17 Decembrie

Îmi aduc aminte.” Ieremia 2:2

Să observăm că Christos se desfată să se gândească la biserica Sa şi să o privească în frumuseţea ei. După cum pasărea se întoarce la cuib, şi călătorul se grăbeşte spre casă, în acelaşi fel, mintea îşi urmează mereu obiectul alegerii. Nu putem să privim prea mult faţa pe care o iubim; dorim întotdeauna să vedem lucrurile dragi. La fel se întâmplă şi cu Domnul Isus. Din veşnicie, El şi-a găsit „plăcerea în fiii oamenilor” (Proverbe 8:31). Gândurile Sale se întorc spre momentul în care aleşii Lui s-au născut în lume. El i-a văzut în oglinda preştiinţei. „în cartea ta”, scrie David, „erau scrise toate filele care mi-erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmi 139:16).

Atunci când lumea a fost aşezată în temeliile ei, El era acolo, şi a rânduit marginile popoarelor după numărul copiilor lui Israel. De multe ori înainte de întrupare, El a coborât pe pământ purtând o înfăţişare omenească; la stejarii lui Mamre, la pârâul Iaboc, lângă zidurile Ierihonului şi în cuptorul încins din Babilon, Fiul Omului şi-a vizitat poporul. Pentru că sufletul Lui găsea plăcere în ei, nu a putut sta departe, fiindcă inima Lui tânjea după ei. Ei nu au lipsit niciodată din inima Lui, fiindcă le-a scris numele pe palme şi le-a săpat în coasta Sa.

Pieptarul care conţinea numele triburilor lui Israel era cea mai strălucitoare podoabă a marelui preot, iar numele aleşilor lui Christos sunt cele mai strălucitoare podoabe ale Sale, şi scânteiază în inima Sa. Poate că noi uităm adesea să medităm la desăvârşirea Domnului, dar El nu încetează niciodată să-şi aducă aminte de noi. Să ne căim de uitările trecutului, şi să ne rugăm pentru harul de a-L purta mereu în amintire. Doamne, deschide-mi ochii sufletului după imaginea Fiului Tău.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Ioan 17

Înspre Cer îndreptându-și privirea
Sfântul Fiu ridicatu-și-a glasul
Într-o rugă-începându-și rostirea:
”Tată scump, mi-a sosit iată, ceasul!”

”Proslăvește-mă iarăși, Părinte
Cu divină putere Cerescă
Și cu Slava ce-o -aveam înainte
Ca și Fiul să Te proslăvească”

După cum Tu puterea deplină
Peste orice făpturi I-ai lăsat
Să dea veșnică viață, divină
Tuturor, ce din lume I-ai dat

Viața veșnică, Sfântă, Cerească
Pentru-oricine pe-ntregul pământ
Este-aceasta: ca să Te cunoască
Dumnezeu, Singur, Veșnic și Sfânt.

Peste tot unde-mi fost-a umblarea
Încontinuu Eu Te-am proslăvit
Iar acum pot să spun că lucrarea
Ce Mi-ai dat-o s-o fac am sfârșit

Și-acum Tată, te rog Eu fierbinte
Proslăvește-Mă iarăși la Tine
Cu slăvirea ce-o-aveam înaite
De-a fi lumea cu tot ce-aparține.

Am făcut cunoscut al Tău Nume
Celor care Mi I-ai dăruit
Pe ai Tăi Mi I-ai dat Tu din lume
Și Cuvântul Tău ei au păzit.

Cunoscut-au acum foarte bine
Ce Mi-ai dat Tu și orice le-am zis
Și-au primit ca venind de la Tine
Cunoscând clar că Tu M-ai trimis.

Și-au crezut c-am ieșit de la Tine
Pentru ei mă rog Eu, Sfinte Tată
Sunt ai Tăi, . . Mi i-ai dat. . știi prea bine. .
Nu mă rog pentru lumea stricată.

Tot ce am este-al Tău pe vecie
Tot ce-ai Tu, este-al Meu negreșit
Pot să spun cu deplină tărie
Că în ei sunt acum proslăvit.

Eu nu sunt, dar ei sunt încă-n lume. .
Sfinte Tată, păzește-i întruna
Ca în Sfântul și Marele-Ți Nume
Cum suntem Noi. . și ei fie una.

