Nu fă socoteli fără Dumnezeu

“Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra” Psalmul 37:5

Dumnezeu pare a dispune de o modalitate minunată de a da peste cap lucrurile pe care noi le-am planificat fără să ţinem cont de El. Ajungem în situaţii care nu au fost alese de Dumnezeu şi deodată descoperim că am făcut planuri fără El, că El nu a intrat ca un factor real în calculele noastre. Singurul lucru care ne fereşte de posibilitatea de a ne îngrijora este punerea lui Dumnezeu ca factor esenţial în toate calculele noastre.

În problemele spirituale obişnuim să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc, dar avem tendinţa să gândim că este o impertinenţă să-L punem pe El pe primul loc în problemele practice ale vieţii noastre. Dacă ne imaginăm că, atunci când ne apropiem de Dumnezeu, trebuie să ne îmbrăcăm “haina spirituală” de duminică, nu ne vom apropia de El niciodată. Trebuie să venim la El aşa cum suntem. 

Nu fă socoteli având în vedere răul.

Vrea într-adevăr Dumnezeu să nu punem la socoteală răul? “Dragostea… nu socoteşte răul” (1 Corinteni 13:4-5). Dragostea nu este ignorantă în ceea ce priveşte existenţa răului, dar nu-l consideră un factor de luat în seamă. Aparte de Dumnezeu, e adevărat că luăm în calcul răul; ne facem socoteli cu gândul la el şi ne începem toate planurile de pe această bază.

Nu fă socoteli gândindu-te la zile negre.

Nu poţi strânge bani albi pentru zile negre dacă te încrezi în Isus Cristos. Isus a spus: “Să nu vi se tulbure inima” (loan 14:1). Dumnezeu nu-ţi va feri inima de tulburări. Aceasta este o poruncă: “Să nu…” îmbărbătează- te de o sută şi una de ori pe zi pentru a face asta, până când îţi vei forma obiceiul de a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc şi de a face socoteli avându-L pe El în vedere.

Oswald CHAMBERS

Direcţia disciplinei

“Dacă mâna ta cea dreaptă te face să te poticneşti, taie-o şi arunc-o de la tine; pentru că îţi este de folos să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în Gheenă.” Matei 5:30

Isus n-a spus că fiecare trebuie să-şi taie mâna dreaptă, ci: “Dacă mâna ta dreaptă te face să te poticneşti în umblarea ta cu Mine, taie-o”. Există o mulţime de lucruri care sunt perfect legitime dar, dacă vrei să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, nu le poţi face. Mâna ta dreaptă este unul din cele mai bune lucruri pe care le ai, dar Isus spune că, dacă te împiedică să urmezi învăţăturile Lui, trebuie s-o tai.

Acest gen de disciplină este cea mai strictă dintre toate câte s-au impus vreodată asupra oamenilor. Când Dumnezeu schimbă pe cineva prin regenerare, caracteristica vieţii, începând de atunci, este infirmitatea. Sunt o sută şi unu de lucruri pe care nu îndrăzneşti să le faci, lucruri care, pentru tine şi pentru cei din lume care te cunosc, sunt ca mâna ta dreaptă sau ca ochiul tău; cei nespirituali întreabă: “Ce este rău în asta? Ce absurd eşti!” Totuşi, n-a existat niciodată nici un sfânt care să nu fi început viaţa cea nouă infirm.

Este mai bine să intri în viaţă infirm, dar plăcut în ochii lui Dumnezeu, decât să fii plăcut în ochii omului, dar olog în ochii lui Dumnezeu. La început, Isus Cristos, prin Duhul Lui, trebuie să te oprească să faci multe lucruri care pot fi perfect corecte pentru alţii, dar nu pentru tine. Însă ai grijă să nu foloseşti restricţiile tale pentru a critica pe altcineva.

Trebuie să începi viaţa cea nouă infirm, dar, în versetul 48, Isus ne dă imaginea unei vieţi împlinite în chip desăvârşit: “Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”.

Oswald CHAMBERS

Când vei ieși la lumină

Din grota rece când ieși-vei la lumină
Vei fi scăpat de orice fel de tină
Și solzii grei ce chipu-ți deformează
Se vor desprinde să intre sfânta Rază.

