13 Aprilie

„Să-și pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, si va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el.”Levitic 1:4

Domnul nostru făcut păcat pentru noi este simbolizat aici prin transferul semnificativ al păcatelor asupra taurului, transfer înfăptuit prin intermediul bătrânilor poporului. Punerea mâinii nu era doar o atingere, fiindcă în alte locuri din Scriptură cuvântul „a pune” are înţelesul de a apăsa, ca în expresia „mânia Ta mă apasă” (Psalmi 88:7). Cu siguranţă că aceasta este însăşi esenţa şi natura credinţei, care nu numai că ne aduce în contact cu marele înlocuitor, ci ne şi învaţă cum să lăsăm asupra Lui toată povara vinovăţiei noastre.

Iehova a pus toate păcatele poporului pe capul înlocuitorului, dar fiecare păcătos este chemat să ratifice personal acest legământ solemn, şi să pună mâna pe capul „Mielului care a fost junghiat” (Apocalipsa 13:8). Credinciosule, îţi aminteşti ziua în care ai obţinut pentru prima dată iertarea prin Isus, Purtătorul Păcatelor? Poţi să te alături scriitorului care spune: „sufletul meu îşi aminteşte cu încântare ziua eliberării. Împovărat de vină şi plin de teamă, L-am văzut pe Salvatorul şi înlocuitorul meu, şi mi-am pus mâna pe capul Lui.

O, cât de timid am fost la început, dar apoi mi-a crescut curajul, şi încrederea mi s-a întărit până când mi-am vărsat tot sufletul înaintea Lui. Acum mă bucur neîncetat ştiind că păcatele mele nu mă mai apasă, fiindcă au fost puse pe capul Lui. Asemeni bunului samaritean, Isus a pus toate păcatele mele viitoare în contul Său”. Binecuvântată descoperire! Veşnică mângâiere pentru sufletul meu! Păcatele mele fără număr au trecut Asupra Lui, şi pentru veci au dispărut Pierdute în şuvoiul sângelui de la Calvar Ce spală orice crimă, prin jertfa şi prin har.

C.H. Spurgeon

Rastignirea

Abel Bîtea

Prin Cruce

Alin & Florina Jivan

Lumina

Cuvântul ieşise din Pronia divină,
Vestind peste ape: ”Să fie lumină!”
Din raze ţesute, o zi se încheagă,
Deplin despărţită de noaptea pribeagă.

Din Iacov răsare o stea minunată,
Ce nu mai apune pe cer niciodată.
De veacuri la oameni lumină aduce
Prin jertfa supremă depusă pe cruce.

Cu ea, primăvara surâde în muguri,
Iar toamna aduce rubinul pe struguri.
Ce forţă măreaţă, ce caldă minune,
Chiar umbrele morţii pe fugă le pune.

Toţi sfinţii din lumea pătrunsă de rele,
Apar ca o boltă umplută de stele
Sau ca o căţuie aprinsă în sfeşnic,
De raza sublimă a Soarelui veşnic.

Prin ochiul curat strălucirea inundă
Întreaga fiinţă, în orice secundă,
Dar mult prea adesea sălbatica fire
Aduce în lume declin şi orbire.

În veacul umplut cu mormane de tină,
Credinţa prin fapte aduce lumină
Lividelor feţe din zone rupestre,
Ce n-au înspre ceruri deschise ferestre.

Deşi nu e soare, nici mari felinare,
Lipsită-i de noapte cereasca splendoare.
S-o ştie temeinic întreg Israelul,
Făclia aprinsă atunci, fi-va MIELUL!

Tudor Maier

30 Octombrie

„Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea.” Psalmi 9:1

Lauda trebuie să urmeze întotdeauna după răspunsul la rugăciune, aşa cum se ridică ceaţa de pe pământ după ce răsare soarele. A fost Domnul bun cu tine? Şi-a aplecat urechea să-ţi asculte cererile? Atunci laudă-L cât trăieşti. Lasă fructul copt să cadă pe pământul din care îşi trage viaţa. Nu opri cântarea Celui care ţi-a răspuns la rugăciune şi ţi-a împlinit dorinţa inimii. Să păstrezi tăcerea asupra îndurărilor Domnului înseamnă să fii nerecunoscător, înseamnă să acţionezi ca cei nouă leproşi care, după ce au fost vindecaţi de boala lor îngrozitoare, nu s-au întors să-I mulţumească Domnului vindecător. Să uiţi să-L lauzi pe Dumnezeu înseamnă să refuzi beneficiile care ţi se cuvin.

