„Locul acesta este ocupat”

Text: Evrei 11:23-29

„Prin credinţă Moise… n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon.” Evrei 11:24

La sfarşitul secolului al optulea, trăia în nordul Angliei un profesor de istorie şi teolog creştin, foarte devotat, cunoscut sub numele de Venerabilul Bede. Într-o zi s-au apropiat de el nişte călugări care se luptau cu ispitele şi care veniseră să caute soluţii. Bede le-a spus: „Ştiu despre ce vorbiţi. Cand ispita îmi bate la uşa inimii, răspund întotdeauna: „Locul acesta este ocupat” şi cu aceasta ea pleacă”.
Cu secole înainte, cand Moise a auzit bătaia ispitelor la uşa inimii sale, nu le-a lăsat acestora nici un loc pentru a se cuibări. Scriitorul Epistolei către evrei ne revelează cele ce s-au petrecut în inima lui Moise. In primul rand „n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon”.

Aceasta a fost credinţa care l-a determinat să spună „Nu” lumii şi întregii glorii a Egiptului. În al doilea rînd, el „a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu”. Aceasta înseamnă un „Da” accentuat realităţilor spirituale eterne, în schimbul plăcerilor trecătoare ale păcatului. Şi în final, „el socotea ocara lui Cristos ca o mai mare bogăţie decat comorile Egiptului”. Acesta era calculul clar al credinţei că adevărul şi neprihănirea vor aduce răsplătiri veşnice.
Problemele sunt aceleaşi şi pentru noi astăzi. Trebuie să ne cultivăm dragostea pentru Cristos, pentru poporul Lui, pentru neprihănire, astfel că plăcerile păcatului vor fi repede respinse în favoarea bucuriei eterne şi a păcii divine. Fie ca inimile noastre să fie umplute cu Cristos. Apoi, cînd ispita va bate la uşa noastră, să spunem imediat: „Locul acesta este ocupat”.       – D.J.D.

„Să nu te temi luptand cu Domnul,
Mergi plin de-avant şi curajos;
Că nu-i putere să-l înfrangă
Pe cel ce luptă cu Cristos.”  – Traian Dorz.

„Cand bate la usă cel rău, lasă-L pe Isus sa răspundă„

Painea zilnica

In locul meu

Text: Marcu 15:6-15

„Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” 2 Corinteni 5:21

Chiar în centrul credinţei creştine stă cel mai important fapt: Cristos a murit pentru noi. Gandindu-ne la cele ce s-au petrecut cu Baraba, vom vedea acest adevăr mult mai clar. Auzind strigătul mulţimii: „Baraba! Baraba!” în timp ce stătea în celula condamnaţilor la moarte , probabil că o transpiraţie rece i-a cuprins corpul. Apoi a auzit paşi ce se apropiau. Cheia se răsuceşte în zarul uşii. Uşa se deschide cu geamăt. Dar spre uimirea sa, este eliberat. Este liber! Un om numit Isus i-a luat locul.

Comentand evenimentul din viaţa lui Baraba, Donald Grey Barnhouse a scris: „El a fost singurul om din lume care a putut spune că Isus i-a luat fizic locul. Dar eu pot spune că Isus Cristos mi-a luat locul meu spiritual. Pentru că eu eram cel ce meritam moartea. Eu eram acela care meritam revărsarea maniei divine asupra mea. Eu meritam pedeapsa eternă în iazul de foc. El a fost dat pentru fărădelegile mele. A fost dat judecăţii din pricina păcatelor mele… Cristos a fost înlocuitorul meu. El plătea datoria faţă de justiţia şi sfinţenia divină. De aceea pot spune că întreg creştinismul se poate formula în trei fraze scurte: Meritam iadul; Isus a luat locul meu; nu-mi mai rămîne acum decat cerul Lui.”
Cristos a murit fizic pentru Baraba. El a murit spiritual în locul Fiecăruia dintre noi. Cand ne încredem în Cristos, ieşim afară din închisoarea morţii, la lumina strălucitoare a iertării şi a libertăţii. Ce adevăr uimitor! Cristos a murit pentru mine. El mi-a luat locul! – D.C.E.

