“Eben Ezer” rostim din nou

Eben-Ezer” din nou rostim
Acum, pășind în noul an
Ne-ai ocrotit și bine știm
Că doar din harul Tău primim
Puteri să mergem spre Liman.

Până aici, Stăpân slăvit
La orice pas ai fost cu noi
Când grele valuri ne-au lovit
Al Tău Cuvânt ne-a întărit
Dând energii și forțe noi.

Când am căzut ne-ai ridicat
Să nu fim copleșiți în lut
Și-apoi pe brațe ne-ai purtat.
Ce minunat ne-ai cercetat
Ne-ai fost și pavăză și scut!

Cu-același simțământ divin
Noi azi rostim “Eben Ezer”
Paharul nostru a fost plin,
Ai îndulcit tristeți și chin,
Ne-ai scos din noapte și mister.

Ai fost cu noi și-am biruit
(Văzut-am semne și minuni)
Spre Paradis ne-ai însoțit,
Nicicând Tu nu ne-ai părăsit
Ai pus în noi afecțiuni.

“Eben Ezer” cu drag rostim
C-ai fost cu noi la orice pas
Te adorăm, Te prețuim
Căci doar cu Tine depășim
Orice necaz și-orice impas.

Privind în urmă constatăm
Cum spre-mplinire ne-ai condus
Profunde mulțumiri ‘nălțăm
Pe Stânca Mântuirii stăm
Căci dragostea-Ți nu s-a redus.

Vei fi cu noi și-n viitor
Câți ani, prin har, ne-ai hărăzit
De-am trece prin aprins cuptor
Vei fi al nostru ajutor
Spre Plaiul veșnic, mult dorit.

George Cirnici

Vas de lut

As vrea sa stau mereu pe inaltime
Si-n vale niciodata sa cobor,
Sa gust doar din trairile sublime,
Am insa un statut de muritor.

As vrea sa ma-nsoteasca biruinta
Cu fiecare pas pe care-l fac,
Sa nu ma intalneasca suferinta,
Insa, de lut nu pot sa ma dezbrac.

As vrea nu slabiciunea, ci puterea
Sa-mi umple cupa-n fiecare zi,
Sa nu fac cunostinta cu durerea,
Dar vlaga mea incepe-a vesteji.

As vrea… as vrea… Dar paradoxul este
Ca-mi port comoara intr-un vas de lut,
Si n-are voie firea sa conteste
Intelepciunea care m-a facut.

Durerea, slabiciunea, umilinta,
Le foloseste, ca puterea Sa
Sa-si manifeste-n mine biruinta
Si-abilitatea de a transforma.

As vrea sa vreau doar ce vrei Tu intr-una,
Tacut sa ma smeresc sub mana Ta,
Stiind ca Tu-mi impodobesti cununa
Ce-n cerul Tau odata-o voi purta.

Si-as vrea sa-Ti multumesc de neintelesul
Si minunatul plan cu viata mea,
In care-ai investit tot interesul,
A Ta sa fie toata gloria!

Anca Winter 

Am fost creat miraculos din lut

Am fost creat miraculos din lut
De Tine Creatorul absolut
Decât orice făptură mai presus
De mâna Ta la loc de cinste pus

Am fost făcut chiar după chipul Tău
După asemanarea Ta de Dumnezeu
Cu ‘nțelepciune, simțuri și curat
Și duh de viață-n mine-ai insuflat

Mi-ai dat din frumusețea Ta
Și-o inimă pentru a Te lăuda
M-ai îmbrăcat cu slavă și cu har
Și viață din belsug mi-ai dat în dar

M-ai binecuvântat de la ‘nceput
Cu dragoste și dor m-ai conceput
Ai vrut să fiu între ai Tăi copii
Cu ei la masa Ta din veșnicii

Ai îmbrăcat pământul cu verdeată
Ai poruncit și toate au prins viață
Izvoare ai facut cu ape line
Și dimineți cu zările senine

Ai pus atâta cânt în păsărele
Cu-a lor tril să Te laude și ele
Ai pus dulceața-n mierea de albine
Și toate acestea Doamne, pentru mine

Ce minunat ești Tu Stăpâne
Cât de atent iubirea Ta mă ține
Mă plec adânc cu drag să-Ți mulțumesc
Și sincer să îți spun, că Te iubesc.

