A sosit Imparatul

Text: Luca 19:28-44

Binecuvîntat este împăratul care vine in Numele Domnului!” Luca 19:38

Un filozof american a fost  întrebat odată: „Dacă Isus şi Platon s-ar reantoarce pe pămant şi ar ţine conferinţe în aceeaşi universitate, în acelaşi timp, pe care m-aş duce să-l ascult?” Cugetand puţin la întrebare, a răspuns: „Cine s-ar duce să-l asculte chiar pe marele Platon vorbind DESPRE adevăr, cand ar putea asculta pe Cel care ESTE Adevărul?”
Mulţimea gălăgioasă care-L înconjura pe Isus în Duminica Floriilor a răspuns foarte asemănător cu filozoful. Nimeni nu L-a egalat pe Isus.

El era Adevărul, Mesia Cel promis mai dinainte prin Zaharia (Zaharia 9:9). Minunile L-au revelat a fi Unsul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, era ceva care nu se potrivea la El. Călărea un măgăruş. Un cal puternic de lupte s-ar fi potrivit mult mai bine ocaziei. Apoi, niciodată El nu a incitat mulţimea să strige: „Jos cu romanii!” Pur şi simplu călărea măgăruşul, calm spre Ierusalim, a vizitat Templul şi s-a reantors în Betania (Marcu 11:11). Mulţimea aşteptase mult mai mult. Evreii căutau eliberarea de sub romani, dar El venise să-i elibereze de sub domnia lui Satan. Recunoşteau că Isus a venit de la Dumnezeu, dar nu înţelegeau deloc misiunea Sa spirituală.
Îi slujim noi oare lui Isus pentru a primi răsplătiri materiale sau pentru cine este El? Supunandu-ne Lui înseamnă să-i iubim pe cei ce nu merită, să întoarcem bine pentru rău şi să murim faţă de natura noastră păcătoasă. Ca şi filozoful şi mulţimea, să-L vedem ca Adevărul, Mesia venit din Cer. Dar să ne fie clar, împăratul a venit să domnească peste inimile noastre. – D.J.D.

E Domnul Domnilor! Mărirel
E împărat peste-mpăraţi!
A-nfrant duşmanul prin iubire,
E-ntaiul frate între fraţi! ‘ C. Ioanid.

A fi creştin înseamnă a fi supus credincios Regelui regilor

Painea zilnica

Încă puțin…

ReferințeEvrei 10:37 1 Timotei 6:12 Apocalipsa 2:7

Când simți că vine oboseala
Și vrea să-ți cânte „Noapte bună!”,
Adu-ți aminte că escala
Nu e la orice mică frână…

Încă puțin și vine clipa
De trebuie să schimbi viteza,
Să îți deschizi cu drag aripa
Ca să cuprinzi cu ea geneza…

O taină, două, trei sau nouă,
Un timp, un ceas, zeci de momente,
Stau pregătite câte două
Să trâmbițeze cele sfinte…

E Marea Sfântă Revenire
A Regelui Hristos, Mesia;
Se-aude slava din mărire,
Ospățul nunții: bucuria…

Iar tu, iar eu, iar noi sau voi toți…
Cădem acum la „Noapte bună!”
Înfrânți, mințiți și batjocoriți
Sau ne luptăm pentru cunună?

Încă puțin și e finala
Pentru trofeul „Pomul Vieții”
Unde doar locu-ntâi ia fala,
Iar toți ceilalți scrâșnesc cu dinții…

Puțin de-aici, puțin de-acolo,
Puțin de ieri, de azi, de mâine…
Răsplata veșnică-i dincolo,
Și totuși, cât mai lupți, creștine?

Horja Robert 

Ma plec Isus pîn’ la pământ

Ma plec Isus pîn’ la pămînt
In fața ieslei Tale
Copil iubit curat și sfînt
Să-Ti cînt cu cerul osanale.

Mă plec cu toată ființa mea
Smerit cum se cuvine
Si îmi deschid larg inima
Sa Te primesc pe Tine.

