În ce Împărăție trăim?(2)

În veci va dăinui a noastră-mpărăție
Ea nu-i clădită pe legi scrise de titrați
Esența ei nu-i faima din falsă măreție
Ci-i Slova asimilată de miliardele de frați.

S-au scufundat imperii cum nave se scufundă
Când nu pot face față furtunilor ce vin
Sau când, voit, conducători confundă
Caracterul nobil cu cel ce e meschin.

Ce ne-a unit pe toți în cânt și-n adorare?
Ce ne-a atras spre starea plăcută lui Isus?
Nu dregători ce-aduc tendințe seculare
Ci siguranța că vom cânta și-n Țara făr-apus.

Pier structuri ce stau pe solul îngâmfării,
Entități ce nu-L recunosc pe Creator
Pe noi ne susține nu capriciul întâmplării
Ci harul ce-a venit la orice muritor.

Oricât de elegante, în cripte n-om rămâne
Ce s-a zidit în noi transcende colb și lut
Nu vrem societatea să meargă fără frâne
Ci-o vrem cum fost-a gândită la-nceput.

Cu false pașapoarte acolo nu-i intrare
Și nici cu cunoștințe la cel mai ‘nalt nivel
Ci trebuie răspuns la dulcea Lui chemare,
La tot ce Salvatorul a-naintat apel.

Ceata de îndoctrinați și azi o sfidează
Dar nici un milimetru nu s-a clătinat
De-aceea demonii nu se delectează
Și s-au adunat la un nou incendiar sfat.

Acei ce și-azi mai cred că pot să o dărâme
S-au coborât în grota eternei nebunii
Și-au reușit toți dracii gândirea s-o sfărâme
Și vor gusta osânda acutei agonii.

Oricând va triumfa a noastră-mpărăție
Ea promovează doar principii ce zidesc
Suflete ce-adună comori în visterie
Și numai pe Cârmaci, cu zel, Îl proslăvesc.

Vreți și voi să câștigați membralitatea
În ceata de martiri, profeți și slujitori?
Va trebui să dezgropați integritatea
Și s-o trimiteți mai sus de existenții sori.

George Cornici

O viaţă plină de măreţie

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima.”

loan 14:27

De fiecare dată când în viaţa noastră personală apare un lucru dificil, suntem în pericol de a-L învinovăţi pe Dumnezeu. De fapt noi suntem cei care greşim, nu Dumnezeu – există undeva în noi un păcat pe care nu vrem să-l părăsim. Imediat ce părăsim păcatul, totul devine limpede ca lumina zilei. Cât timp încercăm să slujim la doi stăpâni, nouă şi lui Dumnezeu, viaţa noastră va fi plină de confuzie. Atitudinea noastră trebuie să fie una de dependenţă totală de Dumnezeu. O dată ce ajungem acolo, nu este nimic mai uşor decât să trăim o viaţă sfântă. Dificultăţile apar atunci când încercăm să uzurpăm autoritatea Duhului Sfânt în vederea împlinirii propriilor noastre scopuri.

Atunci când asculţi de Dumnezeu, El te pecetluieşte cu pacea Sa, cu mărturia unei păci de necuprins, care nu ţine de domeniul naturalului, ci este pacea lui Isus. Ori de câte ori nu apare pacea, aşteapt-o până vine sau caută să afli motivul pentru care nu vine. Dacă acţionezi din propriul tău impuls sau dintr-un sentiment de eroism, nu vei avea mărturia păcii lui Isus; lipseşte simplitatea sau încrederea în Dumnezeu, deoarece spiritul simplităţii este născut din Duhul Sfânt, nu din deciziile tale. De fiecare dată când asculţi, umblarea ta cu Cristos va fi caracterizată de simplitate.

Întrebările apar ori de câte ori încetez să ascult. Atunci când ascult de Dumnezeu, problemele nu se interpun între mine şi El, ci vin ca un mijloc de a-mi ţine mintea trează şi cuprinsă de uimire în faţa revelaţiei lui Dumnezeu. Orice problemă care apare între mine şi Dumnezeu izvorăşte din neascultare. Orice problemă – şi sunt multe – care îmi iese în cale atunei când ascult de Dumnezeu îmi sporeşte bucuria şi plăcerea, pentru că ştiu că Tatăl meu îmi cunoaşte problemele; eu aştept să văd cum le va rezolva.

Oswald CHAMBERS

Măreţie şi splendoare

Mă plec în faţa măreţiei Tale sfinte
Şi recunosc Domnia Ta, în viața mea
Ascultă glasul meu şi dă-mi cuvinte
Să preamăresc deplin lucrarea Ta.

Tot ce ai creat, e o splendoare
E măiestria unui mare arhitect
Cu mâna Ta, ai aşezat hotare
Şi toate se supun si se opresc.

Tot universul stă în închinare
În fața unui Creator desăvârşit
Înconjurat de Slavă şi onoare
De frumuseți, ce nu mai au sfârşit.

Când ochii Tăi privesc întinsul zării
Iar soarele răsare, chiar din mări
Apoi se ascunde, după culmea văii
Recunoscând a Tale mari puteri.

Se închină astrele în faţa Ta Stăpâne
Şi stele cad din cer, când le priveşti
Când sutele de galaxii, le chemi pe nume
Şi toate-ți spun: O cât de mare eşti!

Venim şi noi cu coru-ntreg de astre
De galaxii, de stele şi de nori
Alături de luceferii de dimineață
Te preamărim de seara, pâna-n zori.

Şi-n fiecare zi te adorăm Stăpâne
Căci viaţa noastră, Tu ai Luminat
Prin soare, ce răsare şi apune
Pe bolta unui cer inmaculat.

