25 Ianuarie

„Deci, prin credinţă desfiinţăm noi legea? Nicidecum, Dimpotrivă, prin credinţă întărim legea.” Romani 3:31

Odată ce credinciosul este adoptat în familia Domnului, relaţia lui cu legea şi vechiul Adam încetează; el este sub o nouă stăpânire şi sub un nou legământ. Credinciosule, tu eşti copilul lui Dumnezeu. Prima ta datorie e să asculţi de Tatăl ceresc. Nu trebuie să faci nimic din obligaţie; eşti copil, nu sclav. Şi acum, de vreme ce eşti copil preaiubit, eşti legat să asculţi cea mai mică dorinţă a Tatălui, cea mai neînsemnată vrere a Sa. Te îndeamnă El să îndeplineşti un legământ sfânt? Eşti în pericol dacă îl neglijezi, fiindcă nu îţi asculţi Tatăl. Îţi spune El să cauţi chipul lui Isus? Nu este bucuria ta să faci aşa? Iţi spune Isus ,fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48)?

Nu din cauză că îţi porunceşte legea, ci pentru că Mântuitorul tău îţi spune, vei face tot posibilul să fii desăvârşit în sfinţenie. Îşi îndeamnă El sfinţii să se iubească unul pe altul? Da, şi nu din cauză că legea spune „iubeşte-ţi aproapele39 (Leviticul 19:18), ci fiindcă Isus spune „dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (loan 14:15). Aceasta este porunca pe care El v-a dat-o „iubiţi-vă unii pe alţii” (loan 13:34). Ţi s-a spus să dai săracului? Fă-o, nu fiindcă mila este o povară de care nu îndrăzneşti să te scuturi, ci pentru că Isus te învaţă „daţi-i fiecărui om ce vă cere” (Luca 6:30).

Cuvântul Domnului îţi spune „iubeşte-l pe Dumnezeu cu toată inima ta”? (vezi Deuteronom 6:5). Uită-te la poruncă şi răspunde „Poruncă, Christos te-a împlinit deja. De aceea nu am nevoie să te împlinesc ca să fiu mântuit, ci mă bucur să te ascult fiindcă Dumnezeu este acum Tatăl meu, şi El are drepturi indiscutabile asupra mea”. Fie ca Duhul Sfânt să-ţi facă inima să asculte de puterea constrângătoare a iubirii lui Christos, astfel încât rugăciunea ta să fie „ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale, caci în ele îmi aflu desfătarea” (Psalmi 119:35). Harul este mama şi doica sfinţeniei, şi nu scuza păcatului.

C.H. Spurgeon

Legea lui Newton

28 noiembrie

Text: Luca 2:40-50

Oare nu stiati ca trebuie sa fiu in Casa Tatalui Meu?

Luca 2:49

Ne aducem aminte de Isaac Newton ca de renumitul om de
stiinta din secolul 17 care a descoperit legea gravitatiei. Ceea
ce nu stiu cei mai multi, este ca el a fost si un crestin devotat. De
fapt, in timp ce era in culmea carierei sale in fizica si matematici,
a decis sa-si concentreze atentia asupra studierii Cuvantului lui
Dumnezeu. Cand unul dintre colegii sai a incercat sa-l momeasca
sa se intoarca din nou la cariera sa stiintifica, Newton a raspuns:
„Nu vreau sa-mi mai irosesc timpul fara folos, atunci cand trebuie
sa ma ocup de afacerile Regelui”. Cu toate ca si-a mentinut inter-
esul pentru stiinte, a acordat prioritate scopului teologic.

