Curaj in mijlocul fricii

Text: Matei 14:22-33

Isus le-a zis îndată: „îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”” Matei 14:27

Curajul nu este absenţa fricii. Cineva a spus: „Curajul este frica ce şi-a făcut rugăciunile”. A fi creştin nu înseamnă că ai garanţia  că vei fi curajos şi vei fi eliberat de toate sentimentele de îngrijorare. Dar aceasta ne dă Cuvantul lui Dumnezeu, care atunci cand este luat prin credinţă, face ca teama şi neliniştea să-şi piardă din puterea lor paralizantă.
Binecunoscutul pianist şi compozitor, Don Wyrtzen, stă la claviatura pianului în fata unei mari audienţe, calm şi încrezător. Dar el recunoaşte cu candoare că este plin de frică uneori. „Aş putea avea chiar un atac din pricina încordării,” spune Don. „Ceea ce fac poate suna copilăresc, dar îmi este folositor. Cant atunci încet, în gand, versuri ca acesta: „Tu dai pacea Ta deplină, celui ce se încrede-n Tine”. Nu spun că Domnul, instantaneu, dă dintr-o baghetă magică şi toată îngrijorarea îmi dispare, dar am experimentat pacea desăvarşită de la Dumnezeu în vremea cand eram plin de frică”.


Cand apostolii înspăimantaţi L-au văzut pe Isus umbland pe marea cuprinsă de furtună, El le-a spus: „îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” Isus era mult mai puternic decat împrejurările care au generat frica. El a putut linişti furtuna violentă a mării (Marcu 4:39), a putut aduce vindecare trupului şi minţii (Matei 8:14, 15; Marcu 5:15), să învingă moartea (Ioan 11:43, 44) – toate prin puterea Cuvantului Său!
Eşti fricos? încrede-te în Domnul Isus – în primul rand primindu-L ca Mîntuitor. Apoi studiază Cuvantul lui Dumnzeu, bazează-te pe El, şi spune-I lui Isus, în rugăciune, despre tot ce te alarmează. El îţi va da curaj în mijlocul temerilor tale. – D.J.D.

O, inimă timidă! O, suflete plăpand!
Puternic vrei să fii, încrezător?
Domnului Ii lasă orice frică orice gand.
Numai prin El vei fi biruitor.” – D.J.D.

Curajul este ca un zmeu de hartie – vanturi împotrivitoare îl fac să se ridice

Painea zilnica

Credinta si adapost

Text: Psalmul 4

Eu mă culc şi adorm in pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină in locuinţa mea.” Psalmul 4:8

Credinţa copilărească – acea încredere deplină care ne face să-L credem pe Dumnezeu pe cuvant şi să-I acceptăm promisiunile – ar trebui să caracterizeze pe fiecare credincios. Acest gand mi-a venit în minte în timp ce le citeam nepoţilor mei o poveste înainte de culcare. Doi frăţiori se depărtaseră de casa lor, care nu era departe de o pădure deasă. Spre seară, umbrele au întunecat cărarea şi cei doi mititei s-au încurcat şi curand se rătăciră în pădure. Cand părinţii au sesizat lipsa de acasă a copiilor, au început căutările – căutand toată noaptea şi pană a doua zi, cand i-au găsit pe cei doi băieţi. După ce s-au liniştit, părinţii i-au întrebat pe copii ce au făcut cand şi-au dat seama că s-au rătăcit în pădure. Cel mai mare a răspuns: „Cand s-a întunecat, am îngenuncheat şi l-am cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de Jimmy şi de mine. Apoi ne-am culcat”.


Cand credinţa noastră este la fel ca aceasta – cand este atat de puternică încat putem doar să-I cerem simplu lui Dumnezeu să ne ajute şi să lăsăm rezultatele pe seama Sa, putem trece cu bine prin cele mai grele momente ale vieţii. Psalmistul ne spune că acest lucru este posibil. El a spus: „Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul. Cel ce te păzeşte nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel” (Psalmul 121:3, 4). Treci prin groaza de a fi pierdut în mijlocul pădurii întunecoase a problemelor vieţii, a temerilor şi a nedumeririlor? Nu dispera. Există speranţă. Pune-ţi încrederea în Tatăl ceresc. Cere-I să aibă grijă de tine. El te va ajuta să fii la adăpost în deplină siguranţă. – P.R.V.

