23 Aprilie

Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.” Romani 8:37

Mergem la Christos pentru a primi iertare, şi apoi căutăm în lege puterea de a lupta cu păcatul. Apostolul Pavel ne mustră pentru această greşeală: „o, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Christos ca Dumnezeu? Iată numai ce voiesc să stiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, sau prin auzirea credinţei? Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?” (Galateni 3:1-3). Lasă-ţi păcatele la crucea lui Isus, fiindcă numai acolo poate fi răstignit „omul vechi” (Romani 6:6); acolo suntem răstigniţi împreună cu El.

Singura armă care poate lupta împotriva păcatului este suliţa care a străpuns coasta lui Isus. Dacă vrei să învingi un temperament furios, cum ai de gând să procedezi? Este posibil să nu fi încercat niciodată calea cea bună, aceea de a prezenta problema în faţa lui Isus. Cum am primit mântuirea? Venind la Isus aşa cum eram, şi crezând că El mă poate salva. La fel trebuie să procedez şi în privinţa temperamentului meu. trebuie să-l aduc în faţa crucii, şi să-I Spun lui Isus „Doamne, cred ca mă poţi scăpa de el”. Este singura cale prin care îl pot învinge. Eşti invidios? Simţi că lumea te ademeneşte? Poţi lupta singur cât vrei, dar dacă este un păcat repetat, sângele lui Isus este singurul care te poate elibera. Du-te la Christos. Spune-I „Doamne, cred în Tine, şi ştiu că numele Tău este Isus fiindcă îţi salvezi poporul din păcate. Doamne, acesta este păcatul meu; salvează-mă!” Legea nu înseamnă nimic fără Christos, singurul care poate nimici păcatul.

Rugăciunile tale, căinţa ta, lacrimile tale — toate la un loc — nu înseamnă nimic fără El. Nimeni altcineva nu poate ajuta păcătoşii – şi nici sfinţii neajutoraţi. Trebuie să învingi prin Cel care te-a iubit, dacă vrei cu adevărat să învingi. Laurii noştri trebuie să crească printre măslinii de pe Ghetsemani.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Isus tăcea

Motto: Isaia 53/7: „”Când a fost chinuit și asuprit, n-a
deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie
și ca o oaie mută înaintea celor care o tund: N-a deschis gura.””
Marcu 14/60-61: „”Atunci, marele preot s-a ridicat în
picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus și i-a zis: Nu
răspunzi nimic? Ce ‘mărturisesc oamenii aceștia împotriva Ta?
Isus tăcea și nu răspundea nimic.””

În Cetatea sfântă, Ierusalimul sacru,
A fost odată o judecată simulacru…
Caiafa, mare preot, era judecătorul,
Jurați, preoții de seamă și Soborul,
Iar martori erau mulți și mincinoși
Din mocirla lumii, cei mai păcătoși,
Năimiți să mintă că Cel învinuit
A căutat să strice Legea și a hulit…
Dar, la nici o acuză ce i se aducea,
Răspuns nu au primit: Isus tăcea.

Și a îndurat apoi, atâtea umilințe,
Batjocuri și ocară, și multe suferințe…
Legat la ochi, luat la palme și scuipat,
Cu spini și ghimpi a fost încununat…
Și pe lemnul crucii a fost răstignit
Dar, și pe cruce era batjocorit…
Ori, la câte umilințe a fost supus,
Isus tăcea… Și-o vorbă nu a spus.

Dar tu, creștine, tăcut-ai oare
Când te-a atins o vorbă oarecare
Nepotrivită ori cu un iz de ironie?
Sau ai răspuns pe dată, cu mânie,
Disprețuitor, cu multă răutate,
Pe care tu o socoteai dreptate
Față de un lucru atâta de mărunt?

Și ce ți-ai zis? : „L-am pus la punct
Cum merita, că fapta lui nu-i de iertat!”
Dar pare-se că repede-ai uitat
Când Salvatorul tău era bătut,
O vorbă nu a scos, ci a tăcut
Și de pe cruce i-a ierta pe toți…
Și tu, că ți-a greșit puțin, nu poți?

