Eroii Mielului

. Cu bucuria mântuiri Tale
Prin harul Sfânt ce Tu ne-ai daruit
Venim naintea ta o bun Părinte
Să îți aducem prinosul dorit

Noi n-avem daruri scumpe ca şi magii
Şi nici comori din aur şi rubin
Dar iţi aducem inimile noastre
În fața Ta Părinte scump divin

Şi vrem ca în întreaga închinare
Şi tot ce facem azi în casa Ta
Să fie doar spre slava şi onoarea
A Celui ce a murit pe golgota

Comori şi bogății din lumea-ntreagă
N-ar fi putut plăti întregul preț
Dar a venit Mesia, Prințul Slavei
Şi ne-a scăpat de orişice dispreț

Ne-a pus pe stânca Mântuirii Sale
Ne-a pus pe buze laudele noi
Şi într-o zi ne va lua în Slavă
De vom lupta aici ca buni eroi

Ne cheamă azi Hristos la lupta Sfântă
Ce El purtase cândva la calvar
În curăţie sfântă şi răbdare
A pus un zid, şi răului hotar

Şi vrea ca toți ostaşii lui cei vrednici
Ce au fost chemați la marele război
Să lupte drept purtând pe frunte semnul
„Ai Mielului biruitori eroi”

Şi într-o zi în marea dimineață
Biruitorii Mielului ce-au câştigat
Se vor uni în sfântă adorare
Laudând pe Mielul cel Glorificat.

Ion Popescu 

Reclame

Mărțișorul Mântuirii

E  o iarnă rece, e un ger cumplit
E plin de  flori de gheață, de omăt troienit,
Dar plină de speranță privesc mereu afară
Căci Domnul după iarnă, aduce PRIMĂVARĂ!

Tresar de bucurie, ce minunat tablou
Va fi când Dumnezeu face totul nou,
Dar în această seară te întreb ceva:
N-ai vrea PRIMĂVARĂ să faci în viața ta?

După iarnă-i primăvară, nici-un dubiu nu există
Și atunci prieten drag, fața ta de ce e tristă?
Nu cumva vreo neiertare în iarnă te ține-închis?
SAU pierduta-i prin troiene, cheia către paradis?

Poate că-n această seară sufletul ți-e înghețat
Și-l cutreeră stingher  gerul vreunui păcat,
Poate de  multă durere, inima acum ți-e gheață
Dar Isus Hristos din ceruri, poate azi să îi dea viață!

Cât timp lacrimile tale curg și nu sunt înghețate
Vino astăzi la Isus, fiindcă numai Domnul poate
Mărăcinii să-i transforme în copaci ce-s înfloriți,
Iar din oamenii de gheață, poate face mântuiți.

Ești obosit, parcă simți c-așa frig nu ți-a mai fost
Dar te cheamă azi Isus să intri la adăpost!
Te așteaptă, ce vei face? În iarnă te întorci iară?
S-au accepți să mergi cu  El unde-i veșnic primăvară?

La fel cum un ghiocel poate lumina s-o vadă
Și iese biruitor de sub  tone de zăpadă,
Știu că în această seara oricine poate să vină
Din al iernii întuneric spre o veșnică lumină!

Primăvară sufletească lasă Doamne-n adunare
Topește orice durere sub al mântuirii soare,
Fă în inimi să avem  o ninsoare a iubirii
Și fă să purtăm în piept mărțișorul mântuirii!

Mirela Olteanu 

El, condiția mântuirii !

Să scrii cuvinte. . . nu-i de-ajuns,
Pe-o foaie de hârtie;
De-n inimă nu ți-e Isus
Salvare și izbăvire!

Să cânți cu glasul tău cântări
În casa de-adunare
Nu te va-nălța spre zări
De nu e Dumnezeu, al tău
Și tu al Lui pe veșnicie!

Să alergi la rugăciune ne-încetat
Nu e garanția pentru Ceruri.
El, e-un Dumnezeu prea sfânt și minunat,
Vino la El să-ți stampere dorul.

