Isaia 53

Cine-a crezut în ce ni se vestise?
Că tot era de Tatăl plănuit?
Cine-a știut că tot ce El decise
Puternicul Sau braț a-ndeplinit?

Că Fiul Său a fost trimis din slavă
Ca Miel de jertfă pentru-al nost’ păcat. .
El a crescut ca o odraslă slabă
Ca un lăstar într-un pământ uscat.

N-avea vreo frumusețe oarecare
Nici străluciri privirea să ne-atragă
Nimic n-avea a Lui înfățișare
Ca să ne placă, să ne fie dragă.

Disprețuit și părăsit de oameni
(Deși El numai bine-a-făptuit. .
Lovit și chinuit de cei mai zdraveni)
Om al durerii și năpăstuit.

Obișnuit cu-atâta suferință
Și-atât dispreț. . ce tristă panoramă
Că fața-ți întorceai a neputință
Iar noi de loc nu L-am băgat în seamă.

Dar El purta a noastre suferințe
Și-a lumii-ntregi durere L-a strivit
Iar noi rosteam în inimă sentințe:
” E pedepsit de Domnul și smerit. .”

Dar El, pentru a noastre-ntregi păcate,
A fost străpuns și fost-a chinuit
Și pentru făr’delegea lumii toate
De însuși Dumnezeu a fost zdrobit.

Pedeapsa care pace ne aduce,
Căci Domnul ne dorise mântuiți,
Făcu să cadă-asupra Lui la cruce
Prin a Lui răni suntem tămăduiți.

Noi rătăceam cu toții, fiecare
Ca niște oi departe de păstor
Domnu-a făcut, pe El să cadă tare
Nelegiuirea noastră-a tuturor.

Când a fost chinuit cu barbarie
El n-a vorbit, ci a tăcut profund
Ca și un miel dus la măcelărie
Ca oaia-n fața celora ce-o tund.

Prin apăsare luat și judecată
Oricui să creadă-aceasta i-a fost greu:
C-a fost, pentru păcate, șters deodată
Și omorât pentru poporul meu.

Iar groapa-I între răi se nimerise
Și-a Lui mormânt la loc cu cel bogat
Măcar că nici un rău nu săvârșise
Și-n gura Lui minciuni nu s-au aflat.

Domnu-a găsit cu cale să-L zrobească
Prin suferință pentru-al nost’ pacat
Dar după ce avea să se jertfească
El va trăi din nou nelimitat.

Vedea-va o sămânță minunată
De ucenici, urmași ai Harului
Și-a Domnului lucrare ca răsplată
Mereu va propăsi în mâna Lui.

Vedea-va-al muncii rod dimensiune
Și sufletul I se va-înviora
Prin cunoștința-I Robul Meu va pune
Pe mulți în starea unde Domnu-i vrea.

Și va lua asupra Lui povara
Nelegiuirilor celor nevrednici
De-aceea partea Lui va fi comoara
So-mpartă cu ce mari și cei puternici.

Fiindcă s-a dat pe Sine Însuși morții
Fiind pus la număr cu cei blestemați
Purtând păcatu-ntreg schimbat-a sorții
Căci Se rugase pentru vinovați.

Daniel Hozan

Stăpân peste-ntreg Empireu

Din inimă-Ți cânt azi Stăpâne,
Și viața mea, Doamne, o închin,
Căci Tu m-ai scos din negra lume
Din plânset, din jale și chin.

De nu ai fi fost lângă mine
În lume aș fi fost pierdut
Dar Te-ai coborât în ruine
Și mi-ai dat un Nou Început

Cât timp inima o să-mi bată
Mereu eu, Te voi lăuda,
Pe Tine, iubitul meu Tată
Căci Tu, ai salvat viața mea.

