Sorin si Daniela Piu
mana
Psalmul 139
De-aproape, Doamne, Tu mă cercetezi
Și mă cunoști. . nu-i chip să mă confunzi
Când stau jos, sau mă scol, Tu mă veghezi
Și gândul de departe mi-l pătrunzi.
Atunci când umblu sau mă culc Tu știi
Și-a mele căi le știi de la-nceput
Orice cuvânt pe limbă mi-ar veni
‘Nainte-Ți este-n totul cunoscut.
Tu mă-nconjori, Preasfinte Dumnezeu,
Pe dinapoi cât și pe dinainte
Fiorul Tău îl simt, când Tu mereu
Pui peste mine mâna de Părinte.
Atât de minunată-i știința Ta
Ce mintea mea cu greu poate cuprinde
E mai presus decât puterea mea
Și prea înaltă ca s-o pot eu prinde.
Unde-aș putea departe să mă duc
De Duhul Tău să-ncerc a mă feri?
Și oare unde aș putea s-apuc
De Fața Ta departe a fugi?
De m-oi sui în Ceruri, Te găsesc. .
Acolo pretutindeni locuiești
De m-oi culca-ntre morți, Te întâlnesc. .
Și-n Locuința morților Tu ești.
Dacă din zori, eu aripi voi lua
Să locuiesc la marginea de mare
Voi fi călăuzit de mâna Ta
Și apucat de dreapta Ta cea tare.
Dacă putea-voi zice cel puțin:
”Un întuneric gros să mă-nvelească
Și-n jurul meu, lumina, pe deplin
Într-o adâncă noapte să sfârșească”.
Iată nici întunericul cel gros
El pentru Tine nu se dovedește
Ci dimpotrivă el e luminos
Iar noaptea ca și ziua strălucește
Rinichii mei doar Tu mi-ai întocmit
Tu m-ai țesut atent cu toate cele
În ceasul cel de Tine rânduit
În pântecele-ales al mamei mele.
Te laud Doamne, mai presus de toate
Că-s o făptură-așa de minunată
Lucrările-Ți la fel sunt minunate
Iar sufletu-mi să vadă asta poate.
Căci trupul meu n-a fost ascuns de Tine
Când eu am fost făcut și frământat
În locul tăinuit, ca-n adâncime. .
Tu m-ai țesut în chip așa ciudat.
Când eram doar un plod Tu mă priveai
Și-n cartea Ta, de dincolo de stele
Tot numărul de zile mi-l scriai
‘Nainte de-a fi vreuna dintre ele.
O, cât de nepătrunse mi se par
A Tale gânduri, Doamne Creator
Și cât de mare, fără de hotar. .
Nu poate fi cuprins numărul lor.
Dac-aș putea ca să le număr eu. .
Mai multe sunt decât e tot nisipul.
Când mă trezesc, o Doamne Dumnezeu,
Sunt tot cu Tine și-Ți zăresc iar chipul.
O, Doamne, dac-ar fi cei răi vânați. .
Pe cel rău de-ai ucide nu l-aș plânge
O, de la mine voi vă depărtați!
Voi toți care sunteți setoși de sânge!
De Tine ei vorbesc nesuferit
Și Numele Îți iau aceia răi
Doar ca să mintă-în chip nelegiuit. .
Aceasta săvârșesc vrăjmașii Tăi.
Să nu urăsc eu, Doamne, pe acei
Ce Te urăsc din toată inima?
Și să nu-mi fie scârbă de toți cei
Ce se ridică împotriva Ta?
O Doamne, da, Tu știi că îi urăsc
Desăvârșită-i ura, cu temei
Nu pot o Doamne ca să nu-i privesc
Vrăjmașii Tăi, ca pe vrăjmași ai mei.
O, cercetează-mi Doamne inima!
Cunoaște-mi gândurile-n anii pribegiei
Mă-încearcă! Vezi de sunt pe-o cale rea
Și du-mă Tu pe Calea Veșniciei!
