Disciplina necazului

„În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33

În general, viaţa creştină este considerată ca însemnând eliberare de necazuri. Ea înseamnă eliberare în mijloculnecazurilor, ceea ce este cu totul altceva. “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt… nici o nenorocire nu te va ajunge” – nici o urgie nu se poate apropia de locul unde tu eşti una cu Dumnezeu.Dacă eşti un copil al Lui Dumnezeu, cu siguranţă vei întâmpina necazuri, dar Isus spune să nu fii surprins când acestea vin.

“In lume veţi avea necazuri: dar îndrăzniţi. Eu am învins lumea; nu aveţi de ce să vă temeţi.” Oamenii care, înainte de a fi fost mântuiţi, dispreţuiau discuţiile despre necazuri, adeseori ajung inerţi, lipsiţi de motivaţie după ce sunt născuţi din nou, pentru că au o idee greşită despre ce înseamnă să trăieşti o viaţă de sfânt.Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare; El ne dă viaţă pe măsură ce învingem. Lupta vieţii este cea care ne căleşte puterea. Dacă nu există luptă, nu există putere. Îi ceri tu Lui Dumnezeu sa-ţi dea viaţă, libertate şi bucurie? El nu poate face aceasta dacă tu nu accepţi lupta. Imediat ce accepţi lupta, primeşti puterea.

Invinge-ţi timiditalea şi păşeşte înainte, iar Dumnezeu îţi va da să mănânci din pomul vieţii şi vei prinde puteri. Dacă munceşti prea mult fizic, te vei epuiza; dar dacă munceşti mult spiritual, vei primi şi mai multă putere Dumnezeu nu dă niciodată putere pentru mâine sau pentru ceasul următor, ci numai pentru lupta de acum. Suntem tentaţi să privim necazurile din perspectiva judecăţii omeneşti. Dar cel sfânt se bucură atunci când zdrobit de greutăţi, deoarece victoria, in acea situaţie, este cu totul imposibilă pentru oricine în afară de Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Călătoria prin vis

Ai grijă de mine, Cerescule Tată,
Că vin spre lumea Ta imaculată.

Voi trece la noapte spre Tine prin vis
Pân-am să ajung la tărâmul promis.

Ancorele la mal de-acum sunt tăiate
Pornesc spre Tine prin eternitate.

Peste vitralii pictate cu spuză de stele,
Prin vârtejuri de sori și gravitaţii rebele.

Să mă păstrezi cu desaga trupească
Nici aripi n-aș vrea să-mi mai crească.

Precum Icar voi zbura cu aripi de ceară
Dincolo de Orion, de steaua polară,

Peste Saturn, prin inelu-i de foc,
Prin nimbu-i aprins ca de sfânt prooroc.

Pe tronu-Ţi de slavă aș vrea să Te văd
Plutind în veşmânt luminos de omăt.

Să-I văd Soarelui Sfânt coroana de spini
Schimbată-n petale de flori și lumini.

Voi căuta prin noapte răposaților urma
Calea spre Viaţă, Păstorul şi turma.

Prin pustiuri voi trece, prin valea adâncă
Să beau aghiasma sfințită din Stâncă.

Să mă scutur de praful stelar şi de tină
Să mă mirui pe frunte cu har și lumină.

Să mă botez în ploaia Duhului Sfânt
Din nou să mă nasc înviind în Cuvânt.

Marin Mihalache 

În târgul cu deșertăciuni

În târgul cu deșertăciuni,
Ce țin de lumea trecătoare,
Am întâlnit și oameni buni,
Dar și destui lacomi, haini,
Ce cred că-i totul de vânzare.

Pe trei arginți sau pe-o avere,
Îi amăgesc pe mulți sărmani,
Să-și vândă dreptul pe himere,
Conștiința lor pentru-o plăcere,
Virtuților se fac dușmani.

Pentr-un câștig ce-i pieritor,
Fac orișice nelegiuire,
Se vând pe ei și neamul lor,
Vând chiar copii făr de-ajutor…
Vai tristă pustiire.

Mamona este zeul lor,
Cu râvnă mare i se închină,
Mânați de-un duh înșelător,
Duc trai zgârcit, risipitor,
Neîmpliniți cuprinși de vină.

Vai, sunt destui naivi pe lume,
Care se cred emancipați,
Zilnic aleargă spre o culme…
Pentru petreceri, faimă, nume…
Și-ajung să fie subjugați.