Puiu Chibici

Am trăit un ceas pe roată

Referințe
Am trăit un ceas pe roată…
El, Olarul, m-a luat
Și-a zdrobit ființa-mi toată;
Într-o clipă m-a sfărâmat.

M-a zdrobit atât de tare
Până am crezut că mor;
Și cu ultima suflare
L-am rugat pe Creator

Să-și ridice a Sa mână
De pe trupul meu slăbit
Căci nu sunt decât țărână –
Lut sărac, neprețuit.

Dar Olarul, în tăcere,
Continuă zdrobirea mea
Frământându-mă-n durere
Tot mai mult, în palma Sa.

Și când am crezut că gata,
Chinul meu s-a terminat,
El îmi arătase roata
Unde voi fi modelat.

Ca un foc trecu prin mine
Când m-a pus pe roata Lui
Prelucrându-mi lutul bine,
Până strop de aer nu-i.

– Căci de aer mai rămâne
Într-un vas de lut creat,
Când olaru-n foc îl pune
Se va sparge dintr-odat`. –

Și m-a modelat Olarul,
Vas de preț El m-a făcut;
Am simțit atunci că Harul
Peste margini m-a umplut!

Când deschise-apoi cuptorul
Și-am văzut cât e de-aprins,
Tremurat-am la fiorul
Rece care m-a cuprins.

A lăsat să-mi ardă vasul
Pân` de mine am uitat…
După ce trecuse ceasul,
Mâna Lui m-a deșteptat.

A trecut acum cuptorul,
Parcă alta-i viața mea;
Simt cum vasu-mi Creatoru-l
Mângâie cu mâna Sa.

El se bucură și-i place
Că-s frumos și strălucesc;
Doar El singur poate face
Din pământ, un chip ceresc!

Da, această experiență
Gândul, traiul mi-a schimbat
Și-n a Domnului prezență
Eu am plâns al meu păcat.

I-am cerut să-mi dea iertare,
Să m-ajute să mă-ndrept,
Să-i dau cinste, ascultare
Și-n veghere să-L aștept.

L-am rugat cu stăruință
Să îmi dea al Său sprijin
Ca să pot în pocăință
Să trăiesc curat, amin!

Slavă Lui căci mă trecuse
Prin văpaia focului
Și din lutu-mi slab făcuse
Vas de cinste-n Casa Lui!

Suflet ceresc în trup de lut

Cine poate da viață?
Numai Domnul Dumnezeu
El, eterna dimineață
Ce-a creat sufletul meu.
El e Ziditorul lumii
Creatorul minunat
Care din tăria humii
Și pe mine m-a luat!
Trup și suflet cu iubire
Amîndouă le-a-mpletit
Prin cereasca dăruire
Tatăl meu nemărginit!
Este cineva mai mare
Sus în cer sau pe pământ
Decât Tatăl ce-n splendoare
Stă pe tronul Său cel sfânt?
Nicidecum, El e izvorul
Infinit de bucurii
El e Tatăl, Creatorul
Ce m-asteaptă-n vesnicii!
M-a creat să fiu în ceruri
Intr-o zi să cânt și eu
Cu milioanele ce-n coruri
Îl slăvesc pe El mereu!
Lut și suflet împletite
Pentru slava Celui Sfânt
Sunt de mult Lui dăruite
In viața-mi pe pământ.
Iar comoara mea cerească
Sufletul nemuritor
Stă in casa pămîntească,
Într-un vas folositor.
Din tăriile iubirii
A venit sufletul meu
Din izvorul fericirii
Care este Dumnezeu!
#
Vine ziua când comoara
Va lăsa vasul de lut
Ridicandu-se spre țara
Celui fără de-nceput!
Că din El a luat ființă
Si se-ntoarce iar in El
Prin eterna biruință
Cea dintre pământ și cer.
Dar până atunci, iubire
Daruirea lui Isus
Pân’ la marea revenire
A sufletului meu sus!

