6 August

Străjerule, cât mai este din noapte? ” Isaia 21:11

Ce duşmani sunt pretutindeni? Erorile abundă, şi în fiecare oră apar altele noi. De ce erezie trebuie să mă păzesc? Păcatele se furişează afară din ascunzători la adăpostul întunericului. Trebuie să urc în turnul de veghe şi să stărui în rugăciune. Protectorul nostru ceresc vede dinainte toate atacurile care ne ameninţă, şi, când răul este dorinţa lui Satana, Isus se roagă să nu ne părăsească credinţa, atunci când Satana vrea să ne „cearnă ca grâul” (Luca 22:31). Continuă, milostiv Străjer, să ne avertizezi de prezenţa duşmanilor, şi, de dragul Sionului, nu sta departe. „Străjerule, cât mai este din noapte?” Ce vreme vine peste biserică? Se adună norii, sau este totul senin?

Trebuie să păzim biserica lui Dumnezeu cu mare grijă; acum, când necredinţa ne ameninţă, trebuie să observăm semnele timpului şi să ne pregătim de luptă. „Străjerule, cât mai este din noapte?” Se văd stelele? Ce făgăduinţe se potrivesc cu situaţia noăstră? Sună alarma; dă-ne şi mângâiere. Christos, Steaua Polară, este mereu la locul Lui, şi toate stelele sunt în siguranţă în mâna Domnului lor. Dar, străjerule, când va veni dimineaţa? Mirele întârzie. Nu este nici un semn al venirii Lui ca Soare al Neprihănirii? Nu a răsărit luceafărul de dimineaţă ca garanţie a ivirii zorilor? Când va veni ziua, şi când se vor stinge umbrele? Isuse, dacă nu vii în persoană la biserica Ta astăzi, vino în Duh în inima mea, şi fă-o să cânte de bucurie.

Întreg pământul e scânteietor de bucurie
Căci zorii dimineţii au sosit;
Inima mea e rece, plină de-ntuneric şi mândrie
Coboară dimineaţa Ta în ea, Isus iubit!
O, vino chiar acum, Isuse blând.
Aşa cum ai făgăduit într-al Tău cuvânt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

In mijlocul furtunii

Arata-mi, Doamne, calea cand noaptea e adanca,
Cand ceata ma-nconjoara si nu Te pot vedea,
Intinde-Ti, Doamne, mana si trage-ma pe stanca,
Ma fa sa vad in noapte cum straluceste-o stea.

Tulburatoare valuri se-amesteca cu mine,
Luceafarul de seara de mult s-a-ntunecat,
Ma inspaimanta gandul sa nu Te vad pe Tine
Cand vasul vietii mele de vanturi e purtat.

Ramai cu mine, Doamne, caci nu mai am speranta,
Puterile ma lasa si ma aplec sa mor;
Da-mi Tu nadejde iarasi si-n suflet siguranta,
Da-mi Tu din nou viata, fii Tu invingator.

 Anca Winter  

Lumină şi întuneric

“Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.” (2 Samuel 22.29)

Sunt eu în lumină? Atunci Tu Doamne eşti lumina mea. Dacă Tu dispari, bucuria mea se duce; dar atât timp cât Tu eşti cu mine, pot sa mă lipsesc de luminile ştiinţei şi de flăcările civilizaţiei. Ce lumină aruncă prezenţa lui Dumnezeu peste toate lucrurile! S-ar zice că un far îşi întinde razele sale până la douăsprezece mile, dar Dumnezeul nostru nu este numai un Dumnezeu de aproape, ci şi un Dumnezeu care este zărit la mari distanţe, chiar din ţara vrăjmaşului. O, Doamne, când dragostea Ta umple inima mea sunt fericit ca un înger. Tu eşti toată desfătarea mea.

Sunt eu în întuneric? Atunci Tu, Doamne, luminezi întunericul meu. În scurt timp, lucrurile se schimbă. Treburile mele pot să fie din ce în ce mai întunecate şi un nor se poate îngrămădi peste alt nor; dar când se va întuneca aşa de mult încât să nu-mi pot vedea nici mâna, voi vedea totuşi mâna Domnului. Când eu nu văd nici o lumină în mine şi n-o găsesc nici la prietenii mei, nici în lumea întreagă, Dumnezeu care a zis: “Să fie lumină” şi a fost lumină, poate să facă din nou această lucrare şi să mă lumineze. El va vorbi şi soarele va răsări din nou pentru mine. Eu nu voi muri, ci voi trăi. Iată că ziua se apropie. Acest verset luminos, scris la început, străluceşte ca luceafărul de dimineaţă şi după câteva ore voi bate din palme de bucurie.

