Cine sunt eu de mă iubești

Când dimineața ochii îmi deschid,
Ii mulțumesc lui Dumnezeu,
Că am putut din pat să mă ridic,
Să văd un tandru răsărit,
Și sufletu mi-l duc în apogeu …

In apogeu, imi inchid ochii inapoi,
Si-L vad pe Bunul Dumnezeu
Cum ma atinge, am fiori,
Cine sunt eu ca sa-mi oferi
O dragoste de Dumneze, cine sunt eu ?

Cine sunt eu sa Te gandesti la mine?
Cine sunt eu sa ma iubesti?
Cine sunt eu, ca pentru mine
Ai dat sa moara in suspine,
Un Fiu din slavile Ceresti?

Si-asa in linistea divina,
In zorii acestei dimineti,
Eu ma aplec in rugaciune,
Iar sufletul meu in suspune,
Placat pe veci el va ramane,
Dragostei Dumnezeiesti.

Ana Onofrei 

14 Septembrie

Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.” Marcu 4:36

Isus era Amiralul Domn al mării în noaptea aceea, şi prezenţa Lui păzea întregul convoi. Este bine să navighezi cu Isus, chiar dacă te afli pe o corabie mică. Atunci când navigam în compania lui Isus, nu avem garanţia unui timp frumos, fiindcă corăbiile care L-au purtat pe Domnul au fost zguduite de mari furtuni, şi noi nu trebuie să ne aşteptăm ca marea să fie mai liniştită împrejurul corăbiei noastre. Dacă mergem cu Isus, trebuie să fim mulţumiţi să călătorim cum călătoreşte El, şi când valurile vor urla în jurul Lui, vor urla şi în jurul nostru. Prin furtună şi prin vuiet vom ajunge la ţărm, aşa cum a ajuns El înaintea noastră. Atunci când furtuna mătura lacul întunecat al Galileii, toate feţele s-au albit şi toate inimile au naufragiat.

Când tot ce putea face omul s-a dovedit zadarnic, Mântuitorul adormit s-a trezit şi, cu un cuvânt, a transformat urletul furtunii în liniştea adâncă a calmului. Mai erau şi alte corăbii în aceeaşi situaţie cu cea care îl ducea pe Domnul. Isus este steaua mării; deşi marea este plină de durere, atunci când Isus este pe ea, apare bucuria. Fie ca inimile noastre să facă din Isus ancora lor, cârma lor, farul lor, barca de salvare, şi portul lor. Biserica Lui este flota Amiralului. Să-i însoţim mişcările şi să-i bucurăm pe ofiţeri cu prezenţa noastră. El însuşi este marea atracţie. Să-L urmăm chiar şi în timp ce se odihneşte, să marcăm semnalele Lui, să stăm de cart împreună cu El, şi să nu ne temem niciodată că nu răspunde chemării noastre.

Nici o corabie din convoi nu va naufragia; marele Comandor va duce fiecare barcă în siguranţă în cerul dorit Prin credinţă, vom ridica ancora pentru călătoria altei zile, şi vom naviga cu Isus pe marea încercărilor. Valurile şi vânturile nu ne vor cruţa, dar ele II ascultă; de aceea, oricât de mare ar fi furtuna de afară, credinţa va simţi linişte binecuvântată înăuntru. El este chiar în centrul companiei care înfruntă vremea. Să ne bucurăm în El. Corabia Lui a ajuns în cer, și la fel vor face şi ale noastre.

Meditaţii C. H. Spurgeon

În ceas târziu

În ceas târziu de noapte, epuizat enorm
După o zi de muncă în care m-am trudit
Pe perină-mi las capul dorind ca să adorm
Iar somnul să mă plimbe pe valu-i liniștit…

Ce-i drept, în cursul zilei, pe unde am umblat
Doar lucruri negative am auzit mereu. .
Război, economie sau virusul ciudat
Atâtea știri ciudate ce bântuie din greu.

O dominare-a fricii pe-atâția a cuprins
Iar interacțiunea cu oameni disperați
Confirmă bănuiala că totuși înadins
Se vrea să fim o turmă de inși debusolați.

Și-apoi te uiți la prețuri și parcă nu-i normal
Să vezi că se ridică în ritm exagerat
Pe teme de ridicol scăldate în banal
Ar fi o glumă proastă de n-ar fi-adevărat.