Emanuel Hasan 

Ce sunt eu ?

Ce sunt eu aici sub soare ?
Nu-s nici pasăre, nici vânt
Sunt ființă trecătoare,
Sunt doar lut lipit, pămînt.

Nu-s nici curcubeul falnic,
Nu-s nimic ce prin Cuvânt
Ai făcut în modul tainic
Nepătruns pentru-al meu gând.

Nu-s nici înger, nici arhanghel
Ce-Ți slujește sus în cer
Lut sunt, modelat în palme
Și cu Duh suflat în el.

Ce sunt eu în astă lume
Că ai plâns atît de mult ?
Și-a curs sangele-n rubine
Suferind atat de blând.

Nu am nici o vrednicie
Ca să mă iubești așa
Ca-n nemărginita-Ți milă
Să îmi dai Iertarea Ta.

Ce sunt eu aici sub soare ?
Sunt copil de Dumnezeu !
Și prin asta am valoare,
Chiar de sunt țărână eu !

Roata Dina

O s-ajungi la biruinţă

O s-ajungi la biruinţă
Isaia 50,51.
Luca 21:18 “Dar niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde”.

Întunericul de-i mare
Şi nu ştii ce să mai faci,
Cere la Domnul răbdare
Apoi aşteaptă şi taci.

Ca o cremene să-ţi fie
Faţa, când lovesc în ea
Oameni fără omenie.
Rabdă, dar nu dispera.

Fă-ţi spinarea ca pământul,
Ca să calce toţi pe ea
Dar când s-o-mplini Cuvântul,
Dumnezeu te-o ridica

Şi chiar dacă se va sparge
Vasul trecător de lut
Şi chiar dacă s-o desface
Zidul tare ce-ai avut,

Să ştii că Domnul se-ndură,
Mâna-ai te va mângâia.
Chiar şi din dărâmătură
El te va restaura

Iar potirul ameţelii
Şi-al amarului purtat
Ca pe-o licoare-a durerii
În curând îţi va fi luat.

Ridică-ţi spre cer privirea,
Nu-ţi mai plânge soarta grea,
Se-apropie izbăvirea,
Domnul te va înălţa!

Dumnezeu te-ndreptăţeşte,
El e-acum la dreapta ta
Fir de păr nu se clinteşte
Fără învoirea Sa!

Nu te teme de ocara
Şi ura oamenilor!
După iarnă, primăvara
Va veni în zbor uşor.

Ea va face ca pustia
Să devină ca un rai,
Va răsări bucuria
În loc de-amarul ce-l ai!

Dacă faci acestea toate,
Te-asemeni cu Domnul tău.
El a biruit şi poate
Să-ţi dea ajutorul Său.

Cu speranţă şi credinţă
Calcă pe urmele Lui
Şi-o s-ajungi la biruinţă
Strigând: “Slavă Domnului!”