Mă voi desfăta în Tine, Doamne, în extaz;
Sub mana Ta, din valuri mă retrag
Şi-oi alerga la Tine în vreme de necaz,
Căci Tu-mi eşti prietenul cel bun şi drag.”  – Anonim

Cel ce se abandonează pe sine lui Dumnezeu nu va fi niciodată abandonat de Dumnezeu

Painea zilnica

O minune de Crăciun !

S-a-ntunecat pe-afară în linişte şi pace!
Doar câinii-ncet mai latră prin curţi pe apucat’!
O stea pe cer se-arată printre sclipiri stângace,
Spre-a lumina cărarea pe timp de înnoptat!

În Grota cea umilă se-aprinde-un foc agale!
Sunt doi Drumeţi de vază, pierduţi şi obosiţi
Ce-şi caută sălaşul prin staul de-animale
Născând pe Pruncul Vieţii, ca oamenii smeriţi,

Doar încropind în pripă un loc de adăstare
Întru odihna Celei ce-A fost ursită-n vis
Să fie Maica Lumii şi sfântă alinare
Spre omul de credinţă şi sufletul deschis!

Se-aude lin un zgomot, visarea ca s-o strice
Şi uşa grea din lemne se-mpinge nevăzut!
În Peşteră se-arată vreo Trei Păstori ferice
Cerând încuviinţare să vadă-un Nou Născut,

Intrând cu grea ferire şi-ngenunchiind cu milă
În faţa unui leagăn ce poartă-n sânul lui
Pe Salvatorul Lumii şi Fiinţa cea Umilă
Ce azi e-o călăuză prin drumul orişicui!

Îşi scot păstorii cuşma şi-n sfântă bucurie
Cel mai bătrân întinde cununa din suman,
Rostind cu voce gravă ca toţi din jur să ştie:
„-Ni s-a vestit de-un Înger pe când eram în lan”

„Că-n seara asta, iată, ni s-A născut în pace”
„Acela ce din Ceruri de mult ne-a fost ursit”!
„Venit-am toţi cu gândul, din flori şi ram a face”
„Coroană minunată spre Cel ce ni-e Menit”,

„Înlocuind doar vorba ce-o ştim de altădată”
„Că oile-s o turmă, iar noi păstorii lor”,
„Cu gândul şi credinţa în Pruncul fără pată”,
„Aflând că-I suntem turma, iar El ne e păstor”!

Crăciun fericit!

Horia Costina 

Păzește-mi inima și gândul,

Păzește-mi inima și gândul,
Te rog, mai mult decât orice
Și curățește-le străfundul
Și-adu-mi în suflet liniște.

Dă-mi bucuria mântuirii
Și pace sfântă, Domnul meu,
Dă-mi sentimentul împlinirii
Și dragostea-Ți de Dumnezeu.

Pune în mine un Duh nou,
Statornic, Doamne, și curat
Să fiu în lume un ecou
Al Harului Tău minunat.

Fii ajutorul meu, Părinte,
Te rog, la vreme de nevoi
Și-mbracă-mă-n podoabe sfinte
Pentru măreața zi de apoi.

Mă cercetează Tu-ndeaproape
Și când stau jos și când mă scol,
Și adu-mi somnul lin pe pleoape
Și umple-mi vasul când e gol.

Pleacă-Ți urechea către mine
Și-ascultă, Doamne, ruga mea,
Căci eu mi-am pus nădejdea-n Tine
Și Ți-am dat toată inima.

 Puiu Chibici

Umblare pe marea vieții

Când în clipa-nvolburată, înfricați și plini de spaimă
Te-au trezit din somnul clipii ai tăi ucenici aleși
Când șuvoaiele de ape cuprindeau a bărcii cârmă
Tu erai acolo Doamne, plin de pace și semeț.

Și-ndreptata-i atunci glasul către valurile mării
Și spre vântul cel năsprazinc care aspru se porni
La a Ta mustrare, Doamne, toate forțele naturii
Au tăcut îndată! Liniștea din noapte se-auzi.

Si-nțeles-au ucenicii, că Tu ești Cârmuitorul
Că în mână Ta stau toate, ascultând al Tău sfânt glas
Că în noaptea cea mai neagră, Tu devii Luminătorul
Care strălucești deplin, până-n cel din urmă ceas.

O clipă Doamne si-astăzi parcă-ațipisei.
Și negura cea grea lovi din nou năpraznic
Dar nu în ucenici, ci-n barca vieții noastre
Suflă deodată vântul cu un vârtej puternic

Cuprinsu-ne-a și teama și-ngrijorarea vieții
Și valurile-uriașe ne-au devenit stăpân
Crezut-am că Tu, Doamne, ai ațipit la cârmă
Și că ne lași pe ape, in valuri sa pierim.

