1 Martie

„Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea.” Cântarea Cântărilor 4:16

Orice stare este mai bună decât calmul de moarte al indiferenţei. Sufletele noastre ar trebui să dorească crivăţul, dacă doar prin el putem fi sfinţiţi şi eliberaţi de păcat. Atâta timp cât nu se poate spune „Domnul nu era în vântul acela” (1 împăraţi 19:11), nu ne vom teme de vânturile care încearcă să scoată din rădăcini. Oare mireasa nu primeşte cu umilinţă mustrările Iubitului ei? Nu-L roagă ea să-şi trimită harul pe orice cale posibilă? Nu-şi doreşte ea o vizită care s-o trezească la acţiune, fiindcă s-a săturat de amorţeala nefirească a păcatului? Totuşi, îşi doreşte mai ales vântul de miazăzi, care s-o mângâie cu zâmbetul dragostei divine şi cu bucuria prezenţei Răscumpărătorului.

Acest vânt reuşeşte adesea să ne scuture din indiferenţă şi lenevie. Uneori, însă, doar crivăţul este în stare să picure mirosurile din grădina sufletului nostru. Mireasa nu suportă să fie nefolositoare; nici noi nu ar trebui să suportăm. Cât de încurajator este gândul că Isus apreciază sărmanele noastre daruri! Este oare posibil? Pare prea frumos ca să fie adevărat. Am fi în stare să înfruntăm încercările şi chiar moartea, dacă am şti că prin aceasta aducem o rază de bucurie în inima lui Emanuel.

Doamne, fărârniţează-ne inima în atomi, dacă aşa îl putem slăvi pe scumpul nostru Domn Isus! Darurile care nu sunt practicate sunt asemeni parfumurilor care dorm în cupele florilor. Înţelepciunea Mirelui ceresc trece peste orice obstacol ca să ajungă la rezultatul dorit. El lucrează prin nefericire şi mângâiere ca să trezească mireasma credinţei, iubirii, răbdării, speranţei, împăcării, bucuriei şi a tuturor florilor din grădină. Doamne, ajută-ne să cunoaştem, prin experienţă, ce înseamnă această lucrare.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Plăcerea lui Dumnezeu de a da…

“Domnul a zis lui Avraam, după ce s-a despărţit Lot de el: “Ridică-fi ochii, şi din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac.” (Geneza 13.14-15)

Binecuvântare memorabilă într-o ocazie specială. Avraam pusese capăt unei certe în familie: “Te rog să nu fie ceartă între mine şi tine, între păstorii mei şi ai tăi, căci suntem fraţi”. Şi el a primit harul făgăduit acelora ce fac pace. Dumnezeul păcii găseşte plăcere în a arata bunăvoinţa Sa acelora care caută pacea şi o urmăresc. Şi dacă noi voim să ne bucurăm de o legătură mai strânsă cu el, trebuie să ne ţinem paşii pe cărarea păcii. Avraam lucrase cu inimă largă faţă de tânăra sa rudă, lăsând-o să aleagă. Dacă renunţăm la noi înşine de dragul păcii, Domnul ne va da mai mult decât pacea.

Avraam putea să ceară toată întinderea ţării care se vedea în faţa sa. Noi putem lucra la fel, prin credinţă noi avem parte de binecuvântări nemărginite. Toate lucrurile sunt ale noastre. Când, prin viaţa noastră suntem plăcuţi lui Dumnezeu, El ne îndeamnă să socotim ca ale noastre, lucrurile de acum şi cele viitoare. Toate lucrurile sunt ale noastre pentru că noi suntem ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu.

Charles Spurgeon