O, frate drag, tu nu mai judeca, căci judecata-i a Domnului cel Mare,
Cu ce măsură azi vei măsura, tu mâine vei fi judecat mai tare.
De ce vezi paiul fratelui din ochi și tu te uiți cu mare nepăsare,
La bârnă ce-i înfiptă-n ochii tăi, voind fățarnic să ți-o-ascunzi din zare.
De ce tot zaceți, frați, în răutate, purtați în suflet pietre mari de mori,
Și vă-mbracați în haine de oițe, mascând ‘năuntru lupii răpitori…
Oare nu știți ca pomul se cunoaște, prin rodul bun sau rău ce l-a făcut?
Și cel ce roade bune nu aduce, El l-a tăiat și-n gheenă-i făcut lut.
Intrați pe poarta strâmtă, pășiți pe calea-n gustă ce duce la viață,
Căci, lată este calea și larga este poarta ce duce la pierzare, murind orice speranță.
Nu oricine-Mi zice Doamne, cu Mine va intra, în cerul cel de sus,
Ci acel ce face voia a Tatălui Ceresc, urmându-l toată viața, pe fiul Lui, Isus.
Cine-Mi aude glasul și-n inimă-l pătrunde cuvântul gurii Mele,
Și faptele-l urmează, păstrându-și mărturia, gonind șoaptele rele
Eu, însuși Dumnezeu, cu-n om cu judecată, îl voi asemăna,
Zidind casa pe stâncă, șuvoaiele și ploaia nu o vor dărâmă.
Dar cel ce nu ascultă și casa și-o zidește pe-o palmă de nisip,
Când vânturile suflă, furtuna o izbește, strivindu-i temelia… să o salvezi nu-i chip.
In prăbușirea-i mare, când fața și-o îndreaptă spre Mine, le voi spune,
Plecați! Nu vă cunosc, voi toți ce ați lucrat al făr’delegii nume.
Cine-i acel ce poate sluji la doi stăpâni, ori va iubi pe unul, ori va urâ pe altul!
Nu poți iubi și lumea, plăcerile deșarte, sorbind fărădelegea și să îmbraci păcatul…
Ce loc primește Isus, ca Domn în viata ta, când inima ți-e prinsă-n vâltorile vieții,
El, inima ți-o cere, să ți-o predai întreagă, ca-n ea să se-oglindescă lumina dimineții.
Cine-i acela care, de fiul lui îi cere o pâine pentru hrană, el sa îi dea o piatră?
Sau dacă-i cere un pește, să i se-aducă-un șarpe, iar dacă-i este sete să-i dea foc de pe vatră…
Și voi, ce sunteți răi, dați daruri ce sunt bune pentru copiii voștri, de pe acest pământ,
Cu-atât Tatăl ceresc va da pâinea vieții, acelora ce-n rugă, azi stăruiesc flămând.
Iată, Eu vă trimit în lume, să fiți ca niște oi în haitele de lupi,
Și plini de înțelepciune, ca șerpii-n istețime, ca blânzii porumbei, să fiți la fel de buni.
Veți fi urâți de lume, loviți și prigoniți și viata vă veți da, pentru al Meu Cuvânt,
Dar toți ce veți răbda, cununi veți căpăta, când Eu vă voi lua în locul meu preasfânt.
Oricine va lăsa pe tată și pe mamă, pe frate, ori pe soră și pe min’ mă va urma,
Și cu-a lui cruce-n spate, își va lepăda lumea, iubind mai mult pe Domnul și eul-își va curma.
Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, Eu vă voi da odihnă,
Pe cel smerit și blând, și-n suflet iertător, îl voi așeza la masă, ca să prânzească-n tihnă.
Acel ce face voia Tatălui din cer, acela este frate și soră cu Isus,
Sămânță-i semănată, cine va face roade, belșugul va culege în patria de sus.
Cel ce aude Cuvântul și-n pământ bun sădește, un grăunte dă o suta, și-un altul dă șaizeci,
Grânarul le va strânge, în ale Lui hambare, să-ți fie mărturie, în ceruri, veci de veci.
Ce ar folosi unui om ca să câștige toată lumea, de sufletul și-l pierde, acel ce e mai sfânt,
Și care este rostul și truda pe pământ, când totul e zadarnic și goană după vant.
Căci Fiul va veni, cu slavă pe-ai Să-i nori, să-și strângă a lui mireasă,
Răsplată vom primii toți cei ce-am ascultat, Isus ne va dorii să stăm cu El la masă.
Nu amâna azi pocăința, când încă Domnul Isus ți-e tovarășul de drum,
Nu te-mpietri în necredință spunând că veșnicia eu-n joc de noroc și că iadul este bun…
Căci în grabă se apropie, Ziua Mare, când însuși Mirele Isus, pe nori va reveni,
Ca să-și ducă acasă, cu slava-I măreață, la nunta lui cerească, pe sfinții săi copii.
Vicky Mihalca