Să vezi atunci ce gânduri constructive
Te vor pătrunde să vezi noi perspective
Și teama va dispare și va dispare rana,
Vei fi în stare să-ți vezi, în Rai, coroana.

Acolo unde ești doar bezna te pătrunde
Vino la noi! Te rog nu te ascunde!
Acolo dimineți, nicicând, nu o să vină
Nu simți lăuntrul ce plânge și suspină?

Ungherele sunt reci; cum poți dormi în ele?
De când n-ai mai văzut strălucitoare stele?
Clocești amenințări și tot felul de scheme
Și tocmai de aceea ființa-ntreagă-ți geme.

A fost o neveghere, a fost o rătăcire
Și ai ajuns în spațiul lipsit de încălzire
Tot ce trimiți de-acolo e o dovadă clară
Că starea-n care ești e șubredă, precară.

Tavanul a slăbit, urmează prăbușirea
Trântește masca jos să poți vedea ieșirea
O mână e întinsă, o mână salvatoare
De nu te prinzi de ea, urmează demolare.

Renunță la orgoliul ce ți-a furat menirea
Acceptă azi chemarea, acceptă și iubirea
Și nu mai sta ascuns crezând că faci slujire
Căci numai cu Isus există împlinire.

Când vei ieși, iubite, la veșnica Lumină
Să fii cu-acei ce-n Adevăr se-nchină
Toți sfinții s-or uni în cânt și celebrare
Că înc-un fiu pierdut a-nvins o încercare.

George Cornici

Bucuria disperării

„Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.”

Apocalipsa 1:17

Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu.

„El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Taiâlui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste line, ea îţi aduce pace ţi mângâiere de nedescris. sentimentul că „dedesubt suni mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti. Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: ..Nu te teme”. Blândeţea Lui esle nespus de dulce. Îl cunosc eu în felul acesta?

Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

Oswald Chambers

Cinstește părinții

Cinstește părinții cu fapte, frumos,
Cinstește-i în viața ta toată,
Răspunde-le cald, moderat și duios
Sărută-le mana curată.

Căci ei toată viața în piept te-au purtat,
Te-au strîns cu iubire în brațe
Și noaptea, devreme, ei nu s-au culcat
Ci-au stat plini de lacrimi pe față,

Au vrut ca a lor rugăciune vreodat’
S-ajungă la tronul de slavă,
Iar tu prin credință, un fiu de-Mpărat
Și-o bună lumină în stradă.

De-aceea li-i tîmpla căruntă de tot,
Iar tu ai succese oriunde,
Fii înțelept și pricepe, te rog,
Căci dragostea lor te pătrunde.

Cinstește părinții mai mult ca oricînd,
Mai mult decît banii și timpul,
Că viața ni-i scurtă, iar drumul cotit
Ne duce odată cu vîntul…

Cinstește părinții cu fapte, frumos,
Cinsteșt-i în viața ta toată,
Răspunde-le cald, moderat și duios
Sărută-le mana curată.

Mihai Ghidora

Te tin in palma mea

Ce-i viata-aceasta plans si chin?
Furtuna sau un vant naprasnic?
Un bocet frant sau un suspin?
Sau e un tipat ce-i zadarnic?

Sau poate e doar bucurie ?
E zambet cald pe buze dulci
Ce iti trezeste mult dorinta
De-a te trezi cand iar te culci?

Oare-s in viata doar probleme
Si grijuri fara de hotar?
Sau poate clipe fericite
Pace si dragoste si har?

De multe, multe ori in viata
Noi ne simtim purtati de val
Fara un strop de siguranta
Ca vom ajunge-ntregi la mal

Si-n mintea noastra multe ganduri
Se inroiesc neancetat
Si multe lucruri poate-ncearca
Ca sa ne tina-ncovoiati

Poate ca Petru altadata
Mergand pe mare a crezut
Fiindca-avea-n fata pe Fiul
Ce sa-l ajute a putut

Asa si noi ca acel Petru
Stam des pe mare-ngrijorati
Purtand in inima povara
Cu frica de-a fi innecati

Cand valu-i mare si furtuna
Ne sta-mpotriva pas cu pas
Atunci cu toata indrazneala
Strigam la Tatal intr-un glas

Caci Tatal sfant e cel ce spune
„Am sa te port in palma Mea
Si niciodata -asta lume
Eu singur nu te voi lasa

