Partasia la Evanghelie

Împreună lucrator la Evanghelia lui Cristos. 1 Tesaloniceni 3:2

După sfinţire este dificil să stabileşti care este scopul tău în viaţă, pentru că Dumnezeu te-a inclus în planul Său prin Duhul Stău. El te foloseşte acum pentru împlinirea planurilor Sale oriunde în lume, aşa cum L-a folosit pc Fiul Său pentru mântuirea noastră. Dacă urmăreşti lucruri mari pentru tine însuţi – „Dumnezeu m-a chemat să fac cutare sau cutare lucru” -. pui o barieră în calea lui Dumnezeu şi El nu te mai poate folosi. Cât timp manifeşti un interes personal faţă de propriul tau caracter sau faţă de vreo ambiţie bine înrădăcinată în tine, nu poţi să te identifici cu interesele lui Dumnezeu. Poţi ajunge acolo numai dacă renunţi pentru totdeauna la orice planuri personale şi dacă-L laşi pe Dumnezeu să te cuprindă direct in scopul Său pentru lume; atunci nu vei mai putea să-ţi ştii dinainte căile, întrucât ele sunt hotărâte de Domnul.

Eu trebuie să înţeleg că scopul vieţii Îi aparţine lui Dumnezeu, nu mie. Dumnezeu mă foloseşte din marea Lui perspectivă personală şi tot ceea ce-mi cere este să mă încred în El şi să nu spun niciodată: „Doamne, asta imi frânge mima”. Dacă vorbesc în felul acesta, devin o piedică. Când încetez să-i spun lui Dumnezeu ce vreau, El mă poate lua şi folosi după voia Lui, fără nici o întârziere sau piedică. El mă poate zdrobi sau înalţa, poate face orice doreşte. El îmi cere doar să am o credinţă implicită în El şi în bunătatea Sa. Autocompătimirea este de la diavolul; dacă alunec în direcţia aceea, nu pot fi folosit de Dumnezeu pentru scopurile pe care le are în lume. Dacă procedez astfel, înseamnă că am o lume a mea în care trăiesc şi Dumnezeu nu va putea niciodată si ma scoată din ea, pentru că-mi este teamă să nu „îngheţ”.

Oswald Chambers

Aș vrea să locuiesc

Aș vrea pe veci să locuiesc
În corturile Tale,
Să fiu cu cei ce Te iubesc
În zi de sărbătoare,

Să stăm ca un mănunchi legat
În tainică unire,
Să curgă untdelemn curat
Peste-ntreaga zidire!

Acolo, Duhul cel Preasfânt
Coboară din mărire
Și umple vasul de pământ
Spre a Sa proslăvire!

Sunt clipe dragi de nedescris,
Sunt clipe de iubire
Și-atuncea cerul stă deschis
Și cheamă spre sfințire

Pe orice om, oricine-ar fi
Oricum, și-n orice stare
Căci Cel Prea-Nalt, din veșnicii
Și astăzi dă iertare!

Și azi mai strânge snopi din lan,
Și azi mai curățește,
Căci încă e al milei an
Și încă mântuiește.

Încă mai stă cu braț întins
Și încă mai așteaptă,
De-un foc de dor adânc cuprins
Să vii pe calea dreaptă.

Nu sunt valori aicea jos
Care să depășească
Pe cele ce vin din Hristos
Din slava Sa cerească!

Deși, se luptă cu avânt
Cel rău să nimicească
Ce-i sfânt aicea pe pământ,
Prin jertfa lui firească,

Totuși, Acel ce-I din vecii
Își apără lucrarea
Și lasă har și bucurii
Să umple adunarea!

Căci zilele ce le trăim
Sunt vremuri foarte grele
Când trebuie sa ne sfințim
Și să cerem Putere!

Să cerem Untdelemn curat,
Să fie plin paharul
Când vine timpul de plecat,
Sau când vine tâlharul

Să nu lipseasc-al nost Ulei,
S-avem de prisosință,
Să nu cădem răpuși de lei,
Și nici din pocăință. .

