarele Regelui au lăsat urme însângerate care au sfinţit drumul pentru totdeauna.

Meditaţii C. H. Spurgeon

In mijlocul furtunii

Ce bine să ai pace în mijlocul furtunii,
Să știi că El te ține in Brațul Lui iubit,
Orisice val ce vine că să lovească n tine,
Tu ești in Mâna Lui de neclintit.

In barca vieții tale, furtuni vor fi mereu,
Nu te înspăimânta căci El le știe toate,
Lasă l de vrei cârmaci sa-ți fie El,
Căci știe viitorul și știe să te poarte.

Tatăl te va conduce, va potoli furtuna,
El vorbește și mării să fie liniștită,
La glasul Lui asculta toate într-una,
Căci toate le a creat cu a Sa Mâna infinită.

De vrei sa ajungi la mal cu bine,
Tu tine te mai tare și mai strâns de El,
Și valul furios ce vrea sa vina,
Nu va mișca chiar barca ta de nici un fel.

In Brațul Lui găsești iubire și iertare,
El te va ține strâns la pieptul Său,
La El totul greul tau va fi dat în uitare,
Te va iubi, tu ești un fiu de Dumnezeu!

dianavarariu95

Curaj in mijlocul fricii

Text: Matei 14:22-33

„Isus le-a zis îndată: „îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”” Matei 14:27

Curajul nu este absenţa fricii. Cineva a spus: „Curajul este frica ce şi-a făcut rugăciunile”. A fi creştin nu înseamnă că ai garanţia  că vei fi curajos şi vei fi eliberat de toate sentimentele de îngrijorare. Dar aceasta ne dă Cuvantul lui Dumnezeu, care atunci cand este luat prin credinţă, face ca teama şi neliniştea să-şi piardă din puterea lor paralizantă.
Binecunoscutul pianist şi compozitor, Don Wyrtzen, stă la claviatura pianului în fata unei mari audienţe, calm şi încrezător. Dar el recunoaşte cu candoare că este plin de frică uneori. „Aş putea avea chiar un atac din pricina încordării,” spune Don. „Ceea ce fac poate suna copilăresc, dar îmi este folositor. Cant atunci încet, în gand, versuri ca acesta: „Tu dai pacea Ta deplină, celui ce se încrede-n Tine”. Nu spun că Domnul, instantaneu, dă dintr-o baghetă magică şi toată îngrijorarea îmi dispare, dar am experimentat pacea desăvarşită de la Dumnezeu în vremea cand eram plin de frică”.

Cand apostolii înspăimantaţi L-au văzut pe Isus umbland pe marea cuprinsă de furtună, El le-a spus: „îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” Isus era mult mai puternic decat împrejurările care au generat frica. El a putut linişti furtuna violentă a mării (Marcu 4:39), a putut aduce vindecare trupului şi minţii (Matei 8:14, 15; Marcu 5:15), să învingă moartea (Ioan 11:43, 44) – toate prin puterea Cuvantului Său!
Eşti fricos? încrede-te în Domnul Isus – în primul rand primindu-L ca Mîntuitor. Apoi studiază Cuvantul lui Dumnzeu, bazează-te pe El, şi spune-I lui Isus, în rugăciune, despre tot ce te alarmează. El îţi va da curaj în mijlocul temerilor tale. – D.J.D.

„O, inimă timidă! O, suflete plăpand!
Puternic vrei să fii, încrezător?
Domnului Ii lasă orice frică orice gand.
Numai prin El vei fi biruitor.” – D.J.D.

„Curajul este ca un zmeu de hartie – vanturi împotrivitoare îl fac să se ridice„

Painea zilnica

Când lumea fierbe

Spre ceru-ntunecat se ’nalță jerbe
S-a-nnourat de-amenințări trăirea,
Nemulțumitu-și tremură rostirea
În implorări sau strigăte acerbe.
Înspăimântat, bogatu-nchide ușa,
Nedreptățitu-și scutură cenușa,
Se întretaie vești, iar lumea fierbe.

Nu, să nu piară cel nelegiuit!
În praf doboară stâlpul infamiei
Și, ca o rază-n mijlocul urgiei,
Înalță rugi spre Cerul nesfârșit.
Vestește-i condamnatului salvarea,
La Tron divin să-și ceară achitarea –
Fii om, de dragul harului primit.

Trecând prin praf, nu-i alb fără de pată,
Sub cruce stau răniții și călăii,
Căci au umblat pe tot cuprinsul văi
S-aducă spini pe fruntea-nsângerată.
Îmbărbătează-ți lacrima de jale,
Să se prelingă-n poala țării tale.
De te-ai rugat, mai roagă-te o dată.

Străin aici și cetățean de sus,
Când lumea fierbe, arzi pentru Isus.

Viorica Mariniuc 

În mijlocul unei mulţimi de lucruri mărunte

…prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări.

 2 Corinteni 6:4

Este nevoie de harul Celui Atotputernic pentru a face pasul următor atunci când nu ai nici viziune, nici cine să te privească – pasul următor în devotamentul faţă de El, pasul următor in studiu, in citire, in îndatoririle casnice; pasul următor pentru a-ţi face datoria, atunci când nu ai nici o viziune din partea lui Dumnezeu, nici un entuziasm şi nici un spectator. Pentru a face acel pas este nevoie de mult mai mult har de la Dumnezeu, de o apelare mult mai conştientă la El, decât este nevoie pentru a predica Evanghelia.

Fiecare creştin trebuie să se facă părtaş la ceea ce a fost esenţa Întruchipării; trebuie să aducă lucrurile jos, în realitatea ce ţine de carne şi sânge, şi să le experimenteze. Ne pierdem interesul şi ne clătinăm atunci când nu există nici o viziune, nici o încurajare, ci doar rutina vieţii zilnice, cu îndatoririle ei banale. La urmă, ceea ce contează cel mai mult pentru Dumnezeu şi pentru oameni este lucrarea perseverentă, continuă, în anonimat, iar singurul mod de a duce o viaţă de biruinţă este acela de a trăi privind la Dumnezeu. Cere-I lui Dumnezeu să păstreze ochii duhului tău deschişi spre Cristos cel înviat şi atunci va fi imposibil ca munca de rând să te descurajeze. Păzeşte-te întotdeauna de micimea şi meschinăria gândirii aducându-ţi aminte de capitolul 13 din Evanghelia lui loan.

Oswald CHAMBERS

Ce vezi în mijlocul norilor tăi?

„Iată, El vine pe nori!” Apocalipsa 1:7

În Biblie norii au întotdeauna legătură cu Dumnezeu. Norii sunt acele stări sau suferinţe sau situaţii providenţiale dinăuntrul sau din afara vieţii noastre personale care par să contrazică suveranitatea lui Dumnezeu. Dar tocmai prin acei nori Duhul lui Dumnezeu ne învaţă cum să umblăm prin credinţă. Dacă n-ar exista niciodată nori în viaţa noastră, n-am avea credinţă. “Norii sunt praful picioarelor Lui” (Naum 1:3). Norii sunt un semn că El e prezent. Ce revelaţie este să ştii că întristarea, lipsa şi suferinţa sunt norii care vin împreună cu Dumnezeu! Dumnezeu nu Se poate apropia de noi fără nori. El nu vine când cerul e senin şi strălucitor. Nu este corect să spunem că Dumnezeu vrea să ne înveţe ceva prin încercările pe care le avem; prin fiecare nor pe care îl aduce. El vrea să ne dezveţe de ceva. Scopul pentru care Dumnezeu foloseşte norii este să ne simplifice credinţa, până când relaţia noastră cu El este exact aceea a unui copil – o relaţie doar între Dumnezeu şi suflelul nostru, în care ceilalţi oameni sunt doar nişte umbre pentru noi. Până când ceilalţi oameni nu devin doar nişte umbre pentru mine, norii şi întunericul vor continua să vină în viaţa mea. Devine relaţia mea cu Dumnezeu mai simplă decât a fost vreodată?

Există o legătură între situaţiile providenţiale ciudate pe care Dumnezeu le îngăduie şi ceea ce ştim despre El; trebuie să învăţăm să interpretăm tainele vieţii în lumina cunoaşterii lui Dumnezeu. Nu-L cunoaştem încă pe Dumnezeu până când nu putem privi drept în faţă cel mai întunecos şi negru fapt al vieţii fără a distruge prin aceasta concepţia noastră despre caracterul lui Dumnezeu.

“Ucenicii s-au înspăimântat, când L-au văzut intrând în nor..(Luca 9:34). Mai este cineva în norul tău, în afară de Isus? Dacă da, se va face şi mai întuneric; trebuie să ajungi în punctul în care nu mai există nimeni decât Isus singur”.