In orice clipa-a vietii tale
Oricat de rau tu te-ai simti
Sa stii ca barca vietii tale
La malul sfant va poposi

In palma Mea vei sta in pace
Si-n suflet liniste va fi
Caci Eu am sa te strang de mana
Cand sus in ceruri vei sosi”

Gratii Sergiu

Așa scriu eu

Așa scriu eu: cu mâna tremurândă,
Care-a pierdut tot leacu-alinător,
Înfometat sub pâinea aburindă,
Copac aproape mort lângă izvor.
Și n-am mai mult decât o mână goală,
Și mi-au căzut ciorchinii toți din poală.

Așa scriu eu: cu degetele albe
De lepra tolănită pe divan;
Pe gât am răni ascunse și port salbe
Din stropi de plâns, broboane de alean.
Și nu-mi aduce-n dar deșertăciunea
O haină, să-mi acopăr goliciunea.

Așa scriu eu: încovoiat de vreme,
De timp pierdut pe căi fără de rost,
Făuritor de false diademe,
Având palat de umbre adăpost.
Și-aș vrea din nou al veșniciei nimb,
Dar mi-e moneda calpă, cum s-o schimb?

Așa scriu eu: robit sub lanțuri grele,
Noian de gânduri sufletul îmi sapă,
Strivit de alte duhuri și mai rele,
Ce-au năvălit din locuri fără apă.
Și-n casa mea, cândva împodobită,
La loc de cinste-i cupa otrăvită.

Așa-am să scriu: doar Ție-ntotdeauna,
Chiar dacă toți m-au declarat pierdut
Când mi-a căzut pe lespede cununa!
Și, Doamne, doar Tu știi cum ai făcut,
Că mi-a cântat cocoșul într-o seară
Pe drumul spre Damasc… a doua oară!

Carmina Iri Voicu

Când ies de la odihnă

Acum când ies de la odihnă
Pot să Te văd, să Te aud,
Laud iubirea Ta divină
Ce mă ridică din lut ud.

Fiinţa mea e toată nouă,
Aşa uşor sufletul meu,
Iar trupul ca o pură rouă
Nu are-n el pământul greu.

Ochii topesc slava cerească
Ce o visau şi o doreau,
Cereau mereu să se-mplinească
Şi în credinţă o adunau.

Gândul mai vede clipa morţii
În frică, dar şi bucuros,
Având în el speranţa vieţii
Şi întâlnirii cu Hristos.

Îngerii albi, nenumăraţi
Întâmpină pe fiecare,
Aşa frumoşi, aşa curaţi
Zburând în razele de soare.

Îngerul meu mă ia de mîini,
Zâmbeşte şi-n atingeri blânde
Mă duce către alte lumi,
Tot mângîindu-mă pe frunte.

Îmi spune apoi cu glas de-alin,
Atât de clar şi-atât de bun:
„Pe drumul vechi de amar plin
Eu te-am ţinut în al meu pumn.

M-am pus în faţa unui vifor
Ce să te-ngheţe ar fi vrut,
Ţi-am pus în gând al slavei licăr
Când erai trist şi mult pierdut.

De-atea ori, fără să ştii
Te-am apărat, călăuzit,
Din a luminilor tării
În mii de feluri ţi-am vorbit.

M-am bucurat şi vestea-am dus
Când în Hristos tu ai crezut,
Apoi şi gândul ţi-ai supus
Iubirii Lui prin Duhul sfânt.

Am să-ţi mai spun, dar vino-acum
Să vezi ce nu ai mai văzut,
Ce-a pregătit Dumnezeu bun
Pentru voi toţi de la-nceput”.

Între uitatul gând al morţii
Şi slava vieţii-n veşnicie,
Zburăm către lumina bolţii
Cu-atât de multă bucurie.

Privind pământul care arde,
Ici colo mai zăresc o mână,
Zbătându-se repede cade
În strigăt ce-n zadar răsună.

Atunci îmi amintesc gingaşă
Şi bună, mâna de pe cruce,
Mâna ce arde, atunci trufaşă
Nicicum n-a vrut să o apuce.

Privind la cei ce-au biruit
Îi ştiu din cărţi şi din scriptură,
Cum peste-al lumii mare zid
Au dus mereu vestea cea bună.