Daniel Hozan
Mană sub cerul toamnei
Referințe
Ni-s frunțile în ropot de sudoare,
Ni-e dorul frânt sub cerul pământiu,
Udând cu lacrimi lanuri în văpaie
Și semănând adesea prin pustiu.
Am semănat poate sclipiri de bine,
În glastra neputințelor de jos,
Am semănat și jale, și iubire,
Pe un pământ al urii, nisipos.
Am strâns în pumni sămânța de jertfire,
Când totul ne părea de ne-nțeles
Și am plantat-o-adânc, cu mulțumire,
Pe-al așteptării-ntins și straniu șes.
„Ce-anevoios se seamănă răbdarea!”
Ne-am spus, pășind timid, pe lâng-un vis.
„Ce greu de încolțit este iertarea,
Când ești străpuns de răni de neînvins!”
„Cu câtă trudă se plantează bobul
Luminii prin înșiruiri de spini
Și cât de însetat este ogorul,
Sub arșița tăcerilor de-argil!”
Ce trist ecou! Să crezi că-ntr-o Sahară
Rodește lanuri bobul auriu…
Pământul firii n-are Primăvară,
Ci numai nopți de secete-n pustiu!
Cu frunțile-ncărcate de sudoare,
Lin, ne-am brăzdat din lacrimă și spini
A frângerii de sine dulce cale,
Pe-un sol profund – făgașe de lumini.
Și tot trudind, aievea, prin pustie,
Udând cu lacrimi seceta cea mare,
Cu Rut am stat și-am așteptat să vie
Boazul veșniciei viitoare.
L-am regăsit pe Răstignit pe cruce
Și-am plâns și noi sub tristul ei decor.
El ne-a pătruns cu Chipu-I cel mai dulce
Și ne-a născut, prin Duhul Său, din nou.
Ni s-a ivit ca zorile senine,
Ca roua tresărind pe jarul verii…
Ne-a pus în suflet flacără, din Sine,
Și-n brazde, -adânc, sămânța învierii.
Și-acum, neobosiți, vom strânge rodul,
Sub cerul larg al toamnelor de jos!
Vom secera și zbuciumul, și dorul,
Crescute-acum pe-un strat de har mănos.
Căci, primăvara, semănând în Duhul,
Netulburați, grăunțele iubirii,
Jos, vom primi din rodul Său belșugul,
Iar sus în cer – răsplata nemuririi.
18 Iulie
„Ei să pornească cei din urmă, după steagul lor.” Numeri 2:31
Tabăra lui Dan încheia coloana atunci când armata lui Israel mărşăluia. Daniţii ocupau locul cel din urmă, dar ce conta poziţia lor, de vreme ce erau o parte a oştirii, la fel ca triburile din faţă? Urmau acelaşi stâlp de nor, mâncau aceeaşi mană, îşi astâmpărau setea din aceeaşi stâncă, şi călătoreau spre aceeaşi moştenire. Haide, inimă, înveseleşte-te. Deşi eşti ultima fi cea din urmă, este privilegiul tău să faci parte din armată şi să mergi aşa cum merg cei din faţă. Cineva trebuie să fie ultimul în onoruri şi preţuire; cineva trebuie să facă munca de jos pentru Isus, şi de ce să nu fiu eu acela?
Intr-un sat amărât, printre ţărani şi ignoranţă, sau pe o stradă lăturalnică, printre cei mai înrăiţi ticăloşi, voi munci în continuare, şi voi merge „după steagul” meu. Daniţii ocupau o poziţie folositoare. Animalele rătăcite trebuiau adunate, şi lucrurile pierdute trebuiau recuperate de pe câmp. Sufletele înfocate pot să croiască cărări noi, să înveţe adevăruri nemaiauzite şi să câştige tot mai multe suflete pentru Christos; însă cei mai conservatori sunt angajaţi în a reaminti bisericii credinţa dinainte şi a ridica fiii ei căzuţi. Fiecare poziţie are îndatoririle ei, şi copii lui Dumnezeu care sunt mai înceţi vor descoperi că starea lor poate fi o binecuvântare pentru toată oştirea. Paza de la coadă este un loc de pericol. Sunt duşmani în Spatele nostru, la fel de periculoşi ca cei din faţă. Atacurile pot veni de oriunde.