I-am păzit Eu în ceasu-încercării
Peste tot, prin puternicu-Ți Nume
N-a pierit decât fiul pierzării
Spre-mplinirea Scripturii anume.

Vin la Tine acum pentru-a spune
Toate-acestea să-i cureți de vină
Ca pe când ei sunt încă în lume
Bucuria s-o aibă deplină.
––––––––––

Eu lor le-am dat Cuvântul Tău divin
Și lumea i-a urât atât de crunt
Că-acestei lumi ei nu mai aparțin
După cum Eu din lumea lor nu sunt.

Te rog ca să-i păzești Tu de cel rău
Și nu te rog să-i iei de pe pământ
Sfințește-i dar prin adevărul Tău
Iar Adevărul e al Tău Cuvânt.

Cum M-ai trimis în lume să vestesc
Așa-am trimis și Eu pe-ai mei iubiți
Și pentru ei Eu însumi Mă sfințesc
Spre-a fi și ei prin adevăr sfințiți.

Și Eu mă rog nu numai pentru ei
Iar Tu-Mi cunoști al sufletului dor
Căci Eu mă rog acum și pentru-acei
Ce-or crede-n Mine prin cuvântul lor.

Te rog din nou, pentru iubiții mei
Leagă-i cu legături de nedescris
Mereu cu drag, uniți să fie ei
Să creadă lumea că Tu M-a i trimis.

Precum Tu ești în Mine, Tatăl Meu
Și Eu în Tine sunt îngemănat,
Să fie ei la bine și la greu
Căci le-am dat slava care Tu M-ai dat.

Să fiu în ei cum Tu în Mine ești
Să fie una-n chip desăvârșit
Să știe lumea toată că-i iubești
La fel cum și pe Mine M-ai iubit.

În locul Sfânt, în Veșnicul Palat
Unde voi fi de Tine proslăvit
Să fie și aceia ce Mi-ai dat
Să vadă slava ce Mi-ai dăruit.

Neprihănit Părinte, M-ai iubit
‘Nainte de-a fi lumea, la-nceput
Și Eu Te-am cunoscut și Te-am vestit
Dar lumea, iată nu Te-a cunoscut.

Însă acei pe care Mi I-ai dat. .
Ei au crezut cuvântul ce le-am zis
Și-atunci când mintea li s-a luminat
Au cunoscut că-n lume M-ai trimis.

Eu al Tău Nume-întruna L-am vestit
Și-l voi mai face cunoscut mereu
Ca dragostea cu care M-ai iubit
Să fie-n ei. . la fel să fiu și Eu.

Daniel Hozan

Pentru mine

De ce-ai venit, Isuse, in lumea de durere
Traind in umilinta si fara mangaiere?
De ce-ai lasat Tu Cerul si zarile albastre
Si-ai coborat in lumea nenorocirii noastre?

N-ai fost primit de oameni, sau inteles vreodata,
Si n-au putut pricepe ca Dumnezeu Ti-e Tata,
Nu Ti-au adus nici cinste, si nici recunostinta,
Ci-au pregatit o cruce, si-au dat o grea sentinta.

Am fost si eu in juriu, Ti-am iscalit sentinta,
Te-am condamnat la moarte, nebanuind cainta,
Ce-avea sa copleseasca gandirea mea netoata,
Cand am aflat pe urma ca eu sunt vinovata.

Dar Tu-ai lasat marirea si zarile senine,
Si ai venit specific, gandindu-Te la mine,
Ti-ai parasit locasul de dincolo de stele
Ca sa rezolvi problema nenorocirii mele.

Nu voi putea pricepe de ce din gloata mare
Ti-ai indreptat privirea spre mine-o tradatoare,
Si ochii Tai, seninii, mi-au cucerit fiinta,
Starnind in mine plansul amar, si pocainta.

Ai acceptat Tu moartea sa nu fiu condamnata,
Mi-ai ispasit prin cruce nelegiuirea toata,
Din zdrentele murdare m-ai imbracat in haina
Mai alba ca zapada, ce minunata taina!

Cu inima smerita Iti cant azi o cantare,
Si-ntreaga mea fiinta se pleaca-n inchinare,
Caci Te-ai gandit la mine; iubirea ce ne leaga
N-as da-o, scump Isuse, nici pentru lumea-ntreaga.

