Nu amana

Text: Iacov 4:13-17                 

Nu te făli cu ziua de maine, căci nu ştii ce poate aduce o eu.”  Prov. 27:1

Amanarea, este un un cuvînt foarte folosit astăzi. Înseamnă a lăsa pentru maine ceea ce poţi face azi. Biblia ne avertizează de nebunia amanării,presupunînd că maine va găzdui leneşa şi nejustificata noastră amanare. Iacov spune că noi nu cunoaştem viitorul şi că viaţa noastră este trecătoare ca un abur (Iacov 4:14).
Un incident petrecut în timpul Revoluţiei Americane ilustrează tragedia ce poate rezulta din amanarea lucrurilor. Se spune despre colonelul Rahl, comandantul trupelor britanice din Trenton, statul New Jersey, că juca cărţi atunci cînd un curier i-a adus un mesaj urgent în care se spunea că trupele generalului George Washington treceau raul Delaware. Rahl a pus scrisoarea în buzunar şi nu s-a sinchisit s-o citească pînă la terminarea partidei. Apoi, dîndu-şi seama de seriozitatea situaţiei, s-a grăbit să-şi alinieze trupele pentru atac, dar din cauza amanării n-a mai putut face mare lucru.


El şi mulţi oameni de ai săi au fost ucişi, iar restul regimentului a fost capturat.
Nolbert Quayle a spus: „Numai cîteva minute de amanare l-au costat viaţa, onoarea şi libertatea soldaţilor săi. Istoria lumii este plină de epavele unor planuri terminate pe jumătate si de soluţii neexecutate. „Maine” este scuza leneşului şi refugiul incompetentului.”
Dacă ştii că Domnul are ceva de făcut pentru tine – să scrii o scrisoare, să dai un telefon, o slujbă de făcut – nu amana. Fă-o astăzil -H.G.B.

E uşor s-amai pe maine
Faptă bună, gand sfinţit;
Lacrimi multe şi regrete
Vei culege la sfarşit.„- Anonim

Diavolului nu-i pasă cit de mult bine putem face, atâta timp cât nu-l facem azt

Painea zilnica

Trezește Doamne România

Trezește Doamne România,
Acum când în dureri se zbate,
Să lepede deplin robia,
Păcatelor ce duc la moarte.

Ridică Doamne România,
Din văile întunecate…
Redă-i speranța, bucuria,
Dor de-adevăr și de dreptate.

Salvează Doamne România,
De căile deșertăciunii,
Ca să primească vrednicia,
Pe calea sfântă a Luminii.

Unește Doamne România,
Întru Hristos cu-nflăcărare
Și risipește dușmănia,
Celor cu duh de dezbinare.

Păzește Doamne România,
De toți câți îi doresc pierzarea…
Să nu își piardă omenia,
Credința, dragostea, onoarea.

Învață Doamne România,
Și dă-i a Ta înțelepciune,
Ca să-Ți primească azi solia,
S-ajungă la limanuri bune.

Mângâie Doamne România,
Ce-și plânge morți-n disperare,
Doar Tu îi înțelegi urgia
Și ai un leac de vindecare.

Eliberează Doamne România,
De orice jug ce-i pus cu nedreptate,
În mâna Ta să-i ții vremelnicia,
Trăind pe veci în sfântă libertate!

Teodor Groza

La mulți ani România!
La mulți ani dragi români oriunde va-ți afla!
Dumnezeu să binecuvânteze România!

Distanțarea

Distanțarea, definită
Într-un termen potrivit,
E vitală și menită
Cât trăiești, cât n-ai murit.

Distanțarea, când e cazul
Să rămâi necompromis,
Te ferește de necazul
Și de drumul spre abis.

Distanțarea-i sănătate,
Când respiri aer curat
De iubire și dreptate,
Oxigen neîntinat.

Distanțarea-i obligată
Când sistemul e infect,
Te menține fără pată
Într-un mediu imperfect.