Privirea noastră este plină
De norul slavei lui Hristos,
Acolo unde din lumină
Frumosul veşnic este scos.

Credinţa fuge şi dispare,
Speranţa şi ea e uitată,
Iar amintirea toată moare
Când strălucirea Lui se-arată.

Lucind ca piatra de smarald,
Umbrind şi soare şi azur,
Un curcubeu ce stă înalt
Pare c-un infinit contur.

În mijloc raze de lumină
Se răspândesc ca din safir,
Îndelung sufletu-mi suspină
Uimit privesc, uimit admir.

În străluciri ca de aramă
Ce vin şi fug mistuitor,
Văd mâna sfântă cu-a ei rană
A bunului Mântuitor.

Din ea vin razele iubirii
Ce-a revărsat-o peste lume,
Acum sunt razele-mplinirii
Ce veşnicia în noi pune.

Iar mântuiţi din veacuri multe
Sunt luaţi în carul Lui de foc
Şi prin promisele cuvinte
Duşi în eternul, sfântul loc.

Stanculescu M.

Apleacă-te şi vei fi ridicat

“Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe.” (1 Petru 5.6)

Aceasta este o făgăduinţă: dacă noi ne plecăm, Dumnezeu ne va ridica. Smerenia duce la slavă; supunerea este calea ridicării. Aceiaşi mână a lui Dumnezeu care apasă asupra noastră ca să ne facă să ne plecăm, este gata să ne ridice ca să primim această binecuvântare. În lumea aceasta trebuie să te pleci, ca să câştigi. Mulţi se înjosesc în faţa oamenilor, dar nu capătă ocrotirea mult dorită. Dar acela care se pleacă sub mâna lui Dumnezeu, va fi îndreptat, sprijinit, îmbogăţit şi întărit de El. Obiceiul Său este de a-i smeri pe cei mândri şi a-i înălţa pe cei smeriţi.

Totuşi lucrările lui Dumnezeu îşi au vremea lor. Trebuie ca acum, chiar din această clipă să ne smerim, pentru ca Domnul să facă să nu apese asupra noastră mâna întristării. Când ne loveşte El, datoria noastră este să primim loviturile Sale cu o supunere totală. Înălţarea noastră va avea loc “la vremea ei” şi Dumnezeu este cel mai bun Judecător al acelui ceas şi zi. Să nu dovedim nerăbdare ca să primim o binecuvântare. Pentru ce s-o dorim mai înainte de vremea ei? Ce pretindem noi? Desigur, nu suntem încă destul de smeriţi, ca să aşteptăm într-o supunere liniştită. Dumnezeu să ne dea această smerenie!

Charles Spurgeon

Poveri aruncate asupra Lui

“Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.” (Psalmul 55.22)

Această povara este grea: las-o asupra Celui Atotputernic. Atâta timp cât o porţi tu, ea te striveşte; dar pentru braţul Său, aceasta n-are nici o greutate. Dacă totuşi Dumnezeu te cheamă să o porţi mai departe, El te va sprijini. Ea va fi asupra Lui şi nu asupra ta. Vei fi în aşa fel susţinut sub ea, încât povara va fi o binecuvântare. Cheamă-L pe Domnul în ajutor şi vei sta în picioare sub greutatea care, în ea însăşi, te-ar încovoia.

Teama noastră cea mare este ca nu cumva încercarea să ne depărteze de pe cărarea datoriei; dar Domnul nu va îngădui acest lucru. Dacă suntem sinceri înaintea Lui, El nu va îngădui ca întristarea noastră să ne depărteze de la umblarea în neprihănire, în Isus, El ne priveşte ca neprihăniţi şi tot în Isus El ne păzeşte.

Şi pentru timpul de acum? Te gândeşti să umbli singur prin încercările de azi? Vrei ca sărmanii tăi umeri să fie zdrobiţi de povara care te apasă? Părăseşte această nebunie. Spune toată durerea ta Domnului şi arunc-o asupra Lui. Nu arunca povara ta ca s-o iei din nou numaidecât; ci arunc-o asupra Domnului şi lasă-i-o Lui o dată pentru totdeauna. Atunci vei merge uşor ca un credincios bucuros, scăpat de acum înainte de grijă şi cântând laude măreţului Purtător de poveri.

Charles Spurgeon