Anca Winter 

Chemarea

Privește umbra cum se lasă
Și te adoarme-n nepăsare,
Nu mai ai mult și pleci acasă
Și, totuși, asta nu te doare?

Hai, lasă tot ce te oprește,
Ascultă-a cerului chemare
Să simți pe Cel ce te iubește,
Care te vrea cu-nverșunare.

Dar tu, ca suflet singuratic,
Care trăiești în lumea mare,
De ce mai vrei să fii ostatic
În astă lume, trecătoare?

Și eu, am fost la fel ca tine,
Aveam în mine, doar sfidare,
Mă consumam pe căi străine,
Precum un muc, de lumânare.

Deodată-n viață, mi-a sosit
O mare veste de salvare.
Eram uimit de ce-am găsit
Și-n mine, s-a produs schimbare.

Am vrut atunci, să uit de tot
Și să-arunc totul în uitare,
Căci, când trăiam, eram ca mort.
Acum sunt viu și am scăpare!

Hai, vino, dar și tu acum
Și nu mai sta-n a ta visare,
Căci, s-o sfârși și al tău drum
Și-odat` cu el și harul mare.

Dumitru Gheorghiu

Stare de urgență

E-o stare de urgență declarată
Și iată, lumea-ntreagă a cuprins
Pe unii presiunea i-a convins
Pe alții frica morții i-a învins
Și-au acceptat alternativa dată.

Trăim de-o vreme starea de urgență
Și mulți s-au conformat și s-au supus
Dictonului care venea de sus
Iar. . întrebări prea multe nu și-au pus
Să afle adevărul în esență.

Prefigurând o altă realitate
Comparativ, ea este mult mai mare
Legată de aspectul ”ascultare”
Ce-i narativul care nu dispare
Cât vor rămâne ființele create.

Căci omu-a fost creat ca să asculte
Dar nu de-un simplu semen, muritor
Ci de iubitul Tată, Creator
Care l-a plămădit cu-atâta dor
Sădind în el valori și taine multe.

Dar cât de schimbător e omul. . iată-l
De la-nceputuri încă din grădină
Călcând voit porunca cea Divină
Căzu… de-atunci Creația suspină
Că bietul om n-a ascultat de Tatăl.

Adevărata stare de urgență
Trăit-a omenirea mii de ani
De la Eden până la Ghetsimani
Ba chiar și-acum atâția sunt sărmani
Cu sufletul pierdut în chintesență.

Păcatul capital: Neascultarea
Împins-a toată omenirea-n jos
Spre Iad, de unde nimeni n-a fost scos. .
Iar fără jertfa Sfântă-a lui Hristos
Nu poate nimeni dobândi salvarea.

Intrând în lume cu a sa prezență
Păcatul orice om a dezbrăcat
De slava lui în care-a fost creat
Și-n haina morții l-a încorsetat. .
Păcatu-n sine-i starea de urgență.

Iar ca să se salveze orice ființă
Chiar Dumnezeu ne-a dat un tratament
Ce vindecă complet și permanent
Așa-l descrie Noul Testament
Și acesta se numește ”pocăință”.

Din starea de urgență ai ieșire
Oricât de tare boala te-a lovit
Și-oricât de mult păcatul te-a strivit
Tu poți să fii salvat și dezrobit
Și să primești în suflet mântuire.

La Dumnezeu e totul cu putință
Și fiindcă-atât de mult El ne-a iubit
Că Preaiubitul Fiu l-a dăruit
Să moară pe o cruce răstignit
Ca noi s-avem salvare prin credință

Oricui cu-adevărat se pocăiește
I se ridică starea de urgență
Primește-a Lui iubire-n abundență
Și tranformat de-a Domnului prezență
Spre Ceruri, sănătos mereu pășește.

Cu sufletul curat și fără mască
De duhul Celui Rău neinjectat
Oricâte vei avea de-ntâmpinat
Pe Sfânta Cale vei ajunge-odat’
Cu Dumnezeu în Patria Cerească.

Dar până-n ziua-ceea glorioasă
Ce în curând se va ivi în zare
Să mai avem credință și răbdare
Lucrând pentru Isus fără-ncetare
Iar când veni-va ne va duce-acasă.

