Abel Bîtea
marire
Pretuire

Cand m-ai pus in cantarul iubirii,
Ai decis ca nevrednicul eu
Pretuiesc mult mai mult pentru Tine
Decat toata splendoarea maririi,
Si-ai venit, Tu, etern Dumnezeu,
Sa traiesti si sa mori pentru mine.
In cantarul iubirilor mele,
Vreau Isuse sa-nclini cel mai greu,
Sa renunt la gunoaiele firii,
La desarta placere din ele,
Sa-mi domnesti Tu pe tron, si nu eu,
Rege-al vietii si al nemuririi.
„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Ioan 3:16.
Domnul este viu, mărire!

Domnul este viu, mărire
El, din morți a înviat
Să ne aducă mântuire
De la moarte ne-a salvat.
A învins iadul cel rău
Moartea pe veci a zdrobit-o
El, Fiul lui Dumnezeu
Și viața ne-a dăruit-o.
Totul s-a cutremurat
Când ai Săi ochi s-au închis
Dar apoi a înviat
Boldul morții l-a învins.
Dar de viață am primit,
Izbăvirea ne-a adus,
Mielul care s-a jertfit
A împlinit tot ce s-a spus.
A Sa cale să urmăm
Fericiți în veci vom fi
Și credință să avem
Să trăim în veșnicii.
Slavă Fiului iubit
El e viu la al Său Tată
Și ne așteaptă negreșit
La Cer să-L urmăm, o dată.
Să cântăm cu bucurie
Suntem slobozi, să trăim
Și a Sa Împărăție
Cu El să o stăpânim.
O cântare minunată
Fiului, să Îi cântăm
Dragostea Lui, ne arată
Pe-a Sa cale să urmăm.
Gânduri de Crăciun

Gândindu-mă la noaptea minunată
Purtând și strălucire și mister. .
O, noapte sfântă, binecuvântată
În care Sfântul Fiu veni din Cer.
Lăsând ceresc veșmânt și slăvi divine
Și tron și Tată, veșnice comori
În lumea noastră plină de suspine
Isuse, ai ales ca să cobori.
La Betleem în ieslea cea săracă,
Deși nici un palat nu Te-ncăpea. .
Cum de-Ai ales acolo să se facă
Și-așa rudimentar venirea Ta?
Căci Ai ales cu multă iscusință
Pe cea neprihănită-ntre fecioare
Ce-a acceptat cu multă umilință
Să-Ți fie o mămică iubitoare.
Puteai la fel s-alegi un om de bine
Sau chiar vre-un împărat de viță-aleasă
Să pregătească totul pentru Tine
Să-Ți fie nașterea cât mai frumoasă.
Dar Tu te-ai întrupat venind în lume
Sărac, umil, un coplilaș ce plânge
Purtând un veșnic Legământ anume
Ce mai târziu Îl vei semna cu sânge.
Puteai să vii direct triumfător
Ca Împărat cu strălucire mare
Dar însă fiecărui muritor
Dorit-Ai să-i oferi răscumpărare.
Nu doar celor aleși, cu privilegii
Ci și celor săraci, celor de jos
Să ștergi pe veci zapisul făr’delegii
S-aduci salvare celui păcătos.
De-aceea cor de îngeri li se-arată,
Cu vestea bună ce-a venit de sus,
Păstorilor care-au pornit de-ndată
La iesle și-au găsit cum li s-a spus.
S-au proșternut în semn de închinare
Și magii cei veniți din răsărit
Fiind cuprinși de-o bucurie mare
Alese daruri ei Ți-au dăruit.
Și-acei chemați miraculos de Tine
Și-acei care trudind Te-au căutat
Aveau în suflet mulțumiri depline
Căci Te-au găsit și nu s-au înșelat.
Deși cei răi din lumea de afară
Ți-au pregătit piroanele și-o cruce. .
Jertfirea Ta la toți câți Te căutară
Iertare și salvare le aduce.
Isus ești Domn! și vine iar Crăciunul
Iar Tu ne-aștepți cu-atâta nerăbdare
Ca-n duhul nostru unul câte unul
Să coborâm la iesle fiecare.
Din nou sărbătorim a Ta venire
E iar Crăciun și știu atât de bine
Căci Tu lăsat-Ai slavă și mărire
Și Te-ai născut Isuse… pentru mine.
Daniel Hozan
Sa intelegem Biblia