Politica-i coruptă, creștinii-s agresați
De-agenda necurată a noului normal
Cu homosexualii și-atâția dezaxați
Și cu-ale lor parade frizând spre ireal.

Dar toate-acestea lucruri de care ne lovim
Nu-s pură întâmplare, în Biblie stă scris
Că fi-vor vremuri grele, ca să ne pregătim
Iar totul se-mplinește atâta de precis. .

Privind lăsarea serii din nou am cugetat
La spectrul vieții noastre mărunt și trecător
La ce folos au toate de n-aș fi fost salvat
De n-aș fi fost eu oaia găsită de Păstor?

Dar Domnul mi-e Păstorul, de ce să mă mai tem?
M-a smuls cu braț puternic și orișice-ar veni
Trimite ajutorul atuncea când Îl chem
Lumina Lui întruna mă va călăuzi.

În ceas târziu de noapte genunchii mi-i aplec
Dorind să-Ți cer iertare, dorind să-Ți mulțumesc,
Dorind ca toată viața cu Tine s-o petrec,
Să-mi fi mereu aproape, o Tatăl meu Ceresc.

În mijlocul furtunii cu Tine-s liniștit
Mă-mbraci cu bucurie și nu mă părăsești
Din inimă Te laud căci Tu m-ai mântuit
Și știu că loc de slavă și glorii-mi pregătești.

Deși mai vin probleme, . . necazu-i ca un scai,
Nădăjduiesc în Tine și-n bunătatea Ta
Mă culc și-adorm în pace, mulțumitor că-mi dai
Și liniște deplină în locuința mea.

Daniel Hozan

Curaj in mijlocul fricii

Text: Matei 14:22-33

Isus le-a zis îndată: „îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”” Matei 14:27

Curajul nu este absenţa fricii. Cineva a spus: „Curajul este frica ce şi-a făcut rugăciunile”. A fi creştin nu înseamnă că ai garanţia  că vei fi curajos şi vei fi eliberat de toate sentimentele de îngrijorare. Dar aceasta ne dă Cuvantul lui Dumnezeu, care atunci cand este luat prin credinţă, face ca teama şi neliniştea să-şi piardă din puterea lor paralizantă.
Binecunoscutul pianist şi compozitor, Don Wyrtzen, stă la claviatura pianului în fata unei mari audienţe, calm şi încrezător. Dar el recunoaşte cu candoare că este plin de frică uneori. „Aş putea avea chiar un atac din pricina încordării,” spune Don. „Ceea ce fac poate suna copilăresc, dar îmi este folositor. Cant atunci încet, în gand, versuri ca acesta: „Tu dai pacea Ta deplină, celui ce se încrede-n Tine”. Nu spun că Domnul, instantaneu, dă dintr-o baghetă magică şi toată îngrijorarea îmi dispare, dar am experimentat pacea desăvarşită de la Dumnezeu în vremea cand eram plin de frică”.


Cand apostolii înspăimantaţi L-au văzut pe Isus umbland pe marea cuprinsă de furtună, El le-a spus: „îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” Isus era mult mai puternic decat împrejurările care au generat frica. El a putut linişti furtuna violentă a mării (Marcu 4:39), a putut aduce vindecare trupului şi minţii (Matei 8:14, 15; Marcu 5:15), să învingă moartea (Ioan 11:43, 44) – toate prin puterea Cuvantului Său!
Eşti fricos? încrede-te în Domnul Isus – în primul rand primindu-L ca Mîntuitor. Apoi studiază Cuvantul lui Dumnzeu, bazează-te pe El, şi spune-I lui Isus, în rugăciune, despre tot ce te alarmează. El îţi va da curaj în mijlocul temerilor tale. – D.J.D.

O, inimă timidă! O, suflete plăpand!
Puternic vrei să fii, încrezător?
Domnului Ii lasă orice frică orice gand.
Numai prin El vei fi biruitor.” – D.J.D.