Tarabele sunt toate pline,
Găsești de toate la vânzare…
Binele-i rău, și rău-i bine,
Dezmăț total fără rușine,
De cele sfinte lepădare.

Când mă gândesc mă trec fiori…
O, ascultați și mic și mare,
Noi am primit în dar valori,
Virtuți și veșnice comori,
Ce nu au preț, nu-s de vânzare!

Ofertele de pe pământ,
Sunt multe foarte-amăgitoare,
Dar cu Isus în legământ,
Așa cum scrie în Cuvânt,
Comorile-s nepieritoare!

Teodor Groza

Iertarea

Nu e loc de răzbunare
Pe cărarea pocăinței,
Este loc doar de iertare,
Și de dus jugul credinței.

Așa spune Sfânta Carte,
Vocea Tatălui de sus:
De iertare vrei s-ai parte?
Iartă cum ierta Isus!

El, care-i Judecatorul
Și Stăpân peste pământ,
Nu vrea ca ispititorul
Să te biruie, urând.

Căci mânia nu lucrează
Nicicând spre sfințirea ta,
De aceea, azi veghează
Să nu cazi în cursa sa.

Când dorești să-ntorci cu rele
Celui ce ți-a făcut rău,
Nu uita, mai sus de stele
E un Veșnic Dumnezeu

Care-ți știe chiar și gândul,
Și pornirea ta murdara…
Și ce faci, când El, Preasfântul
Te va izgoni afară?

Cum să aștepți vreo răsplată
De la Tatăl tău Ceresc,
Cand iubești ca lumea toată:
-Doar pe cei ce te iubesc?

Dacă vrei vreo răsplătire
De la Dumnezeul tău,
Să iubești fără cârtire:
Pe cel bun și pe cel rău!

Și pe cel ce-ți este frate,
Și pe cruntul tău dușman,
Doar așa poți să ai parte
De Cerescul Canaan!

Nu mai este altă cale
Înspre locul mult visat:
Calea e doar ascultare
Ce Cuvântul ce s-a dat.

Mulți caută ocolișuri,
Variante, scurtături,
Însă grelele suișuri
Ce le urci și le înduri

Vor avea o răsplătire,
Chiar din mâna Mielului
Căci ai trăit în sfințire
Spre onoarea Domnului!

Dar de-ți faci viața ușoară
Încălcând Cuvântul scris
Să nu-ți fie o povară,
Vei fi un creștin învins!

Doar acel ce biruiește
Va ședea pe tronul Său…
Doar acel ce își sfârșește
Trăirea în Dumnezeu.

Deci, trăiește în iubire,
Luptă pentru-al Său Cuvânt,
Împlinește-l cu sfințire,
Căci El vine în curând!

Valentin Ilisoi 

În lumea de azi e multă durere

În lumea de azi e multă durere,
Născută adesea din trăiri în păcate,
Sunt prea mulți robiți de bani și putere,
Târâți de ispite pe căi necurate.
Doar jos pe pământ își adună avere,
În slava deșartă găsindu-și plăcere,
Ei fug de lumină, le place în noapte,
Amăgiți de-a lor fire și-a veacului șoapte.

Sunt zilele grele, sunt zile din urmă,
Cu multă mândrie, egoism, necredință,
Cu mulți dezertori din a Domnului turmă,
Cu oameni firești și fără conștiință.
Cu măști ca la teatru și evlavie de formă,
Unde binele-i rău și răul e normă,
Ei urăsc adevărul și buna cuviință,
Nu cred în iubire, nici în pocăință.

Suntem în război de ordin moral,
Se dau lupte grele și înverșunate,
Se luptă azi sfinții cu urmașii lui Baal,
Scriptura pe unii de alți-i desparte.
Dar lumea vrea circ, desfrâu, carnaval,
Mănâncă și beau până ajung în spital,
Au sufletul gol și minți intinate,
De calea sfințirii fug tot mai departe.

Acum e o vreme de cernere mare,
Avem libertate! Ce alegem să fim?
Ori drepți credincioși cu o sfânta-nchinare,
Ori mari păcătoși, dar ne prăpădim.
Suntem responsabili viața-i trecătoare,
Azi încă avem prilej de-ndreptare,
De vrem fericirea, de vrem să trăim,
La Domnul Isus acum să venim.

Se va face odată în lume dreptate,
De Prințul dreptății, Împăratul slăvit,
Popoarele toate vor fi judecate,
Nu-i nimeni uitat, nu-i nimeni scutit…
O dreaptă răsplata la toți după fapte,
Cununa vieții sau chinul de moarte.
Ferice atunci doar de omul smerit,
Ce-a crezut în Hristos și cu drag l-a slujit!