9 noiembrie
Text: 1 Corinteni 2:6-16
„…nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu,
afara de Duhul lui Dumnezeu.„
1 Corinteni 2:11
In servieta in care imi duc Biblia am un mic dosar cu un microfilm
ce reproduce intreaga Biblie. Toate cele 1.245 de pagini cu mai
mult de 773.746 de cuvinte sunt tiparite intr-un patrat cu latura
putin mai mare de 2,5 centimetri! Nu pot vedea nici macar un
cuvant din ea. Nici daca iin filmul la lumina sau daca-l asez pe un
fond inchis la culoare, nu ajuta cu nimic. Cu ochii liberi nu pot sa
citesc. Numai cu ajutorul unui microscop ce mareste pot citi a-
ceasta Biblie.
Nevoia de a furniza o sursa exterioara pentru a citi o reproducere
sub forma de microfilm a Bibliei imi reaminteste de dificultatile pe
care le au unii oameni in intelegerea Bibliei. O, ei n-au dificultati
citindu-i cuvintele, ci nu pot intelege ceea ce spun aceste cuvinte.
Au nevoie de iluminarea puterii Duhului Sfant. Incercarea de-a
prinde intelesul mesajului Bibliei se aseamana cu incercarea de a
citi microfilmul fara aparatul de marire. In 1 Corinteni 2:14, Pavel
ne explica de ce este asa. El spune: „Dar ornul cel firesc nu primeste
lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el, sunt o nebunie; Si
nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste”.
Biblia – indiferent de marimea in care este tiparita – poate fi
inteleasa numai cu ajutorul Duhului Sfant.
Ai cautat ajutorul pentru intelegerea a ceea ce spune Cartea lui
Dumnezeu? Fii sigur ca L-ai acceptat pe Isus ca Salvator personal.
Apoi cere ca Duhul Sfant sa locuiasca in tine si sa-ti reveleze
adevarul ei. El face din Biblie o carte care poate fi inteleasa.- P.R.V.
„Nu poti spune: Cunosc tot Adevarul sfant,
Pana nu-L cunosti pe Domnul Isus.
Cand inima si viata de El legate sunt,
Pricepi Cuvantul Lui venit de sus.” – Anonim
„Cunoasterea CUVANTULUI VIU
este cheia intelegerii CUVANTULUI SCRIS.„
Painea zilnica
Recunoștință

În fața tronului Tău Sfânt
De Slavă și Mărire
M-aplec cu fața la pământ
Și vin cu mulțumire.
Părinte drag, nu pot plăti
Și n-ar fi cu putință
Oricât ar vrea și s-ar trudi
Umila mea ființă.
Căci eu spre Tine am strigat
” Părinte Sfânt, ai milă!
Copilul mi-e accidentat
Și starea-i instabilă. .
Tu ști că încercarea-i grea
Și ne cunoști durerea. .
Dar eu îl pun în mâna Ta
Tu ai toată puterea ”
Și-n ruga ce-am înaintat,
Să fie jertfa-ntreagă,
Cu drag ni s-au alăturat
Mulți frați din lumea largă.
Iubirea Ta ne-a aprobat
A inimii dorință
Și ca răspuns, ai declarat
”Deplină biruință!”
După cinci zile de amar,
De comă, intubare
Din mâna Ta primit-am Har
Și Danny e-n picioare.
Precum Isuse, Tu ne-ai spus
Că ”totu-i cu putință”
Pentru acel ce-Ți e supus
Și-Ți cere cu credință.
La cruce-n Sângele vărsat
În Jertfa Ta cea mare
Găsim balsamul minunat
Ce-aduce vindecare.
Căci Tu ești Domn și-n veci domnești
Oriunde să se știe!
Minuni și astăzi săvârșești
Puterea Ta e vie!
De-aceea, iată-mă că vin
Cu-adâncă mulțumire
În fața tronului Divin
De Slavă și Mărire
Primește-mi jertfa pe-al Tău jar
Adusă prin credință
E tot ce pot să pun pe-altar. .
A mea recunoștință.
Daniel Hozan
Hristos-Și îndreaptă mâinile spre tine