Căci astăzi câți tâlhari nu dau
Ocol cetații sfinte?
Ei vin ca hoții și ne iau
Curatele veșminte,

Și ne aduc în loc, un trai
Ușor, dar nu-n sfințire,
Nu unul care duce-n rai,
Ci înspre nimicire,

Și-atâția sunt care primesc
Și strigă aleluia,
Crezând că e un dar ceresc…
Și-asa, pierd Cărăruia

Ce duce spre Limanul Sfânt,
Spre veșnica Cetate
De unde-auzi îngeri cântând
Și nu mai este moarte!

Acolo, Dumnezeu cel Drept
Tronează din vecie,
Iar Păstorul cel înțelept
Revarsă Apă vie

Și dă oricui cere și vrea,
Căci har încă mai este,
El ne vrea pentru slava Sa
Pe munți înalți, pe creste!

Apa ce curge din vecii,
Cuvântul ce dă viață,
Ascunde multe bogății
În slava Sa măreață,

Arată lumii de sub cer
Care e calea vieții,
Îi scapă pe acei ce pier
Răpuși de ghiara morții.

Îi luminează-n bezna grea
Pe cei ce-s la răscruce,
Mustră furtuna cea mai grea
Și liniștea aduce!

Cu-acest Cuvant tu poți opri
Năvala cea străină,
Poți planuri rele-a ‘nărui,
Ascunse-n neagră tină.

Cu-acest Cuvânt deosebești
Otrava de făină,
Poti taine-adanci sa născocești,
Îți poate da lumină!

Acest Cuvânt biruitor
De veacuri, peste toate,
E glasul Marelui Păstor
Ce ne-ndrumă prin noapte!

Dar câți cunosc azi sfântu-I glas?
Azi, câți Îl mai ascultă?
Câti n-au ajuns azi în impas
Cu viața lor pierdută?

Fiindcă n-au păzit ce-i scris
Și n-au sfințit pe Domnul
S-au lepădat, s-au compromis
Cu lumea și cu omul

Ce a căutat doar slava lui
Spre a lui înălțare,
Nu fața blând-a Mielului
Ce îi mai dă suflare.

De-aceea, azi cu toți, uniți,
În sfântă părtășie
Să Îi cerem cu stăruinți
Să toarne Apă vie!

Să ne-adăpăm din sfânt Izvor,
De viață și iubire
Să-nvioreze ‘ntreg popor
Să-l ducă spre sfințire!

Să lupte pentru ce-a fost dat
Odata pe vecie:
Credința, harul minunat
Ca veșnică Făclie!

Și-acela ce va birui
În lupta-nverșunată,
Cu Domnul el va străluci
În slava mult visată!

Valentin Ilisoi 

Călătorim alături

Călătorim alături de fraţi şi de surori,
dar ce străini ne suntem prea mulţi adeseori!
Luăm aceeaşi masă, dormim pe-acelaşi pat,
şi totuşi mii de mile – de unii – ne despart!

Nu-i nicăieri lumină decât în ochii cui
sa-ndrăgostit de Soare şi stă-n lumina Lui;
c-un astfel de luceafăr eşti înfrăţit mereu,
prin ochii lui, de-oriunde, priveşti spre Dumnezeu.

Mereu vin alte inimi, dar spun de-acelaşi Dor,
mereu vezi alte feţe, cu-acelaşi sfânt fior,
la cei născuţi din Duhul, te-ai duce iar şi iar,
– laşi fraţii cei de sânge
şi mergi la cei de har…

Stăm ani şi ani alături de fraţi şi fii, şi soţi,
dar dacă nu-s din Duhul – eşti un străin la toţi;
când trupul încetează – în Veacul netrecut,
vom fi străini de-olaltă cum nici ne-am fi ştiut.

O, fii şi fraţi, şi mame ce-aveţi cu voi un sfânt,
primiţi a lui credinţă cât sunteţi pe pământ,
căci dacă mântuirea azi nu vreţi s-o căutaţi,
veţi plânge-n veşnicie pierduţi şi-ndepărtaţi! …

Traian Dorz 

Împăcarea

„Pe Cel care n-a cunoscut păcat. El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El.”