Și-n tot tumultul vieții, și-n toată agonia
Uitat-am că-n furtună, ești lângă noi prezent
Până în clipa când umili, am ridicat privirea!
Atunci zărit-am chipu-Ți cel minunat și blând!

In el am tresărit iubirea-Ți fără de hotare
Ce ne-a redat puterea de a păși ‘nainte
Cu vocea Ta cea blândă ne-ai refăcut chemare
Ca să umblăm pe ape, încrezători în Tine.

Știm Doamne, căci și astăzi rămasa-I sus la cârmă
Și ne conduci prin toate fiindu-ne ajutor
Nu poate nici o forță străină a-Ți sta împotrivă
Căci toate-Ți sunt supuse, smerit și-ascultator.

Și ne smerim și noi, recunoscând, ca odinioară
Că Tu ești Domn și toate Ți se supun, deplin
Îți dăruim viața ca dar a mulțumirii jertfă
Până în ziua revederii!
Te așteptăm, slujind supuși amin!

ASVB 

Psalmul 29

Veniți voi fii de Dumnezeu, dați cinste
Numelui Lui i se cuvine Slavă
Veniți cu a-nchinării-mbrăcăminte
Sfințenia luati-o ca podoabă.

Căci glasul Lui pe ape mari răsună
Un glas măreț, puternic, suveran
Când Domnul Slavei cu asprime tună
Sfărâmă cedrii falnici din Liban.

Cu glasul Lui, să sară face Domnul
Ca niște pui de bivol sau viței
Atât Libanul cât și Sirionul
Din glasul Lui ies fulgere, scântei.

Când glasul Lui pustia Cades taie
Ea tremură la vocea Lui Cerească
Căci glasul Lui pădurile despoaie
Și face pe cerboaice ca să nască.

Căci Domnul stă pe tron din veșnicie
Și glasul Lui țâșnește ca o lavă
Iar în Locașu-I plin de măreție
Acolo totul strigă-ntruna: – Slavă!

Căci Domnul sta pe tronul de Lumină
Și când potopul revărsa urgie
Va-mpărăți și-n veacuri ce-o să vină
Căci veșnic e-al Său scaun de domnie.

La-al Său popor, să biruie furtuna
Le dă tărie și cu drag o face
Căci Domnul binecuvântează-ntruna
Pe-al Său popor cu liniște și pace.

Daniel Hozan

Îngrădirea lucrării lui Isus

“De unde ai putea să ai dar această apă vie? ” Ioan 4:11

Fântâna e adâncă” – era chiar mult mai adâncă decât ştia femeia samariteancă! Gândeşte-te la adâncimile naturii şi ale vieţii umane; gândeşte-te la adâncimile “fântânii” din tine! Îngrădeşti tu lucrarea lui Isus, astfel încât El nu mai poate lucra în viaţa ta? Să presupunem că înăuntrul inimii tale este o fântână plină de tulburare nesfârşită, iar Isus vine şi-ţi spune: “Să nu ţi se tulbure inima”. Tu ridici din umeri şi spui: “Dar, Doamne, fântâna e adâncă; nu poţi scoate linişte şi mângâiere din ea”. Nu, El va aduce aceste lucruri de sus.

Isus nu scoate nimic din fântâna naturii umane. Noi Îl limităm pe Sfântul lui Israel prin faptul că ne amintim ce I-am permis să facă pentru noi în trecut şi prin faptul că spunem: “Bineînţeles că nu mă pot aştepta ca Dumnezeu să mai facă şi acest lucru”. Lucrul care pune la încercare atotputernicia Sa este tocmai lucrul pe care noi, ca ucenici ai lui Isus, trebuie să credem că El îl va face.

Noi îngrădim lucrarea Lui în noi în momentul în care uităm că El este atotputernic; îngrădirea este în noi, nu în El. Suntem gata să venim la Isus ca la Cel care ne mângâie sau ne înţelege, dar nu vrem să venim la El ca la Cel Atotputernic. Motivul pentru care unii dintre noi suntem nişte creştini atât de slabi este faptul că nu avem un Cristos Atotputernic.