Pavel Mariana Florica

Vasul de lut

Am fost candva un vas de lut,
Eram frumos..si eram mândru. .
Credeam că eu pot să-nfrunt tot..
Dar…intro zi..
M-am spart, si am cazut…
M-am sfărîmat in bucăţele,
În pulbere si praf…
Şi vântul aspru m-a purtat,
M-a dus, si tot m-a dus…!
M-a aşezat pe culmi de munte,
Pe dealuri si pe stele…
Eram batut in fiecare zi de vânt,
Si incercam sa scap, dar nu puteam!
Furtuna mă purta prin valuri,
Şi tot mă chinuia…
Ajunsesem dar, să fiu doar pulberi,
Si niciun ciob n-a mai rămas din mine…
Şi intr-o zi, pe când purtat de vânt eram, şi deseori plângeam,
Un Domn Măreţ şi Uimitor, mi-a spus ceva… Ceva uluitor!
,,Eu fac din tine, ce doresc, căci esti al Meu, si Te iubesc… Eu Te zdrobesc şi te adun…
Te sparg, Te suflu, Te adun,..
Tu esti al Meu! Nu întelegi?
Eu Te lipesc la loc de Vreau. ..
Esti vasul meu de lut..
O clipă-Mi trebuie sa te ajut…
Chiar de esti praf si pulbere,
Eu te adun, te întregesc si te lipesc…
Tu esti mândria mea,
Cu tine Eu mă laud,
Tu esti făptura Mea…
Ai înteles? ”
Rămas uimit de ce Mi-a zis,
Eu am privit spre răsărit. ..
Şi iată  că din zări veneau..
Pulbere miliarde…
Acelea eram eu…
Si toate la un loc s-au pus…
M-am întregit…
Era puterea Lui…a Lui Isus..!
Eram dinou un vas de lut..Curat si mai frumos.
Şi Domnul, El zicea: ,, Eu îl cunosc,  Eu L-am făcut”
I-am multumit si m-am lăsat în Mâna Lui..
De El   ca să fiu folosit…
Amin..

Avasilcai David

Sunt doar un om

Sunt doar un om , ființă pieritoare,
O flacără ce-i gata să apună,
Bulgăr de lut ales spre frământare,
Un peregrin ce-şi caută loc sub soare,
Un cântec zbuciumat, pe-a vieții strună.
Sunt doar un om, dar ce valoare mare,
Dumnezeire, ai sădit în mine!
Sculptat de mâna-Ți sfântă, creatoare,
Primit-am eu și duh şi-nfățișare,
Cu-n singur scop, să Te slăvesc pe Tine.

Sunt doar un om, dar când privesc zenitul,
Văd timpul care nu are hotare,
Ating prin crezul meu chiar infinitul,
Căci Tatăl Sfânt, Yehova-Preaiubitul,
Mi-a pus în suflet dorul de-nălțare.
Sunt doar un om, ce binecuvântare!
Sunt limitat în spațiu-timp o vreme,
Dar conștient de-o viață viitoare,
De-o veșnicie plină de grandoare,
Pot să zâmbesc, chiar dacă trupul geme.

Şi doar ca om pot să-nțeleg lucrarea,
Ce a făcut Isus prin dăruire,
El, Fiu de Rege, binecuvântarea
Dă omenirii și deschide zarea,
Făcându-ne drumeag spre nemurire.
Ce merit ai tu, mână de țărână,
Să moară-n locul tău Isus Mesia?
Din puțuri fisurate faci fântână,
Trăirea-i idolatră și păgână,
Dar vrei cu-ardoare raiul, veșnicia.

Întoarce-te la starea ta smerită,
Tu, omule, căci viața-i trecătoare,
Îți schimbă haina ruptă, peticită,
Cu una albă, nouă, curățită,
Prin sânge sfânt, să ai eliberare.
Sunt doar un om, un vis purtat de astre,
Gândind incandescent la nemurire,
Mai poposesc prin spațiile vaste,
Dar la final, în locurile caste,
Vreau să m-așez preaplin de fericire.

Puțin mai e! Mai plâng, dar nu mi-e frică,
Mai doare rana, dar nu sunt înfrânt,
Căci Dumnezeu pe Stâncă mă ridică,
În existența-mi, zilnic se implică
Și îmi îndrumă pașii, prin Cuvânt.
Ești doar un om, poate nu-ți știi menirea,
Dar porți în suflet un divin model,
Te-ncrede-n El, ridică-ţi azi privirea,
Doar Dumnezeu dă pacea, fericirea,
Slăvit să fie-n veci Emanuel!

Luci Boltasu