Distanțarea de gândirea
Ce-l conține doar pe om
Vindecă îmbolnăvirea
Cu-al ego-ului sindrom.

Distanțarea de rostirea
Vorbei pline de venin,
Îți păstrează strălucirea
Unui cer mereu senin.

Distanțarea de ispita
De-a cârti nemulțumit
Te ferește de copita
Unui gând nepotrivit.

Distanțarea-i libertatea
Căptușită-n îndrăzneli,
Demolând mentalitatea
Ce propagă îndoieli.

Distanțarea-i apropiere,
Când în suflet vrei mereu
De acum, spre încheiere,
Să rămâi cu Dumnezeu.

Lucian Cazacu 

Rugăciunea in onoarea Tatălui

“Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul Lui Dumnezeu.” Luca 1:35

Ceea ce s-a întâmplat cu fecioara Maria la venirea istorică a Fiului lui Dumnezeu pe pământ se întâmplă cu fiecare sfânt. Fiul lui Dumnezeu Se naşte în mine prin acţiunea directă a lui Dumnezeu; apoi cu, devenind copil al Său, trebuie să-mi exercit drepturile de copil, dreptul de a fi tot timpul faţă în faţă cu Tatăl meu prin rugăciune.

Îi spun eu continuu, cu uimire, vieţii mele fireşti: “De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebiuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2:49, KJV). indiferent care ar fi împrejurările, acel Copil sfânt, inocent şi veşnic trebuie să fie în contact cu Tatăl Său. Sunt eu destul de simplu ca să mă identific cu Domnul meu în felul acesta? Are El libertatea de a lucra pe căile Lui minunate în mine? Vede Dumnezeu că Fiul Său ia chip în mine, sau că L-am dat cu grijă la o parte? O, tumultul acestor zile! Pentru ce strigă toată lumea aşa de tare? Pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie dat morţii. Nu este loc pentru Fiul lui Dumnezeu aici şi acum. Nu este loc pentru părtăşia tăcută şi sfântă cu Tatăl.

Se roagă Fiul lui Dumnezeu în mine sau eu îi dictez Lui pretenţiile mele? Slujeşte El în mine aşa cum a făcut în zilele când a trăit în trup aici pe pământ? Suferă Fiul lui Dumnezeu în mine răbdând ca propriile Lui scopuri să se poată realiza? Cu cât cineva cunoaşte mai mult din viaţa lăuntrică a celor mai maturi dintre sfinţii lui Dumnezeu, cu atât vede mai mult care este scopul Iui Dumnezeu: împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos” (Coloseni 1:24). Există întotdeauna ceva de făcut în sensul acestei “împliniri”.

 Oswald CHAMBERS

Ma infior cand vad nimicnicia

Mă înfior când văd nimicnicia,
Celor vicleni, cu duh de fariseu,
Mi-e tot mai greu să văd obrăznicia,
Sfidând și bunul simț și omenia.
Mă mir cum de-i mai rabdă Dumnezeu.

Mă întristez când văd mitocănia,
Cum defilează fără de rușine.
Mi-e tot mai greu să văd fățărnicia
Și oameni ce înalță mișelia…
Mă mir cum de pământul îi mai ține.

Mă doare mult minciuna, viclenia,
Acelor ce beau răul ca pe apă.
Mi-e tot mai greu să văd apostazia,
Cum luptă să înalțe în lume tirania.
Mă mir cum singuri groapa ei și-o sapă.

Mă simt jignit de toată șmecheria,
Ce mulți ca pe-o virtute o arată.
Mi-e tot mai greu să văd cum păgânia,
Vrea să zugrume-n oameni vrednicia.
Mă mir cum nu se tem de judecată.

Mă necăjește-n oameni nepăsarea,
Față de Biblie, de rugăciune, de Hristos.
Mi-e tot mai greu să văd pe bani trădarea,
În rândul celor ce știut-au calea.
Mă mir de mersul lor prpăstios.

