13 Iulie

Dar Dumnezeu i-a zis lui lona: ,;Bine faci tu de te mânii… ?” Iona 4:9

Mânia nu este întotdeauna sau neapărat păcătoasă, dar are tendinţa să crească repede astfel încât, de fiecare dată când o simţim, ar trebui să ne întrebăm despre caracterul ei cu următoarea întrebare: „Bine faci tu de te mânii?” S-ar putea ca răspunsul să fie „da”. Adesea mânia este lemnul aprins al nebunul, dar uneori este focul lui Ilie, coborât din cer. Facem bine când ne mâniem pe păcat, din pricina răului pe care acesta îl comite asupra bunului şi îndurătorului nostru Dumnezeu, sau pe noi înşine, fiindcă am rămas la fel de nesocotiţi după atâtea învăţături divine, sau pe ceilalţi, atunci când singura cauză a mâniei este răul pe care îl fac. Cel care nu se mânie când vede o fărădelege devine părtaş la păcat. Păcatul este un lucru detestabil şi îngrozitor, şi nici o inimă renăscută nu îl poate îndura cu răbdare.

Dumnezeu însuşi este mânios în fiecare zi din cauza păcătoşilor, şi este scris în Cuvântul Său „urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul” (Psalmi 97:10). Dar mă tem că mult mai adesea mânia noastră nu este recomandată şi nici justificată, şi de aceea trebuie să răspundem „nu”. De ce trebuie să fim nervoşi cu copiii, furioşi cu servitorii şi arţăgoşi cu prietenii? Este o asemenea mânie onorabilă pentru mărturia noastră de creştini şi onorantă pentru Dumnezeu? Nu cumva este vorba de inima noastră rea, care caută să câştige stăpânire, şi nu ar trebui să-i rezistăm cu toată puterea firii noastre renăscute? Mulţi falşi credincioşi dau frâu liber mâniei, de parcă nu ar avea nici un rost să opună rezistenţă, dar adevăratul credincios îşi aminteşte că trebuie să fie învingător în fiecare privinţă, altfel nu poate fi încoronat. Dacă nu ne putem controla temperamentele, ce poate face harul pentru noi?

Cineva i-a spus domnului Jay că harul este un altoi adesea aplicat la rădăcina unui măr pădureţ., Da”, i-a răspuns el, „dar fructele nu vor fi pădureţe”. Noi nu trebuie să transformăm neputinţele fireşti într-o scuză pentru păcat, ci să alergăm la cruce şi să-L rugăm pe Domnul să ne răstignească temperamentele şi să ne reînnoiască în blândeţe şi bunătate, după chipul Său.

Meditaţii C. H. Spurgeon

25 Februarie

Mânia viitoare.” Matei 3:7

E plăcut să treci printr-un ţinut după ce a trecut furtuna, să simţi prospeţimea ierbii spălate de ploaie şi să asculţi picăturile care cad strălucind ca nişte diamante în lumina soarelui. Aceasta este poziţia creştinului. Trece printr-un ţinut în care furtuna s-a risipit deasupra Mântuitorului, şi chiar dacă mai sunt câteva picături de durere, vin din norii îndurării şi Isus ne-a asigurat că nu ne vor distruge. Dar cât de teribil este să asişti la ivirea unei furtuni, s-o simţi cum se apropie, să vezi păsările zburând înspăimântate spre cuiburi şi vitele fugind cu ochi plini de spaimă; să observi cum se întunecă cerul şi să urmăreşti soarele pălind pe cerul ameninţător!

Ce teribil este să aştepţi înaintarea unei vijelii — aşa cum se întâmplă, uneori, la tropice — A şti ce urmează şi să auzi vântul urlând de furie, smulgând copacii din rădăcini, mutând stâncile din locul lor şi nimicind toată munca oamenilor! Şi aceasta, păcătosule, este poziţia ta. Nu a căzut încă nici o picătură fierbinte, dar se apropie o ploaie de foc. Nici un vânt teribil nu urlă în jurul tău, dar furtuna lui Dumnezeu îşi adună groaznica artilerie. Izbucnirile ei sunt ţinute în frâu prin îndurarea Sa, dar porţile cerului se vor deschide curând. Tunetele lui Dumnezeu sunt încă în cămara Sa, dar furtuna se grăbeşte, şi cât de înspăimântător va fi momentul în care Dumnezeu, îmbrăcat în haină de judecător, va porni în fruntea furtunii!