Lauda, ca şi rugăciunea, este un mare mijloc de promovare a creşterii spirituale. Lauda ne ajută să ne îndepărtăm poverile, să ne întărim speranţele, să ne mărim credinţa. Este un exerciţiu sănătos şi înviorător care grăbeşte pulsul credinciosului şi îl întăreşte pentru noi fapte în slujba Domnului. Să-L binecuvântezi pe Dumnezeu pentru îndurările primite este calea prin care putem fi de folos semenilor noştri: „să asculte cei nenorociţi, si să se bucure” (Psalmi 34:2). Cei care au trecut prin împrejurări asemănătoare vor fi mângâiaţi dacă ne vor auzi spunând: „înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii numele Lui!… Când strigă un nenorocit, Domnul aude” (vers. 3, 6). Inimile slăbite vor fi întărite, şi sfinţii căzuţi vor fi învioraţi când vor auzi spunând „cântări de izbăvire” (Psalmi 32:7).

Îndoielile şi temerile lor vor fi alungate, în timp ce ne îndemnăm unul pe altul „cu psalmi, cu cântări de laudă si cu cântări duhovniceşti” (Coloseni 3:16). Ei vor „lăuda căile Domnului” (Psalmi 138:5), când ne vor auzi pe noi slăvindu-I numele sfânt Lauda este cea mai cerească îndatorire a creştinului, îngerii nu se roagă, dar nu încetează să laude pe Domnul zi şi noapte; iar cei răscumpăraţi, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini, nu vor obosi niciodată să cânte cântarea nouă „ Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

3 August

Făclia ei este Mielul. Apocalipsa 21:23

Contemplează în tăcere Mielul, lumina cerurilor. Lumina este simbolul bucuriei în Scriptură. Bucuria sfinţilor din ceruri este cuprinsă în aceasta: Isus ne-a ales, ne-a iubit, ne-a cumpărat, ne-a curăţat, ne-a îmbrăcat, ne-a păstrat şi ne-a slăvit, suntem în întregime ai Domnului Isus. Fiecare din aceste gânduri este ca o boabă din strugurii Eşcolului. Lumina este de asemeni cauza frumuseţii. Frumuseţea nu mai există când se duce lumina. Fără lumină, nici o strălucire nu scânteiază din safire, nici o rază nu argintează perlele; deci, toată frumuseţea sfinţilor vine de la Isus.

Asemeni planetelor, ei reflectă lumina Soarelui Neprihănirii; ei trăiesc ca razele izvorâte din orbita centrală. Dacă El se retrage, ei mor; dacă gloria Lui este Acoperită, gloria; lor se stinge. Lumina este şi simbolul cunoştinţei. în ceruri, cunoştinţa noastră va fi desăvârşită, dar Domnul Isus însuşi va fi izvorul ei. Întâmplări întunecate, niciodată înţelese înainte, vor fi văzute clar atunci, şi tot ce ne încurcă acum va deveni limpede la lumina Mielului. O, ce descoperiri vor fi şi ce preamărire pentru Dumnezeul iubirii! Lumina înseamnă şi demonstraţie. Lumina demonstrează.

In lumea…aceasta „ce vom fi, nu s-a arătat încă” (1 loan 3:2). Poporul lui Dumnezeu este un popor ascuns, dar atunci când Christos îşi va prirmi poporul în ceruri, îi va atinge cu sceptrul iubirii Lui şi îi va transforma în imagini ale gloriei Sale. Ei au fost săraci şi nenorociţi, dar ce transformare! Au fost pătaţi de păcat, dar, printr-o singură atingere a degetului Său, sunt strălucitori ca soarele şi limpezi ca cristalul. O, ce demonstraţie! Toate acestea vin de la Mielul preamărit. Oricât de splendid ar fi totul, Isus este centrul şi sufletul. O, să fii acolo şi să-1 vezi în propria Sa lumină, Regele Regilor şi Domnul Domnilor!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Sunt fericit, Isuse

Sunt fericit, Isuse, ca-n Seara Rugăciunii,
când pleacă Vânzătorul şi-Ţi mai rămân cei dragi,
– ce bine-i între-aceia ce n-au trădat nici unii,
cu ei primeşti putere spre tot ce-aştepţi să tragi.