Să te ridici în fața unui popor,
Să-nalți rugăciuni desăvârșite,
Nu-i nimic din ce nu poate face-n vrăjitor,
Ca-n vechime, cu Moise și al lui Dumnezeu popor
Dar ce face diferența
E-un slujitor cu Duhul Sfânt, cu doru’n inimă de Împărăție!

Să ai zile de jertfă neîncetat
Nu-i nimic, de nu-i acolo Dumnezeul întrupat,
De-n inima nu ți-e-mparat,
De strângi gunoaie necurmat,
De tot la fel ești. . . neschimbat. . .

De-L ai pe El în viața ta,
Să strige lumea cât va vrea,
Tu ești un Fiu, soldat în oastea Sa,
Plătit cu Sânge Sfânt, răscumpărat!

Nu mai ești un sclav pe pământuri străine
Ci ești un rob ascuns în dragostea lui Hristos,
El te-a reabilitat din ruine
Și de-acum Lui să îi rămâi veșnic credincios.

Să fac-oricine câte slujbe vrea,
Fără Isus în ele, e deșertăciune
Și-ntreagă viața sa va dispărea
În neant, fără salvarea Sa,
De-l ai pe El rămâi însă scris în Cartea Sa
Iar la sfasit, pe porți de aur când tu vei intra
Te vei bucura în Cer o Veșnicie!

Simona Niculai 

Ps.139 (reflectie)

Dumnezeul mantuirii mele
Glasul mi se-ndreapta iar spre Tine
Spre Locasul dincolo de stele
Inspre Tronul Dragostei Divine

Preamarit sa fii in veci Parinte!
Pururi se sfinteasca  al Tau nume!
Legea-Imparatiei Tale sfinte
Sa-mi ghideze umbletul prin lume

Intr-o lume tot mai ticaloasa
Cand Cel Rau  cu-atatea ma incearca
Chiar de nu-nteleg tot ce m-apasa
Voia Ta in toate sa se faca!

Tu , ce ma cunosti in de aproape
Si-mi patrunzi neincatat gandirea
Chiar de merg la marginea de ape
Dreapta Ta i-mi da calauzirea

Nu-mi ajung cuvintele pe limba
Ca Le si cunosti atat de bine
Duhul Tau deasupra mea se plimba
Cand i-ti pui Tu mana peste mine

N-am nimic ascuns fata de Tine
M-ai tesut cu-atata pasiune
Doar un plod, dar Tu priveai la mine
Mi-ai dat chip si-am devenit minune

Orice suflet viu ce-apare ‘n lume
E minunea Dragostei Divine
E stiinta Sfantului Tau Nume
Ochii mei observa-aceasta bine

Domnul meu te rog i-mi cerceteaza
Gandurile…  pasii pribegiei…
Da-mi lumina… tine-mi mintea treaza,
Du-ma Tu pe Calea Vesniciei.

Daniel Hozan

Ai trecut prin Poarta de durere!

“S-au dus apoi într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani.”  (Ev. Marcu 14:32)
“A ajuns într-un chin ca de moarte, şi a început să Se roage şi
mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge,
care cădeau pe pământ.”  (Ev. Luca 22:44)
“Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat
zicând: “Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul
acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”  (Ev. Matei 26:39)

Muntele de patimi şi ocară
Apăsa, Isuse-n Ghetsimani.
Şi în ruga dureroasă şi amară
Te luptai cu-a noastră grea povară,
Cu Satan, şi îngerii duşmani!

Sub genunchii Tăi strigau suspine
Sfâşiind o inimă de Tată!
Singur, lângă oştile haine,
Te rugai: “O, Tată, n-ar fi bine
Să nu urc pe crucea blestemată?”
*

Norii întunericului greu
Revărsau osândă şi trădare.
Ce durere! Un ocean de rău
Stăruia în păcătosul hău
Când luptai, Isus, pentru iertare!

