Picioarele întărite

“Dumnezeu este tăria mea, El îmi va face picioarele ca ale cerboaicei şi mă va face să merg pe locurile stâncoase.” (Habacuc 3.19)

Încrederea pe care omul lui Dumnezeu o arată aici este totuna cu o făgăduinţă, căci ceea ce a primit credinţa este o realitate care intră în planul lui Dumnezeu. Prorocul a trebuit să treacă prin încercările aspre ale lipsei şi ale foametei, dar a trecut biruitor prin ele, pentru că Dumnezeu l-a sprijinit, El însuşi a fost tăria lui. Priviţi! Dumnezeu Cel Atotputernic este tăria noastră! Cât de minunat!

Apoi Dumnezeu i-a întărit picioarele. Cerboaicele sar pe deasupra colţurilor de stâncă şi a gropilor, fără să-şi piardă echilibrul. Tot aşa şi Domnul nostru ne îngăduie să înaintăm pe cărările întortocheate ale vieţii acesteia, fără să ne poticnim. El va întări picioarele noastre în aşa fel că vom trece cu uşurinţă prin locuri pe unde, fără Dumnezeu, am fi nimiciţi cu siguranţă, într-una din zile von fi chemaţi chiar pe locurile cele mai înalte. Chiar acolo ne vom urca, pe muntele lui Dumnezeu, pe locurile înalte unde totul este numai strălucire. Ce picioare sunt picioarele credinţei, cu care, urmărind zorile dimineţii, ne vom urca pe muntele cel sfânt al Domnului!

Charles Spurgeon

Locurile înalte ale lui Dumnezeu

“Îi voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.” (Psalmul 91.14)

Oare mie mi se adresează Domnul cu aceste cuvinte? Da, dacă cunosc Numele Său. Slăvit sa fie Dumnezeu, că acest Nume nu-mi este străin; L-am încercat şi L-am cunoscut, pentru aceasta mă încredinţez Lui. Cunosc Numele Său ca acela al unui Dumnezeu care urăşte păcatul, căci am aflat prin puterea convingătoare a Duhului Său, că nu se învoieşte cu nici un rău. Dar, prin Domnul Isus Cristos, L-am mai cunoscut şi ca Dumnezeul iertării, căci El nu mai ţine în seamă nici una din abaterile mele. Numele Său este credincios, şi-L cunosc şi în acest fel, cu toate că am multe greutăţi.

Această cunoaştere este un dar al harului Său, şi pentru acest motiv Domnul ne dă un alt har, acela de a ne aşeza la un adăpost înalt; avem deci har peste har. Observaţi ca dacă vrem să urcăm tot mai sus, poziţia poate fi periculoasă; dar dacă Domnul ne aşează acolo, suntem în siguranţă. El poate face aceasta, dându-ne mult de lucru, reuşită în serviciul nostru, conducerea unei lucrări. Si chiar dacă nu face aceasta, totuşi ne poate aşeza la un adăpost înalt, printr-o legătură mai strânsă cu El, printr-o recunoaştere mai clară a lăuntrului nostru, o sfinţenie triumfătoare asupra oricărui rău, o bucurie deosebită a slavei viitoare. Când ne conduce Dumnezeu în aceste locuri înalte, Satana nu ne poate cobori de acolo. Să fie aşa cu noi toţi chiar de azi.

Charles Spurgeon

Locuri înalte de apărare

“… Acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.” (Isaia 33.16)

Omul care a primit de la Dumnezeu harul ca să aibă o viaţă fără prihană, locuieşte în siguranţă deplină. El stă pe un loc înalt; el este deasupra lumii, apărat de atacul vrăjmaşului şi aproape de cer. El are scopuri şi motive înalte şi găseşte mângâieri şi prietenii semnificative. El se bucură de munţii dragostei veşnice, unde îşi are locuinţa.

El este apărat de arme vrăjmaşe în stânca cea tare. Cele mai statornice lucruri în univers sunt făgăduinţele şi planurile Dumnezeului care nu se schimbă, şi acestea sunt apărătoarea credinciosului ascultător.

El este întreţinut cu această făgăduinţă măreaţă: “i se va da pâine”. După cum vrăjmaşul nu se poate urca până la cetăţuia lui, nici să-i dărâme întăriturile, tot aşa fortăreaţa nu poate fi cucerită prin împresurare şi foamete. Domnul care a făcut să plouă mana în pustie, va avea provizii bune pentru poporul Său, chiar şi când ei ar fi înconjuraţi de cei ce ar vrea să-i înfometeze.

Dar dacă lipseşte apa? Acest lucru nu se va întâmpla însă, căci este scris “şi apa nu-i va lipsi”. Un izvor care nu seacă niciodată va ţâşni în mijlocul acestei cetăţi întărite, care nu poate fi biruită. Domnul se îngrijeşte ca să nu lipsească nimic: Nimeni nu va putea să facă rău cetăţenilor adevăratului Sion. Oricât ar fi de ameninţător vrăjmaşul lor, Dumnezeu îi ocroteşte pe aleşi Săi.

Charles Surgeon

La cruce

Mulțime de drumuri se-ntretaie
Care-ncotro
Printre ele drumul fericirii căutăm
Cineva tot aruncă îndoieli și întuneric
Să renunțăm
Cineva tot ne îmbie
Pe cărări plăcute, ușoare
Spre-a ne rătăci pașii
Prin locuri înșelătoare
Și totuși
Prin beznă căutând adevărul
Chiar în teama zilei de mâine
Înfometați de-a vieții pline
Nu stăm pe loc
O lumină cerească ne risipește jalea
Pe cruce
Săpat în aur și-n vreme și-n foc
E scris:
PE AICI ESTE CALEA!

Prea adesea simțim inima mult răvășită
Și-o vedem cum încearcă
Urmele păcatului să șteargă
Ascunzându-și chipul de rușine
Sub o mască de bine
Crezând că astfel se uită trecutul
Dar vine-o zi
Când în durere sufletul
Îți leapădă nevrednicia sa
Și chiar în marele foc
În care ne arde ‘cercarea
Zărim strălucind sus pe cruce
AICI ESTE RĂBDAREA

De multe ori Legea
Prea aspra ne pare
Mai dură decât o chemare la bine
Și-adesea bem o cupă de lacrimi amare
Prea multe bucurii și plăceri
Inima ne-o prefac în ruine
Și totuși
Chiar și in zbaterea nopții
Când în noi se agită
Neliniștea-nțelegerii cumplită
Printre presimțirile sumbre-ale morții
Ca pe un țărm de lumină
O cărare spre cruce se face
AICI ESTE PACE!

Benone Burtescu