Daniel Hozan

Da lumea ta lui Dumnezeu

9 octombrie

Text: Psalmul 37:1-9

„Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El si El va lucra.” ~ Psalmul 37:5~

Cand incercam sa ne conducem viata fara ajutorul Domnului,dam de necazuri.De aceea ,trebuie sa invatam ca Dumnezeu vrea ca noi sa-I dam Lui poverile noastre.

In cartea sa „Believe and Belong”(Crede si apartine ),Burce Larson povestea,cum ii ajuta el pe multi oameni carora le venea greu sa-si daruiasca Domnului Cristos viata.”De mai multi ani am lucrat la New york si am oferit consiliere spirutuale in biroul meu multor oameni care oscilau intre da si nu.

Adesea le sugeram sa vina cu mine intr-o scurta plimbare pana la o cladire importanta din strada a cincea.La intrarea in cladire era o statuie uriasa a lui Atlas,un barbat minunat ,proportionat,cu toti muschii incordati,care tinea globul pamantesc pe umerii lui.Era cel mai puternic barbat din lume,care abea se mai tinea pe picioare sub povara aceasta .

„Vezi?”spuneam aratand spre statuie.”Aceasta este un mod de a trai, incercand sa cari lumea pe umerii tai.Dar acum,vino cu mine sa trecem strada ! Pe partea cealalta a strazi a cincea este catredala Sfantul Patrik,si acolo in spatele altarului este o statuie mica a copilului Isus ,poate de 8 sau 9 ani, care fara nici un efort tinea globul pamantesc intr-o mana „,

„In loc sa incercam sa ducem singuri povara problemelor noastre ,trebuie sa le dam Celui care poate sa le manuiasca .Pastrezi poverile numai pentru tine?Esti incovoiat sub povara lor? E timpul sa dai lumea ta – ingrijorarile tale -Domnului Cristos!”~ D.C.E.~

Painea zilnica

Lumini in intuneric

Text: Matei 5:13-16  

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei… să slăvească pe Tatăl vostru, care este in ceruri.” Matei 5:16

Povestirea de mai jos o avem din cartea „Daily Gems” (Nestemate zilnice), de D. L. Moody. „Un orb dintr-un oraş mare a fost găsit stand la colţul unei străzi cu un felinar alături. Cineva a venit la el şi l-a întrebat de ce avea felinarul langă el aprins din moment ce era orb, iar lumina pentru el era tot la fel ca şi întunericul. Orbul a răspuns simplu: „Ca nimeni să nu se poticnească în mine”.
Noi cei care-L cunoaştem pe Cristos nu suntem orbi, desigur. Dar ca şi omul acela, trebuie să avem lumina pentru ca acei ce sunt pierduţi sâ poată găsi calea către cer. Fără lumina lui Cristos strălucind prin noi, cei ce-L urmăm, oamenii se vor poticni în căutarea lor după pace şi mulţumire.


Lumea noastră de azi este întunecoasă, caracterizată prin pesimism şi o beznă spirituală adancă. De aceea, este de cea mai mare importanţă, ca noi credincioşii să reflectăm ceea ce a spus Domnul Isus: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12). Mantuitorul a mai spus: „Cat sunt în lume, sunt Lumina lumii” (Ioan 9:5). Acum, dacă Domnul nostru S-a reantors în slavă, totuşi, noi suntem oglinzi ale Sale după modul cum ne trăim vieţile, astfel ca alţii să fie atraşi la Lumină. Cand facem astfel, glorificăm pe Tatăl nostru cel ceresc. Aşadar, să fim aşa cum ne-a poruncit Domnul: „să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5:16). Să ne încredinţăm că suntem lumini în întuneric.    – R.W.D.

Ajută-mi, lumina Ta s-o răspandesc
Unde răul e în abundenţă,
S-ajut măcar un suflet păcătos
Să găsească în Tine o nouă viaţă. „- D.J.D.

