Când lumea fierbe

Spre ceru-ntunecat se ’nalță jerbe
S-a-nnourat de-amenințări trăirea,
Nemulțumitu-și tremură rostirea
În implorări sau strigăte acerbe.
Înspăimântat, bogatu-nchide ușa,
Nedreptățitu-și scutură cenușa,
Se întretaie vești, iar lumea fierbe.

Nu, să nu piară cel nelegiuit!
În praf doboară stâlpul infamiei
Și, ca o rază-n mijlocul urgiei,
Înalță rugi spre Cerul nesfârșit.
Vestește-i condamnatului salvarea,
La Tron divin să-și ceară achitarea –
Fii om, de dragul harului primit.

Trecând prin praf, nu-i alb fără de pată,
Sub cruce stau răniții și călăii,
Căci au umblat pe tot cuprinsul văi
S-aducă spini pe fruntea-nsângerată.
Îmbărbătează-ți lacrima de jale,
Să se prelingă-n poala țării tale.
De te-ai rugat, mai roagă-te o dată.

Străin aici și cetățean de sus,
Când lumea fierbe, arzi pentru Isus.

Viorica Mariniuc 

Ai să-L vezi de pe munte

Pământul a-nceput să-şi scuture povoara
Ajunse mult prea grea  prin cosmos să o poarte,
Şi  în mişcarea lui pe mulţi îi prinde teama
Căci  de  e supărat,  îi duce pân’ la moarte!

Dar n-are el controlul la tot ce se petrece
Căci Dumnezeul veşnic îi spune ce să facă,
El controlează lumea ce prin furtuni o trece
Când Dumnezeu vorbeşte şi munţii se apleacă!

Vin uragane mari ce intră şi prin casă
Smulgând chiar şi din braţe pe cei mai dragi ai tăi,
Îţi fură bogăţia nimica nu îţi lasă
Ascultă omenire: Fugi azi din drumul ei!

Dar cum poţi ca să fugi şi unde să te-ascunzi?
Căci nicăieri în lume nu eşti în siguranţă,
Poţi ca să vii chiar astăzi, când glasul Il auzi
La singurul ce poţi ca să găseşti speranţă

La Dumnezeul veşnic ce are în control
Întregul Univers cu tot ce el cuprinde,
La glasul Lui se-nchină întregul protocol
Pământul se supune când Dumnezeu vorbeşte!

Prieten drag sau frate ce cauţi azi un răspuns
La tot ce se întâmplă pe-ntregul Univers,
Răspunsul poţi să-l afli numai în cartea sfântă
Acolo ne vorbeşte Acel ce i-a dat mers

Vino la Domnul astăzi, până când se mai poate
Căci în curând pe Domnul îl vom vedea venind
Dacă te-ntorci  la EL vei fi urcat pe munte
De-acolo-L vei vedea cu miile cântând.

George Lupsea

De ce oare…

Plină-i lumea… De ce oare?
De „stele rătăcitoare”,
Pentru care-i pregătită,
De Cel  făr` de-asemănare,
„Negura” cea mai cumplită
Și grozav de usturătoare,
O durere infinită
Unde „viermele nu moare”…
De ce oare? De ce oare? !

Când din Slava Minunată,
Cel ce veșnic E lumină
Și Viață adevărată,
Cu Dragostea Lui divină
La Golgota demonstrată,
A șters lumii orice vină
Și-A deschis spre Tatăl poartă
Sufletului să devină
Viu în Slava-I Minunată!

De ce oare-s nori uscați
Ce nici umbră nu mai au,
De ce oare atâția frați
Fără lucru-n „piață” stau,
De ce-s „dezrădăcinați”
Care nici un rod nu dau,
De ce-s toți de „val” purtați
Și de Duhul Sfânt nu vreau
Să se lase înduplecați… ? !

De ce-s turme și nu-i „Turmă”
Iubind glasul Domnului… ?
O fi vremea cea din urmă
Și sfârșitul Harului… ? !

Ioan Hapca

De ce?

De ce alegi pe doua drumuri?
Sa mergi pe calea vietii tale,
Si spui ades ca urci pe munte,
Cand tu de fapt … cobori la vale.

De ce alergi la tot ce lumea,
Iti da in dar ca o placere,
Si nu alegi sa urci pe culmea,
Fericirii efemere.