Curajul este ca un zmeu de hartie – vanturi împotrivitoare îl fac să se ridice

Painea zilnica

Credinta si adapost

Text: Psalmul 4

Eu mă culc şi adorm in pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină in locuinţa mea.” Psalmul 4:8

Credinţa copilărească – acea încredere deplină care ne face să-L credem pe Dumnezeu pe cuvant şi să-I acceptăm promisiunile – ar trebui să caracterizeze pe fiecare credincios. Acest gand mi-a venit în minte în timp ce le citeam nepoţilor mei o poveste înainte de culcare. Doi frăţiori se depărtaseră de casa lor, care nu era departe de o pădure deasă. Spre seară, umbrele au întunecat cărarea şi cei doi mititei s-au încurcat şi curand se rătăciră în pădure. Cand părinţii au sesizat lipsa de acasă a copiilor, au început căutările – căutand toată noaptea şi pană a doua zi, cand i-au găsit pe cei doi băieţi. După ce s-au liniştit, părinţii i-au întrebat pe copii ce au făcut cand şi-au dat seama că s-au rătăcit în pădure. Cel mai mare a răspuns: „Cand s-a întunecat, am îngenuncheat şi l-am cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de Jimmy şi de mine. Apoi ne-am culcat”.


Cand credinţa noastră este la fel ca aceasta – cand este atat de puternică încat putem doar să-I cerem simplu lui Dumnezeu să ne ajute şi să lăsăm rezultatele pe seama Sa, putem trece cu bine prin cele mai grele momente ale vieţii. Psalmistul ne spune că acest lucru este posibil. El a spus: „Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul. Cel ce te păzeşte nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel” (Psalmul 121:3, 4). Treci prin groaza de a fi pierdut în mijlocul pădurii întunecoase a problemelor vieţii, a temerilor şi a nedumeririlor? Nu dispera. Există speranţă. Pune-ţi încrederea în Tatăl ceresc. Cere-I să aibă grijă de tine. El te va ajuta să fii la adăpost în deplină siguranţă. – P.R.V.

Mă voi desfăta în Tine, Doamne, în extaz;
Sub mana Ta, din valuri mă retrag
Şi-oi alerga la Tine în vreme de necaz,
Căci Tu-mi eşti prietenul cel bun şi drag.”  – Anonim

Cel ce se abandonează pe sine lui Dumnezeu nu va fi niciodată abandonat de Dumnezeu

Painea zilnica

O minune de Crăciun !

S-a-ntunecat pe-afară în linişte şi pace!
Doar câinii-ncet mai latră prin curţi pe apucat’!
O stea pe cer se-arată printre sclipiri stângace,
Spre-a lumina cărarea pe timp de înnoptat!

În Grota cea umilă se-aprinde-un foc agale!
Sunt doi Drumeţi de vază, pierduţi şi obosiţi
Ce-şi caută sălaşul prin staul de-animale
Născând pe Pruncul Vieţii, ca oamenii smeriţi,

Doar încropind în pripă un loc de adăstare
Întru odihna Celei ce-A fost ursită-n vis
Să fie Maica Lumii şi sfântă alinare
Spre omul de credinţă şi sufletul deschis!

Se-aude lin un zgomot, visarea ca s-o strice
Şi uşa grea din lemne se-mpinge nevăzut!
În Peşteră se-arată vreo Trei Păstori ferice
Cerând încuviinţare să vadă-un Nou Născut,

Intrând cu grea ferire şi-ngenunchiind cu milă
În faţa unui leagăn ce poartă-n sânul lui
Pe Salvatorul Lumii şi Fiinţa cea Umilă
Ce azi e-o călăuză prin drumul orişicui!

Îşi scot păstorii cuşma şi-n sfântă bucurie
Cel mai bătrân întinde cununa din suman,
Rostind cu voce gravă ca toţi din jur să ştie:
„-Ni s-a vestit de-un Înger pe când eram în lan”

„Că-n seara asta, iată, ni s-A născut în pace”
„Acela ce din Ceruri de mult ne-a fost ursit”!
„Venit-am toţi cu gândul, din flori şi ram a face”
„Coroană minunată spre Cel ce ni-e Menit”,

„Înlocuind doar vorba ce-o ştim de altădată”
„Că oile-s o turmă, iar noi păstorii lor”,
„Cu gândul şi credinţa în Pruncul fără pată”,
„Aflând că-I suntem turma, iar El ne e păstor”!

Crăciun fericit!

Horia Costina 

Păzește-mi inima și gândul,

Păzește-mi inima și gândul,
Te rog, mai mult decât orice
Și curățește-le străfundul
Și-adu-mi în suflet liniște.

Dă-mi bucuria mântuirii
Și pace sfântă, Domnul meu,
Dă-mi sentimentul împlinirii
Și dragostea-Ți de Dumnezeu.