Charles Spurgeon

Ziua este aproape

“Îi voi da luceafărul de dimineaţă.” (Apocalipsa 2.28)

Până să vină ziua risipirii întunericului, câtă binecuvântare găsim în Domnul Isus, “Luceafărul de dimineaţă”! Jurnalele au anunţat reapariţia stelei din Betleem. Şi, luând informaţii, s-a recunoscut că nu era vorba decât de “luceafărul de dimineaţă”; dar greşeala nu era mare.

E mai bine să-L vedem pe Domnul Isus ca “Soarele neprihănirii”; dar când nu-L putem vedea astfel, să fie pentru noi ca steaua care vesteşte ziua şi arată că lumina veşnică este aproape. Dacă azi nu sunt aşa cum doresc să fiu, totuşi Îl văd pe Domnul Isus şi aceasta îmi dă încredinţarea că într-o zi voi fi ca El. A vedea pe Domnul Isus prin credinţă, deja înseamnă pentru noi că în curând îl vom vedea în slava Sa şi vom fi schimbaţi ca să fim asemenea cu El. Şi dacă acuma n-am toată lumina şi bucuria pe care le-aş dori, le voi avea în curând; căci aşa cum văd acum luceafărul de dimineaţă, tot aşa de sigur voi vedea ziua. Luceafărul de dimineaţă nu apare cu mult înainte de a răsări soarele.

Suflete, ţi-a dat Domnul luceafărul de dimineaţă? Păzeşti tu tare adevărul, harul, nădejdea şi dragostea pe care le-ai primit de la El? Atunci, deja vezi arătarea slavei care se apropie; şi Acela care te ajută să te fereşti de rău, urmărind binele, ţi-a dat astfel luceafărul de dimineaţă.

Luceafarul

Luceafarul din noapte ramane si -n lumina
De ii deschizi fereastra,si il accepti sa vina
De il respingi mereu el pleaca trist in noapte
Dar te vor insoti ,mereu a sale soapte.

Deschide-i larg portita,si-a inimii zavor
El te va-nvalui in dragoste si dor
Si dorul tau va creste,pan va ajunge sus
La Domnul vesniciei ,la REGELE ISUS!

Azi poti primi cuvantul si mantuirea-n dar
Dar maine nu se stie de va mai fi iar HAR
Ori, s-ar putea ca DOMNUL s-apara sus pe nor
Si sa isi mireasa la pieptul lui cu dor.

Cand regele ne cheama nimic nu ne opreste
Si nu suntem stapani pe ce se-agoniseste
Ajuta-ne ISUSE sa te slujim mereu
Asa cum tu doresti traind cuvantul tau!!!

Tu esti al nost Luceafar,ce nu se stinge-n zori
Si ne inteleptesti , sa adunam comori,
Ne-ajuti ca sa zidim,pe temelia-ti sfanta
Si sa agonisim ,putere tot mai multa.

Si vrei ca sa brodam in soare si in stele
Cu aur si argint,si sa lipim doar perle.
Sa nu ne mai atraga nimica pamantesc
Nimic ce ne darama nimic ce e firesc.

Luceafarule Sfinte!o vino-n casa mea
Pe-o raza aurie ,cuprinde-mi inima.
Caci vreau in intregime sa ti-o daruiesc
Si sa te simt deplin,mai mult sa te iubesc!
Soare al diminetii!lumina-mi calea-mi grea
Sa pot pasi spre tine intinde-mi mana TA!
Si lasa mangaierea,sa ma atinga lin
Ridica apasarea,si sterge-al meu suspin.
As vrea o clipa sfanta,sa ma cuprinzi la san
Si toate se vor sterge,te simt!Tu esti stapan.
Si-mbratisati in doruri, sa zbor mai sus de stele
In dragostea-ti divina,sa-ti cant mereu cu ele!!!

Geta L.