De ce nu vrei sa-mparti iubirea,
Celui ce sade-n vesnicie?
De ce iubesti numai cu firea
Si bine iti doresti doar tie…

De ce te-ascunzi dupa cortina,
Si pari sa fi un bun crestin?
Si lasi in urma ta ruina
Si-amaraciune si venin.

De ce pozezi in adunare,
Un frate iubitor si bun?
Iar in afara vietii tale,
De Dumnezeu tu esti imun .

Tu nu sti oare ca pe calea,
Ce Dumnezeu ne-a aratat?
Nu poate merge orisicine,
Si nu se merge cu pacat?

Tu nu sti ca Lui nu ii place,
Sa fim fatarnici, farisei,
Oare nu sti ca El cunoaste,
Si inima si pasii tai?

Oare vrea El sa fim cu lumea?
Pe drumul nostru neclintit,
Oare Samson n-a fost odata?
Si Dumnezeu l-a pedepsit?

Oare nu avea el putere,
Cand de Cel Sfant a ascultat?
Dar alergand dupa placere,
A pierdut tot ce i s-a dat!

Si Saul prin neascultare,
A pierdut tronul de-mparat,
A pierdut binecuvantarea,
Pe care Domnul lui i-a dat.

Si Anania si Safira,
Cand pe Dumnezeu au mintit,
Ascultand ce le spuse firea,
Indata ei au si murit.

Iar Lucifer, frumosul inger
In lauda conducator,
Ce locuia acolo in cer,
Cantand cu ingerii in cor.

S-a gandit sa fie mai mare,
Ca preaiubitul Imparat,
Si pentru-a lui neascultare,
Dumnezeu jos l-a aruncat.

Sa nu fim si noi ca cei care,
Domnul indat’ i-a nimicit,
Ci sa pazim a Lui chemare,
Sa facem ce ne-a poruncit!

Caci nu e greu pe calea vietii,
Cand mergi de mana cu Isus,
Caci vin si zorii diminetii
Si intr-o zi vom merge sus!

Alexandra Prelipcean

Când lumea fierbe

Spre ceru-ntunecat se ’nalță jerbe
S-a-nnourat de-amenințări trăirea,
Nemulțumitu-și tremură rostirea
În implorări sau strigăte acerbe.
Înspăimântat, bogatu-nchide ușa,
Nedreptățitu-și scutură cenușa,
Se întretaie vești, iar lumea fierbe.

Nu, să nu piară cel nelegiuit!
În praf doboară stâlpul infamiei
Și, ca o rază-n mijlocul urgiei,
Înalță rugi spre Cerul nesfârșit.
Vestește-i condamnatului salvarea,
La Tron divin să-și ceară achitarea –
Fii om, de dragul harului primit.

Trecând prin praf, nu-i alb fără de pată,
Sub cruce stau răniții și călăii,
Căci au umblat pe tot cuprinsul văi
S-aducă spini pe fruntea-nsângerată.
Îmbărbătează-ți lacrima de jale,
Să se prelingă-n poala țării tale.
De te-ai rugat, mai roagă-te o dată.

Străin aici și cetățean de sus,
Când lumea fierbe, arzi pentru Isus.

Viorica Mariniuc 

Ma-nchin doar Tie, La picioarele-Ti cad -(traducere)

Prin lumea asta cautam placerea
Zacea ascunsa in praf in drum
Argint si aur am vrut in viata
Azi pe genunchi vad ca toate-s scrum.

Deci, …Ma-nchin doar Tie, La-piciorele-Ti cad
Paharul Tau plin este ce-mi doresc
Caci nu e altul la fel ca Tine
Oh, scump Isuse pe Tin’ te iubesc!

Averi si ranguri, mi-au fost promise
‘nainte-mi doar sa le ating
Sunt destramate atatea vise…
Singur in noapte stau si plang.

Totu-i pustiu, doar umbre moarte
Promisiuni multe, goale si seci
Doar Tu Isuse esti a mea “parte”
Esti Adevarul si Viata-n Veci!

Marius Alexandru (traducere libera a cantarii “I’ll worship only at the feet of Jesus”)

I went to visit the shrine of plenty,
But found it stores all filled with dust,
I bowed at alters of gold and silver,
But as I knelt there they turned to rust.

So, I’ll worship only at the feet of Jesus,
His cup alone, my holy grail,
There’ll be no other gods before Him,
Just Jesus only will never fail.

The call of fortune made me a pilgrim,
To journey to things promised us,
But as I climbed the promise faded,
And wind blew lonely all through the night.

