Unde eşti copilărie? …

Prin praful vremii răscolesc memorii,
Mă-nduioşează fiecare umbră,
Aşa încerc s-alung din cale norii,
Cumva să-ntârzii înserarea sumbră.

Văd prin noian de ani copilăria,
În zorii vieţii ea ne-a fost cununa,
Nu ne lipsea curajul, nici tăria
Şi de departe ne-ocolea furtuna.

‎Înviorate pajiştile-ntinse
Zoreau cu veselia să ne-ajungă,
Ne aminteau doar stelele aprinse
Că ziua nu ne-a fost destul de lungă!

Aveam atunci grădini cu flori şi fluturi,
Bondari în mai, gândaci, câte-o albină …
Era prea mult frumos să nu te bucuri
Şi-n bezna vremii-n noi a fost lumină.

‎În zilele-nnorate căutam tâlcuri
În cărţile ce-aveau să le dezlege,
‎Ne mistuia o sete din adâncuri,
Nepotolită foame de-a-nţelege.

Ne-a-ncins apoi elanul tinereţii,
Seninul gând că toate-s cu putinţă,
Netulburaţi de umbrele tristeţii,
Ne prisoseau şi visuri şi voinţă.

‎Câţi ani frumoşi trecut-au cu grăbire
‎Tot învăţând rostul să ne-mplinim,
Ne-a mai rămas să dăruim iubire
Şi să-ncercăm frumos să-mbătrânim!

Olivia Pocol 

Crâmpeie autumnale

Au înflorit scaieții în Răpciune,
Atârnă rozalii în vie struguri,
N-a dat în grâu, nici în porumb tăciune,
Războiul de țesut e pus pe druguri.

Încă nu-și lasă cuibul rândunica,
Fânu-i suit, ticsit în pod, în șură,
Atârnă-n grindă la uscat arnica,
Pe șpargă-i un suman din lână sură.

Luluța toarce-n tindă toropită,
Într-un frăgar fac larmă guguștiucii,
Dulceața fierbe la foc mic pe plită,
De Ziua Crucii bat sătenii nucii.

Mușcatele-s mutate în pridvoare
La loc ferit de-ngheț, de promoroacă,
Pe lângă poame, râd din geam la soare,
Iar la vecernie se bate-o toacă.

Își află toamna și-n ogradă rostul,
Se-aude iarăși huruitul morii,
Ni-s hărăzite hrana și-adăpostul,
Mă-nchin și scriu în ceas târziu memorii.

Olivia Pocol 

Tu ești Felinarul…

Cad pe genunchi când mă mângâie zorii,
Plin de speranță, mă trezesc din vis,
În urmă las și fapte și memorii,
Banale reușite iluzorii,
Căci calea către cer mi s-a deschis!

Din beznă m-ai răscumpărat cu Harul
Și vreau cu bucurie-a Te sluji;
În noaptea lumii, Tu ești Felinarul
Ce pentru veci a limitat hotarul
Între-ntuneric și-o eternă zi!

Nu mă lăsa s-alerg după himere,
Nici să râvnesc ispititoare căi!
Porunca Ta mă-mbrace cu putere
Și să-mi impună sfinte bariere,
Ca să pot fi plăcut în ochii Tăi!

Las pacea sfântă-a Ta să mă inunde…
În harul Tău mi-e dragostea dintâi,
Lumina Ta ființa îmi pătrunde,
Cuvântul Tău, pe-ale iertării unde,
E stea și cartea mea de căpătâi!

Nu, mântuirea nu-i doar pentru mine,
Ci pentru fiecare păcătos
Ce vine cu regrete către Tine,
Cu lacrimi sau cu viața în ruine,
La crucea jertfei îl aștepți, Cristos!

Laura Minciună