Aprilie

Iarăși înflorește în mine magnolia
Aprilie se primenește în odăjdii de in
Se găteşte-n oglinzi de smarald ulmifolia
Cerului albastru, luminos şi senin.

Ninsori se cern din senin peste miei
Cu petale de crin şi fluturi de nea
Şi cu alb hiacint şi argintați ghiocei
Cu petalele magnoliei din inima mea.

Eu mai am doar scorburi goale în oase
Și-n genele albe cu lumină îmi ninge
Și îngerul ca un voal de mătase
Cu aripa pe obraz uşor mă atinge.

Aprilie deschide fereastre spre zare
Cadelniță vântul cu fluturi de nea
Potirele-s pline de lumini pe altare
Și-nflorește magnolia din inima mea.

Marin Mihalache

Sursa foto: net

Reclame

E iară primăvara

E-atâta primăvară-n mine Doamne,
Săgeată mi-s fiorii unei taine,
Lumini lăuntrice încep a prinde,
Cântări de rugă ce inima-mi aprinde…

Adie-n aer miros de iarbă crudă,
Închis în floare e parfumul încă,
Boboci tăcuţi la marginea câmpiei,
Deschide-vor luminii cupele beţiei

Şi bate-un dor în bumbi molatici,
Să fie flori în corni sălbatici,
Să-şi lase-n rod pe ramuri bolte,
Firea mănunchi a florii volte…

Tresare-n toate freamăt de poveste,
Din somn trezite în nopţile albastre,
Căldura şi lumină le scoate din abis,
Şi-n orice vietate respiră blând Isus!

Mi-e iară sufletu-nsetat după lumină,
Fragil ca şi o frunză pe tulpină,
Şi-i mistuit de-a cerului poruncă,
Să pună-n cânt iubirea Lui adâncă…

A. Urma

În lumini de primăvară

În lumini de primăvară
Se-nnoiesc veșminte,
Peste suflet lin coboară
Florile-n cuvinte.

Lacrimi vii, de bucurie,
Îmi inundă fața,
Sus, pe zarea argintie
Strălucește Viața.

Mâinile neprihănirii
Caută văzduhul,
Sub privirile Iubirii
Mă înalță Duhul!

Cântul învierii mele
Pacea vieții poartă
Peste nori, mai sus de stele,
Ca întâia dată.

Și pășind prin iarba rară,
Printre raze ninse,
În lumini de primăvară
Te slăvesc, Isuse!

Gelu Ciobanu

Isus, a dăruit iertarea!

“Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși” (1 Tim. 1:15)

Ȋn larg de-ntunecate văi, ca porumbei ai păcii sfinte,
Cu aripi de lumini și lacrimi zburau a Cerului cuvinte!
Sfȃșietor spunea Isus, cu trupu-n cuie atȃrnat:
“O, Tată! iartă-le purtarea, nu ține-n seamă-a lor păcat!”

Era-nceputul Erei noi, în schimbul celei ce-a apus
Și-ntreagă-a TATĂLUI izbȃndă prin Fiul preaiubit: ISUS!
Neprihănirea Lui și Harul, în orele de greu amar,
Au ridicat la cer tȃlharul, ca primul rod de pe Calvar!

Căci, la Golgota, sus, pe cruce, ca Miel nevinovat și sfȃnt,
Isus, a dăruit iertarea oricărui om de pe pămȃnt!
El a murit și-a înviat a treia zi, după Scripturi,
Zdrobind și moarte și păcat, și lanțurile vechii uri!
În harul jertfei Sale sfinte e taina vieții-adevărate,
Ce-nvie morții din morminte și pe cei vii spre libertate!

Și-acest Isus, duios și bun, și drept, și VIU, din veșnicii,
Lumina vieții pe pământ, Izvor de har și bucurii,
Speranța păcii și iubirii și-a năzuințelor curate,
În haina sfântă-a nemuririi, la ușa sufletelor bate!
Și tot așteaptă… și așteaptă… de-atâția ani, ca să-L primești;
În drum… afară… lângă ușă, stă Fiul dragostei cerești!
N-auzi chemarea Lui duioasă? Nu vezi a dragostei dovadă?
Ce-ar mai putea să facă Domnul ca duhul tău în El să creadă?
El ne-a iubit ca nimeni altul, ca preț pentru păcat s-a dat,
Mai mult de-atât, ce vrei în lume? Nu e de-ajuns să fii iertat?

Când vei răspunde mântuirii plătită cu dureri și sânge?
Cât timp va aștepta Păstorul ce s-a jertfit, a plâns, și plânge?
Străjerii Cerului te chemă, te cheamă cei de lângă tine,
Te-ndeamnă sufletul și Duhul: Ce spui? Ce faci? Îți e rușine?
Privește-n urmă pașii tăi din valea noastră de păcat:
Ce mulți te-au înșelat, râzând, și ce puțini te-au ajutat!
“Prietenii” stau lângă tine cât timp ai bani, cât timp le dai;
Când ai căzut în chin și-n lipsă, nu te cunosc: adio “rai”!

Nu căuta pe-a lumii cale destinul sufletului tău,
Numai Isus te poate face s-ajungi în cer, la Dumnezeu!
Nu vrei să scapi de-al tău păcat? Nu vrei o viață nepătată?
Nu vrei să fii un fiu ceresc? Nu-L vrei pe Dumnezeu, ca Tată?

Nu-ți da câștigul muncii tale pe lucruri false, de nimic,
Nu-ngădui plăcerii lumii să-ți frângă viața pic cu pic;
Nu proslăvi o formă goală și nu lovi-n Cuvântul Sfânt,
Nu asculta de vocea lumii: desprinde-te de-acest pământ!
E timpul să-nțelegi, acum, de unde vii și unde mergi,
Căci de pe-al vieții tale drum, ce-ai semănat ai să culegi.
Și de-ai sădit numai neghină, te vei zdrobi de-al tău amar;
Vei căuta recolta bună, dar totul fi-va în zadar!
*
Prietene, oricine-ai fi, și-oriunde-n lume te-ai afla,
Isus așteaptă să-L primești, să-ți dea în dar iertarea Sa!
Vino la El cât mai curând, să guști a Cerului iubire,
Să urci cu sfinții, împreună, pe scara către nemurire!
Gândește cum ai fost odată, ce ești acum, și ce vei fi,
Și nu privi nelegiuirea ce-și schimbă fața zi de zi!

Fii înțelept și înțelege, și vino suflete acasă;
Te-așteaptă Paștele iertării, cu Domnul, cu cei dragi, la masă!
Întoarce-te pe calea-ngustă, primește dragostea divină
Să duci cu tine, pretutindeni, preasfânta, scumpa Sa lumină!
Nu amâna chemarea dulce, nu sta în bezna așteptării:
Hai! lasă-n urmă viața tristă și calea largă a pierzării!
*
În fața ta stau două căi; ești liber să alegi ce vrei.
Dar nu uita de Dumnezeu, și-ascultă azi chemarea Sa,
Căci locul tău, în veșnicie, depinde de voința ta!

Gelu Ciobanu