Hristos-Și îndreaptă mâinile spre tine
Cununa mântuirii vrea să-ți dea
Să fii cu El în slăvile divine
Ce mai aștepți, azi este ziua ta.
O, dacă-ai ști cum cerul radiază
Toți îngerii te-așteaptă ca să vii
Căci Dumnezeu din străluciri veghează
Cu brațele de Tată pe vecii.
Întregul cer se agită-în așteptare
Să-și verse peste tine Harul Său
El vrea să-ți dăruiască azi iertare
Să fii în cer cu Dumnezeul tău.
Hristos cu drag azi mâinile-ți întinde
El te așteaptă, fă dar primul pas
Grăbește-te și Domnul-îți va răspunde
Va fi mereu cu tine-în orice ceas.
O, dacă-ai fi văzut cum cerul cântă
Cum stelele reflectă slava Lui
Că numele ți-e scris în cartea sfântă
Copil răscumpărat al Domnului.
Isus Hristos îți dă îndreptățire
Prin jerfa Lui tu ești răscumpărat
Căci Dumnezeul tău este Iubire
Și iartă pe oricine de păcat.
Nu zăbovi căci astăzi este timpul
Iar ziua cea de mâine nu e a ta
De ce nu vrei să fii în cer tu primul
Primește-L azi, deci nu mai amâna.
Întregul cer te-așteaptă cu iubire
Să fii cu El, cu Dumnezeul tău.
Înconjurat de slavă și mărire
Să-Și verse peste tine Harul Său.
Deplin încredințat

Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului,
încrede-te în El și El va lucra! Ps. 37:5.
Când soarta ta încredințezi
În mâna Celui Preaînalt,
Stai liniștit și-n El veghezi –
Domnul lucrează neapărat!
Mâna Lui – e mână tare!
Dragostea-I nemărginită,
Credincioșia-I pe cărare –
Stau, ca stâncă neclintită!
Ești în El, nu-ți fie teamă
De orice, oricând, oriunde!
El ruga ascultă, ia în seamă
Orice ar veni, în El te ascunde!
Când luptă El, e biruință!
Când intervine – ești salvat!
Mereu, mereu stai în credință –
Domnu-I viu cu adevărat! ! !
Încrede-te în El deplin,
Vei vedea credincioșia
Celui, ce e ”Da” și ”Amin! ”
Slavă, slavă, aleluia,
Osana Celui Preaînalt,
Osana, cinste și mărire!
Mereu, mereu fii lăudat
Tată sfânt, plin de iubire,
Ce veghezi ai tăi copii,
Ce-i susții în orice vreme,
Glorificat pe veci să fii!
”Nu te teme, nu te teme! ”
Aşa mi-e dor de Primăvară

Aşa mi-e dor de Primăvară
Din zori de zi până în seară
Prin verdele ei de smarald,
În care ea zilnic se-mbracă
Naturii-n farmec să îi placă
Sub raze mii, de soare cald!
Aşa mi-e dor de Primăvară
Când floricele stau s-apară
În culori mândre pe câmpii
Care de care mai frumoase
Împodobind fereştri la case
În glas şi-n jocuri, de copii!
Aşa mi-e dor de Primăvară
Când ea îmi aminteşte iară,
De cea mai sfântă-ntinerire
Prin Jertfa-n răscumpărare
A Domnului pentru salvare,
Când va veni-n a Sa mărire!
Flavius Laurian Duverna
Numai mâna Lui Isus

Numai mâna Lui Isus
Ne-a salvat prin toate
Și ne-a sprijinit mereu
În zi și în noapte
Numai mâna Lui a scris
Pace și iertare
Cind în jur se răspândea
Numai disperare
Numai mâna Lui ne-a scos
Din vâltoarea vieții
Ne-a vorbit, ne-a dat puteri
Apoi mii de grații
Unde mai găsești alin
În probleme grele
Cind la oameni nu e leac
Ci numai durere
Numai mâna Ta Isus
Ne-a dat libertate
Și tot ea ne dă avânt
În sinceritate
Haideți azi să-i mulțumim
Pentru sfînta-i pază
Și cu El să-naintăm
Așa ca prin oază
Nu știm ce-aduce o zi
Dar cât este pace
Noi să arătam mereu
Ce Domnului-i place
Și acolo-n slava Sa
Colo in mărire
Veșnic vom cânta mereu
Spre desăvârșiire.