Liniște, frumusețe și Creator

Referințe

Geneza 1:1

În susurul de apă curgătoare,
În vântul cald, al zilelor de mai,
Te laud Tată: mâna -Ți creatoare,
A făurit în jur, un colț de rai…

E liniște… natura mă-nconjoară…
O rază, jucăușă, ca-n povești
Spre mine printre ramuri se strecoară…
Uimită, spun: o, Doamne, mare ești!

E-atâta frumusețe-n jurul meu…
Privirea, nu mi-o satur, pare-un vis…
Extaziată spun: o, Domnul meu,
Cum va fi oare sus în Paradis? ! …

Prin lac, grămezi de pești, se zbenguiesc,
Un copilaș le-aruncă fărâmituri,
El râde… ei se-ndoapă… eu șoptesc:
Mare ești Doamne… și de pești te-nduri! …

De undeva, de sus, un strop de apă,
Căzând, se-oprește brusc, pe ciorna mea,
Tresar din contemplare și… de-odată,
Îmi spun: – Va trebui să plec… of! … va ploua! …

Un clic, doar, imortalizez natura,
Vreau s-o păstrez în sufletu-mi mereu.
Respir adânc, dar când deschid iar gura,
Strig: ce frumos! Ce mare-I Dumnezeu!

Cornelia Sărac

Umblarea pe mare

(Matei 14.22-23)

Când Isus, pe ucenici
În corabie i-a pus,
Ca `naintea Lui să treacă,
Să-ajungă pe mal opus,
Când pe munte, să se roage,
La o parte, El s-a dus,
Se-noptase. Și El, singur
Se afla, cu Cel de sus.

Cînd corabia, în valuri,
În ăst timp, în mare sta
Cu un vânt, suflând puternic,
Ce-mpotrivă îi era
Și, când ziua și cu noaptea
Începea a se-ngâna,
Isus a venit la ei,
Dar, pe valuri El umbla.

Ucenicii, de-au văzut
Pe Isus, umblând pe mare,
S-au speriat și au zis:
”Este o nălucă oare?”
Când de frică au țipat,
Domnu-a zis cu voce tare:
”Îndrăzniți, Eu sunt, Isus!
Vă temeți că vi se pare?”

Și când Petru i-a răspuns
”Dacă ești Tu, poruncește
Să vin la Tine pe ape,
Să plutesc precum un pește”
Și când ”Vino”-i zise Domnul,
Petru, pe valuri pornește
Ca să meargă spre Isus.
Și să meargă, îndrăznește!

Dar, când a văzut că vântul
Era tare, s-a temut.
Când în apa răscolită
Începea să-afunde mult,
Atunci, Petru, a strigat:
”Doamne, scapă-mă!”. Atât…
Și Isus, întins-a mâna
Apucându-l hotărât.

Și i-a zis Isus lui Petru:
”Pentru ce te-ai îndoit
Puțin credinciosule?”
Și când vântul L-a oprit,
Iar cei din corabie
La Isus toți au sosit,
Toți, s-au închinat zicându-I:
”Ești Fiul din cer venit”.

 Dumitru Gheorghiu 

Pe-a vieții mare-nvolburată

Pe-a vieții mare-nvolburată, plutesc agale
Trec vrând nevrând, sunt sortit la asta
Valuri de tot felul, bat în barca vieții mele
Sunt în depărtare, se vede-n zare coasta

Sunt atât de-aproape, totul pare ușor
Indiferent din fire, nepăsător în tot
Doar cu El, sunt mai mult decât biruitor
Aș vrea să merg singur, e în zadar, nu pot

Și ca să trec biruitor, m-am înrolat la oaste
Am într-una de luptat, mult de suferit
Greutăți, poveri, ispite de trecut
Dar la final primesc răsplata, sunt fericit

Sunt o  picătură de rouă, în marea agitată
Sunt un firicel de nisip, la malul mării
Fără El sunt gol, n-am mamă, n-am tată
Sunt doar o filă goală în calea uitării

Sunt doar o suflare, parfum de lut curat
Miroas de frământare, e doar durere-n jur
Mă bucur și-n necaz căci sunt purificat
Când nu mai am putere, harul e-mprejur

Sunt tare clătinat, îmi vine să renunț
Primesc putere, să-nving o nouă provocare
Biruiesc chiar totul, nu mă dau bătut
Căci El este cu mine în orice încercare

Văd lumina, de la capătul de drum
Prind iarăși putere, cu Ajutorul Lui
Când toți m-au părăsit, El nicidecum
Mă vrea cu gelozie, să fiu în Slava Lui.