Iți las viața mea ca dar
La ieslea-Ți minunată
Tie izvor ceresc de Har
Stea veșnic binecuvîntată.

Ca magii de la răsărit
Ca mai demult păstorii
Îți spun și eu; bine-ai venit
Acum în pragul sărbătorii.

Fii lăudat în veci amin
Mesia prinț al păcii
Te-am așteptat Rege divin
Căci Te-au vestit demult prorocii.

În casa mea ai loc oricînd
Te-aștept cu bucurie
Și vreau în ea sa fii stăpîn
De-acum. pînă-n vecie.

Leonte Chibici 

Dumnezeul cel veșnic

Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost.
Deuteronomul 33

Noaptea împrăștie un parfum de mister,
Stelele sclipesc cu voioșie pe cer,
Se leagănă în vânt ramuri verzi de finic,
Eu caut adăpost la Domnul cel veșnic.

Fiind păstor bătrân, mai zăbovesc prin pustiu,
Lângă foc, cu nomazii, stau până târziu,
Când hiene și lupi se ascund după ram,
Noi alergăm toți la Domnul, din neam în neam!

Doi străini rătăciți căutau o oază,
Tolănit lângă foc, eu stăteam de pază,
Ei se închinau la soare, dar și la râu,
Dar le-am povestit de Dumnezeul cel viu.

„-Eu stiu o Oază unde-s ramuri de finic,
Se vede cerul și Dumnezeul cel veșnic,
Un izvor răcoros cu apa vieții
Oglindește frumos Steaua dimineții!

Eu stiu o Oază, locul meu de adăpost,
Inima, aici, își găsește al său rost,
Nu vă mai închinați la soare, nici la râu,
Închinați- vă azi Dumnezeului viu!”

Așezați lângă foc, împărțim o pâine,
La Oază cea Sfântă, îi conduc eu mâine,
Îi duc la Betleem, la Dumnezeul viu,
Să-L cunoască pe Mesia, nu e târziu.

Eu mă pun în genunchi înspre dimineață,
Vorbesc cu Cel ce conduce a mea viață:
-„La locul de adăpost de ieri, de acum,
Primește, Doamne, și străinii de pe drum!”

Un fâlfâit de aripi, susur de izvor,
Cascade și harfe se unesc în cor,
Cuprinde pustiul, străinii rătăciți,
Cu salutul de pace, cel mult îndrăgit:

„-Pace sfântă între oameni mereu fie,
Slavă Celui ce este în veșnicie!
Fii și fiice, și străini din depărtare,
Vă primește pe toți Păstorul cel Mare!

Ai făcut pe alții să privească în sus,
I-ai condus la Iesle, la Mesia Isus,
Ca stelele vei străluci pe vecie,
Să împarți razele tale pe câmpie!

Continuă-ți drumul, luminează de sus,
Învață străinii s- ajungă la Isus!
Este noapte adâncă, cerul e voios,
În Iesle, vă așteaptă Mesia Cristos!”

Arancutean Eliza

Doar dragostea

Simţind în duh vibrarea apropierii Tale
Când spre calvarul jertfei tot gândul mi se duce,
Tu îmi vorbeşti, Isuse, că pentru-a mea iertare
Nu cuiele, ci dragostea Te-a pironit pe cruce.

A fost destulă jertfă pe-altarul de la templu…
Dar Mielul sfânt de paşte altfel se pregătise!
Ar fi putut paharul să treacă pe alături,
Dar dragostea de oameni, pe Sine Se jertfise.

Căci nu Te-a prins mulţimea silindu-Te la moarte
Să Îţi brăzdeze trupul de-nsângerări nestinse,
Că n-a fost gloata ceea atât de-ntărâtată,
Ci dragostea de oameni, în Ghetsimani Te prinse.