Şi din noaptea fără mângâiere,
Din Grădina florilor de lacrimi,
Întărit de îngeri, în tăcere,
Ai trecut prin Poarta de durere
Şi-ai primit a noastre grele patimi!

Ochii Tăi în lacrimi s-au închis
Când ‘plinit-Ai Planul Mântuirii,
Căci prin Tine, Doamne, ai deschis
Drumul nostru înspre Paradis,
În Grădina păcii şi iubirii!

În Grădina unde lacrimi nu-s,
Nici dureri, ispite, sau păcate;
Unde Tu eşti Domn, mărit Isus,
Unde Tu ne-aştepţi cu dor nespus
Şi cu mâinile de cuie însemnate!

Gelu Ciobanu

Ciocnirea dintre Dumnezeu şi păcat

El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

I Petru 2:24

Crucea lui Isus este revelaţia judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului. Nu asocia niciodată crucea lui Isus Cristos cu martiriul. Crucea a fost un triumf suprem care a zdruncinat înseşi temeliile iadului. Nu există nimic mai sigur în timp sau eternitate decât ceea ce a făcut Isus Cristos pe cruce. El a repus întreaga rasă umană într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. A făcut din răscumpărare baza vieţii umane, a deschis o cale pentru ca fiecare om să poată ajunge în comuniune cu Dumnezeu.

Crucea n-a fost o întâmplare în viaţa lui Isus: El a venit tocmai pentru ea. EI este „Mielul jertfit de la întemeierea lumii”. Întruparea lui Cristos n-ar avea nici un sens fără Cruce. Fereşte-te să-L separi pe Dumnezeu arătat în carne de Fiul devenit păcat. Întruparea s-a făcut cu scopul răscumpărării. Dumnezeu S-a întrupat pentru a da la o parte păcatul, nu pentru a realiza ceva pentru Sine însuşi. Crucea este evenimentul central al timpului şi al eternităţii, precum şi răspunsul la enigmele acestora.

Crucea nu este crucea unui om, ci Crucea lui Dumnezeu şi ea nu poate fi niciodată înţeleasă prin experienţa umană. Crucea este arătarea naturii lui Dumnezeu, poarta prin care oricare om poate ajunge în unire cu Dumnezeu. Când ajungem la Cruce, noi nu trecem prin ea, ci rămânem în viaţa spre care Crucea este poarta.

Centrul mântuirii este Crucea lui Isus; mântuirea se obţine atât de uşor, deoarece ea L-a costat atât de mult pe Dumnezeu. Crucea este locul unde Dumnezeu se uneşte cu omul păcătos în urma unei lovituri puternice şi unde se deschide calea către viaţă – dar această lovitură a fost asupra inimii lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Ruga

Doamne, nu sunt nimic in asta lume,
Sau…poate-un fir de praf fara de nume…
Sunt calator strain pe-acest pamant
Sau Doamne…oare, pentru Tine, eu ce sunt?!
Te rog in viata mea sa vii, pe drumul meu
Sa ma conduci, de mana sa ma iei atunci cand totul este greu,
Ajuta-ma ca sa Te reprezint asa cum vrei,
Nu vreau sa fiu de pret doar pentru cei
Ce cauta comori pe-acest pamant strain,
Ci pentru Tine vreau sa fiu asemeni unui crin.
Asa ca eu te rog sa vii in viata mea,
Sa fii o stanca iar eu casa de pe ea…
Sau fii tulpina unei minunate flori
Ca eu sa stralucesc in varful ei de mii de ori…
Fii soarele in lumea-aceasta trecatoare
Si lasa-ma sa fiu o raza ce nu moare…
Sa stralucesc si sa aduc in viata orisicui
Speranta mantuirii, iubirea Domnului…
Ajuta-ma sa fiu un strop de bunatate,
De fericire, de iubire, de seninatate…
Rabdarea daruieste-mi-o de sus,
Ajuta-ma sa iert ca si Isus…
O, Domnul meu, Te rog azi pentru mine
Sa ma ajuti sa luminez ca Tine;
Dar Te mai rog si pentru cei de langa mine,
Oricand, de-i rau sau de le este bine
Ajuta-i sa nu doarma, sau dac-au adormit
Trezeste-i Tu degraba si zi ca I-ai iubit.
Si inca Ii iubesti la fel pe toti, mereu,
Caci pentru ei murit-a un Fiu de Dumnezeu…
Si-asa treji, impreuna, sa fim oricand uniti,
Ca fii si fiice-a Tale sa fim mereu priviti.
Fii Tu Soarele nostru iar noi o raza-a Ta
Ca pentru Tine vesnic sa putem lumina…