Asta-i porunca ce ne-a lăsat-o nouă:
„Iertați, și vi se va ierta și vouă!”
Și, dacă un om, lucrând cu răutate,
Ți-a făcut cumva o nedreptate
Ție, sau unor apropiați de-ai tăi,
Iartă-l să nu fiți doi oameni răi.

Te dor cuvintele ce ți le-a spus?
Tu amintește-ți de durerea lui Isus…
Câte ocări și hule Isus a îndurat! …
Și toate în tăcere le-a răbdat.

Așa-s cei răi, dar nu-i lua în seamă
Chiar de te urăsc și te blesteamă…
Și te judecă mereu… Și ești batjocorit…
Tu să rămâi pe drumu-ți liniștit
Și nu lua în seamă ce ți-au spus,
Ci, iartă-i cum te-a iertat Isus,
Să poți ajunge la sfârșit, când cu temei,
Hristos te judecă, nu ei!

Ioan Vasiu 

Legea lui Newton

28 noiembrie

Text: Luca 2:40-50

Oare nu stiati ca trebuie sa fiu in Casa Tatalui Meu?

Luca 2:49

Ne aducem aminte de Isaac Newton ca de renumitul om de
stiinta din secolul 17 care a descoperit legea gravitatiei. Ceea
ce nu stiu cei mai multi, este ca el a fost si un crestin devotat. De
fapt, in timp ce era in culmea carierei sale in fizica si matematici,
a decis sa-si concentreze atentia asupra studierii Cuvantului lui
Dumnezeu. Cand unul dintre colegii sai a incercat sa-l momeasca
sa se intoarca din nou la cariera sa stiintifica, Newton a raspuns:
„Nu vreau sa-mi mai irosesc timpul fara folos, atunci cand trebuie
sa ma ocup de afacerile Regelui”. Cu toate ca si-a mentinut inter-
esul pentru stiinte, a acordat prioritate scopului teologic.

Raspunsul lui Newton este o provocare facuta oricarui crestin.
Cat de devotati suntem noi in „afacerile Regelui?” Chiar daca nu ni
se cere sa renuntam la cariera noastra pentru a ne consacra slujirii
cu norma intreaga in lucrarea crestina, aceasta nu trebuie sa ne
opreasca de-a mai lucra pentru Domnul. Indiferent de ceea ce
facem pentru a ne catiga existenta, trebuie sa ne dedicam in primul
rand pentru slujirea lui Dumnezeu, in si prin preocuparile noastre
de zi cu zi. Poetul de cantari spune: „Ambasador a fi a celor din
vecii”. si oriunde ne-am afla, trebuie sa fim in „afacerile Regelui”.

Ceea ce L-a preocupat si L-a fascinat pe Domnul nostru Isus
Cristos, chiar de copil, a fost sa faca voia lui Dumnezeu – sa fie in
afacerile Tatalui Sau. Simtim si noi la fel? Poate ca serviciul sau
profesia noastra este considerata laica, dar haideti sa facem ca
„afacerile Regelui” sa ne fie consacrarea primordiala. – P.R.V.

Cei ca cauta adevarata viata

O pot gasi-ntr-un singur fel:

Servindu-I Domnului cu consacrare,

Zilnic traind doar pentru El.” – Branon

Deoarece sarcinile sunt grele, nu indraznim.

sa ne odihnim; din moment ce ocaziile sunt scurte,

nu indraznim sa amanam.

Painea zinica

„Te voi vedea acolo”

Text: 1 Tesaloniceni 4:13-18

,.Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce-au adormit în EL” 1 Tesaloniceni 4:14

Să ne gandim la aceasta! Fiecare tată, mamă, fiu, fiică, rude şi prieteni care au murit în Domnul, vor fi cu Isus atunci cand El va reveni să-i ia pe ai Săi la Sine. În versetul 17 din 1 Tesaloniceni 4, Pavel declară că „noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei”. Aceste două cuvinte scurte: „cu ei” ne vorbesc despre bucuria întalnirii cu toţi credincioşii. Speranţa aceasta a ars strălucitor în inima mameni mele în timp ce viata i se apropia de clipa plecării. Cu o zi înainte de-a muri, în 1976, ne-a chemat pe mine şi fratele meu langă patul ei. Deşi era epuizată, ne-a citat cateva versete din Biblie si ne-a vorbit de „plecarea acasă”. După ce am stat cu ea cateva ore, a insistat să nu stăm acolo toată noaptea, ci să mergem acasă şi să ne culcăm. Cand eram gata să plec, mi-a spus: „Dacă nu ne mai vedem maine, să ne vedem acolo sus!” A doua zi a plecat tăcută în prezenţa Mantuitorului, înainte ca să ajung la patul ei. Ultimele ei cuvinte îmi vor rămane nespus de preţioase atata vreme cat voi trăi.