Astfel veni Mesia să-Și facă rodul veşnic,
Prin jertfa de la cruce, iubind, s-avem viaţă.
Căci dragostea de este, ea biruieşte răul,
Şi de se cere jertfă, doar dragostea se-nalţă.

Mihai Ghidora 

Cum Îl întâmpinăm pe Isus?

Evreii și-au pus veșmintele,
Covor, înaintea Domnului!
Cum pot cuprinde cuvintele,
Entuziasmul poporului?

Copiii fluturau crengi de finic,
Ofrande pentru Domnul Păcii;
„Osana, Fiul lui David!”
Strigau în extaz, ucenicii.

Isus Se smerea pe spatele mânzului,
Ca-n profeția lui Zaharia:
„Osana! , În Numele Domnului,
El vine-aducând Împărăția!”

Apostolii erau ambasadori
Ai Împăratului veșnic, Mesia!
Ei Îl vesteau, biruitori,
Îi proclamau Împărăția.

El intra trist în Ierusalim,
Anticipându-Și răstignirea,
Pentru cetate-a plâns divin,
Știindu-i necredința, răzvrătirea.

Dar noi, ce-azvârlim, ce jertfim
La picioarele Domnului?
Când norii, vibrând-i-auzim
Sub pașii Mântuitorului!

Isus e-azi flămând, să-L hrănim!
E-n zdrențe, bolnav și străin;
Să-L îmbrăcăm, să-L adăpostim,
Să-L alinăm și să-L iubim!

Inimi înnoind pentru El,
Purificate de idoli și vicii,
Pe-altar lui Emanuel,
Să-I punem scumpe servicii.

Lepădându-ne zilnic de eu,
Luând crucea în spate, smeriți,
Vom vedea pe Isus-Dumnezeu,
Vom fi în ceruri răpiți!

Biserica Lui unică e Fata
Viețuind de acum, doar prin El;
Ea strigă prin Duh: „Maranata!
Osana! Vino iar, Emanuel!”

Să devenim celeștii bătrâni,
Punând la picioarele Domnului,
Prețioasele noastre cununi:
Osana în veci, Împăratului!

Marinau Daniela 

Tu ai ultimul cuvânt

O, Doamne, ce urgie nedorită
S-a răspândit deodată pe pământ:
E omenirea-ntreagă uluită
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Un virus mic a căpătat putere
Ca să coboare oameni în mormânt.
Între savanți și doctori e tăcere
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Se sting oameni de rând, se sting și lideri
Căci viața noastră-i doar o frunză-n vânt.
Ne credem sănătoși, puternici, liberi
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Au zis prea mulți, prea multe pân-acuma
Și-au ignorat Cuvântul Tău cel Sfânt,
Azi, gura tuturor le-a ‘nchis-o ciuma
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Ne-ai spus să ne oprim, să luăm aminte
Căci Tu ești Domn în Cer și pe pământ,
Să punem preț pe lucrurile sfinte,
Să știm că Tu, ai ultimul cuvânt.

Acum sunt teatre, stadioane goale,
Spectacole, distracții nu mai sunt;
Înghesuiți stau numai în spitale
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Și-acum, în timpu-acesta de-ncercare,
M-aplec în fața Tronului Tău Sfânt,
Cerându-Ți a Ta milă și-ndurare,
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Oprește Tată bun, Te rog, urgia
Ce-a coborât atâția în mormânt,
Deși planeta-Ți merită mânia
Dar Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Pe Golgota-n dureri usturătoare,
Muri pe-o cruce Mesia cel Sfânt.
Prin jertfa Lui și-acum avem salvare,
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Te rog în numele jerfirii Sfinte:
Oprește pandemia pe pământ!
Noi n-avem nici un merit drag Părinte
Dar Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Ajută-ne pe toți câți ne vei ține,
Să ne-înnoim al nostru legământ,
Nicicând să nu ne depărtăm de Tine;
O, Doamne, -n veci ai ultimul cuvânt!

Daniel Hozan 

Al cui nume vrei sa-l porti?

