Dă-ne Doamne apă rece … !

Dă-ne Doamne apă rece
Când ne bate-un Soare-aprins!
Dă-ne-un vânt de nota zece
Când căldura-i de nestins,

Dă-ne Har şi Liniştire
Când mai suntem supăraţi!
Dă-ne Pace şi Iubire
Când nu ştim să mai fim fraţi,

Şi mai fă căldură-n toamne,
Când vreun frig ne-a potopit,
Ca să-Ţi mulţumim, o Doamne-n
Rugăciuni de neoprit!

Horia Costina 

Teamă sfântă

“Cine se teme de poruncă este răsplătit.” (Proverbe 13.13)

O temere sfântă de Cuvântul lui Dumnezeu este ca şi cum ţi-ai depune banii la bancă, cu o dobândă mare. Oamenii se socotesc mai înţelepţi decât Cuvântul lui Dumnezeu şi-şi îngăduie să-L judece. “Eu nu am lucrat astfel din temere de Domnul.” Noi socotim însă cartea lui Dumnezeu fără greşeală şi prin ascultarea noastră dovedim că o preţuim. Acest Cuvânt nu ne produce groaza, ci ne dă o temere de fii, care îndeamnă pe copii să nu supere pe părinţi. Nu ne temem de pedepsele lui, pentru că ne temem de poruncile lui.

Temerea de Cuvântul lui Dumnezeu ne dă odihna smereniei, care este mult mai bună decât nepăsarea mândriei. Temerea aceasta ajunge să fie pentru noi o călăuză în toate mişcările noastre, un imbold ca să urcăm pe înălţimi şi o frână când coborâm. Feriţi de rău şi călăuziţi pe calea neprihănirii prin ascultarea de învăţătura Cuvântului, căpătăm un cuget liniştit, scăparea de orice teamă şi siguranţa că suntem plăcuţi lui Dumnezeu; avem, într-un cuvânt, cerul pe pământ. Cei nelegiuiţi pot să râdă de preţuirea pe care noi o dăm Cuvântului lui Dumnezeu, dar noi nu luăm seama la acest lucru. Preţul chemării noastre cereşti este pentru noi o mare mângâiere şi răsplata legată de ascultarea noastră ne face să nu ţinem seamă de dispreţul celor răi.

Charles Spurgeon