Ce bucurie să ştii că creştinii nu spun cuvinte finale de adio! Cand moartea ne frange legăturile pămanteşti, avem speranţa sigură că cei care au murit credincioşi trăiesc în prezenţa lui Isus şi se vor întoarce cu El în glorie. Îţi sangereazâ inima din pricină că moartea a luat pe cineva iubit de tine? Gandeşte-te la glorioasa reantalnire care te aşteaptă. Nu-i vom mai vedea poate pe cei dragi ai noştri în viaţa aceasta, dar îi vom vedea acolo sus!– D.J.D.

O, ce întalnire măreaţă acolo pe nori!
Nu vor fi lacrimi nici plans nici fiori.
Cei dragi uniţi vor fi pe vecie,
O, ce zi măreaţăl O, ce bucurie! ” – Blackmore

Despărţirea este legea pământească – reantâlnirea este legea cea cerească

Painea zilnica

Cel mai mare …?

Pe drum, prin Galileea, o zarvă s-a iscat,
Dreptul celui mai mare şi l-au revendicat
Pe rând toţi ucenicii urmându-L pe Isus,
Vedeau în ei un merit să fie mai presus.

Unul, cu multă carte, se vede mai cu vază,
Altul a fost întâiul ce-n Via Lui lucrează,
Unul s-ar vrea mai mare c-ar fi cel mai iubit,
Altul ar vrea cinstirea că-ntâiul a albit.

Unui pescar de seamă şi el aduce hrană,
Altu-şi vrea naţiunea să fie suverană
Şi-i mai zelos ca alţii, e mai neînfricat,
Altul mai mult ca fraţii din ce-a avut a dat.

Unul că ştie Legea, Prorocii şi Psaltirea,
Altul că-n mai buni termeni ar fi cu stăpânirea,
Iar cel ce ţine punga mai sus ca toţi se vede
Isus, cu siguranţă, în el mai mult se-ncrede.

Apoi Isus le spuse, ştiind de răfuială,
Că în Împărăţie e-o altă rânduială:
Acela ce-şi doreşte a fi conducător
Va trebui să-nceapă să fie slujitor!

Şi-acela care-aşteaptă să fie pus la cârmă
Chiar dacă are merit, să stea smerit la urmă!
La fel cum însuşi Fiul venit-a să slujească
Şi-acel ce vrea mărirea pe alţii să-ngrijească!

Olivia Pocol

Legea şi Evanghelia

Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singura poruncă se face vinovat de toate. lacov 2:10

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veşnicia. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, este din cauză că nu suntem cu adevărat conştienţi de legea lui Dumnezeu: imediat ce suntem conştienţi de aceasta, viaţa noastră devine o mare tragedie.

Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit.” Când înţelegem aceasta, Duhul lui Dumnezeu ne convinge că suntem păcătoşi. Până când omul nu ajunge în starea de a vedea că nu mai are nicio speranţă. Crucea lui Isus Cristos este ceva absurd pentru el. Convingerea de păcat aduce întotdeauna sentimentul înspăimântător şi înrobitor al legii, îl lase pe om fără speranţă, „vândut rob păcatului”. Eu, un păcătos vinovat, nu pot ajunge niciodată să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, îmi este imposibil. Există un singur mod prin care pot fi drept înaintea lui Dumnezeu, si anume prin moartea lui Isus Cristos. Trebuie să scap de gândul ascuns că pot fi drept înaintea lui Dumnezeu prin ascultare de El. Care dintre noi poate fi absolut perfect în ascultarea de El? Ne dăm seama de puterea legii morale numai atunci când este însoţită de un „dacă”.

