Lupta cu timpul

Toate trec. Aşa e mersul lumii.
Timpul se scurge încet, dar sigur.
Puţin câte puţin se transformă-n zile
Luni şi săptămâni şi ani,
Se dizolvă-n infinit.

Uneori aş vrea să sparg
Tiparul timpului în care mă scurg.
Să sparg cadranul, care nemilos,
Mi-arată că trec şi eu cu zilele şi anii
Şi nu le-oi mai trăi.

Dar uneori mă simt deasupra timpului
Şi nu mă tem de urmele lăsate
Căci eu mă-ndrept nu spre sfârşit !
Eu trăiesc pentru eternitate.

Acest gând măreţ transformă
Trista mea umblare-n bucurie,
Şovăiala mea în voioşie
Privesc spre ce va să vie,
Nu spre ce murit-a în trecut.

Mă lupt cu tine, căci mintea nu-mi dă pace
Mă lupt să te înving şi să nu cred
Că zi de zi eu pierd şi pier.
Dar eu câştig în inimă un Dumnezeu!
Mai mare, tot mai mare.

Timpul cu care mă lupt
Aprofundează tot ce a trecut
Astfel, nu e un cerc ce se roteşte
Ci viaţă, ce clipă de clipă izbucneşte
An de an se înnoieşte.

La sfârşit nu voi mai spune: „Am trecut”
Ci bucuros, dar ostenit: „Iat-am ajuns.”

Se duc zilele…

Se duc zilele și altele vin
C-așa prevede decretul divin
Zile ploioase sau zile cu soare,
Îmbrăcate-n nevoi sau splendoare
Toate ne-aduc întâmplări, episoade
Apoi se formează în luni și-n decade
Secole-apar, apoi, și milenii
Și-nscrise-n arhivă le țin cetățenii
Iar, apoi, infinitul le-atrage pe toate
Semn că la număr nu-s limitate.
Dar ce-nvățătură primim de la ele?
Ce ne dezvăluie-n clipele grele?
Ne spun s-acceptăm legea divină
Că Mirele-i gata, oricând, ca să vină
Ne spun că viața nu stă pe loc,
Că nu-i îmbrăcată în strai de noroc,
Că e un Stăpân peste timp, peste vreme
Care poate răspunde la orice probleme.
Necazuri au fost și iar o să vină
Dar nu pot învinge eterna Lumină.
Ce-a fost va mai fi – zice Scriptura
Că-n toate ea stabilește măsura.
Au fost încercări și iar o să fie
Dar n-o s-apelăm la zeu sau la glie
Și n-o să mergem la ape stătute
Și nici la cei ce vor să-mprumute
Speranțe ce mor după câteva zile
Și vindecări învăluite-n pastille
Ci mergem la ape din sfinte izvoare
Ce pot vindeca tot ce ne doare.
Zilele vin, zilele zboară
Dar ce rămâne e o comoară
Păstrată-n lăuntrul predat, totalmente
C-așa învingem furtuni și torente
Ce rămâne e-acea-ncredințare
Că putem depăși situații precare.
O zi e cu nori, iar alta-i senină
În viață e noapte și este lumină
Vin și adieri dar și uragane,
Vin și aliați și armate dușmane
Și ciclul acesta atât de précis
Ne-aduce aminte că tot ce e scris
Despre infern, paradis și pământ
A fost inspirat prin Duhul cel Sfânt,
C-al nostru ”Acasă” nu e în vale
Ci-n Plaiul cu neofilite petale.

*********
Se duc zilele și altele vin
Să-mbrace-n odihnă eternul destin.

George Cornici