Oare unde, păcătosule, oare unde o să-ţi ascunzi capul, şi unde o să fugi? O, fie ca mâna îndurării să te conducă acum la Christos! El te aşteaptă în paginile Evangheliei. Brațele Sale sunt locul tău de scăpare. Ştii câtă nevoie ai de El. Crede în El, ascunde-te în El, şi furtuna va trece pe lângă tine pentru veşnicie.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Mânia Lui Dumnezeu

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer, mereu,
Împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu,
Și împotriva oricarei necinstiri a oamenilor,
Care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor.
Fiincă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu,
Le este descoperit în ei căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
În adevăr a le Lui însușiri nevăzute,
De Dumnezeu în ei le sunt descoperite,
Ele încă de la facerea lumii se văd deslușit,
Când te uiți atent la ele la Cel ce le-a înfăptuit.
Așa că nicidecum nu se pot dezvinovăți,
Ori cât de mult ar încerca și ar voi,
Fiincă măcar că pe Dumnezeu l-au cunoscut,
Nu l-au proslăvit ca Dumnezeu nici nu i-au mulțumit,
Ci prin gândiri deșarte inima lor s-a întunecat,
Lipsită fiind de tot cei drept și adevărat.
S-au fălit că sunt înțelepți și-au înebunit,
Și slava Dumnezeului nemuritor au pervetit.
De aceea Dumnezeu pradă necurăției i-a lăsat,
Ca să urmeze poftele imilor necurmat,
Așa că singuri își necinstesc trupurile,
Trupurile, sufletele și chiar și Gândurile.

Se lasă noaptea peste Ro…mânia!

Se lasă noaptea peste Ro… mânia,
Căci Dumnezeu nu a participat la vot!
A stat pe tron, în cer, să urmărească,
Cum luptă toți și dacă toți mai pot!

Se lasă noaptea, o noapte de păcat,
Pentru că ne-am obișnuit cu răul…
Mânia va veni și peste RO îndat
Că am iubit mai mult din noi, doar eul.

Și ce mă doare cel mai mult acum,
E că românii au crezut politic!
Nu au citit nici legi, nici spirit critic,
Ci s-au lăsat mânați de toți la drum…

Se vede noaptea peste Ro… mânia,
Nu v-a-ntârzia să vină, ba la timp,
Sosi-va ceasul, însă nostalgia,
După un vot: dar el va fi un gând…

Vom plânge cu amar după Octombrie
A zilelor în care am votat,
Ca viața noastră în pace să ne fie,
Dar vom avea: un suflet tulburat…

Așa e, când dormim și când ne credem
Creștini din pix, creștini cu titlul și atât…
Ne mână toți, roșcove ca să culegem,
Ca pe o turmă, cu un belciug în rât…

Puteam ca viața să ne-o dăm martiri,
Puteam ca să murim pentru credință!
Dar să votăm ne-a fost atât de greu,
Să îndoim, o mică hârtiuță…

Acum suntem minoritate, în Ro… mânia,
Însă chiar peste orice om ea va veni!
Românii ce și-au dat acordul NU,
Pentru orice păcat și rău ei vor plăti!

Dar Dumnezeu va ține El, familia!
Va binecuvânta românul drept, creștin
Care trăiește Biblia și nu titulatura,
Va duce pacea în suflet de român!

Bulzan Marian Gigel 

Ruga pentru Romania

Doamne, trezeşte România,
Şi pentru ea viaţa Ţi-ai dat,
Amâna peste ea mânia,
Mai mulţi să iasă din păcat!