Noi avem trăsături şi experienţe creştine, dar nu ne-am predat cu totul lui Isus Cristos. Când ajungem în situaţii dificile, noi îi îngrădim lucrarea prin faptul că spunem – “Bineînţeles că El nu poate face nimic în această situaţie”. Şi ne chinuim să dăm de fundul fântânii încercând să ne scoatem noi înşine apă. Fereşte-te să dai înapoi spunând: “Nu se poate face acest lucru”; ştii că se poate dacă priveşti la Isus. Fântâna nedesăvârşirii tale este adâncă, dar fă efortul şi priveşte la El.

Oswald Chambers

O Rugăciune Simplă

Am constatat că uneori în viaţă,
În Faţa Ta, nu ştiu să mă adun!
Ideile-mi sunt duse ca prin ceaţă,
Iar mintea dintr-odată nu mă-nvaţă
Vreo Rugă către Ceruri să mai spun!

Nu pot să-ncheg nici două-trei cuvinte
Spre-a fi-n Icoana Ta preaoglindit!
De-aceea Te-aş ruga, Duios Părinte,
Să nu Te superi că de-acum-nainte
Voi sta, când sunt aşa, ca om smerit,

Tăcut şi visător precum o boare
Ce-adie câteodată-n zbor Ceresc,
Păşind spre Fiinţa Ta cea Iertătoare
Cu linişte în gând şi alinare,
Spunându-Ţi doar atât:

CĂ TE IUBESC!

Horia Costina 

”Pace și liniște…”

Când vor zice: „Pace și liniște!”, atunci o
prăpădenie neașteptată va veni… 1 Tes. 5:3. (a).

”Pace și liniște… ”

Ref. 1 Tes. 5:3; Luca 21:35; Is. 13:6-13.

”Pace și liniște! ” când vor zice, să știți:
O prăpădenie neașteptată veni-va…
– ”Cădeți stâncilor și ne acoperiți! ”
Ca un laț acea zi coborâ-va…

Inima se topește, mâni tari slăbesc –
Spaimă, chinuri, dureri, încremenire.
Cerurile se clatină, temelii se clintesc,
Stelele cerurilor și Orionul – făr’ strălucire.

Se-ntunecă soarele, luna-i fără lumină,
Zi de pierzare, mânie aprinsă…
Vai ce urgie… În picioare stă tină?
Zi fără milă… Când mâna-I întinsă,

Când Iubirea mai cheamă, vin’ te grăbește!
Izvorul vieții, te vrea-n Strălucire!
Nu-ntârzia, ziua nu zăbovește,
Vino, azi vino, o mare Jertfire

A fost să te scape de-acea zi cumplită,
A fost să-ți ofere viață în dar,
Suflet drag, tu ești scump, acea zi-i hărăzită,
Dar poți ca să scapi, punând viața pe-altar!

Acceptă-I Iubirea, primește salvare –
Isus mai bate, mai bate, așteaptă…
Vine o zi și ea-i, doar pierzare…
Privire și mers spre cer, azi îndreaptă!

”Pace și liniște! ” când vor zice, să știți:
O prăpădenie neașteptată veni-va.
Izvorul Vietii mai cheamă, grăbiți!
Ca un laț acea zi coborâ-va…

Lidia Cojocaru 

Vinul nou

Tulburătoare zi, tulburătoare noapte
În suflet apăsat, în minte numai șoapte
Departe este pacea și liniștea dorită
Oglinda îmi surprinde privirea rătăcită.

Cu firea m-am luptat și patima din mine
Strădanii grele port țintind spre ce e bine.
Mă plec în rugăciune și postul greu îl fac
Dar demoni sunt în jur și parcă-mi vin de hac.

Citesc din nou în Lege cuvântul ce-mi arată
Doar vina ce m-apasă o dată și înc-o dată
Atunci mai îndârjit apuc de plug și-mping
Păcate de demult sunt hotărât să-nving.

Dar obosit de trudă adorm și uit de toate
O clipă de odihnă să mă-ntărească poate.
Să văd ce n-am făcut, să-ntreb ce am uitat
Cărări mai vechi sau noi pe care n-am umblat.

În somnul meu adânc se-apropie un Glas
Ce îmi șoptește blând să fac numai un pas.
Din Carte să citesc că vina mi-a luat
Și-n haine de Dreptate și viață m-a-mbrăcat.

În suflet curge Viața prin harul noii Legi
Burduful de e nou, doar vinul nou s-alegi.
Să bei din bucurie, din pace și dreptate
Și cele vechi se pleacă, se uită și-s departe.

Hurdubae Grigore