Pune în mine un Duh nou,
Statornic, Doamne, și curat
Să fiu în lume un ecou
Al Harului Tău minunat.

Fii ajutorul meu, Părinte,
Te rog, la vreme de nevoi
Și-mbracă-mă-n podoabe sfinte
Pentru măreața zi de apoi.

Mă cercetează Tu-ndeaproape
Și când stau jos și când mă scol,
Și adu-mi somnul lin pe pleoape
Și umple-mi vasul când e gol.

Pleacă-Ți urechea către mine
Și-ascultă, Doamne, ruga mea,
Căci eu mi-am pus nădejdea-n Tine
Și Ți-am dat toată inima.

 Puiu Chibici

Umblare pe marea vieții

Când în clipa-nvolburată, înfricați și plini de spaimă
Te-au trezit din somnul clipii ai tăi ucenici aleși
Când șuvoaiele de ape cuprindeau a bărcii cârmă
Tu erai acolo Doamne, plin de pace și semeț.

Și-ndreptata-i atunci glasul către valurile mării
Și spre vântul cel năsprazinc care aspru se porni
La a Ta mustrare, Doamne, toate forțele naturii
Au tăcut îndată! Liniștea din noapte se-auzi.

Si-nțeles-au ucenicii, că Tu ești Cârmuitorul
Că în mână Ta stau toate, ascultând al Tău sfânt glas
Că în noaptea cea mai neagră, Tu devii Luminătorul
Care strălucești deplin, până-n cel din urmă ceas.

O clipă Doamne si-astăzi parcă-ațipisei.
Și negura cea grea lovi din nou năpraznic
Dar nu în ucenici, ci-n barca vieții noastre
Suflă deodată vântul cu un vârtej puternic

Cuprinsu-ne-a și teama și-ngrijorarea vieții
Și valurile-uriașe ne-au devenit stăpân
Crezut-am că Tu, Doamne, ai ațipit la cârmă
Și că ne lași pe ape, in valuri sa pierim.

Și-n tot tumultul vieții, și-n toată agonia
Uitat-am că-n furtună, ești lângă noi prezent
Până în clipa când umili, am ridicat privirea!
Atunci zărit-am chipu-Ți cel minunat și blând!

In el am tresărit iubirea-Ți fără de hotare
Ce ne-a redat puterea de a păși ‘nainte
Cu vocea Ta cea blândă ne-ai refăcut chemare
Ca să umblăm pe ape, încrezători în Tine.

Știm Doamne, căci și astăzi rămasa-I sus la cârmă
Și ne conduci prin toate fiindu-ne ajutor
Nu poate nici o forță străină a-Ți sta împotrivă
Căci toate-Ți sunt supuse, smerit și-ascultator.

Și ne smerim și noi, recunoscând, ca odinioară
Că Tu ești Domn și toate Ți se supun, deplin
Îți dăruim viața ca dar a mulțumirii jertfă
Până în ziua revederii!
Te așteptăm, slujind supuși amin!

ASVB 

Psalmul 29

Veniți voi fii de Dumnezeu, dați cinste
Numelui Lui i se cuvine Slavă
Veniți cu a-nchinării-mbrăcăminte
Sfințenia luati-o ca podoabă.

Căci glasul Lui pe ape mari răsună
Un glas măreț, puternic, suveran
Când Domnul Slavei cu asprime tună
Sfărâmă cedrii falnici din Liban.

Cu glasul Lui, să sară face Domnul
Ca niște pui de bivol sau viței
Atât Libanul cât și Sirionul
Din glasul Lui ies fulgere, scântei.

Când glasul Lui pustia Cades taie
Ea tremură la vocea Lui Cerească
Căci glasul Lui pădurile despoaie
Și face pe cerboaice ca să nască.

Căci Domnul stă pe tron din veșnicie
Și glasul Lui țâșnește ca o lavă
Iar în Locașu-I plin de măreție
Acolo totul strigă-ntruna: – Slavă!

Căci Domnul sta pe tronul de Lumină
Și când potopul revărsa urgie
Va-mpărăți și-n veacuri ce-o să vină
Căci veșnic e-al Său scaun de domnie.

La-al Său popor, să biruie furtuna
Le dă tărie și cu drag o face
Căci Domnul binecuvântează-ntruna
Pe-al Său popor cu liniște și pace.

Daniel Hozan