În ţara multelor tradiţii
Destul de mulţi sunt pocăiţi;
Iartă fireştile ambiţii
De dragul celor preaiubiţi!

Doamne, înalţă România,
Remarc-o între naţiuni;
Credinţa ne fie mândria,
Toţi să-i respecte pe români!

Aici la răscruce de vânturi
Multe oştiri ne-au cotropit
Pune-ne Tu, te rog, în drepturi,
Înalţă-Ţi poporul iubit!

Doamne, preschimbă România
Şi-ncepe cu cei credincioşi,
Regenerează-i mărturia,
Să fim oameni evlavioşi!

Nelu Rosu

Noapte a plânsului; zi plină de veselie

“Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa; seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.” (Psalmul 30.5)

O clipă sub mânia Tatălui nostru ceresc ni se pare că sunt ani îndelungaţi şi totuşi nu este decât un moment. Când noi Îl întristăm pe Duhul Său, nu putem să ne aşteptăm ca El să Se bucure; dar El este un Dumnezeu iertător şi aruncă imediat greşelile noastre în marea uitării. Când noi cădem în leşin şi suntem gata să murim la vederea feţei Sale mânioase, îndurarea Lui ne dă viaţă.

Dar acest verset cuprinde şi o parte plină de bucurie. Noaptea noastră de plânsete este urmată imediat de o zi veselă. Clipa cât ţine pedeapsa arată lămurit cât de mare este mila lui Dumnezeu pentru cel credincios. Domnului nu-I place să folosească nuiaua pentru aleşii Lui. El dă una sau două lovituri şi totul se termină aici; apoi viaţa şi bucuria care vin după dureri şi lacrimi fac mult mai mult decât întristarea izbăvitoare, după voia lui Dumnezeu.

Mângâie-te suflete al meu şi cântă aleluia! Nu plânge toată noaptea, ci şterge-ţi lacrimile în aşteptarea dimineţii. Aceste lacrimi sunt o rouă care ne face atât de bine, ca razele soarelui de dimineaţă. Lacrimile curăţă ochii noştri ca să ne facă să vedem trecerea pe care o avem înaintea Lui. Atunci, tristeţea noastră este ca umbrele care se disting pe un tablou, ca să facă să iasă şi mai clar lucrurile în lumină. Aşadar, toate sunt bune.

Chares Spurgeon

Noapte a plânsului; zi plină de veselie

“Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa; seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.” (Psalmul 30.5)

O clipă sub mânia Tatălui nostru ceresc ni se pare că sunt ani îndelungaţi şi totuşi nu este decât un moment. Când noi Îl întristăm pe Duhul Său, nu putem să ne aşteptăm ca El să Se bucure; dar El este un Dumnezeu iertător şi aruncă imediat greşelile noastre în marea uitării. Când noi cădem în leşin şi suntem gata să murim la vederea feţei Sale mânioase, îndurarea Lui ne dă viaţă.

Dar acest verset cuprinde şi o parte plină de bucurie. Noaptea noastră de plânsete este urmată imediat de o zi veselă. Clipa cât ţine pedeapsa arată lămurit cât de mare este mila lui Dumnezeu pentru cel credincios. Domnului nu-I place să folosească nuiaua pentru aleşii Lui. El dă una sau două lovituri şi totul se termină aici; apoi viaţa şi bucuria care vin după dureri şi lacrimi fac mult mai mult decât întristarea izbăvitoare, după voia lui Dumnezeu.

Mângâie-te suflete al meu şi cântă aleluia! Nu plânge toată noaptea, ci şterge-ţi lacrimile în aşteptarea dimineţii. Aceste lacrimi sunt o rouă care ne face atât de bine, ca razele soarelui de dimineaţă. Lacrimile curăţă ochii noştri ca să ne facă să vedem trecerea pe care o avem înaintea Lui. Atunci, tristeţea noastră este ca umbrele care se disting pe un tablou, ca să facă să iasă şi mai clar lucrurile în lumină. Aşadar, toate sunt bune.

Charles Spurgeon