2 Corinteni 5:21

Păcatul este o relaţie fundamentală; el nu înseamnă a face rău, ci a fi rău, a avea o independenţă deliberată şi hotărâtă faţă de Dumnezeu. Creştinismul pune totul pe baza naturii reale, radicale a păcatului. Alte religii se ocupă de păcate; numai Biblia se ocupă de păcat. Primul lucru cu care S-a confruntat Isus Cristos în oameni a fost ereditatea păcătoasă; motivul pentru care mesajul Evangheliei şi-a pierdut forţa provocatoare şi puterea exploziva este faptul că am ignorat acest adevăr în modul nostru de prezentare a Evangheliei.

Adevărul revelat al Bibliei nu este că Isus Cristos a luat asupra lui păcatele noastre carnale, ci faptul că a luat asupra Lui natura noastră ereditară de a păcătui, pe care nu o poate schimba nici un om. Dumnezeu L-a făcut pe propriul Său Fiu păcat pentru ca El să-l poată face pe păcătos un sfânt. În toată Biblia ni se arată că Domnul nostru a purtat păcatul lumii prinidentificarea cu noi, nu prin compasiunea fată de noi. El a luat în mod deliberat pe propriii Lui umeri şi a purtat în propria Lui persoană păcatul cumulat al întregii rase umane – “Pe Cel care n-a cunoscut păcat. El L-a făcut păcat pentru noi” şi. în felul acesta. El a pus întreaga rasă umană pe temelia răscumpărării. Isus Cristos a reabilitat rasa umană; a pus-o înapoi acolo unde a destinat-o Dumnezeu să fie; oricine poate ajunge să fie una cu Dumnezeu pe baza a ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce.

Omul nu se poate răscumpăra singur; răscumpărarea este lucrarea lui Dumnezeu şi ea este absolut terminată şi completă; aplicarea ei la oameni în mod individual ţine de acţiunea lor individuală. Trebuie întotdeauna făcută o distincţie între adevărul revelat al răscumpărării şi experienţa conştientă a mântuirii în viaţa unui om.

Oswald CHAMBERS

Țelul misionarului

“Iată că ne suim la Ierusalim.” Luca 18:31

In viaţa naturală ambiţiile noastre se schimbă pe măsură ce ne maturizăm, dar în viaţa creştină ţelul ne este dat de la început, Începutul este identic cu sfârşitul, şi anume este Domnul Însuşi, începem cu Cristos şi terminăm cu El – “Până vom ajunge toţi la… statura plinătăţii Lui Isus Cristos”, nu la ideea pe care o avem noi despre ce ar trebui să fie viaţa creştină. Scopul misionarului este să facă voia lui Dumnezeu, nu să fie folositor, nu să-i câştige pe cei pierduţi; el este folositor şi-i câştigă pe păcătoşi, dar nu acesta este scopul lui. Scopul lui este să facă voia Domnului său. In viaţa Domnului nostru, Ierusalimul a fost locul unde, pe cruce, a ajuns la punctul culminant al voii Tatălui Său; dacă nu mergem acolo cu Isus, nu vom avea parte de compania Lui. Nimic nu L-a descurajat pe Domnul nostru în calea Lui spre Ierusalim. El n-a trecut niciodată în grabă prin anumite sate unde a fost persecutat, nici nu a zăbovit în locurile unde a fost binecuvântat. Nici recunoştinţa, nici nerecunoştinţa nu L-au clintit câtuşi de puţin pe Domnul de la scopul Său de a merge la Ierusalim.

“Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său.” Cu alte cuvinte, aceleaşi lucruri ni se vor întâmpla şi nouă în drumul spre Ierusalimul nostru. Vor fi lucrări ale lui Dumnezeu care se vor manifesta prin noi. Oamenii vor fi binecuvântaţi, unul sau doi îşi vor arăta recunoştinţa, iar ceilalţi vor fi cu totul nerecunoscători, dar nimic nu trebuie să ne abată de la calea spre Ierusalimul nostru.

