Se zdruncină temelia lumii

Motto: Ps. 82/ 1-5: „”Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu.
El judecă în mijlocul dumnezeilor.
„Până când veți judeca strâmb și veți căuta la fața celor răi?
Faceți dreptate celui slab și orfanului, dați dreptate nenoroci-
tului și săracului.
Scăpați pe cel nevoiaș și lipsit, izbăviți-i din mâna celor răi.”
Dar ei nu vor să știe de nimic, nu pricep nimic, ci umblă în în-
tuneric, de aceea se clatină toate temeliile pământului.””

Se zdruncină temelia lumii moderne
A cărei existență este pe sfârșite…
Poruncile Domnului care sunt eterne
Le scot din Lege lumeștile guverne,
Socotindu-le vechi și nepotrivite.

Suntem în mileniul trei… Am evoluat…
Și omul, emancipat, așa înțelege
Că odată ce păcatul este legiferat
Putem păcătui cu vârf și îndesat,
Că păcatul nu mai e fără de lege.

Și nu mai mustră pe nimeni conștiința
Că trăiește-n păcat și neascultare…
Dragostea lipsește, lipsește pocăința,
Mulți sunt cei ce-și leapădă credința
Și se lipesc de duhuri înșelătoare.

Ard, azi, în oameni patimi vâlvătaie…
Satana cerne întruna să ne piardă,
De mântuire vrea să ne despoaie –
Și lumea i se închină, se încovoaie…
Mai jos de-atâta n-ar putea să cadă.

Că lumea a ajuns ca vechea Gadară
Și-i plină de îndrăciți și de vicleni
Care îndrăznesc prin legi să ceară
Ca Hristos Isus, pentru a doua oară,
Să fie izgonit de noii ghergheseni.

Și toți mai marii lumii, plini de fală,
Crezându-se stăpâni și dumnezei
Dac-ar putea, cu câtă îndrăzneală,
Și lui Hristos i-ar cere socoteală
Că e prilej de poticnire pentru ei!

O nouă vale Dura e lumea în care
Chipul de aur se înalță mai hidos,
Iar norodul dă năvală la închinare
Și prea puțini aleg să stea-n picioare –
Doar cei chemați să fie-ai lui Hristos.

Vai de cei ce-au desființat Cuvântul
Prin legi drăcești ce duc la moarte!
Că așa cum risipește pleava vântul
Îi va risipi și Dumnezeu Preasfântul
Și le va șterge numele din Carte.

Doar aceia ce-L urmează încrezători
Pe Cel ce are puterea să ne scape,
Prin credința neclintită vor fi biruitori
Fiindcă au știut s-aștepte răbdători
Venirea Domnului, care-i aproape.

El va veni să-Și ia Biserica slăvită,
Cea fără pată și fără zbârcitură –
Mireasa Lui sfântă și neprihănită
Care în Ziua cea mare fi-va răpită
De Mirele Ceresc, cum scrie în Scriptură.

Și ferice de aceia ce vor fi chemați
La ospățul nunții Mielului divin!
Fiindc-au rămas închinători adevărați
Ce nu s-au întinat, vor fi încununați
Cu cununa vieții veșnice.

Ioan Vasiu 

Ce strîmt e locul

Ce strîmt e locul unde sînt nevoit să stau,
Simt unghiurile pîndei cum strîng şi mă-năbuşă,
Văd umbrele vrăjmaşe cum se întind şi iau
Lungi forme-ntunecate cu dungă de cenuşă.

Simt casa cu pereţii subţiri şi străvezii,
Pe zece drumuri pusă, de-o ştie ţara toată –
Nici zidul n-are umbră, nici pivniţa chilii,
Nici noaptea întuneric neliniştea s-o scoată.

… O, Doamne, dă-mi odihna din cer şi din pămînt
Să scap de fiara lumii ce sfîşie şi pradă,
Să scap de mine însumi, acesta care sînt,
Nici cheie să mă ştie, nici gheară să mă vadă,
Sau fă să-mi vină iarăşi plecaţii porumbei,
Să-mi cînte turturica prin viile-nflorite,
Să se ridice noaptea, să-mi pot vedea pe-ai mei
Şi să-mi mai cînt odată cîntările dorite!

Traian Dorz

Vorbind de sfârșitul lumii

Ev. Luca 18:1-8

Vorbind de sfârșitul lumii,
C-un oftat, cu întristare,
Sfătuindu-Și ucenicii,
A pus Domnul o întrebare,
Care până azi ne îndeamnă,
La adâncă cercetare…
, , Când pe nori Mă voi întoarce,
Pentru dreapta judecată,
Ca pe toți să-i răsplătesc,
După crez și după faptă,
Printre cei mulți lepădați,
De-al Scripturilor cuvânt,
Voi mai găsi câțiva oameni,
Cu credință pe pământ? … , ,

Domnul veșnic nu Se schimbă
Tot la fel și azi întreabă:
Mai sunt oameni ce-L urmează,
Cu o inimă întreagă?
Oameni ce nu cred în basme,
În miraje închipuite,
Însă cred Sfânta Scriptură,
Și cuvintele-I slăvite!