So, I’ll worship only at the feet of Jesus,
His cup alone, my holy grail,
There’ll be no other gods before Him,
Just Jesus only will never fail.

Just desert dust and empty shadows,
All promises that turned to lies,
The gods of earth failed and betrayed me,
You alone are truth and life.

Alexandru Marius 

Câți mai slujim pe Domnul?

Trăim o viață pe pământ.
O viață de-alergare.
Si-adesea dăm Cuvântul Sfânt
Pe lumea trecătoare.
Am fost creați să moștenim
Cununa răsplătirii
Și pentru veci să locuim
În patria iubirii.
Dar pe pământ trăim puțin
Acesta-i paradoxul
Ce să-l pricepem noi nu știm
Nici care ne e rostul.
Cuvântul scrie deslușit
Că vine ziua-n care
Pentru oricine ia sfârșit
Viața de sub soare.
Că omul jos e trecător
Ca lumânarea-n sfeșnic
Ce-și pregătește în splendori
Acasă locul veșnic.
Aicea jos noi toți trăim
Precum intr-o chirie
Dar casa sus ne-o pregătim
La Domnu-n veșnicie.
Sau cel puțin asa ar fi
De sfântă trebuință
Când aripile s-or ivi
Spre noua locuință.
*
Și conștienți de-al Său Cuvânt
De-nsemnătatea-i mare
Ar trebui ca orișicând
Să fim în cercetare.
Deci pregătiți pentru Hristos
Cu candelele-aprinse
Si dezlipiți de tot ce-i jos
Cu aripile-ntinse
Ar trebui să fim mereu
Mireasă sfântă-n noapte
Cu foc aprins din Dumnezeu
Și luminând departe
Să vadă Mirele iubit
Mireasa că-l așteaptă
Să intre-n Locul mult dorit
Fecioara înțeleaptă.
***
Cu-amărăciune mă întreb:
Câți mai slujim pe Domnul?
Câți așteptăm cerul etern
Sau câți dormim azi somnul
Ce ca-ntr-o pânză i-a cuprins
Pe cei făr de putere
Ce-s cufundați în visul nins
De foamea dup-avere?
Privesc in jurul meu mâhnit:
Tot mai putini stau gata
Cu candela aprinsă-n timp
Să zică:Maranata!
Căci cei mai mulți au adormit
În vise maiestuoase
Mirele-aproape c-a sosit
Iar ei visează….case…
Și proprietăți.Provizii mii
Că doar….să le ajungă!…
Vină și alți bani,câți or fi
Ca-ntr-o uriașă pungă..
Bineveniți sunt orișicând!
Cinstiți???..nu mai contează!…
Un rost s-avem vrem pe pământ
Și-un nume, mai cu vază!
-Frate iubit, să ne unim
Mai mulți la rugăciune
-De asta frate, nu am timp
Fac lucruri totuși bune
Dobânda-i mare, eu trudesc
Până-n târzie seară
Chiar și-n picioare ațipesc
Cum, rugăciune iară?
Doar mici exemple oglindesc
Cruda realitate
De cer mulți nu-și mai amintesc
De ei e prea departe..
Lucrarea Tatălui ceresc
A fost înlocuită
De visul lacom, pământesc
Ce va pieri-ntr-o clipă..
Îi chemi și-ncerci să-i motivezi
Cu drag la Închinare
Dar dragostea mai poți să crezi
Că-i țelul lor cel mare?
Nu, mai degrabă ar lovi
În tot ce-i bun, cu silă
Și-n roada firii ar dospi
Râzând ei, fără milă….
***
E-aproape doisprezece. Știu.
E-aproape miezul nopții
Eu totuși gata vreau să fiu
Să trec de pragul porții
Și-n zbor să mă ridic spre cer
Cu toți cei dragi din casă
Către iubitul din Etern
Noi, fiind a Sa Mireasă.
Cu candelele luminând
De focul veșniciei
În zbor ne-om înălța cântând
Spre țara bucuriei
Rămână dar în urmă jos
Pungile mari și sparte
Ce s-or topi-n foc nemilos
De cerul sfânt departe.
*
Ce trist va fi insă de cei
Ce-au auzit Cuvântul
Dar au iubit fără temei
Averea și pământul.
Cine e sfânt, sfintească-se
Și să lepede somnul
Căci în curând spre glorie
Ne va nălța-n zbor Domnul.

