„Îmi aduc aminte.” Ieremia 2:2
Să observăm că Christos se desfată să se gândească la biserica Sa şi să o privească în frumuseţea ei. După cum pasărea se întoarce la cuib, şi călătorul se grăbeşte spre casă, în acelaşi fel, mintea îşi urmează mereu obiectul alegerii. Nu putem să privim prea mult faţa pe care o iubim; dorim întotdeauna să vedem lucrurile dragi. La fel se întâmplă şi cu Domnul Isus. Din veşnicie, El şi-a găsit „plăcerea în fiii oamenilor” (Proverbe 8:31). Gândurile Sale se întorc spre momentul în care aleşii Lui s-au născut în lume. El i-a văzut în oglinda preştiinţei. „în cartea ta”, scrie David, „erau scrise toate filele care mi-erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmi 139:16).
Atunci când lumea a fost aşezată în temeliile ei, El era acolo, şi a rânduit marginile popoarelor după numărul copiilor lui Israel. De multe ori înainte de întrupare, El a coborât pe pământ purtând o înfăţişare omenească; la stejarii lui Mamre, la pârâul Iaboc, lângă zidurile Ierihonului şi în cuptorul încins din Babilon, Fiul Omului şi-a vizitat poporul. Pentru că sufletul Lui găsea plăcere în ei, nu a putut sta departe, fiindcă inima Lui tânjea după ei. Ei nu au lipsit niciodată din inima Lui, fiindcă le-a scris numele pe palme şi le-a săpat în coasta Sa.
Pieptarul care conţinea numele triburilor lui Israel era cea mai strălucitoare podoabă a marelui preot, iar numele aleşilor lui Christos sunt cele mai strălucitoare podoabe ale Sale, şi scânteiază în inima Sa. Poate că noi uităm adesea să medităm la desăvârşirea Domnului, dar El nu încetează niciodată să-şi aducă aminte de noi. Să ne căim de uitările trecutului, şi să ne rugăm pentru harul de a-L purta mereu în amintire. Doamne, deschide-mi ochii sufletului după imaginea Fiului Tău.
Dumnezeu e în control 