Dacă vom arde pentru Dumnezeu, păcătoşii vor fi atraşi la Lumină

Painea zilnica

Tineti lumea afara

Text: Galateni 5:16-26           

Nu vă îmbătaţi de vin… Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” Efeseni 5:18

In copilărie, lui F. B. Meyer îi plăcea să viziteze Politehnica, o clădire din Londra destinată unor expoziţii ştiinţifice. Unul din exponatele expoziţiei care-l atrăgea cel mai mult, era un clopot care se scufunda. Nu avea fund, dar avea mai multe scaune ataşate în interiorul marginii de jos. La anumite intervale de timp, vizitatorii ocupau aceste scaune. Clopotul uriaş era apoi scufundat într-un bazin imens cu apă. Ceea ce-l fascina pe Meyer era faptul că apa nu intra în clopot, chiar dacă ocupanţii scaunelor puteau s-o atingă cu mana. Cum era posibil? Motivul pentru care clopotul nu se umplea cu apă, era că se pompa constant aer pe deasupra clopotului înăuntru. Dacă ar fi fost vid înăuntru, apa ar fi umplut imediat clopotul. Meyer a făcut imediat o aplicaţie practică pentru cei credincioşi:

„Dacă eşti plin de Duhul Sfant, viaţa firească este sub tine şi oricat ar încerca ea să pătrundă, Duhul o va ţine la distanţă”.
Biblia ne spune că atunci cand ne încredem în Domnul Isus Cristos, atunci Duhul Sfant locuieşte într-adevăr în noi (Rom. 8:9), devenim astfel temple în care locuieşte El (1 Cor. 6:19). Problema este că unii creştini nu-I permit Duhului Sfant să aibă întreaga stăpanire în viaţa lor. Ei încearcă să păstreze anumite zone „interzise”. Dar numai atunci cand ne predăm Lui în întregime, vom putea cunoaşte plinătatea puterii Lui şi vom putea avea victorie asupra păcatului.
Dacă eşti creştin şi ai plinătatea Duhului Sfant în viaţa ta, te întreb, II laşi tu pe Duhul Sfant sâ stăpanească în întregime asupra ta? – R.W.D.

Mă poţi umple, Duhule Sfinte,
Deşi nu pot să-Ti spun eu cum,
Dar am o mare nevoie de Tine.
O, vino şi umple-mă-acum!” – Stokes

Dacă Dumnezeu are în stăpanirea Sa omul dinăuntru, atunci lumea nu va putea pune stăpanire pe omul dinafară

Painea zilnica

Răstignire şi înviere

Cu trupul biciuit şi răni pe fruntea-naltă
Purtând coroana lumii din spinii împletiţi,
Alături de batjocuri, de hule şi de ceartă
Hristos Îşi poartă crucea pe umerii răniţi.

Slăbit îngenunchează şi cade în ţărână,
Oamenii râd şi strigă cu guri zeflemitoare:
„Dacă eşti Tu Mesia, ridică doar o mână
Şi fă să-Ţi cadă Roma îndată la picioare”! .

E răstignit pe lemn, legat cu funii strâns,
Soldaţii-L ţin de mâini, Îi bat cuiele-n palme,
În ochii buni şi blânzi se vede-al lumii plâns,
Lacrimi şi sânge curg pe faţa tristei mame.

Unul dintre soldaţi, rânjind dizgraţios
Îi câştigă la zaruri cămaşa-nsângerată,
Neştiind c-a vărsat sângele preţios
Pus între Dumnezeu şi lumea vinovată.

Preoţi şi cărturari, trecători şi mulţime
Strigă hule râzând şi îşi bat joc de El:
„Coboară de pe cruce şi vom crede în Tine,
Dacă eşti Fiu divin şi rege-n Israel”! .

Un întuneric mare cuprinde-ntreaga ţară,
Între cei doi tâlhari, pe cruce răstignit
Mântuitorul lumii privind ultima oară
Şi-a plecat capu-ncet şi-a zis: ”S-a isprăvit”! .

Cel care-I Cel dintâi dar şi Cel de pe urmă,
Ce ţine cheia morţii, la a ei locuinţă,
Sub raze de lumină ce-n jurul Lui se-adună
Învie şi se-nalţă cu-a slavei biruinţă.

Bucuraţi-vă ceruri, şi tu pământ şi mare
Pentru Cel ce-a învins păcat şi întuneric,
Bucuraţi-vă oameni, urmaţi a Lui chemare
Şi daţi-I toată cinstea de care este vrednic.