Usatencu Andreea

O călăuză sigură

“Voi călăuzi pe orbi pe un drum pe care nu-l cunoşteau.” (Isaia 42.16)

Cum, Dumnezeul slavei este Acela care să servească de călăuză orbului?! Da, până la această însărcinare se coboară bunătatea Sa! Un orb nu poate găsi un drum pe care nu-1 cunoaşte. Chiar când îl cunoaşte, este încă greu pentru el să-l urmeze; dar trebuie neapărat să alunge gândul de a apuca pe un drum necunoscut, fără o călăuză. Din fire, noi suntem orbi cu privire la drumul mântuirii, dar Dumnezeu ne călăuzeşte la el. El însuşi ne duce spre el, apoi ne deschide ochii. Cât priveşte viitorul, toţi suntem orbi şi nu putem vedea ce va fi peste o ora. Dar Domnul Isus ne va călăuzi până la capătul călătoriei. Slăvit să fie Numele Său!

Noi nu putem şti pe unde va veni scăparea, dar El o ştie şi ne va călăuzi până vom scăpa de toate primejdiile. Ferice de acela care-şi pune mâna în aceea a Călăuzei divine şi îşi dedică calea şi pe sine însuşi în întregime Lui. Atunci El îi va lua în grijă toate căile; şi când îl va aduce acasă în slavă şi îi va deschide ochii să vadă calea pe care El i-a condus, ce cântec de laudă va cânta el, împreună cu atâţia alţii, măreţului Binefăcător! Doamne, călăuzeşte-l pe bietul tău copil orb în aceasta zi, pentru că eu nu-mi cunosc calea!

Charles Spurgeon

De doua mii de ani…

De doua mii de ani se aude o voce
Cand mai puternic, cand doar un ecou.
Mireasa mea! Mult nu mai e si iata:
Curand, curand, Eu voi veni din nou.

Cuvintele ce ti le-am spus in noapte,
Acolo, in gradina Ghetsimani,
Nu si-au pierdut puterea nici o clipa,
Si au ramas aceleasi peste ani.

Ti-am spus atunci ca-n vremea de pe urma
Faradelegea se va inmulti,
Si-n inimile celor nestatornici
Sublima dragoste, se va raci…

Pacatul a ajuns azi o virtute
Sa fii curat si sfant e demodat.
Lumea isi alege idoli ca modele,
Pe cand pe Mine in iesle, m-au uitat…

Sodoma si Gomora, s-ar ascunde,
S-ar rusina de ce se intampla azi,
Dar tu pastreaza-ti haina nepatatata,
Vegheaza de pe stanca sa nu cazi…

Mi-am dat viata, ca sa ai viata,
Si sangele pe Golgota-am varsat.
Si te doresc cu-o gelozie sfanta
Departe de-ntinare si pacat.

Te vreau lumina, intr-o lume oarba,
Si sare, intr-o lume fara gust
Te vreau o calauza pentru altii,
Pe drumul mantuirii cel ingust…

Cand zorii mantuirii se arata,
Si noaptea de pacat e pe sfarsit,
Vegheaza in tacere, si asteapta…
Cu vasul plin si cugetul sfintit,

Ajuta azi, pe cel ce e-n nevoie.
Imparte painea ta, cu cel sarac.
Si-n dragoste imbraca pe orfanul,
Ce sta la colt de strada, dezbracat…

Adu-ti aminte de-ale Mele fapte,
Cand printre voi umblam ca pamantean,
Nu fi levit, nici preot fara mila,
Ci fii si tu, un bun samaritean,

Eu stiu ca-i greu ca sa traiesti in lume,
Si sa-ti pastrezi credinta ce-ai primit…
Dar iti voi da putere in orice vreme,
Sa biruesti cum Eu am biruit.