Bandi Sebastian Alexandru 

Mulțumirea

Când privesc întinse plaiuri,
Cer și mare și pământ,
Munți înalți, câmpii și dealuri,
Toate au un singur cânt!

Toate sunt ca-ntr-o orchestră
Fiecare pe-al ei ton,
De pe planeta terestră
Înspre al Dreptății Tron,

Își înalță toate cântul
Să-L slăvească pe-Mpărat,
Pe Cel Veșnic, pe Preasfântul,
Pe Acel ce le-a creat!

Nu e loc răgaz s-aștepte,
Niciodată, nicidecum!
Ar sta timpul pe-a lui trepte
S-ar opri din al său drum,

S-ar preface tot întinsul
Într-un loc mort și pustiu,
Dac-o clipă universul
N-ar slăvi pe Cel ce-I Viu!

Toate își cunosc menirea,
Toate știu să nalțe-n zbor
Lauda și mulțumirea
Spre Slăvitul Creator!

Îl înalță cu-ndrăzneală,
Fiindcă merită slăvit!
Nu e loc de oboseală,
Nu e loc de târguit!

Într-un glas și-ntr-o dorință,
Cum e greu de-nchipuit,
Toate câte au ființă
Îl slăvesc necontenit!

Dar tu, om cu rațiune,
Om, creat de Dumnezeu,
Plămădit ca prin minune
De-un Stăpân din Empireu,

Om cu simțuri și cu minte,
Om, cu suflet și cu duh!
Om, cu rădăcini preasfinte,
Care tinzi înspre văzduh,

Care poți rosti-n cuvinte
Numele Celui de sus,
Poți să-nveți și să ții minte
Lucruri mari și greu de spus,

Unde-ți sunt laudele tale?
De ce nu Îl preamărești
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Pe Acel din slăvi cerești?

Unde-ți este mulțumirea
Și recunoștința ta?
De ce taci, când fericirea
Este în a-L înălța?

Tu om… tu, cel mai datornic
Tu nu-I dai lauda ta
Celui ce așteaptă dornic
Mulțumiri spre slava Sa!

El ți-a dat înțelepciune
Să judeci și să gândești,
Să alegi pe cele bune
Dintre cele ce-s lumești.

Să veghezi întotdeauna
Ca trairea ta de jos
Să lucească precum luna
Spre mărirea lui Hristos!

Căci și-aceasta-i o-nchinare
De un bun miros plăcut,
Lauzi prin a ta purtare
Pe Acel ce te-a făcut!

De aceea, cu-ndrăzneală
‘Nalță-ți glasul tău spre Cer,
Să nu cazi de oboseală
Ca acei ce-n lume pier.

Întru totul va depinde
De-asta, mântuirea ta…
Dă năvală și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Asta, să-ți scalde gândirea
Ne-ncetat pe-acest pământ:
Nu uita, că mulțumirea
E-așteptarea Celui Sfânt!

Valentin Ilisoi 

Multumirea

Când privesc întinse plaiuri,
Cer și mare și pământ,
Munți înalți, câmpii și dealuri,
Toate au un singur cânt!

Toate sunt ca-ntr-o orchestră
Fiecare pe-al ei ton,
De pe planeta terestră
Înspre al Dreptății Tron,

Își înalță toate cântul
Să-L slăvească pe-Mpărat,
Pe Cel Veșnic, pe Preasfântul,
Pe Acel ce le-a creat!

Nu e loc răgaz s-aștepte,
Niciodată, nicidecum!
Ar sta timpul pe-a lui trepte
S-ar opri din al său drum,

S-ar preface tot întinsul
Într-un loc mort și pustiu,
Dac-o clipă universul
N-ar slăvi pe Cel ce-I Viu!

Toate își cunosc menirea,
Toate știu să nalțe-n zbor
Lauda și mulțumirea
Spre Slăvitul Creator!

Îl înalță cu-ndrăzneală,
Fiindcă merită slăvit!
Nu e loc de oboseală,
Nu e loc de târguit!

Într-un glas și-ntr-o dorință,
Cum e greu de-nchipuit,
Toate câte au ființă
Îl slăvesc necontenit!