Am citit că Amalec a căzut peste Israel şi i-a omorât pe cei din spate. Creştinul experimentat va găsi mult de lucru pentru armele sale ajutându-i pe cei săraci, care se Indoiesc, disperaţi, tulburaţi, pe cei care sunt cei din urmă în credinţă, înţelegere şi bucurie. Aceştia nu trebuie să rămână neajutaţi; de aceea, este treaba sfinţilor învăţaţi să poarte steagul printre cei de la coadă. Suflete, ai grijă să-i ajuţi azi pe cei de la coadă.
Carte Sfântă
M-aplec asupra Cărții Tale Sfinte
Că sunt din nou flămând și însetat
Căutând cereasca mană prin cuvinte
Și-al Tău izvor de apă preacurat.
Precum Israeliții în pustie
Și mană dar și apă au primit
Ceresca mană, apa Ta cea vie
În Sfântul Tău Cuvânt e de găsit.
Tu-mi saturi Doamne cu bucate-alese
În suflet foamea orișicît de cruntă
Bogat ospăț servit pe-a Tale mese
Mereu găsesc în Cartea Ta cea Sfîntă.
Iar apa Ta cea vie și curată
Și lapte sfânt și vin duhovnicesc
Cuvîntul Tău oferă fără plată
Acelor ce să cumpere doresc.
Tot prin Cuvântul Tău e cu putință,
Atunci când strigi cu glasul Tău duios,
Ca să transformi și să mai dai credință
Dintr-un pierdut să faci un credincios.
Tu chemi pe-acel rătăcitor prin lume
Te-apleci la el cu mila care-o ai. .
Îi dai un nou veșmânt și-i dai un nume
Și-i dai un nou destin și-un drum. . spre Rai.
Și-i dărui sfântă pace, dezrobire
Celor căzuți în lupta cu cel rău
Căci nu exită altă mântuire
Decât cea prin credința-n Fiul Tău.
O carte Sfântă, binecuvântată
Prin ea-mi vorbești și mie ca să știu
O Doamne Preaînalt, că Tu-mi ești Tată
Căci fost-am înfiat și-acum sunt fiu.
Aceasta-i cea mai mare realitate
Și-aicea cei mai mulți se-mpotmolesc
Căci doar cei siguri de indentitate
Pe calea Ta îngustă se pornesc.
Iar pe cărarea nouă și cea vie
Cuvântul Tău ne mai oferă-n dar
S-avem întotdeauna alifie
Ca să privim cu ochii tot mai clar.
Astfel privind în față nu în urmă
La ce-am lăsat și-n urmă au rămas
Să nu rămânem miei pierduți de turmă. .
Să nu ratăm al mântuirii ceas.
Cuvintele din Carte-s un tezaur
Și-un adevăr ce-i fără echivoc
De-aceea Tu ne-ai spus să-Ți cerem aur
Ce-i încercat și curățit prin foc.
Cuvântul Tău are putere mare
Și ieri și azi și mâine-i neschimbat
Fiincă-i viu și poartă-n El valoare
Să credem dar în El cu-adevărat.
Tot prin Cuvânt o haină-i oferită
Imaculată, sfântă și frumoasă
Ca să avem rușinea-acoperită
Atunci când vom intra in Sfânta Casă.
Dreptar ceresc, oglindă-adevărată
Dai sens umblării noastre pe pământ
O Carte Sfântă, binecuvântată
Ce dai comori de Har prin Duhul Sfânt.
Ce mustră și îndreaptă și încântă
Atunci când înțelegem ce citim
În Biblie, Cereasca Carte Sfîntă
Atâta har din mâna Lui primim.
Cuvânt Ceresc și Miel jertfit pe cruce
Ofrandă pentru neamul omenesc
Jertfirea Ta salvare ne aduce
De-aceea mă închin. . și-Ți mulțumesc.