Și nimeni din lume nu poate
Să-mi clatine azi barca mea
Căci Tu-mi ești și Tată și Frate
Cu Tine, câștig lupta grea

De-aceea mă-ncred azi în Tine,
Și mâine voi face la fel
Caci milă Ți-a fost și de mine
Isuse, Cerescule Miel.

Și inima mea astăzi cântă
Că viață în dar Tu, mi-ai dat
Și orice război și-orice luptă,
Cu Tine, eu am câștigat.

În inima mea Vei rămâne
Un Vrednic și Sfânt Salvator,
Căci nimeni nu va mai fi-n lume
Cum ai fost Tu, biruitor.

Mărire și Glorie, Ție
Stăpân peste-ntreg Empireu,
Și orice făptură ce-i vie
Să-L laude pe Dumnezeu!

Nichifor Nicu 

Pe lemnul dragostei ne-am întâlnit

Pe lemnul dragostei Ne-am întâlnit
Tu Miel nevinovat, iar eu, călăul
Tu jertfa sfântă care m-a iubit
Eu zbirul ce întruchipam tot răul

Pe Dealul Căpățânii amândoi
Am stat Isuse față-n față
Tu cel mai iubitor Păstor de oi
Eu… cel ce atentam la a Ta viață

Pe via Dolorosa, Tu și eu
Urcam cu gloata cea barbară
Eu blestemând și ocarând mereu
Tu, poticnindu-Te sub grea povară

Pe Golgota Isus Ți-am auzit
Pentru întâia dată vocea
Ca scâncetul de miel adânc rănit
Ce raspâdea, cu toate acestea, pacea

Acolo-n cuie, Tu păreai răpus
Căci sângele-Ți curgea șiroaie
Dar chiar și răstignit tot mă priveai de sus
Și nu cu ură, ci cu-a dragostei văpaie

Să-i ierți o Tată vina lor
Căci vreau cu Tine să-i împac
Șopteai Isus, pătruns de dor
Căci ei nu știu, nu știu ce fac

Am stat atunci cu Tine-n soare
Eu răcorindu-mă căci mi-era sete
Tu copleșit de cea mai grea durere
Primind oțet cu fiere pe-un burete

Smerit stau aplecat Isus de atuncea
Căindu-mă fară ‘ncetare
Îmbrătișând picioarele-Ți și crucea
Și jertfa care mi-a adus salvare.

Puiu Chibici

Am ancora în cer prin har

Am ancora în cer, prin har, şi nu mai bâjbâi în zadar
prin lumea de gunoaie, unde-i doar foc de paie.
Domnul Isus e Stânca mea; să bată vânturi cât or vrea,
deloc nu mă vor clătina, căci El e Cetăţuia mea.

Am ancora în cer la El; furtuni să vină fel de fel,
sunt pe pământ în turma Lui. El nu permite nimănui
să-I smulgă vreo mioară; deci tot ce mă-nconjoară
e sub controlul Lui divin, sunt ocrotit de El deplin!

Am ancora în cer în El; să vină vânturi de-orice fel,
sunt pe pământ doar călător, iar El mă duce la izvor.
Sunt sub controlul Lui divin, El nu m-adapă cu pelin,
căci El este Izvorul meu; suntem ascunşi în Dumnezeu.

Chiar dacă-ngăduie furtună, ea prevesteşte vreme bună,
căci ancora e sus în cer şi-acolo nu merg cei ce pier,
ci cei răscumpăraţi de El cu sânge sfânt. A fost şi Miel,
dar şi Păstor, Păstorul bun; convins de El cu dor o spun:

Curând va poposi cu norii! Voi ancora cu El în  glorii!

Petru Ion

El e unic drum spre Soare!

S-a născut Mântuitorul,
A venit jos pe pământ.
El, Isus – e Salvatorul!
El e unic drum spre cânt!

El e unic drum spre Soare!
El e unic drum spre Cer!
Prin El, Țara în splendoare
Nu-i enigmă, nu-i mister.