Dar tu, om cu rațiune,
Om, creat de Dumnezeu,
Plămădit ca prin minune
De-un Stăpân din Empireu,

Om cu simțuri și cu minte,
Om, cu suflet și cu duh!
Om, cu rădăcini preasfinte,
Care tinzi înspre văzduh,

Care poți rosti-n cuvinte
Numele Celui de sus,
Poți să-nveți și să ții minte
Lucruri mari și greu de spus,

Unde-ți sunt laudele tale?
De ce nu Îl preamărești
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Pe Acel din slăvi cerești?

Unde-ți este mulțumirea
Și recunoștința ta?
De ce taci, când fericirea
Este în a-L înălța?

Tu om… tu, cel mai datornic
Tu nu-I dai lauda ta
Celui ce așteaptă dornic
Mulțumiri spre slava Sa!

El ți-a dat înțelepciune
Să judeci și să gândești,
Să alegi pe cele bune
Dintre cele ce-s lumești.

Să veghezi întotdeauna
Ca trairea ta de jos
Să lucească precum luna
Spre mărirea lui Hristos!

Căci și-aceasta-i o-nchinare
De un bun miros plăcut,
Lauzi prin a ta purtare
Pe Acel ce te-a făcut!

De aceea, cu-ndrăzneală
‘Nalță-ți glasul tău spre Cer,
Să nu cazi de oboseală
Ca acei ce-n lume pier.

Întru totul va depinde
De-asta, măntuirea ta…
Dă năvală și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Asta, sa-ți scalde gândirea
Ne-ncetat pe-acest pământ:
Nu uita, că mulțumirea
E-așteptarea Celui Sfânt!

Valentin Ilisoi

Da, e mare Domnul nostru

Da, e mare Domnul nostru,
Sfânt și vrednic de-nălțat
El nu-i idol, nu e monstru,
El e Cel ce ne-a creat!

El e Cel ce dă viața,
Sănătate și belșug,
El aduce dimineața
Când umbrele nopții fug.

Ca un Stăpân, peste toate
Și-a pus Numele Lui Sfânt
Să arate că El poate
Ține tot ce-i pe pământ!

El conduce cu putere
Cer, pământ și univers
Și-i încercă prin durere
Pe cei ce nu se smeresc.

Omul își imaginează
Că El seamănă-n vreun fel
Și apoi Îl și pictează
Și se închină la el.

Însă El nu e statuie,
Nici pictură și nici ciob
El e Duh, e Apă Vie
Vede totul, nu e orb,

Nu e surd, ca și sculptura
Omului, nu este mut…
El vorbește cu natura,
Toate-L știu și Îl ascult!

Stelele în șir, pe nume
Îi răspund la-al Său apel
Căci nu-i nimenea în lume
Mare și Sfânt, cum e El!

Mai presus de constelații,
Mai presus de galaxii
El domnește peste spații
Peste-a lumii-mparatii,

Schimbă lucruri deodată
Sfarmă tot ce-i întinat,
Ca Stăpân pe lumea toată
El e Cel mai înălțat!

De n-ar fi El, n-ar fi viața,
N-ar fi univers nici cer
N-ar fi noaptea, dimineața,
Ar fi nul… de n-ar fi El!

De nu ne-ar ține de mână,
De nu ne-ar da-nștiințări
Am fi astăzi toți țărână,
Rătăcind pe-alte cărări.

Însă El se îngrijește
De-orice mădular din trup,
El leagă și curățește
Ramurile ce se rup,

El deține untdelemnul
Pentru vindecarea ta
Însă cheamă-L azi pe Domnul
Mântuirea să îți dea!

Isus și astăzi dă iertare,
Tot El dă viață celor morți,
Ridică, dă eliberare
E cel mai mare peste toți!

Puterea Lui nemăsurată
Ne ține pe-ale Lui cărări
Și-n dragostea Sa neschimbată
Ne poartă înspre desfătări

De har, de pace, de iubire
În Duhul Sfânt ca să zburăm,
Ne pregătește de răpire
Ca să putem să ne salvăm.

Nu toți au haru-acesta mare
De a-L cunoaște pe-Împărat!
În schimb El vrea doar ascultare
De-al Său Cuvânt ce ni L-a dat,

Căci El e Apa cristalină
Ce curge de sub tronul Său
El vrea ca să stăm în lumină,
Să fim supuși lui Dumnezeu!

O clipă, scurtă e vegherea,
Apoi vom fi cu El pe veci… !
Căci El ne va da învierea
Din mormintele noastre reci!

Dar luptă, mergi veghind întruna,
Cu El trăiește zi de zi,
Astfel să dobândești cununa
Ce nu se poate vesteji!