Dar Dumnezeu nu ne constrânge niciodată. Uneori am vrea ca El să ne forţeze să-L ascultăm, dar altă dată am vrea să ne lase în pace. Când suntem conduşi de voia lui Dumnezeu, dispare orice urma de constrângere. Când alegem de bună voie să-L ascultăm, atunci, cu puterea Sa nemărginită, El va face ca şi cea mai îndepărtată stea, şi cel mai mic grăunte de nisip să vină în ajutorul nostru.

Oswald CHAMBERS

Cautarea adevarului

Adevărul unic este
Domnul sfânt, Isus Hristos.
El din cerurile slavei
A venit în lume jos.

A venit în trup de carne
Ca Om de durere frânt.
Să-Şi răscumpere poporul
Pentru Dumnezeul sfânt.

A venit un om la Domnul
Ca să caute-Adevărul.
Însă el voia prin Lege
Ca să moştenească cerul.

Dar Isus atunci îi cere
Ca să-şi dea averea toată.
Şi-astfel zilnic să-L urmeze
Într-o viaţă-adevărată.

Refuzând atunci porunca
Omul a plecat mâhnit.
Şi-a rămas mereu în viaţă
Singur şi nemântuit.

Alţii au venit în Templu
La Isus ca să-L asculte.
Însă fariseii mândri
Ei I-au adresat insulte.

I-au adus degrab în faţă
Pe o păcătoasă mare
Ce-a fost prinsă-n preacurvie
Şi voiau toţi s-o omoare.

Ei L-au întrebat pe Domnul
Dacă Legea pot s-aplice.
Şi au aşteptat s-audă
Yeshua acum ce zice.

Dar El pe pământ se-apleacă
Parcă spre-a rescrie Legea.
Iar ei aşteptau pedeapsa
Să condamne fărdelegea.

Însă Domnul le răspunde:
„Cine nu are păcate
Să arunce cel dintâi
Şi să facă el dreptate!”

N-a avut nimeni curajul
Să se dea fără păcat.
Şi-au ieşit cu toţi afară.
Conştiinţa i-a mustrat.

Doar femeia păcătoasă,
(Ei îi tremura şi părul)
A rămas acolo-n faţă:
Ea aflase Adevărul.

Adevărul şi Iubirea
Deodată s-au unit
Când Hristos plin de-ndurare
Şi de pace i-a vorbit:

„Unde-s pârâşii, femeie?
Nu-s acolo unde eşti…
Du-te, du-te mai departe.
Să nu mai păcătuieşti!”
*
Când Iubirea se jertfeşte
Şi tu crezi şi o primeşti,
Astfel găseşti Adevărul
Cel din slăvile cereşti.

Corneliu Livanu 

Odihna Sufletului

Nici Legea nu ne dă odihna şi nici păcatul odios.
Odihna este prin credinţa în Domnul sfânt, Isus Hristos.
Doar El plăti odihna noastră ca Miel pe Golgota jertfit
Ca Duhul să arate lumii cum Tatăl nostru ne-a iubit.

Dar nu-i odihna cea trupească găsită-n Vechiul Legământ.
Este-o odihnă pentru suflet ce s-a-noit prin Duhul Sfânt.
Odihna-ncepe luând jugul şi sarcina de mari nevoi
Trăind frumos prin noua fire ştiind că Domnul e cu noi.

Odihna mântuirii noastre doar prin credinţă o primim.
Dar cea legată de slujire noi pas cu pas o dobândim.
Ogoarele sunt azi întinse, e-atât de mult de semănat.
Ah, unde sunt semănătorii pe care Domnul i-a chemat? !

„Eu Însumi voi merge cu tine odihnă să-ţi dau din belşug.”
Aşa îi vorbeşte Stăpânul lui Moise din flăcări de rug.
De-aceea şi Duhul din slavă veni să rămână cu noi
În vremi de restrişte şi luptă când pomii-n grădină sunt goi.

Stăpânul ne dă îndrumare şi ea e-al odihnei izvor
Prin care avem la păşune un liber acces sfinţitor.
Nu vrem ca merinde o pâine adusă de fraţi mincinoşi
Precum erau gabaoniţii din calea-afară de fricoşi.

Odihna-i rodul izbăvirii venită pentru noi din cer
Cât timp vrem Domnul să ne facă ispravnici buni, de caracter.
Odihna e lucrarea sfântă a bunătăţilor de sus
Ce ne îndeamnă să ne-ntoarcem la Tatăl Domnului Isus.