Mai sunt puţine ceasuri – şi Crucea o să-nceapă
tot iadul se frământă spre lupta-n clipa ei,
oştirile vrăjmaşe vin multe, ca o apă,
şi Mielul merge Singur cu unsprezece miei.

O, ceasurile sfinte trăite între-aceia
ce Ţi-au rămas alături în tot frumosul drum,
Ţi s-a-mpletit viaţa cu-a lor – din Galileia
şi dragostea lor dulce Ţi-e-alăturea şi-acum.

Curata lor iubire statornică şi sfântă
Ţi-e ca o oază dulce într-un pustiu amar
şi ca o-mbrăţişare când duhul se frământă,
– cu tot ce-Ţi iei de-acolo poţi merge spre Calvar.

Slăvit să fii Tu, Tatăl, ce-ai grijă totdeauna,
când dragostea-şi aşteaptă calvarul pregătit,
să-şi capete puterea de-a birui furtuna,
plecând spre ea cu sânul udat de-un plâns iubit.

Nainte de sărutul vânzării vinovate,
Te-a fericit sărutul iubirii pus pe Sân
şi gândul sfânt că-n schimbul unui tâlhar de frate
ai unsprezece îngeri ce-alăturea-Ţi rămân.

Traian Dorz 

Isaia 53

Cine-a crezut in ce ni se vestise,
Sau bratul Domnului a cunoscut?
Chiar de la inceput, de cand venise,
Ca o odrasla slaba a crescut.

Ca un Lastar ce creste in pustie,
Prin frumusete nu ne atragea,
Nu stralucea decat in modestie,
Placut la-nfatisare nu era.

Om al durerii si al suferintei
A fost de toata lumea parasit,
Invesmantat in haina umilintei
L-am ignorat si L-am dispretuit.

Si totusi, suferinta ce-a purtat-o
A fost a noastra; fiindca ne-a iubit
Durerea noastra-asupra Lui a luat-o,
Nu pentru vina Lui a fost lovit.

Ci pentru noi a fost strapuns pe cruce,
Vinovatia noastra a purtat,
Pedeapsa, care pace ne aduce,
El a primit-o, si ne-a vindecat.

Mergeam pe drumul nostru in nestire,
Cu totii rataceam ca niste oi,
Insa, a noastra grea nelegiuire
Pe El a pus-o Domnul, nu pe noi.

Ca mielul dus inspre macelarie,
Si ca o oaie muta, n-a rostit
Nici macar un cuvant de vrajmasie
Cand a fost chinuit si asuprit.

Prin judecata si prin apasare
El a fost luat, dar cine a crezut
Ca moartea Lui a fost ispasitoare
Pentru poporul care L-a vandut?

De cel bogat I-a fost sapat mormantul,
Si groapa I-a fost pusa intre rai,
Macar ca nu I-a fost viclean cuvantul
Si n-a mers pe-a nelegiuirii cai.

Domnul a hotarat ca sa-L zdrobeasca
Prin suferinta… Dar prin jertfa Sa,
Samanta de urmasi ce-o sa-odrasleasca
O va vedea, si se va bucura.

Si va simti atunci inviorarea
Prin rodul muncii sufletului Lui
Cand multi primi-vor binecuvantarea,
O stare dupa voia Domnului.

De-aceea cu cei mari Ii voi da parte,
La loc cu cei puternici si-naltati,
Caci pentru pacatosi S-a dat la moarte
Si S-a rugat pentru cei vinovati.

Anca Winter 

17 Ianuarie

„Apoi m-am uitat, si iată că Mielul stătea pe muntele Sionului.” Apocalipsa 14:1

Apostolul Ioan a avut privilegiul să privească dincolo de porţile cerului, şi îşi începe descrierea cu „apoi m-am uitat, şi iată că Mielul”. Aceasta arată că obiectivul principal al contemplării sale cereşti era „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Nimic altceva nu atrage atât de mult atenţia apostolului ca persoana Fiinţei divine, care ne-a răscumpărat cu sângele Său. El este tema imnurilor cântate de sfinţi şi de corurile îngereşti.