Credeţi-L, ascultaţi-L, iubiţi-L şi urmaţi-L
Pentru că ţine-n mână destinul vostru veşnic,
Pentru-nvierea Lui, cântaţi şi lăudaţi-L,
Nu e altul ca El, al mântuirii sfetnic.

Astăzi, aici şi-acum, mai mult ca niciodată
Să-I spunem viaţa noastră, rugându-L să ne ierte,
Să fim feriţi apoi de aspra judecată
Având pe frunte scrisă divina Lui pecete.

Stănulescu Mircea 

Sub ochii noștri se-mplinește

Sub ochii noștri se-mplinește
În mare grabă Apocalipsa,
În curând Hristos sosește
Ca să-și ia la cer Mireasa.

Lumea așteaptă o schimbare
Sperând că iarăși va fi bine,
Sfinții stau în așteptare…
Veghind cu candelele pline.

Ne-a dat Domnul vremi de har,
Treizeci de ani de libertate,
Mulți s-au dus peste hotar
Că să-și facă aici palate.

Ca Elimelec și cu Naomi
Au plecat din casa pâinii,
Peste mări, peste oceane,
S-au împrăștiat românii.

Unii au cules furtună…
S-au întors într-un sicriu,
Alți-au prins vremuri mai bune
Și-au venit cu-averea-n brâu.

Am dat scumpa libertate
Pentru lucruri trecătoare,
Tinerețea, sănătatea
Și-acum le privim cu jale.

Slujbele, la casa sfåntă
Le-am sărit de atâtea ori…
Tot am stråns cu multă trudă
Bani și lauri și comori.

Parcă ne-am născut pe lume
Ca să moștenim pămåntul,
Viața-i ca un val în spume
Care trece-așa, ca gåndul.

Însă noi o prețuim
Când suntem pe patul morții,
Cåt trăim o risipim
În plăcerile vieții.

Scurta noastră libertate
După care am tânjit,
A trecut ca peste noapte
Și noi, nu ne-am pocăit…

Parcă ne-am făcut mai răi
Mai zgårciți și mai avari,
Domnu-i cunoaște pe ai Săi
Sfinții parcă-s tot mai rari.

Concurența a fost mare
În vremea de libertate,
Mese-ntinse, mașini luxoase,
Nunțile cât mai pompoase.

Mă-ntrebam ades în taină,
Cine va opri taifunul
Nunților cu-atâta gală?
Dar s-a supărat Stăpânul.

Am ajuns să ne îmbuibăm
Ca în zilele lui Noe,
Tot să bem și să mâncăm.
Sufletul tånjea în noi

Dup” o zi de post, de rugă,
Doamne, , ai milă te rugăm
Am făcut din Tine slugă.
Doar la necaz te căutăm…

Egoismul este- n floare,
Am uitat ce e frăția
Am uitat c” aici se moare
Și că-i scumpă veșnicia.

Ne-am schimbat și noi ca vremea,
Suntem frați doar la-nchinare,
Ni sa vestejit iubirea,
Crini uscați, fără petale.

Nici culoare, nici parfum
Nu avem de mult în noi,
Vorbe goale, mai mult fum
Vede lumea azi în noi. .

Ne-nșelăm de ani de zile,
Nici ca lumea, nici cu Domnul
Dacă ne-am veni în fire… .
S-ar înviora poporul.

Am fi toți un gànd și un suflet
Ca și acei dintâi creștini,
N-ar mai fi atâta ură
Și sub limbă-atåția spini.

Poate da al tău izvor,
Apă dulce și amară?
Poți fi jumătate nor,
Și-altă jumătate soare?

Poți sluji la doi stăpâni,
Cum te-nșeli de-o viață-n treagă?
Cautâ dragostea dintåi
Părăsește calea largă.

Dacă-n vremi de libertate
Ai fost un tăciune stins,
Cånd se va deslănțui prigoana
Sigur vei cădea învins.

Cåt mai ai suflare-n tine
Caută pacea și sfințirea,
Nu știi cånd Stăpânul vine
Sau cånd părăsi-vei glia.

Doamne, îndură-te de noi,
Mai lasă vremi de libertate,
Pân” la marea zi de-apoi
Să trăim cum scrie-n Carte.

Iany Laurenciuc