Căci mare va fi răsplătirea
Celor ce-au biruit prin El,
Ei vor gusta ce-i nemurirea
Trăind lângă Preasfântul Miel!

Ce să-ți dorești mai mult in viață
Decât să fii lângă Isus… ! ?
Să-L vezi în marea dimineață
Pe Cel ce crucea ta a dus… !

Pe Cel ce a purtat ocara,
Batjocuri multe-n locul tău,
Ca să nu-ți duci singur povara
Când Îl urmezi pe Dumnezeu!

Nu-i țel mai mare-aici în lume
Mai vrednic, nici mai înălțat
Decât să-L poți chema pe nume
În ziua-aceea pe-Împărat!

Să-I vezi semnul iubirii Sale
Purtate-n mâini ca veșnic steag
Un sfânt motiv de sărbătoare
În cinstea Celui scump și drag…!

Ni-i dor de El, dorim să vină,
Să Îl vedem cât mai curând!
Ca să plecăm înspre lumină
Să fim pe veci cu Domnul Sfânt!

Valentin Ilisoi 

Nu te îngrijora!

„Uitaţi-vă la păsările cerului… Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp…”

Matei 6:26,28

Uitaţi-vă cum cresc crinii de pe câmp, ei există pur şi simplu! Gândiţi-vă la mare, la aer, la soare, la stele şi lună – toate acestea pur şi simplu există, şi ce lucrare fac ele! Atât de des, prin eforturile noastre conştiente de a fi statornici şi folositori, distrugem influenţa menita de Dumnezeu să se manifeste prin noi. Isus a spus că există o singură cale de a ne dezvolta din punct de vedere spiritual, şi aceasta este concentrarea asupra Iui Dumnezeu. „Nu vă frământaţi cum să fiţi de folos altora, credeţi în Mine” – fiţi atenţi la Sursă şi din voi „vor curge râuri de apă vie”.

Nu putem ajunge la izvoarele vieţii noastre naturale prin raţiune, iar Isus ne învaţă că, în viaţa spirituala, creşterea nu depinde de concentrarea noastră asupra ei, ci de concentrarea asupra Tatălui nostru din ceruri. Tatăl nostru ceresc ştie în ce situaţie ne aflăm; dacă noi continuăm să ne concentrăm asupra Lui, vom creşte din punct de vedere spiritual ca şi crinii de pe câmp.

Oamenii care ne influenţează cel mai mult nu sunt cei care se opresc să discute cu noi, ci aceia care îşi trăiesc viaţa ca stelele de pe cer sau ca şi crinii de pe câmp, într-un mod cu totul simplu şi neafectat. Acestea sunt vieţile care ne modelează.

Dacă vrei să-I fii folositor lui Dumnezeu, caută să ai o relaţie corectă cu Isus Cristos şi El te va face folositor în fiecare minut pe care-l trăieşti, fără ca tu să-ţi dai seama că eşti folosit de El.

OSWALD CHAMBERS

Ce mare har !

Ce mare har să ai in cer un Tată,
Să-L chemi iar El la timp să-ți dea răspuns,
De n-aş avea nimic în lumea toată
Ci doar pe Domnul meu, mi-ar fi de-ajuns.

Ce mare har să-L ai mereu, creştine,
Alăturea de tine pe Hristos,
Să ştii că orice-ar fi, îți va fi bine,
Din orice greu te scoate glorios.

Ce mare har să-i spui orice dorință
Iar El s-o împlinească minunat;
Nu-i vreo ispită fără biruință,
Nu-i niciun greş să nu fie iertat.

Ce mare har să ai totul în Sine,
Să fii de-a Lui prezență copleşit,
Să uiți de tot, să nu-ți pese de tine,
Să fii cuprins de Cel ce te-a iubit.

Ce mare har să fi în părtăşie
Cu Cel ce te-a creat, te-a mântuit;
Ce mare har odată-n veşnicie
Să fii cu Domnul tău, ce fericit… !

Paula D 

Este numai cine… nu e

Se naște doar cine moare,
Și prin moarte crește mare.

Sunt, când aleg să nu mai fiu;
Abia când mor, atunci sunt viu;
Respir, după ce-am încetat;
Încep, de unde-am terminat.

Cresc mare, cu cât „cresc” mai mic;
Sunt cineva, când sunt nimic;
Înaintez, când stau pe loc;
Pot totul, doar când nu mai pot.

Strâng, doar atât cât risipesc;
Devin bogat, cât sărăcesc;
Am pace, când mă războiesc,
Și când mă lupt, mă odihnesc.

Valdi Herman