„Cristos nu a murit martir
Urcand calvarul greu,
Ci din dragoste S-a dat, iertînd
Păcatul tău şi-al meu.„- Adams

„Cristos ne-a luat locul pentru ca noi să avem pacea Sa; El a luat păcatul nostru pentru ca noi s-avem mantuirea Lui„

Painea zilnica

Locul slujirii

„Acest soi de draci nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”

Marcu 9:29

„Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” Răspunsul se află în relaţia personală cu Isus Cristos. Acest fel de demoni nu poate ieşi decât prin concentrare şi iarăşi concentrare asupra Lui. Putem rămâne pentru totdeauna fară putere, cum au rămas ucenicii în acea situaţie, încercând să facem lucrarea lui Dumnezeu fără să ne concentrăm asupra puterii Sale, ci urmând ideile izvorâte din propria noastră natură. Il defăimăm pe Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a lucra pentru El fară să-L cunoaştem pe El.

Când ajungi faţă în faţă cu un caz dificil, deşi în exterior nu se întâmplă nimic, totuşi tu ştii că eliberarea va veni, deoarece tu te concentrezi asupra lui Isus Cristos. Aceasta este direcţia slujirii tale – să veghezi ca să nu se interpună nimic între Isus şi tine. Există ceva între tine şi Isus acum? Dacă există, trebuie să treci de acel lucru, nu ignorându-l iritat sau sărind peste el, ci înfruntându-l şi trecând, prin el, în prezenţa lui Isus Cristos. Atunci tocmai acel lucru, şi toate situaţiile prin care ai trecut în legătură cu el, Il vor glorifica pe Isus Cristos într-un mod pe care nu-l vei cunoaşte niciodată până nu-L vei vedea pe El faţă în faţă.

Trebuie să ne putem înălţa ca pe aripi de vultur; dar trebuie, de asemenea, să ştim cum să coborâm. Puterea unui sfânt stă în coborâre şi în viaţa trăită jos în vale. „Pot totul în Cristos care mă întăreşte”, a spus Pavel, şi lucrurile la care s-a referit el erau, în general, lucruri umilitoare. Stă în puterea noastră să refuzăm să fim umiliţi şi să spunem: „Nu, mulţumesc, eu prefer să stau pe vârful muntelui cu Dumnezeu”. Pot eu înfrunta lucrurile, aşa cum sunt ele, în lumina realităţii lui Isus Cristos, sau lucrurile, aşa cum sunt ele, distrug credinţa mea în El şi mă fac să intru în panică?

Oswald CHAMBERS

Ce strîmt e locul

Ce strîmt e locul unde sînt nevoit să stau,
Simt unghiurile pîndei cum strîng şi mă-năbuşă,
Văd umbrele vrăjmaşe cum se întind şi iau
Lungi forme-ntunecate cu dungă de cenuşă.

Simt casa cu pereţii subţiri şi străvezii,
Pe zece drumuri pusă, de-o ştie ţara toată –
Nici zidul n-are umbră, nici pivniţa chilii,
Nici noaptea întuneric neliniştea s-o scoată.

… O, Doamne, dă-mi odihna din cer şi din pămînt
Să scap de fiara lumii ce sfîşie şi pradă,
Să scap de mine însumi, acesta care sînt,
Nici cheie să mă ştie, nici gheară să mă vadă,
Sau fă să-mi vină iarăşi plecaţii porumbei,
Să-mi cînte turturica prin viile-nflorite,
Să se ridice noaptea, să-mi pot vedea pe-ai mei
Şi să-mi mai cînt odată cîntările dorite!

Traian Dorz

Viață și-alergare

Spre ce locuri azi alergi
Tu roade ai să culegi,
Oricum iute trece viața
Se duce, precum ceața.

Un loc pe scena lumii
Te costă însăși viața.
Te costă mai toți banii
Să fii în pas cu moda.

Locul în Cerul veșnic
Plătit a fost pe Cruce.
E gratis s-ai ca Sfetnic
Pe Cel ce este Viața.

Să ții azi trendul lumii
Alergi cam viața toată.
Te lupți precum nebunii
Să stai în vârf de scară.

Să ai în Cer cunună
Doar ține Calea strâmtă.
Smerit s-alergi cu sfinții
Urmând Calea Luminii.

Să ai puterea lumii
Trăiești o mascaradă
Lupți în vânt cu pumnii
Doar clovn într-o arenă.

Alege azi creștine
Să fii o mărturie.
Având puterea dată
De Duhul Cel din slavă.

Alege azi să umbli
Smerit pe Calea crucii.
Să știi c-a ta comoară
Te-așteaptă colo-n slavă.

Simion Ioanăș

 

Mi-e dor de cer

Mi-e dor de cer, de Locul sfânt desăvârșit,
De Cetatea eternă, de Mirele iubit,
Mi-e dor de toți cei dragi, ce sunt acolo sus,
Mi-e dor de veșnicie, de-al meu Mire Isus.