Nu e basm, fantasmă faină
Ci-i un loc, ce-i pregătit
Pentru acei ce alba haină
Au îmbrăcat și s-au sfințit.

Ascultă Vestea tu, acel
Ce crezi că tot e aici și acum. . .
-Se coborî din cer, ca Miel
Să-ți scape sufletul pe drum!

Să-ți salveze astăzi viața!
Poate n-or mai fi chemări. . .
Căci curând e Dimineața
Și zbura-vom înspre zări,

De nevisat, neînchipuit,
De neimaginat, ce-așteaptă
Pe-ai Săi, deci vin’ acum grăbit!
Predăte Lui! Azi te deșteaptă!

Mărețe străluciri lăsata
Și veni umil, supus. . .
Să scăpăm de judecată,
Să avem un nume Sus.

În Univers chemări răsună:
Veniți la Masa Mea! Veniți!
Ascultați Vestea cea bună
Auziți? – Grăbiți! Grăbiți!

E ceva mai prețios –
Decât Vestea Mântuirii?
Ea e prin Isus Hristos,
El – e Calea fericirii! ! !

El e unic drum spre Soare!
El e unic drum spre cânt!
S-a născut Mântuitorul. . .
A venit jos, pe pământ. . .

Lidia Cojocaru 

Biruitor iubind

Isus ştia de mult ce soart-aşteaptă
Un miel… venit în lumea lupilor!
De n-ar fi fost iubirea înţeleaptă,
N-ar fi venit ca Miel-Mîntuitor!

De nu ne-ar fi iubit… atunci să spună
Acei ce vor să-L ştie în mormînt:
Ce L-a făcut să poarte în cunună
Atîţia spini şi sacrificiu sfînt?

Isus ştia că uşa I s-o-nchide
Şi-n miez de noapte alungat va fi,
Dar dragostea atunci cînd se va aprinde,
Sfărîmă stînci şi-nfruntă vijelii!

Căci n-a avut de-atuncea nici o parte,
La judecăţi a fost găsit mereu nedemn,
Pe drumul Lui a fost pînă la moarte
Mereu respins şi atîrnat pe lemn!

‘Naintea Lui se îmbrăcă în zale
Atîta ură diavolească de-a-L răzbi!
Un simplu om s-ar fi întors din cale!
N-ar fi ştiut ce-nseamnă a iubi…

Smerirea Lui aduce pace-n lume
Şi-i semn al iubitoarei căutări…
Pentru creştini, o iesle va rămîne
Simbol al vinovatei lepădări…

(Căci astăzi tot închisă este uşa,
Iar El în ieslea rece alungat).
Cînd vîntu-i gata ca să ia cenuşa
A tot ce am iubit şi am sperat,

Cînd tot ce am crezut că-i apă vie
Se va descoperi că ne-a-nşelat,
Vom regreta atunci că din trufie
L-am izgonit în grajd… şi ne-am culcat!

Oricum va fi, va birui iubirea
Şi va domni în lume-n infinit!
Dar locul meu… va fi cu fericirea?
Sau voi primi ce singur mi-am urzit?…

Benoni Catană

Planta de Aloe-simbolul Jertfei

Ai auzit vreodată o poveste
Cu-Aloea din tărâmul însoririi?
Cum, un secol, umilă, ea crește
Și își așteaptă vremea înfloririi…
Atunci,  se deschid mugurii-cunună
În o mie de flori minunate,
Regina vegetală, tropicală
Este văzută înflorind o dată!
Florile-i sunt coroane mortuare
O dată a-nflorit, în floare moare!

Ai auzit vreodată, tu, istorii
Despre-al pustiei unic pelican
Ce-și iubește cu patimă puii
Și-i crește în deșertul african?
El le aduce apă de izvoare
Din oazele cu palmierii vii
Și pescuiește pentru ei, în mare..
În foamete, ajunge-a se jertfi:
Atunci, pelicanii cu sângele lor
Își hrănesc puii, iar părinții mor.