Oswald CHAMBERS

În mijlocul unei mulţimi de lucruri mărunte

 

…prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări.

 2 Corinteni 6:4

Este nevoie de harul Celui Atotputernic pentru a face pasul următor atunci când nu ai nici viziune, nici cine să te privească – pasul următor în devotamentul faţă de El, pasul următor in studiu, in citire, in îndatoririle casnice; pasul următor pentru a-ţi face datoria, atunci când nu ai nici o viziune din partea lui Dumnezeu, nici un entuziasm şi nici un spectator. Pentru a face acel pas este nevoie de mult mai mult har de la Dumnezeu, de o apelare mult mai conştientă la El, decât este nevoie pentru a predica Evanghelia.

Fiecare creştin trebuie să se facă părtaş la ceea ce a fost esenţa Întruchipării; trebuie să aducă lucrurile jos, în realitatea ce ţine de carne şi sânge, şi să le experimenteze. Ne pierdem interesul şi ne clătinăm atunci când nu există nici o viziune, nici o încurajare, ci doar rutina vieţii zilnice, cu îndatoririle ei banale. La urmă, ceea ce contează cel mai mult pentru Dumnezeu şi pentru oameni este lucrarea perseverentă, continuă, în anonimat, iar singurul mod de a duce o viaţă de biruinţă este acela de a trăi privind la Dumnezeu. Cere-I lui Dumnezeu să păstreze ochii duhului tău deschişi spre Cristos cel înviat şi atunci va fi imposibil ca munca de rând să te descurajeze. Păzeşte-te întotdeauna de micimea şi meschinăria gândirii aducându-ţi aminte de capitolul 13 din Evanghelia lui loan.

Oswald CHAMBERS

Pricina cântării Lui

“Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Ţefania 3.17)

Ce cuvânt! Dumnezeu în mijlocul poporului Său, în toată măreţia şi puterea Sa. Numai această stare de faţă a Sa ne este de ajuns să ne umple de pace şi nădejde. Comori nenumărate sunt toate strânse în Domnul nostru şi El locuieşte în biserica Sa, deci toţi ai Lui să strige de bucurie.

Noi nu avem numai prezenţa Sa de faţă, ci şi legământul Său cu privire la noi prin lucrarea Sa de mântuire. “El va mântui”; El mântuieşte totdeauna: căci aceasta înseamnă numele ISUS. Să nu ne temem de nici o primejdie, căci El este puternic ca să mântuiască.

Dar aceasta nu este totul; El rămâne totdeauna acelaşi. El iubeşte, rămâne statornic în iubirea Sa şi nu va înceta să iubească. Această dragoste este bucuria Sa şi pricina cântărilor Sale. Nu-i aşa că este minunat? După ce a sfârşit facerea lumii, El n-a cântat, ci a spus numai “că toate erau foarte bune”. După lucrarea de răscumpărare, Sfânta Treime a pregătit o aşa de mare bucurie care n-ar fi putut fi arătată decât printr-o cântare de biruinţă. Gândeşte-te la aceasta cu uimire. Este o cântare de nuntă pe care Isus o cântă pentru mireasa Sa. El face din ea (din mireasă) dragostea Sa, bucuria Sa, odihna Sa şi cântarea Sa. O, Doamne Isuse, fă ca dragostea Ta nespus de mare să ne înveţe să Te iubim şi să ne bucurăm în Tine, iar viaţa noastră să fie o cântare spre lauda Ta!

Charles Spurgeon

A fi curat …

 

Mijlocul să vă fie încins,
și făcliile aprinse. Luca 12: 35

Vrei să fii curat-
Lucește, ca o stea!
Nimic ce- i întinat-
‘Nainte să nu- ți stea.

Vrei să fii curat-
Fii neprihănit!
Fugi de ce- i păcat,
Stai în ce- i sfințit.

Vrei să fii curat-
Pe jertfă pune preț!
Ai fost răscumpărat-
Fii demn cu orice preț.

Vrei să fii curat-
Urmează- l pe Isus!
Fiu cu adevărat,
Prinț- Celui de sus.

Veghere, doar veghere,
‘N tărie- neclintit!
Tot, ce-i praf și piere-
De inimi dezlipit.

Fii o stea nestinsă,
Lucește ne- ncetat,
Inimă aprinsă,
Fiu de împărat!

Lidia Cojocaru