Meditând la noaptea sfântă
În Scriptură relatată,
Întrebări de cercetare
M-au cuprins ca niciodată! … . .

Ești tu oare ca păstorii
Ce-au primit glorioasa veste:
“S-a născut Mântuitorul
Jos în paie, într-o iesle”! ?

Ești tu oare ca păstorii
Care mult s-au bucurat,
Au lăsat în urmă turma
Și spre iesle au plecat?

Iar când au ajuns la iesle
Cu inimi înflăcărate,
Și-au găsit Mântuitorul,
Au dus vestea mai departe!

Ca și ei sunt oameni astăzi
Care, fără ezitare,
Când primesc Vestea cea Bună
O împart fără-ncetare!

Ei nu mai privesc în urmă
Spre-ale lor turme pieritoare.
Îl urmează pe Mesia,
Și-a Lui turmă ce nu moare!

Sau ești oare ca și magii?
Ei au străbătut hotare,
Pruncului să-aducă daruri
Și o sfântă închinare.

Steaua le-a fost călăuză
Dorul i-a împins mereu,
Să vină să I se-închine
Fiului Lui Dumnezeu!

După-a lor călătorie
În genunchi s-au odihnit,
Adorându-L pe-al lor Rege
Și în inimi L-au primit!

Ca și ei sunt astăzi oameni
Ce cutreieră pământul,
Să împartă pretutindeni
Cel mai mare DAR, Cuvântul!

Duhul le e călăuză,
Dorul după El, mereu
Îi împinge să-L vestească
Pe Fiul Lui Dumnezeu!

Vor primi-ntr-o zi odihnă
Și o mare răsplătire,
Stând la masă-n veșnicie
Lângă iubitul lor Mire!

Poate ești ca și hangiul
Care-în casă n-a aflat
Nici cea mai mică odaie
Pentru marele Împărat?

El n-a vrut să piardă-arginți
Sau să supere cumva,
Pe acei clienți de treabă
Pe care îi găzduia.

L-a trimis pe Prunc în iesle
Să Se nască fără straie,
Nu I-a dat un loc de cinste
Doar pătuț făcut din paie.

Da, ca el sunt oameni astăzi
Care în viața lor,
Nu Îl pun în loc de cinste
Pe Mărețul Salvator.

Ei se compromit adesea
Căci nu vor să-și piardă traiul,
Și așa pe nesimțite
Pierd mai mult de-atât, pierd Raiul!

Se înșeala omul care
Crede căci va fi salvat,
Dacă nu-și predă în totul
Inima pentru Împărat!

Poate ești Irod acela
Ce află de la preoți,
Că în Betleemul vremii
Se va naște Isus Hristos.

În trufia lui nebună
Prin decrete a vărsat,
Provocând dureri și țipăt,
Mult sânge nevinovat!

Nu a vrut ca să domnească
Nimeni altul, numai el.
N-a vrut să cedeze tronul,
Fiului Lui Dumnezeu!

Ca și el, atâția astăzi
În trufia lor nebună,
Provocând dureri și țipăt
Își iau viața-n propria mână!

Ei nu vor ca să domnească
Nimeni în viața lor,
Respingând pe Salvatorul
Se îndreaptă spre cuptor!

Dar acest cuptor e veșnic:
Flacăra nu se oprește,
Viermele nicicând nu moare
Trupul nu se mistuiește!

Oh, oricine-ai fi ascultă;
Caci avem toți de-nvățat.
De la magi, păstori, hangiul
Sau Irod cel îngâmfat.

În viață sunt doar două,
Două căi ce poți urma.
Una e Isus, Mesia
Iar cealaltă, calea ta!

Eu te sfătuiesc, ca magii,
Ca păstorii să asculți.
Și să-alergi spre calea vieții
Înspre care nu merg mulți!

Plină însă este calea
Care duce la pierzare,
Pe ea merge și hangiul
Și Irod cu îngâmfare.