Ai auzit vreodată o poveste
Cu lebăda tăcută, înotând,
Ce Albă-ca-Zăpada din lac este,
Însă nu cântă-n valul de argint?
Ea își înalță trilul la sfârșit,
Când e bolnavă sau a-mbătrânit,
Pân-atunci țipă numai, răgușit,
Alunecând pe unda de argint.
Învăluită în amurgul fatal
Își cântă unicul concert, final..

Ai auzit Vestea adevărată
Mai mare și mai sfântă decât toate?
Despre Isus, Fiul iubit de Tată,
Ce-a coborât din ceruri minunate:
Cum a lăsat al îngerilor cor,
(În Fața-I cădeau duhuri în leșin),
Dorind să fie-al lumii Salvator
El a răbdat ca Miel, al crucii chin!
Moartea Lui îți e Viață, prin credință,
Ai fericirea-n plâns, prin pocăință!

Dr. Henry Harbauge 

(traducere după „The Aloe Plant”)

Ce clipă grea…

Ce clipă grea, ce crudă zbuciumare
să fii trântit de unii la pământ,
iar alţii să te calce în picioare
şi tu să stai să fii de toţi înfrânt!

Să fii făcut asemeni cu nimicul,
mai mic decât o slugă la stăpân;
din praf doar ochii să-ţi ridici spre altul
şi să-l priveşti cu sufletul senin.

Să preţuieşti mai mult o umilinţă
decât o înălţare de un ceas
că trecătoare-i slava care-nalţă
pe omul muritor pe-al lumii tas.

Să nu arunci cuvintele mâniei
spre-acei ce ne’nţelept te asupresc;
să nu laşi limba ta pradă furiei!
Tăcerea e un giuvaer ceresc.

Să nu te-ascunzi sub masca falsităţii
a celor ce cu numele îşi spun
că sunt creştini, slujesc Divinităţii,
dar faptele sunt trestie şi fân.

Să pui ‘naintea ta pe cel ce-ţi este
prieten drag ori frate, chiar duşman;
folosul lor îl caută în toate
şi vei vedea că nu slujeşti în van!

Să cauţi să te porţi cu simplitate,
nu în veşminte scumpe fel de fel.
Să-ţi fie hainele mereu curate;
le spală-n sângele cel sfânt, de Miel.

Să te păstrezi smerit şi blând în viaţă
chiar dacă simţi ades că eşti prea jos.
Mândria dacă-i masca de pe faţă,
o leapădă, că nu ţi-e de folos!
Madi Francu

Drumul Lui

Luca 9:51 “ Când s-a apropiat vremea in care avea sa fie luat in cer, Isus si-a indreptat faţa hotárât sa mearga la Ierusalim.”

Avem cu toţii drumul nostru-n lume,
Mai luminat sau mai intunecos,
Mai drept, sau poate mai anevoios
Nu poţi s-alegi sa-ti mearga rau sau bine.

Dar este Cineva, Care-a ales
Un drum de simplitate si ocara,
Un drum de jertfa si de grea povara,
Ce pare uneori de ne-nţeles.

Fiul lui Dumnezeu, Stapânul vieţii,
Ca Fiu al Omului S-a intrupat,
Sa moara pentru-al meu si-al tau pacat,
Ca sa scapam de sub pedeapsa morţii.

In Betleem I-a fost primul popas,
In ieslea de saraca umilinţa,
Inveşmântând Divina Lui  Fiinţa
In chip de om, de gingaş Copilaş.

A mers prin Israel ducând iertare
Cu mâini şi cu priviri de Dumnezeu
Şi vindecaţi, primind din harul Sau,
Mulţi L-au urmat, dar pâna unde oare?

L-au insoţit cu zarva de-Mparat
Si osanale, in Ierusalim
El, in tacere, lacrima sublim
Şi se ducea a fi crucificat.