Mi-e dor de cer, de locul binecuvântat,
De miile de îngeri, de al meu Împărat,
Mi-e dor de pomul vieții ce rodește mereu,
De Tronul plin de slavă, mi-e dor de Dumnezeu.

Mi-e dor de cer, de străzile ce strălucesc,
De porțile mărețe ce cu drag mă primesc,
Porți de mărgăritare și ziduri de iaspis,
De măreția sfântă, splendori de nedescris.

Mi-e dor de cerul nou, de Cetatea de vis,
De Locul mult dorit, eternul Paradis,
Mi-e dor de locul unde nu vor mai fi dureri,
Nici tânguiri, nici lacrimi, ci sfinte privegheri.

Mi-e dor de cer, mi-e dor de Locul glorios,
De-al meu Mântuitor, de Domnul meu Hristos,
Mi-e dor de Râul vieții, limpede, cristalin,
De Cel Atotputernic, de Domnul meu, Amin!

Ica Drăgoi

Eu, la cruce

În tristul şi sumbrul tablou de la cruce,
Încerc, intuind, locul meu să găsesc,
Gândirea îmi zboară, aievea mă duce,
Să-mi pun întrebarea: eu ca cine trăiesc ?

Mi-aseamăn trăirea cu ostaşii, cei care,
Umbriţi, apăsaţi de păcate şi vini,
În loc să mă rog, şi să-Ţi cad la picioare,
Te încunun ades, cu coroană de spini ?

M-aseamăn cu preoţii, cei mai de seamă,
Cu „măşti” de duhovnici, dar făţarnici şi răi,
Ce-Ţi  aduc doar batjocuri, ce mint şi blesteamă,
La fel mi-e povara, pe umerii tăi ?

Mă pierd în mulţimea ce aleargă să vadă,
Pe Fiul luminii, dorind răstignirea,
Sunt dintre aceia, ce aleg să nu creadă,
Îl vreau pe Baraba, condamnând „nemurirea” ?

O fă-mă,  sutaşul cel înfricoşat,
Convins de puterea, ce-o ai Tu mereu,
Să exclam cu putere: „cu adevărat,
Acesta e Fiul lui Dumnezeu” !

Şi Doamne, doresc neştirbită credinţă,
Să fiu precum Iosif, din Arimateea,
Fă-Ţi inima mea, pe veci locuinţă,
Închide-Te acolo, şi păstreză Tu cheia.

De-i târziu, să pot fi ca tâlharul din urmă,
Aminte să-Ţi aduci de mine, pe vecie,
Să-mi fii Păstorul ce mă cheamă-n turmă,
Când va veni, a Ta Împărăţie !

Paula Szabo

Ruga…

În clipe grele de-ncercare,
La tine vin să mă închin,
Căci Tu eşti locul de scăpare
Şi sufletului eşti alin.

Când valuri mari lovesc în mine
Şi gânduri rele mă-mpresor,
Eu ruga mi-o înalţ spre Tine,
Căci eşti al meu Mântuitor.

Când sunt cuprins de neputinţă,
Ispite când mă-ncearcă greu,
Tu mă-ntăreşti, îmi dai credinţă
Şi Tu-mi eşti ajutor mereu.

Iar când mă simt slab şi nevrednic,
O mică fărâmă de lut,
Tu, Dumnezeu Atotputernic,
Îmi devii pavăză şi scut.

Eu vreau să Îţi slujesc doar Ţie
Cu tot ce am, cu tot ce sunt,
Să te servesc cu vrednicie
Cât voi trăi pe-acest pământ.

Dă-mi din a Ta înţelepciune
Ca să Te pot urma cu zel,
Dă-mi gânduri noi şi fapte bune
Şi să fii pururi al meu ţel.

Rămâi Tu, Domn al vieţii mele,
Şi mă condu Tu pas cu pas,
În bucurii, în clipe grele,
În suferinţi, în orice ceas.

Dorin Viorica

Sa fii arzand…

Să fii arzând în locul sfânt, în noapte-
un licăr de lumină, presimţit,
sporind cu licărul din sfeşnic taina,
ce o veghezi alături, împlinit.

Lumina ta să mângaie tăcerea,
ce se cuvine Celui nenumit,
în închinarea dincolo de slove,
de forme, ori de sunet măiestrit.

Să te privească numai Cel ce vede
în întuneric, Cel ce e-n ascuns…!
Să-ţi răsplătească arderea de sine
Acel Ce dă la rugăciuni răspuns!

Mai mult de-atât ce ţi-ai dori vreodată?
Mai mult de-atât ce e de năzuit?
Să fii în sfânta Lui intimitate!
Pierzându-te, să fii înveşnicit!

Tatiana Topciu