Dar sfârșitul ei e tragic,
Fără șansă să te-ntorci.
Azi răspunde la întrebarea:
AL CUI NUME VREI SĂ-L PORȚI?

Vlad Bucur 

E-aproape-a Domnului venire

Mai e puțin din noapte,
Veni-va dimineața.
De-auzi a Duhului Sfânt șoapte
Îți cercetezi viața.

Să vezi putea-vei oare
Să-ntâmpini pe Mesia
Când s-auzi strigare
Și când va fi venirea.

Că trebuie s-ajungem
S-avem o siguranță,
Să știm, să ne cunoaștem
Propria viață.

Și de mai avem multe
De îndreptat pe cale,
Să n-ațipim o clipă
În somn de nepăsare.

Mai e puțin din greul
Ce trebuie să-nduri,
Veni-va-n curând Domnul
Să-și ia de-aici pe-ai Lui.

Veni-va cu răsplata,
S-o dea la cei smeriți.
Veni-va cu cununa
S-o dea l-ai Săi iubiți.

Veni-va cu dreptatea
Să judece pământul
Și vai va fi atuncea,
De-ți calci azi legământul.

Nu-s veșnici norii care
Întunecă orizontul,
Că mai presus de toate
Atotstăpân e Domnul.

Nu veșnică-i durerea
Și geamăt pe pământ,
Veni-va-mpărăția
Domnului cel sfânt.

E-aproape să răsară
Soarele Slăvit.
N-aș vrea să fiu afară
Ci-aș vrea să fiu primit

Împreună cu-aleasa
Și scumpa Lui mireasă
Când El va-ncepe nunta
În slava glorioasă.

Da, pentru această mare
Și eternă fericire
Mă lupt aici cu mine
Mă lupt cu bucurie.

E mare uriașul
Ce trebuie să-nving,
Dar Domnu-mi dă prin Duhul
Putere să-l resping.

Că nu am nici o luptă
Venită dinafară
Mai mare decât lupta
Cu-a firii mele fiară.

Da-mi pun nădejdea-n Domnul
Și-L rog să mă ajute,
Să pot învinge totul
Ce îmi mai stă-nainte.

Tecar Augustin 

E noapte sfântă-n Betleem

E noapte sfântă-n Betleem
Și îngerii coboară,
Se aude al cerului poem,
Se naște un Rege din fecioară.

Oștirea sfântă e-n extaz
Cântându-I plini de fericire,
Se naște un Rege, un Viteaz
Un Împărat, numit IUBIRE! ! !

Se naște un Soare Minunat,
A lumii mântuire,
O izbăvire de păcat
Și un drum frumos spre nemurire.

Păstorii Îl privesc uimiți
Cu dragoste nespusă,
Au alergat cu toți grăbiți
La vestea de îngeri adusă.

Smeriți și umiliți se pleacă
Cu dragoste și adorare,
La ieslea mică și săracă
Să vadă a cerului splendoare.

În paie-n staul era pus
N-aveau loc pentru El în casă,
Pe Mesia, pruncul Isus,
În grajd de vite să se nască.

Trei magi venind din depărtare
Scrutând la bolta cea senină,
Văzură o stea foarte mare
Și o sfântă tainică lumină.

Cu aur, smirnă și tămâie,
Să se închine au venit,
La Cel ce avea din veci să fie
Mesia, Salvatorul profețit.

E sărbătoare la creștini,
Cu drag și dor ne amintim.
De bucurie suntem plini,
Cu El, pe veci, în cer vrem toți să fim.

Călăuziți de steaua sfântă
Ce-n veci de veci nu are apus,
Cântăm cu acei ce astăzi cântă,
Glorie Pruncului Isus.

Era ființa cea firavă
Demult în iesle-nfrigurat.
Azi este Domn, e sus în slavă,
E cel mai mare Împărat!

E noapte tainică în lume,
Oamenii-și cântă bucuria,
În gura tuturor e un Nume,
Emanuel, Isus Mesia!

Puiu Chibici