Când a fost prins, El S-a predat pe Sine
Celor ce s-au grabit a-L judeca
Şi a urcat tacut spre Golgota,
Gândindu-Se la tine si la mine.

Pe dealul rastignirii, S-a oprit.
Putea sa cheme ceru-n ajutor,
Şi ingerii ar fi venit in zbor,
Cuvântul Lui de le-ar fi poruncit.

Dar El, tacând din nou, a suferit
Pana la moarte, pentru-a ma salva.
Pe cruce, a-ndurat pedeapsa mea
Şi prin credinţa-n El sunt mantuit.

N-am cunoscut un mai tacut Cuvânt,
Mai graitor prin fapte, ca oricine
Caci drumul Lui vorbeste de la sine,
De la umila iesle, – la mormânt.

Dar au urmat si zorii învierii,
Caci Domnul vieţii nu putea sta mort.
El a-ngropat păcatul nostru tot,
Şi-a revenit cu vestea impăcării.

S-a arătat atunci la ucenici,
Rostindu-le divinul „Pace vouă!”,
Cuvinte ce-s valabile si nouă,
Acelor ce ne-am adunat aici.

Căci blândul Miel a câştigat iertarea
Pentru toti cei ce cred in jertfa Sa
Dacă nu ai in suflet pacea Sa,
Cere-I iertare, şi indreaptă-ţi calea.

Alege drumul Lui să il urmezi:
Ingroapă-ţi azi trecutul păcătos,
Vino la viata ce o dă Cristos,
Viaţă prin care sa Îl onorezi.

Isus e Calea.  Roagă-te la El
Şi cere-I astazi să te curăţească;
Cheamă-L de-acum să te călăuzească,
Şi … la sfirşit de drum, vei fi … in cer.

Nichita Daniela

Azimile curatiei

„”Să prăznuim dar praznicul, nu cu un aluat vechi,

nici cu un aluat de răutate şi viclenie,

ci cu azimile curăţiei şi adevărului. (1 Cor. 5:8)””

Tăcută, rece, ameninţătoare
Se lasă noaptea neagră pe Gosen;
E noaptea dinainte de plecare,
Pentru Israel binecuvântare
Dar pentru egipteni un crunt blestem.

Va trece în curând Nimicitorul
Ducând în moarte, ca un greu tribut,
Vieţi ce-şi curmă spre-mplinire zborul,
Aşa cum hotărât-a Creatorul
Să moară orişice întâi-născut.

Pentru Israel însă e scăpare
Căci ascultând al Domnului îndemn
Aduc un miel pentru sacrificare,
Făcând cu al lui sânge, la intrare,
Pe stâlpii uşii şi pe prag un semn.

La adăpostul semnului de sânge
E-o pace coborând din înălţimi,
Israelul nu geme şi nu plânge
Ci-n jurul mielului jertfit se strânge
Şi-o taină împlinesc, mâncând azimi,

Căci ei au scos din casă aluatul
Şi-n casa lor nu e nimic dospit;
O nouă plămădeală-şi ia mandatul,
Un mai curat făcându-se curatul
Şi, ascultând, smeritul mai smerit.

Privim, prin vremi, la groaznicul supliciu
La care e supus, nevinovat,
Un Miel Divin ce-i dat ca sacrificiu
Şi semn pe uşa altui edificiu
E sângele Lui sfânt, ca jertfă dat.

Suntem sub Semnul jertfei, al salvării,
Dar mai avem ceva de împlinit:
Ca să simţim venind, ca valul mării,
Imensa bucurie a-nchinării,
Să aruncăm din noi tot ce-i dospit.

O plămădeală nouă să ne fie
Viaţa toată, fără aluat
De răutate şi de viclenie,
Cu-azimi de adevăr şi curăţie
Să prăznuim pe Cel ce ne-a salvat.

Simion Felix Martian