Cu apele ce izvorăsc din stâncă
Şi satură atâţia însetaţi
Iar, roua dimineţii se proşterne
Peste câmpii şi peste munţi înalţi.

Cu toată strălucirea bogăției
Şi atâtea frumuseți, ce ai creat
Minunea ce cuprinde-adâncul mării
Prin toate Doamne, Tu eşti Lăudat.

Iar, într-o zi când vom ajunge acasă
Splendori, ce mintea noastră n-a visat
Şi frumuseţi ce ochiul nost de carne
Să vadă pe pământ, nu i-a fost dat.

Dar, când lumina razei Tale sfinte
Va transforma deplin fiinţa mea
Te voi privi în toată Măreția
Şi voi slăvi în veci Lucrarea Ta.

Ion Popescu 

Veşnicia

Vedem cum zilele se duc în goană
Aleargă una după alta-n infinit.
Și viața ni se duce, ba chiar zboară
Azi e-n apus și ieri era la răsărit.

Cu pumnii goi venim în lumea noastră
Și tot cu pumnii goi plecăm în zbor ușor.
Tot ce-am trăit privim ca prin fereastră
Dar gândul nostru e-ndreptat spre viitor.

Unde vom fi în veșnicii știm oare?
Știm drumul să ajungem sigur colo sus?
Acolo unde rana nu mai doare,
Nu e suspin, nici lacrimă și nici apus.

Acolo-i pururi dulce sărbătoare,
Acolo Mielul e pe tron încoronat.
Acolo e lumină, e cântare.
Acolo-i Raiul Sfânt. Acolo ești chemat.

ISUS e Calea către veșnicie,
El Singur este drumul cel adevărat.
Jerfirea Sa pe cruce mi-a dat mie
Dreptul să fiu al Său, să fiu pe veci salvat.

Ascultă vocea care blând te cheamă,
Privește rănile de cui din palma Sa,
Răspunde-i astăzi fără nici-o teamă,
Și vei obține sigur mântuirea ta.

Și ție poate să-ți aducă-ndată,
O pace-adânc-o siguranță vie,
Că veșnicia ți-e asigurată,
Al tău e locul plin de măreție.

Anonim

O viaţă plină de măreţie

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima.”

loan 14:27

De fiecare dată când în viaţa noastră personală apare un lucru dificil, suntem în pericol de a-L învinovăţi pe Dumnezeu. De fapt noi suntem cei care greşim, nu Dumnezeu – există undeva în noi un păcat pe care nu vrem să-l părăsim. Imediat ce părăsim păcatul, totul devine limpede ca lumina zilei. Cât timp încercăm să slujim la doi stăpâni, nouă şi lui Dumnezeu, viaţa noastră va fi plină de confuzie. Atitudinea noastră trebuie să fie una de dependenţă totală de Dumnezeu. O dată ce ajungem acolo, nu este nimic mai uşor decât să trăim o viaţă sfântă. Dificultăţile apar atunci când încercăm să uzurpăm autoritatea Duhului Sfânt în vederea împlinirii propriilor noastre scopuri.

Atunci când asculţi de Dumnezeu, El te pecetluieşte cu pacea Sa, cu mărturia unei păci de necuprins, care nu ţine de domeniul naturalului, ci este pacea lui Isus. Ori de câte ori nu apare pacea, aşteapt-o până vine sau caută să afli motivul pentru care nu vine. Dacă acţionezi din propriul tău impuls sau dintr-un sentiment de eroism, nu vei avea mărturia păcii lui Isus; lipseşte simplitatea sau încrederea în Dumnezeu, deoarece spiritul simplităţii este născut din Duhul Sfânt, nu din deciziile tale. De fiecare dată când asculţi, umblarea ta cu Cristos va fi caracterizată de simplitate.

Întrebările apar ori de câte ori încetez să ascult. Atunci când ascult de Dumnezeu, problemele nu se interpun între mine şi El, ci vin ca un mijloc de a-mi ţine mintea trează şi cuprinsă de uimire în faţa revelaţiei lui Dumnezeu. Orice problemă care apare între mine şi Dumnezeu izvorăşte din neascultare. Orice problemă – şi sunt multe – care îmi iese în cale atunei când ascult de Dumnezeu îmi sporeşte bucuria şi plăcerea, pentru că ştiu că Tatăl meu îmi cunoaşte problemele; eu aştept să văd cum le va rezolva.

Oswald CHAMBERS

De ce oare-Ți pasă Ție

Referințe
 De ce oare-Ți pasă Ție
(Ps.8,4)

De ce oare-Ți pasă Ție
De am eu inima vie…
De ce-Ți pasă, de ce-Ți pasă
Când mi-e inima pustie
Căci păcatul mi-o apasă
Și când mi se îndreaptă sorții
Neîndoios spre gheara morții?!

De ce-Ți pasă…Vreau să știu!
De ce Tu, mă dorești viu?!
Fiindcă Tu iubit Isus
Mă iubești nespus, nespus,
Fiindcă Tu ești Dumnezeu
Atotcreatorul meu
Care m-a iubit mereu.

Al păcatului tumult
M-a înrobit, m-a înrobit
Însă Tu nespus de mult
M-ai iubit și M-ai iubit,
Și mă iubești, și mă iubești
Fiindcă Tu – iubire Ești,
Fiindcă Tu – iubire Ești!

Glorios și necuprins
Din veșnicie în veșnicie,
Cel ce moartea mea Ai învins
Și m-ai scos din josnicie
Să mă faci un neînvins
Purtător de „Apă vie”
Glorie și mărire Ție!

Glorie și mărire Ție
Cel ce Ești din veșnicie
Necuprins în măreție,
Minunat până în vecie!
Și a Ta Împărăție
Proslăvită în veci să fie,
Glorie și mărire Ție!

Ioan Hapca