“Acolo L-au răstignit.” Aceasta s-a întâmplat când Domnul a ajuns la Ierusalim şi acest eveniment este calea spre mântuirea noastră. Sfinţii nu sfârşesc în răstignire; prin harul Domnului, ei sfârşesc în glorie între timp. Cuvântul nostru de ordine trebuie să fie: “Şi eu merg la Ierusalim”.

Oswald CHAMBERS

Predestinarea misionarului

“Şi acum, Domnul vorbeşte. El, care m-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu robul Lui.” Isaia 49:5

Primul lucru care se întâmplă după ce am înţeles alegerea noastră către Dumnezeu în Isus Cristos este distrugerea prejudecăţilor noastre, a ideilor noastre înguste şi a patriotismului nostru; suntem trsformaţi în nişte slujitori ai scopului lui Dumnezeu. Întreaga rasă umană a fost creată ca să-L slăvească pe Dumnezeu şi să se bucure pentru totdeauna de EI. Păcatul a schimbat cursul rasei umane, dar n-a schimbat câtuşi de puţin scopul lui Dumnezeu; când ne naştem din nou, ajungem la înţelegerea scopului măreţ al lui Dumnezeu pentru rasa umană, adică a faptului că El ne-a creat pentru Sine.

A înţelege alegerea lui Dumnezeu este cel mai minunat lucru de pe pământ şi trebuie să învăţăm să ne bazăm pe uimitorul scop pentru care ne-a creat Dumnezeu. Primul lucru pe care-l va face Dumnezeu cu noi este să sădească în inima noastră interesele întregii lumi. Dragostea lui Dumnezeu, ba chiar natura lui Dumnezeu, este adusă în noi. Şi natura Dumnezeului Atotputernic se specifica în Ioan 3:16: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”Trebuie să ne păstrăm mereu sufletul deschis la adevărul scopului creator al lui Dumnezeu, să nu-L încurcăm cu propriile noastre intenţii. Dacă o facem. Dumnezeu va trebui să ne zdrobească intenţiile, oricât de mult ne-ar durea.

Scopul pentru care este creat misionarul este de a fi robul lui Dumnezeu, un om în care Dumnezeu să fie glorificat. O dată ce înţelegem că, prin mântuirea adusă de Isus Cristos, suntem făcuţi cu totul potriviţi pentru scopul lui Dumnezeu, vom înţelege de ce cerinţele lui Isus Cristos sunt atât de aspre. El cere corectitudine absolută de la slujitorii Săi deoarece a pus în ei însăşi natura Iui Dumnezeu.

Ai grijă să nu uiţi scopul Iui Dumnezeu pentru viaţa ta.

Oswald CHAMBERS

Fă-o singur! Aplică hotărât disciplina asupra unor lucruri

„Şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.”

2 Corinteni 10:5

Acesta este un alt aspect al naturii viguroase a sfinţeniei. Pavel ne spune: “Iau prizonier orice proiect (gând), pentru a-l face să asculte de Cristos” (Moffatt). Ce multă activitate creştină există astăzi, activitate care n-a fost niciodată disciplinată, ci a luat fiinţă dintr- un imbold! În viaţa Domnului nostru, orice gând şi orice faptă erau aduse sub ascultarea de voia Tatălui Său. N-a existat în El nici cea mai uşoară tendinţă de a urma un imbold personal, în afară de voia Tatălui Său – “Fiul nu poate face nimic de la Sine”. Dar uitaţi-vă la noi: avem o experienţă religioasă bogată şi luăm orice gând născut dintr-un imbold şi îl punem imediat în practică, în loc să-l facem rob şi să ne disciplinăm ca să ascultăm de Cristos.