Eu vad c-adesea esti batjocorita,
Lovita, si hulita de dusmani.
Dar ce frumoasa-i jertfa ta privita,
De-aici de sus, din noul Canaan.

Da, stiu, ce simti…
Si vad a tale lacrimi…caci sunt cu tine-n fiecare pas.
Si cand ti-e greu, Eu iti ridic povara,
Din bratul Meu, nicicand n-am sa te las.

Am pus un inger, sa stea langa tine,
Atunci cand treci prin valea de incercare.
Iar lacrimile ce le versi
Stii bine…le voi preface in margaritare.

Vor incerca furtuni sa te-nspaimante,
Lovind mereu corabioara ta
Dar sa privesti in Golgota, pe munte,
Si marea de incercare, va tacea!

De-ai stii cum urla valuri inspumate,
Si cum cel rau pandeste ca un leu…
Dar nu te teme, peste-acestea toate
Vegheaza mana Mea, de Dumnezeu!

Iar in curand, cand peste lumea-ntreaga,
O mare incercare va veni.
Pe bratul Meu, vei fi in siguranta,
De marele necaz, Te-oi izbavi.

Putin mai e din noaptea-ntunecata,
Mai rabda doar putin
De dragul Meu, caci iata
O rasplata minunata,
Ti-am pregatit-o aici in cer,
Chiar eu…

Aici in slava, este sarbatoare,
Ostirile ceresti s-au pregatit.
Asteapta doar a trambitei strigare,
Sa te primeasca in Raiul stralucit.

Sa-mpodobit tot cerul cu splendoare,
Si ingerii se bucura nespus.
Cu ei, si Eu astept cu nerbdare
Mareata zi, cea fara de apus.

Pe nori de slava, Voi veni spre tine,
Si in vazduh, apoi ne-om intalnii,
Si vom zbura spre zarile senine
Spre vesnicia care va veni.

Uitate vor fi lacrimi si suspine,
Dureri si boli, nicicand nu vor mai fi.
Ci pace, fericire si iubire,
Ne-or insoti-n eterne bucurii.

Anonim

Bucuria mantuirii

Iubirea ce mi-ai arãtat e mare
Iar harul Tãu îmi este de ajuns
Chiar si atunci când sunt în strâmtorare
Am bucuria mântuirii prin harul Tãu de sus.

Oricât ar fi de greu pe cale
Ispitele oricât de mari ar fi
Dar bucuria mântuirii-i si mai mare
Nimic n-o poate stinge orice-ar fi.

Si cum sã nu îmi fie sufletul voios,
Când vãd ce mare har eu am primit,
Din lumea-aceasta tu m-ai scos
Comoara cea mai mare am gãsit.

Ah daca-ar ști intreagã omenire
Ce minunatã e cãrarea Ta,
De s-ar întoarce oamenii la Tine
Războaiele din lume s-ar gãta.

De-ar ști cu totii care e menirea,
Ce omul are pe acest pãmânt
Cum Tu îi chemi si vrei ca omenirea
Sã afle pacea ce o dai prin Duhul Sfânt.

De-ar sti cu toții care e comoara
Ce trebuie gãsită cât trãiești
Ar alerga cu pasi mai mari spre Tine
Spre culmile înalte, spre cãi duhovnicesti.

Dar sunt puțini ce si-au aflat menirea
Și printre-aceia stiu cã sunt și eu,
De-aceia sufletul mi-e plin de bucurie,
Cã te-am gãsit pe Tine Domnul meu.

Marioara Turku