„Cântaţi slavă numelui Său; măriţi slava Lui prin laudele voastre.” Psalmi 66:2
Nu stă în alegerea noastră dacă II lăudăm pe Dumnezeu sau nu. Lauda lui Dumnezeu este cea mai îndreptăţită datorie; fiecare creştin, ca primitor al harului Său, trebuie să II laude pe Dumnezeu zi de zi. Este adevărat că nu avem o regulă autoritară pentru laudă zilnică; nu avem nici o poruncă care să ne prescrie anumite ore de cântare şi mulţumire. Dar legea scrisă în inimă ne învaţă că este drept să-L lăudăm pe Dumnezeu, şi mandatul nescris are la fel de multă putere ca tablele de piatră de pe muntele Sinai. Da, este datoria creştinului să-L laude pe Dumnezeu.
Nu este numai un exerciţiu plăcut, ci o obligaţie absolută a vieţii sale. Nu te gândi că tu, care te vaiţi mereu, eşti nevinovat în privinţa aceasta, şi nu-ţi imagina că îţi poţi împlini datoria faţă de Dumnezeu fără cântări de laudă. Eşti legat cu legăturile iubirii Lui să-I binecuvântezi numele cât trăieşti, şi lauda Sa să fie „întotdeauna în gura” ta (Psalmi 34:1), fiindcă eşti binecuvântat ca să-L poţi binecuvânta pe El. „Poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43:219.
Dacă nu II lauzi pe Dumnezeu, nu aduci fructul pe care El, ca Soţ Divin, are dreptul să-l aştepte din mâinile tale. Nu-ţi lăsa harpa în sălcii, dă-o jos şi străduieşte-te, cu inima recunoscătoare, să cânţi cât mai tare. Ridică-te şi cântă lauda Lui. In fiecare zori de zi, înalţă-ţi vocea în recunoştinţă, şi nu lăsa nici un apus fără cântec. Acoperă pământul cu laudele tale. Inconjoară-l cu o atmosferă de melodie, şi Dumnezeu însuşi va auzi din ceruri şi îţi va primi muzica.
Tu, Doamne, eşti iubirea mea dintâi
O dulce melodie de recunoştinţă
Mereu Mi-ai stat la căpătâi
Cu pace, cu iubire şi credinţă.
Dumnezeu e în control 