Daniel Hozan
Liniște, frumusețe și Creator
Referințe
În susurul de apă curgătoare,
În vântul cald, al zilelor de mai,
Te laud Tată: mâna -Ți creatoare,
A făurit în jur, un colț de rai…
E liniște… natura mă-nconjoară…
O rază, jucăușă, ca-n povești
Spre mine printre ramuri se strecoară…
Uimită, spun: o, Doamne, mare ești!
E-atâta frumusețe-n jurul meu…
Privirea, nu mi-o satur, pare-un vis…
Extaziată spun: o, Domnul meu,
Cum va fi oare sus în Paradis? ! …
Prin lac, grămezi de pești, se zbenguiesc,
Un copilaș le-aruncă fărâmituri,
El râde… ei se-ndoapă… eu șoptesc:
Mare ești Doamne… și de pești te-nduri! …
De undeva, de sus, un strop de apă,
Căzând, se-oprește brusc, pe ciorna mea,
Tresar din contemplare și… de-odată,
Îmi spun: – Va trebui să plec… of! … va ploua! …
Un clic, doar, imortalizez natura,
Vreau s-o păstrez în sufletu-mi mereu.
Respir adânc, dar când deschid iar gura,
Strig: ce frumos! Ce mare-I Dumnezeu!
Iubire de Samaritean
Cand m-ai vazut acolo jos,
Cazut intre talhari,
Isuse, Tu ai fost milos,
Nu cei doi carturari.
De mine Te-ai apropiat,
Si untdelemn si vin
Pe-a mele rani Tu ai turnat,
Si mana Ta, alin
Mi-a daruit. Nu mai trageam
Nadejde sa traiesc,
Caci nici o sansa nu aveam.
Cum pot sa-Ti multumesc?
Cum as putea sa-Ti rasplatesc
Vreodata mila Ta,
Decat mereu sa Te iubesc?
Si dragostea, e-a Ta.
El m-a iubit intai.
Nici un regret
31 decembrie
Text: 2Timotei4:l-8
„Oricine pune mana pe plug si se uita inapoi nu este destoinic pentru imparatia lui Dumnezeu.'”
Luca 9:62
In 1904, William Borden, mostenitor al proprietatii Borden
Dairy, a absolvit un liceu din Chicago. Parintii i-au facut cadou
o calatorie in jurul lumii. Calatorind prin Asia, Orientul Mijlociu
si, Europa si vazand atatia necajiti, Borden a simtit o povara pe
inima. Scriind acasa a spus: „Ma voi pregati si imi voi consacra
viata pentru campul de misiune”.
Cand a luat aceasta hotarare, a scris la finele Bibliei sale doua
cuvinte: Fara rezerve. Dupa ce a refuzat niste posturi foarte bine
platite, dupa ce a absolvit Universitatea Yale, el a mai inscris inca
doua cuvinte in Biblia lui: Fara retractari.
Completandu-si studiile la Seminarul Princeton, Borden a
plecat in China ca misionar, dar s-a oprit in Egipt pentru a face
niste pregatiri. Acolo, a contractat o meningita cerebrala si a murit
in mai putin de o luna. Si-a irosit viata, spui tu! Nu insa in ochii
lui Dumnezeu. In Biblia lui, dedesubtul cuvintelor Fara rezerve si
Fara retractari, el a scris cuvintele: Fara regrete.
Cuvintele lui Isus care ne spun sa nu privim inapoi sunt
valabile pentru orice varsta, indiferent ce fel de lucru prestam.
Intreaba-te: Pentru ce traiesc? Care este pasiunea care ocupa cel
dintai loc in inima mea? Doresc eu ca restul vietii mele sa ma
incadrez in planul lui Dumnezeu si sa spun lumii pierdute de
dragostea Lui?