Odihna cea adevărată e-n glasul blândului Păstor
Ce ne conduce la păşune, la ape limpezi de izvor.
E mângâierea vocii Sale, a Celui care a-nviat,
Şi care prin credinţa sfântă El viaţa veşnică ne-a dat.

Odihnă în credincioşie, în sfintele promisiuni
Avem când credem tot Cuvântul şi stăm mereu în rugăciuni.
În linişte şi în odihnă stă mântuirea cea deplină
Cât timp încrederea trăită ne umple viaţa de lumină.

Ţintim odihna-n veşnicie dar pân’ atunci să fim cu Domnul
Şi s-alungăm din viaţa noastră tot ce favorizează somnul.
Odihna-i jug purtat spre slavă cu Dumnezeu şi cu Isus
Având în piept speranţa vie a dragostei fără apus.

Azi prin a Domnului blândeţe şi prin smerirea Lui la fel
Să dăm semnalul prin slujire ca fii plăcuţi blândului Miel.
Dând curs la multe fapte bune Isus ne va primi-n curând
În marea Lui Împărăţie ce-ncepe azi cu-al nostru gând.

Corneliu Livanu 

Tu să ştii

Legea divinului e lege sacră,
Domnul hotărăşte-n a Sa ogradă!
Nu se schimbă nici o iotă din Cuvânt,
Ce-i scris în Cartea sfântă rămâne sfânt!

Lucrarea satanei iscă furtună!
Nu vrea bărbat şi femeie-mpreună!
Joacă mintea-n plăceri calculate
Cu multe-mperecheri destrăbălate!

Satana vrea să ne ducă-n derivă,
Ca pe Adam şi Eva în grădină.
Cu o vorbă mieroasă i-a amăgit,
Neascultând pe Dumnezeu au greşit!

Tu să ştii, niciodată nu uita!
Dumnezeu a consfinţit familia
Doar între un bărbat şi-o femeie!
Restu-s legături demonice, rele!

O furtună într-un pahar cu apă
Nu te lăsa amăgit niciodată!
Dumnezeu e Stăpân pe-Mpărăţie
Şi pe lucrurile ce au să fie!

Maria Șopț 

Legea antagonismului

„Celui ce va birui…” Apocalipsa 2:7

Viaţa fără luptă este imposibilă atât în domeniul natural, cât şi în cel spiritual.

Baza vieţii fizice, mentale, morale şi spirituale este antagonismul. Acesta este unul dintre adevărurile vieţii.

Sănătatea este echilibrul dintre viaţa fizică şi natura exterioară. Ea este menţinută numai prin existenţa unei vitalităţi lăuntrice suficiente pentru a lupta împotriva lucrurilor din afară. Tot ce există în afara vieţii mele fizice este menit să mă ducă la moarte. Înseşi elementele care îmi dau putere să trăiesc atunci când sunt viu duc la dezintegrarea mea după moarte. Dacă am suficientă putere lăuntrică să lupt, aceasta aduce echilibrul necesar sănătăţii mele.

La fel stau lucrurile şi în viaţa mentală. Dacă vreau să-mi menţin o viaţă mentală viguroasă, trebuie să lupt, şi această luptă produce echilibrul mental numit gândire.Acelaşi lucru se întâmpla şi la nivel moral. Orice nu ţine de natura virtuţii este duşmanul virtuţii din mine şi, în funcţie de calibrul meu moral, pot birui şi produce virtute. De îndată ce lupt, sunt moral în lucrul respectiv. Nici un om nu este moral prin natura lui; virtutea se câştigă prin luptă.

La fel este şi în lucrurile spirituale. Isus a spus: În lume veţi avea necazuri” (loan 16:33), adică tot ce nu este spiritual lucrează la distrugerea mea, dar „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

Trebuie să învăţ să înving lucrurile care mi se împotrivesc şi astfel să ajung la echilibrul sfinţeniei:atunci devine o plăcere să întâmpini împotrivire.

Sfinţenia este echilibrul dintre înclinaţia mea naturală şi legea lui Dumnezeu aşa cum este ea exprimată în Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS