De ce nu se intorc

Text: 2 Corinteni 5:1-8                      

„…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” 2 Corinteni 5:7

Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gandacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă. O colonie de gandaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din cand în cand unul dintre ei care se urca pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea. Într-o zi, unul dintre gandaci s-a trezit urcand lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apa. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; cand s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmantul pană în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decat oricand pană atunci. Desfăşurandu-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucura acum.

În mod natural, ezităm să ne gandim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Si nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să „umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.  – H.V.L.

„De ce te temi de moarte şi-o tot alungi din gand,
Cand ea-i despovărarea de tot ce porţi în gand?
De ai trăi virtutea în tot ce datorai,
Ea-i uşa strălucită şi grabnică spre rai. „– Traian Dorz

„Credinţa vede dincolo de întunericul pămantesc strălucirea locurilor cereşti„

Painea zilnica

Cu preţul vieţii

Zidiri de stele ca la-nceput
Făclii stălucitoare s-au făcut,
În luceferi vii, pe căi de unde,
Cu ochi de foc cerul să inunde.

Prin ea, traiectoria divină,
A coborât Lujer de Lumină,
În paşii durerii, a nimănui,
Fiul cerului sfânt şi-al omului.

Dar cine să-L asculte oare,
Când făţărnicia era-n floare,
În nimicnicia veacului rău
Morţi în păcate, fără Dumnezeu?

Dumnezeu întrupat, El răstignit,
Cu preţul vieţii a rămas neclintit!
Prin Jertfa Golgotei minunată
A dus la sfârşit lucrarea dată!

Să învăţăm din trăirea Lui Isus!
Legaţi cu firul Dragostei de Sus,
Neâncetat Cuvântul să vestim,
Ca Isus, noi toţi să slujim!

Maria Șopț 

ÎNVIERE

Tot ce e viu se naște din Cuvânt
Viața de moarte pururi se separă
Că strălucește-n cer și pe pământ
Lumina Lui nicicând crepusculară.

Din rug uscat nu crește lujer viu
Ci-i duh în el ascuns de la început
Din fructul mort închisă c-an sicriu
Sămânța vieții încolțește-n lut.

Și îngropat și răsărind apoi
Din-ntunecimea unui boț de tină
Un nufăr alb cu bulbul în  noroi
Și-întoarce fața veșnic spre lumină.

Zadarnic răsturnăm clepsidre de nisip
Să-ntoarcem roata lumii înapoi
Și punem măști de dumnezei pe chip
Tot în țărână vom sfârși și noi.

Doar cel care se naște din Cuvânt
Din Logos sfânt, din sfânta lui Lumină
Găsește Calea Vieții pe pământ
Și-n suflul sfânt originea divină.

Isus ce pentru noi s-a răstignit
Pe crucea Sa la ceruri sus ne cară
Că să vedem cum urcă spre zenit
Lumina Lui nicicând crepusculară.

Marin Mihalache