Intrand in acest an nou, haideti sa luam hotararea de a-L
asculta pe Cristos, fara rezerve, fara retractari. Apoi, indiferent
daca vom avea suferinte sau succese, vom fi si noi in stare sa
spunem, atunci cand ne va chema Dumnezeu acasa: „Fara regrete”.
– D.J.D.
„Traieste-ti viata inaintea Domnului,
Nu conteaza ce fac altii! Tu, intr-una
Fa ce faci, ca pentru slava Lui,
Cantarul Sau e drept intotdeauna.” – Rae
„Nu conteaza cat de mult traiesti,
ci cat de bine traiesti.„
Painea zilnica
Mana
12 decembrie
Text: Psalmul 31:1-16
„Iti deschizi mana si saturi dupa dorinta tot ce are viata”
Psalmul 145:16
SATISFACTIE! Toata este in mana lui Dumnezeu. Numai de ar
tine-o deschisa tot timpul, asa incat sa ne saturam si sa ne
desfatam cu toate bogatiile Lui. Dar adeseori ea pare inchisa. De
fapt, uneori mana lui pare sa anunte mai mult necaz decat ajutor.
Daca un caine ar putea gandi, el s-ar plange probabil in acelasi
fel de mana stapanului sau.
Lui i-ar displace faptul ca mana lui mai are si alte intrebuintari
decat cea de a-i umple farfuria si de a-l scarpina pe spate. Uneori
el nu poate dormi la gandul ca stapanul va umple iar vana cu apa
si-l va arunca pe bietul de el – cu toata zbaterea lui, si cu tot
tremurul lui – in solutia aceea de apa si sapun. Apoi mai este o
neplacere. Aceasta are loc in orele de dresaj pentru ascultare. Mana
este tinuta drept si poruncitor si vocea este aspra, cu ton de
comanda militara, zicandu-i: „vezi!” Secundele par ore. Ce cru-
zime! Apoi minunea se intampla. Mana se intoarce. si el aude vocea
calda: „Bun caine!”
Disciplina pe care cainele o invata prin faptul ca este pus sa
astepte si simte neplaceri pentru o vreme, trebuie s-o invatam si
noi trecand prin greutati. In spatele mainii lui Dumnezeu este inima
lui iubitoare. In spatele actiunilor Sale sunt planurile Lui, ordinea,
dragostea si sincronizarea perfecta. Stapanul acelei maini suverane
este Cel care ii invata pe cei mici ai lui sa priveasca spre El, sa
astepte ca El sa lucreze, sa se increada in El, sa-L iubeasca si sa-si
gaseasca placerea in El. Numai El este in stare sa „sature dupa
dorinta tot ce are viata”. – M.R.D.II
„El isi intinde mana inspre mine
si pe cararea mea intunecoasa
Atingerea mainii Sale divine
Mi-e pasul sigur, viata mai frumoasa.” – Adams
„Cei care vad mana lui Dumnezeu in orice lucru
pot lasa cel mai usor orice lucru
in mina lui Dumnezeu.„
Painea zilnica
Roua Cerului
Roua Cerui se lasă ca o mană peste noi
Și ne umple bucuria și ne face mai vioi
Inimile noastre către cer iar se deschid
Să primească armonia și oricare individ
Să-și deschidă inima către Dumnezeu
El le va da trăirea prin harul Său mereu
Și mijloace de viață să trăiască fiecare
Cu iubire de semeni și aleasă educare.
Roua Cerului ne ține rădăcina cu viață
Ne ridică în lumină in oricare dimineață
Roua vine de la Domnul ca o binecuvântare
Ca o ploaie mică și măruntă pentru fiecare.
Roua Ta este ca roua de viață dătătoare
Este lucrarea Domnului cea binevoitoare
Ea ridică din țărână ce este binecuvântat
Și orișice sămânța ce în Domnul s-a plantat
Noi să-i mulțumim de Roua Lui ce ne este dată
Și nu avem în noi grijuri sau o credință uscată
El ne-a chemat de tineri să-l urmăm pe El
Ca să împlinim cu Domnul Isus al cerului țel.
Dumnezeu e în control 