Oameni care să se roage,
Dar nu din obișnuință,
Ci din suflet, cu speranță,
Cu o mare stăruință.
Oameni care să slujească,
Cu o inimă curată,
Așteptând doar de la Domnul,
Să primească o răsplată.
Oameni care se silesc,
Tot mai mult în har să crească,
Când greșesc, se pocăiesc,
Răul să nu-i biruiască.

Oameni care nu renunță,
La valori când dau de greu,
Răbdători își poartă crucea,
Spre slava lui Dumnezeu! …
Oameni care nu se vând,
Nici pe linte, nici pe-arginți,
Chiar de trag la jug plângând,
Merg pe calea celor sfinți.
Oameni care sunt statornici,
Luptători pentru dreptate,
Chiar la bătrânețe rodnici,
Credincioși până la moarte!

În curând, în miez de noapte,
Toți vom auzi strigarea:
Vine Mirele pe nori!
Pregătiți întâmpinarea!
Cei cu candelele stinse,
Își vor plânge nepăsarea.
Doar fecioarele înțelepte,
Ce din timp s-au pregătit,
Vor intra toate la nuntă,
Cu Alesul lor iubit.

Doamne, ajută-ne să fim
Printre cei ce din iubire,
Tu îi vei găsi veghind,
La a doua Ta venire.
Până vei veni curând,
Cu pedeapsa, cu răsplata…
Noi să Te-așteptăm cântând:
Vino Doamne! Maranata!

Ev. Matei 25:1-13
1 Corinteni 16:22
Apocalipsa 22:12-21

Teodor Groza

Din slava cerului înalt

Din slava cerului înalt,
Cum mulți profeți ne-au învățat,
În valea nopții și-a cruzimii,
A coborât la noi Rabunii…
Isus Hristos! Lumina lumii!

Din slava cerului de sus,
Cum toți profeții sfinți au spus,
În valea morții, în durere,
A coborât plin de putere,
Isus a noastră înviere!

Din slava cerului curat,
Cum este scris cu-adevărat,
În valea cea cu neputință,
A coborât în umilință,
Isus, să aducă biruință!

Din slava cerului sfințit,
Cum Tatăl Sfânt a rânduit,
În valea cu necaz și jale,
A coborât cu îndurare,
Isus ca să ne fie Cale!

Din slava cerului sublim,
Cum din Scriptură deslușim,
În valea unde-i grea robie,
A coborât lumii să fie,
Isus salvare și bucurie!

Din slava cerului preaînalt,
Al lumii veșnic Împărat,
În valea celor răzvrătiți,
A coborât spre-a fi găsiți,
Prin, , cruce, , veșnic mântuiți!

Din slava cerului senin,
Cum toți creștinii azi vestim,
În zorii sfinți ai dimineții,
A coborât, , Apa vieții, ,
Să fericească, , toți drumeții! , ,

Teodor Groza

Alba Floare de Lumină

Psalmi 81
6.”I-am descărcat povara de pe umăr, şi mâinile lui nu mai ţin coşul. ”

Noaptea  e adâncă, plină de mistere,
Cărări înguste şi de mormânt  tăcere,
Dar la miezul nopţii, se aude un Pas,
Ce zguduie pământul şi orice sălaş.

Din depărtare, sfântul sophar vesteşte;
-”Ridică coşul, noaptea nu stăpâneşte!
Ridică Piatra, timpul nopţii s-a scurs!
Să iasă Floarea, Lumina Lumii  de sus! ”

Coşul cu durere şi a Lumii vină,
Se ridică  spre zarea sfântă, divină,
Se ridică cu  Piatra  grea de pe Mormânt;
Rămâne doar Lumină şi Sfântul Cuvânt!

În noaptea adâncă, plină de mistere,
O Floare Albă creşte, până la stele,
Şi luminează pământul, văi şi câmpii,
Ce învinge negura, mormânt şi stihii.

E Floarea de Lumină, din Mormânt creşte,
S-a născut din durere, totuşi iubeşte,
Oferă Lumină, cu iubire şi dor,
Numele Său este Isus Mântuitor!

Veniţi şi culegeţi raza albă, lină!
A înviat din moarte şi e divină,
Candelă va fi pe a voastră cărare,
Şi voi veţi fi lumini pe munte şi mare!

Mormântul lui Isus este gol şi pustiu,
Inima mea! În tine, Isus este viu?
În zori, al cerului sfânt  sophar vesteşte;
-A înviat Isus, Lumina soseşte!

Arancutean Eliza 

Un dor adânc mă cheamă

Un dor adânc mă cheamă, să te slujesc mai mult,
Şi-n toate o, Isuse, de Tine să ascult.
Trecând prin colbul lumii mă simt sleit şi gol,
Că n-am în mine roade, ca cele din Eşcol.

În negura pierzării, pe mine m-ai aflat,
Răbdat-ai pentru mine în faţa lui Pilat.
Am fost ca şi Baraba, neîmblânzit tâlhar,
Dar Tu, cu bunătate, m-ai mântuit prin har.