Teodor Groza

A pornit lumea la vale

A pornit lumea la vale,
Topogan de necredință,
Un alai de desfrânare,
Fără strop de conștiință.
Dar la capătul de cale,
Fericiți vor fi ei oare?
Vai amară consecință:
Regrete, dureri și jale…

Nu e zi acum sub soare,
Fără lupte și necaz,
Cu trăiri înjositoare,
Sub a răului talaz…
Unii mor de îmbuibare,
Alții mor că n-au mâncare,
Mor cu lacrimi pe obraz,
Înecați în supărare.

, , Moderniști, , fără rușine,
Râd de omul credincios,
Nu mai știu de rău, de bine,
Mândri-s de-un trai păcătos.
Pe mulți îi fac să suspine,
Trăind doar cum le convine,
Nu ascultă de Hristos,
Nu mai cred în legi divine.

Lumea-i tot mai lepădată,
De valori și de credință,
Pe o cale întunecată,
Ce-aduce doar suferință.
E o lume întinată,
De păcate subjugată,
Hulitori de pocăință…
Greu va fi la judecată.

Se-ntâmplă lucruri ciudate,
Răul este numit bine,
Mulți fac multă nedreptate,
Nu mai știu ce se cuvine.
De Scriptură stau departe,
Dar cred în basme deșarte,
Se îndreaptă spre ruine,
Inimi tot mai tulburate.

Dar durerea cea mai mare,
Este că și mulți creștini,
Au lărgit strâmta cărare,
De smerenie-s străini…
Fug de-o sfântă închinare,
Vor cu lumea-asemănare,
Ei se cred pe ei stăpâni…
Vai cumplită înșelare.

Să nu ne mirăm prea tare,
Că bat ploi cu vijelie…
Cât trăim în neascultare,
Suntem vrednici de urgie.
Cât n-avem la rău hotare,
Cât lucrăm la dezbinare,
Cât umblăm cu viclenie,
Nu-i nădejde de salvare.

Da, e lumea greu robită,
De un duh de rătăcire,
Dragostea în mulți răcită,
Oameni fără fericire…
Însă vestea minunată,
E că Dumnezeu ca Tată,
În Isus Hristos ne iartă!
Prin credință, spre sfințire.

Orice om ce se întoarce,
La Hristos cu pocăință,
Primește în suflet pace,
Bucurie, biruință,
Cele vechi sunt duse toate,
E născut din Duhul Sfânt,
Credincios până la moarte,
O lumină pe pământ.

Teodor Groza

Când lumea fierbe

Spre ceru-ntunecat se ’nalță jerbe
S-a-nnourat de-amenințări trăirea,
Nemulțumitu-și tremură rostirea
În implorări sau strigăte acerbe.
Înspăimântat, bogatu-nchide ușa,
Nedreptățitu-și scutură cenușa,
Se întretaie vești, iar lumea fierbe.

Nu, să nu piară cel nelegiuit!
În praf doboară stâlpul infamiei
Și, ca o rază-n mijlocul urgiei,
Înalță rugi spre Cerul nesfârșit.
Vestește-i condamnatului salvarea,
La Tron divin să-și ceară achitarea –
Fii om, de dragul harului primit.

Trecând prin praf, nu-i alb fără de pată,
Sub cruce stau răniții și călăii,
Căci au umblat pe tot cuprinsul văi
S-aducă spini pe fruntea-nsângerată.
Îmbărbătează-ți lacrima de jale,
Să se prelingă-n poala țării tale.
De te-ai rugat, mai roagă-te o dată.

Străin aici și cetățean de sus,
Când lumea fierbe, arzi pentru Isus.

Viorica Mariniuc 

Ai să-L vezi de pe munte

Pământul a-nceput să-şi scuture povoara
Ajunse mult prea grea  prin cosmos să o poarte,
Şi  în mişcarea lui pe mulţi îi prinde teama
Căci  de  e supărat,  îi duce pân’ la moarte!

Dar n-are el controlul la tot ce se petrece
Căci Dumnezeul veşnic îi spune ce să facă,
El controlează lumea ce prin furtuni o trece
Când Dumnezeu vorbeşte şi munţii se apleacă!

Vin uragane mari ce intră şi prin casă
Smulgând chiar şi din braţe pe cei mai dragi ai tăi,
Îţi fură bogăţia nimica nu îţi lasă
Ascultă omenire: Fugi azi din drumul ei!