Mă biciuește zilnic răutatea,
Mândria celor batjocoritori.
Mi-e tot mai greu să văd cum nedreptatea,
Vrea să suprime-n lume libertatea…
Mă mir cum de-au uitat că-s muritori.

Mă îngrijorează  azi și împietrirea,
Atâtor oameni de păcat robiți.
Plăcerile de-o clipă  le-ntunecă gândirea,
Deși le este greu, nu caută sfințirea.
Mă mir că nu doresc să fie mântuiți.

Mă năpădește plânsul când văd nelegiurea,
Pusă la loc de cinste, prin lege protejată.
Mi-e așa de greu să înțeleg orbirea,
Celor ce promovează răzvrătirea.
Mă mir că nu gândesc, la rod și la răsplată.

Mă îngozesc la gândul că atâția semeni pier,
În starea de păcat cuprinși de disperare.
Că omu-i din țărână și nu-i făcut din, , fier. , ,
Se duc împovărați și n-au nădejde-n cer…
Dar în Isus Hristos ei pot găsi salvare.

Mă rog acum ca Domnul să lucreze,
Prin Duhul Sfânt, în oameni, cu putere.
Cuvântul din Scripură, adânc să-i cerceteze,
Din orișice robie să îi elibereze,
Să fie transformați, prin har, prin înviere.

Teodor Groza

Puterea de Mireasă

Își lasă lacrima pe prispă,
Cu ochii cercetând lumina,
Îi trec prin gând imagini-vechi,
Se-ntoarce mângăind-n priviri-grădina.

Ici, colo, tufe colorate,
Ce le-a plantat în primăvară,
Cu gândul la copiii ei
Care trăiesc demult…afară.

-Da’ de-or venii? să fie  bine-n toate
Și leușteanul, busuiocul,castraveții și
Stupul cu albini…
S-or sătura iubiții mei, de-atâta bunătate!

…Mi-e dor de ei…
Cum m-ajutau până-nserate,
Cum aduceau iarbă la ”oare”,
Cu secera la subțioare
Și aduceau vitele- acasă,
Le pregăteau,apoi se așezau la masă…

Se închinau,cu mulțumire,
De ”bunul” pregătit de mâna- bună,
Cântau cântari de bucurie-n Duhul,
De se oprea și asculta și …luna.

Apoi mărturiseau minuni-puterea Celui’Nalt,
De îi prindea raza de soare revărsată,
Pe pământul în lumină înviat.

Erau cu toți;”Puterea de Mireasă!”
Biserica de Dumnezeu aleasă,
..Ce dor îi e de ei…
Ar vrea să-i vada-acu’ acasă…

Își șterge-n șort tristețea plânsă,
De starea ei, starea bisericii -ajunsă,
Se uită-ncrezător spre cer:
-Ai Tăi, ai mei,Scump-Tată-Dumnezeu,
Ajută-i să îi știu numai în Tine,
Să nu mă prăpădesc de vești
Ce m-ar putea distruge -n suferinți,
Scăldată în rușine…

Se-aude un salut la poartă;
-Slavit să fie Domnul în sfâna-I slavă-Naltă!
-Amin în veci!(se-aude mama-ncredințată)
…La Tine-Doamne mi-este viața,
Țara,toți de pe glob, familia, speranța,
Din Tine-avem și bucuria,
Sănătatea, libertatea și dulceața.

oare=păsări, animale pe lângă casă
copii care trăiesc ”afară”-în afara bisericii în afara Duhului Sfânt prin neascultare

2 septembrie-2015
Sanda Tulics

Am scris aceste versuri cu durerea celor simțite la cele scrise de fratele pastor Daniel Brânzai în;Starea jalnică a
”bisericilor” Eu așa am primit pocăința ,alții la fel, în curăție și sfințenie și așa doresc să fie traiul celor despre care se scrie diferit…
Sper că cititorii să recunoască și înțeleagă din versuri că mama este biserica…