Te-ai coborât, o Doamne, din slăvile cereşti,
Dar prea puţini ştiut-au atuncea cine eşti.
Ai vindecat bolnavii, pe morţi ai înviat
Şi pentru-ntreaga lume, ai fost crucificat!

O, Împărat al slavei, cununa cea de spini,
Cum a ajuns să nască atâţia mii de crini?
Povara zdrobitoare din lemnul blestemat,
Cum a ajuns să fie o pildă de urmat?

Ce adâncă este taina din sufletul durut!
Şi câtă strălucire pe chipul cel tăcut!
Mă înfioară adesea îndemnul tău divin,
Să fiu smerit ca Tine, şi-n lume un străin…

M-aplec în rugăciune, cu simţământ curat:
Mai dă-mi din apa vie, izvor îmbelşugat!
În candelă şi-n vase, mai toarnă undelemn
Şi-n mijlocul furtunii, mai fă şi azi un semn!

Tudor Maier 

Iartă-i că nu ştiu ce fac!

Doamne…câtă suferinţă
Pentru mine-ai îndurat
Când la Golgota pe cruce
Te-ai lăsat crucificat!

Ai purtat povara lumii
Şi-ai purtat păcatul meu
Răstignit între tâlhari
Tu, Fiul Lui Dumnezeu!

A plâns cerul…a plâns marea
Munţii s-au cutremurat…
Soarele şi-a ascuns faţa
Chiar şi timpu-n loc a stat…

În iubirea-Ţi nesfârşită
Ai strigat spre Tatăl Sfânt:
„Iartă-i că nu ştiu ce fac!
Iartă Doamne-acest pământ!”

Maria Luca

Ne doare, Doamne

Ne doare, Doamne, ne doare dar Tu simți
Durerea lumii-ntregi, împreunată,
Plângi lacrimi de copii, lacrimi de părinți,
Dar rana Ta n-ai plâns-o niciodată.

Ne seacă, Doamne, rănile ne-nchise,
Când cei crescuți cu noi într-o tulpină,
Cred că se duc spre-un Canaan de vise
Și-adună spice pe-o miriște străină.

Doare, Doamne, doare, știu că-Ți pasă,
Depărtarea smulge pruncii de la sân,
Îi leagănă doar câmpul de mătasă,
În jeluirea plopului bătrân.

Ne doare-n suflet mâna ridicată
Cu palma streașină pe la sprânceană,
Întoarce peregrinii, scumpe Tată,
Din depărtări, aici în țara-mamă,

Până când se mai văd țăruși în holdă,
Până mai cântă-n lanuri ciocârlia.
Așteaptă doina tăinuită-n frunză
Și cheamă-n dor de mamă, România.

Stăpâne știi ce-n pântec țara poartă,
Ne-ai binecuvântat în tot și-n toate
Să nu cerșim la o străină poartă,
Să nu ne înrobim prin libertate.

Mă rog Părinte Ție pentru țară,
Pentru durerea celor de departe,
Fă azi minunea-n care să nu doară,
Ne leagă în Iubirea fără moarte.

La noi încă mai dau salcâmi în floare,
Adu-i, culegători de Miere sfântă,
Să ducă vestea mântuirii Tale
Și să ne pregătim de marea Nuntă.

Ana Haz

Pe partitura lumii noastre

Pe partitura lumii noastre
A fost greșit aranjamentul
Și fiecare notă-n parte
Anticipa mai mult falsetul.

Chiar la-nceput avea solie
Ca să încânte tot ce mișcă,
Și răsuna o melodie
Cum rar în lume se mai iscă.

Pe partitura lumii noastre
Era un cântec glorios,
Dar s-a stricat când omenirea
A mers din ce în ce mai jos.

S-a încurcat orice măsură
Din muzica Celui de sus
Atunci când Lucifer trădase
Și devenise nesupus.

S-a introdus un sunet sobru,
Nimic nu mai suna la fel,
Păcatul a stricat cântarea
Compusă numai cu un țel.

Pământu-ntreg schimba cântarea
Și-acum suna așa de greu,
Era cântată-nfiorarea
În lumea-ntreagă, tot mereu.

Cu fiecare notă-n parte,
Se auzea un fals real,
Păcatul murdărea cântarea
Și a stricat ce-i natural.

Dar într-o zi, Compozitorul,
Acel ce-a scris de la-nceput
Cantarea-aceea minunată,
O noua piesă-a conceput.

A hotărât să scrie iarăși
O partitură minunată,
Pe care să nu poată nimeni
Să o modifice vreodată.

O nouă piesă glorioasă
A început să cânte iar,
Când pe pământ, din nemurire,
Noi am primit un mare dar.

Din primele măsuri, cântarea
Se auzea tot mai frumos,
Căci Dumnezeu cu îndurarea,
A scris o piesă prin Cristos.

Pe partitura lumii noastre
A început să sune lin
O nouă piesă minunată
Plină de pace și alin.

Isus Cristos cu al Său sânge
Rescrie minunat cântarea,
Dar fiecare notă-n parte
Cu sângele-I este notarea.

Pe partitura lumii noastre
Răsună și acum cântarea,
Dar nu oricine o aude,
Ci doar cel ce-a primit salvarea.

Denis Dan