Dar cum poţi ca să fugi şi unde să te-ascunzi?
Căci nicăieri în lume nu eşti în siguranţă,
Poţi ca să vii chiar astăzi, când glasul Il auzi
La singurul ce poţi ca să găseşti speranţă

La Dumnezeul veşnic ce are în control
Întregul Univers cu tot ce el cuprinde,
La glasul Lui se-nchină întregul protocol
Pământul se supune când Dumnezeu vorbeşte!

Prieten drag sau frate ce cauţi azi un răspuns
La tot ce se întâmplă pe-ntregul Univers,
Răspunsul poţi să-l afli numai în cartea sfântă
Acolo ne vorbeşte Acel ce i-a dat mers

Vino la Domnul astăzi, până când se mai poate
Căci în curând pe Domnul îl vom vedea venind
Dacă te-ntorci  la EL vei fi urcat pe munte
De-acolo-L vei vedea cu miile cântând.

George Lupsea

De ce oare…

Plină-i lumea… De ce oare?
De „stele rătăcitoare”,
Pentru care-i pregătită,
De Cel  făr` de-asemănare,
„Negura” cea mai cumplită
Și grozav de usturătoare,
O durere infinită
Unde „viermele nu moare”…
De ce oare? De ce oare? !

Când din Slava Minunată,
Cel ce veșnic E lumină
Și Viață adevărată,
Cu Dragostea Lui divină
La Golgota demonstrată,
A șters lumii orice vină
Și-A deschis spre Tatăl poartă
Sufletului să devină
Viu în Slava-I Minunată!

De ce oare-s nori uscați
Ce nici umbră nu mai au,
De ce oare atâția frați
Fără lucru-n „piață” stau,
De ce-s „dezrădăcinați”
Care nici un rod nu dau,
De ce-s toți de „val” purtați
Și de Duhul Sfânt nu vreau
Să se lase înduplecați… ? !

De ce-s turme și nu-i „Turmă”
Iubind glasul Domnului… ?
O fi vremea cea din urmă
Și sfârșitul Harului… ? !

Ioan Hapca

De ce?

De ce alegi pe doua drumuri?
Sa mergi pe calea vietii tale,
Si spui ades ca urci pe munte,
Cand tu de fapt … cobori la vale.

De ce alergi la tot ce lumea,
Iti da in dar ca o placere,
Si nu alegi sa urci pe culmea,
Fericirii efemere.

De ce nu vrei sa-mparti iubirea,
Celui ce sade-n vesnicie?
De ce iubesti numai cu firea
Si bine iti doresti doar tie…

De ce te-ascunzi dupa cortina,
Si pari sa fi un bun crestin?
Si lasi in urma ta ruina
Si-amaraciune si venin.

De ce pozezi in adunare,
Un frate iubitor si bun?
Iar in afara vietii tale,
De Dumnezeu tu esti imun .

Tu nu sti oare ca pe calea,
Ce Dumnezeu ne-a aratat?
Nu poate merge orisicine,
Si nu se merge cu pacat?

Tu nu sti ca Lui nu ii place,
Sa fim fatarnici, farisei,
Oare nu sti ca El cunoaste,
Si inima si pasii tai?

Oare vrea El sa fim cu lumea?
Pe drumul nostru neclintit,
Oare Samson n-a fost odata?
Si Dumnezeu l-a pedepsit?

Oare nu avea el putere,
Cand de Cel Sfant a ascultat?
Dar alergand dupa placere,
A pierdut tot ce i s-a dat!

Si Saul prin neascultare,
A pierdut tronul de-mparat,
A pierdut binecuvantarea,
Pe care Domnul lui i-a dat.

Si Anania si Safira,
Cand pe Dumnezeu au mintit,
Ascultand ce le spuse firea,
Indata ei au si murit.

Iar Lucifer, frumosul inger
In lauda conducator,
Ce locuia acolo in cer,
Cantand cu ingerii in cor.

S-a gandit sa fie mai mare,
Ca preaiubitul Imparat,
Si pentru-a lui neascultare,
Dumnezeu jos l-a aruncat.

Sa nu fim si noi ca cei care,
Domnul indat’ i-a nimicit,
Ci sa pazim a Lui chemare,
Sa facem ce ne-a poruncit!

Caci nu e greu pe calea vietii,
Cand mergi de mana cu Isus,
Caci vin si zorii diminetii
Si intr-o zi vom merge sus!

Alexandra Prelipcean