Trăim zile când se pune un accent exagerat pe munca practică, iar sfinţii care fac rob orice proiect sunt criticaţi şi li se spune că nu sunt plini de râvnă pentru Dumnezeu şi pentru sufletele oamenilor. Dar adevărata râvnă se găseşte în ascultarea de Dumnezeu, nu în înclinaţia de a-I sluji Lui, înclinaţie născută din natura umană nedisciplinată. Este de neconceput şi totuşi, adevărat că sfinţii nu fac rob orice proiect, ci lucrează pentru Dumnezeu sub impulsul propriei lor naturi umane care nu a fost făcută spirituală printr-o disciplină hotărâtă.Noi avem tendinţa să uităm că omul nu doar se predă lui Isus Cristos pentru mântuire; el, de asemenea, acceptă perspectiva lui Isus Cristos asupra lui Dumnezeu, a lumii, a păcatului şi a diavolului. Iar aceasta înseamnă că trebuie să recunoască responsabilitatea lui de a fi transformat prin înnoirea minţii lui.

Oswald CHAMBERS

Bogăția mea

Bogăția mea e Domnul!
N-am comori, Îl am pe El,
Cea mai mare achiziție
E Isus divinul Miel.

Sunt bogat, dar n-am palate,
Nici metale mai de preț,
Mântuirea mea e scumpă,
Viitorul mi-e măreț.

Nestemate nu-s pe lume
Ca și acele mângâieri
Ce de sus vin fără plată
Și mă scapă de dureri.

Strălucită mi-e credința
Ce în dar eu am primit,
Posesiunea veșniciei
Astăzi m-a îmbogățit.

Numele de viță aleasă
L-am primit prin jertfa Lui
Sunt bogat prin moștenire,
Sunt un fiu al Regelui.

Câtă cinste să ai parte
De chemarea-n lucrul Său,
Să fii partenerul Celui
Ce e unic Dumnezeu!

Câtă oportunitate
Să-l cunoști pe Împărat,
Să ai parte de iubire,
Și de har nemeritat!

Sunt bogat, chiar și când lipsa
Se strecoară-ncetișor,
Căci eu sunt parte din turmă,
El mi-e Domn, El mi-e Păstor.

Sunt bogat și aici și acolo
Când adresa-mi voi schimba
Și voi fi parte cu sfinții
Din Împărăția Sa.

Doamne, dă-mi o minte nouă,
Să trăiesc nu ca sărac,
Căci bogat sunt doar atunci când
Cu Isus eu mă îmbrac.

Apocalipsa 2:9
„Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat)… ”

Lucian Cazacu 

Isus luptă pentru noi

Suntem în viață și avem suflare
Și șansa de-a ne reabilita,
Deși am tot greșit fără-ncetare,
Ne-oferă Domnul mântuirea Sa!

Credem sau nu? Aceasta e dilema,
Când pe Cel Sfânt noi nu-L putem vedea,
La noi, și nu la El este problema,
Căci avem totul scris în Cartea Sa…

Smeriți, venim a implora iertare
Și Tu nu contenești să ne mai ierți,
Dar vrei să vezi în noi acea schimbare
În trecerea acestei scurte vieți.

Eșecuri, biruințe, aspirații,
Deziderate, lupte și nevoi
Trec toate… însă peste generații
Isus e Domn și luptă pentru noi!

Laura Minciună 

Hristos a inviat!

In ciripit de pasari si tril de ciocarlie
Va spunem azi din inimi: Cristos a inviat!
Si vrem ca si-n a voastre dar si-n a noastre inimi
Sa invieze astazi Cristos cu adevarat.

Fiorul bucurie dorim sa se strecoare,
In fiecare suflet, amploare ca sa ia.
Si lasa sora, frate ca inima sa-ti cante,
Si sa-ti inunde viata de sarbatoarea Sa.

In dreptul tau a scris cu sangele Sau: VIATA!
De aceea azi traieste, dar nu cum tu ai vrea.
Traieste pentru El, slujeste-L cu iubire.
Ofera-I primul loc, Fa-L sarbatoarea ta.

Si fiindca azi e Paste, iar Pastele inseamna
Salvare, mantuire, ceva cu adevarat.
Noi mesagerii Lui, strigam de bucurie!
OSANA! ALELUIA! CRISTOS A INVIAT!

Anna Puiu