Emanuel Hasan

Și lumea i-a urât…

Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că ei nu
sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Ioan 17:14

-”Sunteți ai Mei? – Huliți veți fi, trădați, batjocoriți!
Sunteți ai Mei? – Urâți veți fi! De lume înjosiți…

Nici Eu n-am fost primit de ea, nici Eu n-am fost iubit!
Le-am dat în dar dragostea Mea, răsplata – răstignit!

Pe îngusta cale nu-s doar flori, nu-i Paradis, ci vânt, furtună
Si spini adânci păn’ la fiori, ce fruntea-ades vă încunună!

Nu v-așteptați la osanale și ramuri așternute-n drum,
A doua zi pe cruce-n vale, veți fi călcați, priviți ca scrum!

Veți fi scuipați și-n dinți la fiare – striviți, în temniță-aruncați!
Dar știți: nicicănd a morții gheare, n-or birui! Înaintați!!!

Nimic nu vă va despărți și smulși din braț nu-ți fi nicicănd!
Prigoane de s-or înteți – Eu sunt, Eu sunt cu voi oricănd!!!

Huliți vor fi cine-s ai Mei! Ce nu-i al ei, lumea urăște…
Sunteți trimiși ca niște miei, dar Măna Mea – Ea hotărăște!”

Lidia Cojocaru 

Taina jertfei

“Cine crede în Mine, din inima lui vor curge…” loan 7:38

Isus n-a spus: “Cine crede în Mine va cunoaşte binecuvântarea plinătăţii lui Dumnezeu”, ci: “Din cel ce crede în Mine va curge tot ceea ce primeşte”. Învăţătura Domnului nostru este întotdeauna împotriva realizării de sine. Scopul Lui nu este dezvoltarea omului; scopul Lui este să-l facă pe om să fie exact ca El, iar caracteristica Fiului lui Dumnezeu este dăruirea de Sine. Dacă noi credem în Isus, important nu este ceea ce primim, ci ceea ce El revarsă prin noi. Scopul lui Dumnezeu nu este să facă din noi struguri copţi şi frumoşi, ci să stoarcă dulceaţa din noi. Din punct de vedere spiritual nu ne putem măsura viaţa după succesul pe care-l avem, ci numai după ceea ce revarsă Dumnezeu prin noi, iar aceasta nu o putem măsura deloc.

Când Maria din Betania a spart vasul cu mir preţios pe care l-a turnat pe capul Iui Isus, acesta a fost un act pe care nimeni altcineva nu l-a considerat potrivit momentului: ucenicii au spus că a fost o risipă. Dar Isus a lăudat-o pe Maria pentru fapta ei de mare devotament şi a spus că oriunde se va predica Evanghelia, “se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei”. Domnul nostru tresaltă de bucurie când vede pe vreunul dintre noi făcând ce a făcut Maria, nefiind legat de un lucru sau altul, ci fiind predat Lui cu totul.

Dumnezeu a dat viaţa Fiului Său pentru ca lumea să poată fi mântuită: suntem noi pregătiţi să ne dăm viaţa pentru El? “Cel ce crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie”, adică sute de alte vieţi vor fi încontinuu înviorate. Este timpul acum să spargem vasul de alabastru al vieţii noastre, să încetăm să mai dorim satisfacţia personală şi să lăsăm ca viaţa noastră să curgă pentru El. Domnul nostru întreabă care dintre noi vrea să facă aceasta pentru El.

Oswald CHAMBERS

În lumea plină de mistere

In lumea plină de mistere
Cunoaștem bine că-i pe tron
Cel ce-a trecut prin Înviere.

N-avem nevoie de-un spion
Pentru-a aduce revelații
Nici de vreo știre, sau vreun zvon.

Numai prin sfintele relații
Îmbogățim al nostru crez
Și rezistăm la trepidații.

Ieșind din apa de botez
Decizia a fost luată
Am zis: ”Doar Tu ne modelezi.”

Adânca taină descifrată
Ne-arată stări de nedescris
Din Țara binecuvântată.

Azi știm că Cerul ne-a promis
Că e în noi și ne susține
Să împlinim tot ce e scris.

Doar prin Cuvânt putem obține
Răspunsul clar la un mister
Și la enigma care vine.

Sunt doar trei laturi în echer
Și ne-amintesc de Trinitate
Căci Ea ne scoate din ungher…

La cea mai sfântă demnitate.

George Cornici