Creştini, aceasta este şi bucuria voastră; v-aţi uitat, şi aţi văzut Mielul. Printre lacrimi, ochii voştri au văzut cum Mielul v-a şters păcatele. Bucuraţi-vă, aşadar. Peste puţin, când lacrimile vă vor fi şterse, II veţi vedea pe Mielul lui Dumnezeu pe tronul măririi. Bucuria inimilor voastre se află în tovărăşia zilnică cu Isus. Veţi avea parte de o şi mai mare bucurie în ceruri. Vă veţi bucura de prezenţa Sa. Veţi locui cu El pentru totdeauna. „Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul”. Mielul acesta este întreg cerul, fiindcă, aşa cum spunea Rutherford, „Mielul şi Christos sunt unul şi acelaşi lucru”.

Să fii cu Christos înseamnă să fii în cer, şi să fii în cer înseamnă să fii cu Christos. Un prizonier al Domnului a scris într-una din minunatele sale scrisori „O, Domnul meu Isus Christos, dacă aş fi în cer fără tine, m-aş simţi ca în iad; şi dacă aş fi în iad, şi Te-aş avea cu mine, aş crede că sunt în cer, fiindcă Tu eşti tot cerul de care am nevoie. ” Este adevărat, nu-i aşa? Creştini, sufletul vostru nu spune acelaşi lucru?

Nici harpele şi nici cântarea
Nu pot aduce cerul jos,
Fără lumina şi-arătarea
Divinului Isus Christos.

Tot ce ne trebuie ca să fim binecuvântaţi pe deplin este „să fim cu Christos” (Filipeni 1:23).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Se zdruncină temelia lumii

Motto: Ps. 82/ 1-5: „”Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu.
El judecă în mijlocul dumnezeilor.
„Până când veți judeca strâmb și veți căuta la fața celor răi?
Faceți dreptate celui slab și orfanului, dați dreptate nenoroci-
tului și săracului.
Scăpați pe cel nevoiaș și lipsit, izbăviți-i din mâna celor răi.”
Dar ei nu vor să știe de nimic, nu pricep nimic, ci umblă în în-
tuneric, de aceea se clatină toate temeliile pământului.””

Se zdruncină temelia lumii moderne
A cărei existență este pe sfârșite…
Poruncile Domnului care sunt eterne
Le scot din Lege lumeștile guverne,
Socotindu-le vechi și nepotrivite.

Suntem în mileniul trei… Am evoluat…
Și omul, emancipat, așa înțelege
Că odată ce păcatul este legiferat
Putem păcătui cu vârf și îndesat,
Că păcatul nu mai e fără de lege.

Și nu mai mustră pe nimeni conștiința
Că trăiește-n păcat și neascultare…
Dragostea lipsește, lipsește pocăința,
Mulți sunt cei ce-și leapădă credința
Și se lipesc de duhuri înșelătoare.

Ard, azi, în oameni patimi vâlvătaie…
Satana cerne întruna să ne piardă,
De mântuire vrea să ne despoaie –
Și lumea i se închină, se încovoaie…
Mai jos de-atâta n-ar putea să cadă.

Că lumea a ajuns ca vechea Gadară
Și-i plină de îndrăciți și de vicleni
Care îndrăznesc prin legi să ceară
Ca Hristos Isus, pentru a doua oară,
Să fie izgonit de noii ghergheseni.

Și toți mai marii lumii, plini de fală,
Crezându-se stăpâni și dumnezei
Dac-ar putea, cu câtă îndrăzneală,
Și lui Hristos i-ar cere socoteală
Că e prilej de poticnire pentru ei!

O nouă vale Dura e lumea în care
Chipul de aur se înalță mai hidos,
Iar norodul dă năvală la închinare
Și prea puțini aleg să stea-n picioare –
Doar cei chemați să fie-ai lui Hristos.

Vai de cei ce-au desființat Cuvântul
Prin legi drăcești ce duc la moarte!
Că așa cum risipește pleava vântul
Îi va risipi și Dumnezeu Preasfântul
Și le va șterge numele din Carte.

Doar aceia ce-L urmează încrezători
Pe Cel ce are puterea să ne scape,
Prin credința neclintită vor fi biruitori
Fiindcă au știut s-aștepte răbdători
Venirea Domnului, care-i aproape.

El va veni să-Și ia Biserica slăvită,
Cea fără pată și fără zbârcitură –
Mireasa Lui sfântă și neprihănită
Care în Ziua cea mare fi-va răpită
De Mirele Ceresc, cum scrie în Scriptură.

Și ferice de aceia ce vor fi chemați
La ospățul nunții Mielului divin!
Fiindc-au rămas închinători adevărați
Ce nu s-au întinat, vor fi încununați
Cu cununa vieții veșnice.

Ioan Vasiu