Raspunsul lui Newton este o provocare facuta oricarui crestin.
Cat de devotati suntem noi in „afacerile Regelui?” Chiar daca nu ni
se cere sa renuntam la cariera noastra pentru a ne consacra slujirii
cu norma intreaga in lucrarea crestina, aceasta nu trebuie sa ne
opreasca de-a mai lucra pentru Domnul. Indiferent de ceea ce
facem pentru a ne catiga existenta, trebuie sa ne dedicam in primul
rand pentru slujirea lui Dumnezeu, in si prin preocuparile noastre
de zi cu zi. Poetul de cantari spune: „Ambasador a fi a celor din
vecii”. si oriunde ne-am afla, trebuie sa fim in „afacerile Regelui”.

Ceea ce L-a preocupat si L-a fascinat pe Domnul nostru Isus
Cristos, chiar de copil, a fost sa faca voia lui Dumnezeu – sa fie in
afacerile Tatalui Sau. Simtim si noi la fel? Poate ca serviciul sau
profesia noastra este considerata laica, dar haideti sa facem ca
„afacerile Regelui” sa ne fie consacrarea primordiala. – P.R.V.

Cei ca cauta adevarata viata

O pot gasi-ntr-un singur fel:

Servindu-I Domnului cu consacrare,

Zilnic traind doar pentru El.” – Branon

Deoarece sarcinile sunt grele, nu indraznim.

sa ne odihnim; din moment ce ocaziile sunt scurte,

nu indraznim sa amanam.

Painea zinica

Justificat prin credinta

31 octombrie

Text: Romani 3:19-28

Pentru ca noi credem ca omul este socotit neprihanit prin
credinta, fara faptele Legii.” Romani 3:28

Cand ne punem increderea in Isus, suntem justificati”. Toate
pacatele noastre au fost iertate, Si suntem acceptati intru totul
de Dumnezeu. Experimentam aceste beneficii spirituale extraor-
dinare pe baza vietii desavarsite a lui Cristos si a mortii Sale ca
jertfa pentru plata pacatelor noastre. Noi nu meritam aceasta; noi
nu o putem plati. Dimpotriva, noi suntem justificati, fara plata,
prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Cristos Isus”
(Romani 3:24).

Rowland Hill, predicatorul englez neconformist (1744-1833), a
participat la un targ unde a observat ca toti oamenii isi vindeau
produsele. A spus: „Am sa vand si eu ceea ce am de oferit, bine-
cuvantarile mantuirii, fara bani si fara plata. Ceilalti comercianti
au greutati sa se tocmeasca cu clientii asupra preturilor; dificul-
tatea mea este sa-i atrag, ceea ce nu costa. Marfa mea se primeste
prin credinta”.

Comentand incidentul, C.H. Spurgeon a spus: „Asa se petrece cu
oamenii. Daca in predicile mele as spune ca justificarea trebuie
cumparata, sau ca poate fi obtinuta numai umbland pe jos o suta
de kilometri, sau prin supunerea la torturi, cine nu ar cauta-o? Dar
cand este oferita gratuit, oamenii se intorc si pleaca… Ce idei
saracacioase mai pot avea oamenii despre valoarea Evangheliei lui
Cristos daca cred ca ar putea s-o cumpere!” Da, suntem justificati
prin credinta”.

Ai ajuns in relatii corecte cu Dumnezeu? Daca nu, primeste-L pe
Cristos ca Mantuitor al tau, si bucura-te de nneprihanirea data de
Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus” (Rom. 3:22). – R.W.D.

„Iertarea-i fara plata, deplina,

Obtinuta la cruce de-al nostru Salvator;

Si-o da oricarui suflet ce-o cere

Si se-ncrede n Domnul si-al Lui ajutor.” – D.J.D.

Justificare inseamna
ca intreaga vina a omului a disparut,
si bunatatea tui Cristos a fost daruita.

Painea zilnica

Legea antagonismului

„Celui ce va birui…” Apocalipsa 2:7

Viaţa fără luptă este imposibilă atât în domeniul natural, cât şi în cel spiritual.

Baza vieţii fizice, mentale, morale şi spirituale este antagonismul. Acesta este unul dintre adevărurile vieţii.

Sănătatea este echilibrul dintre viaţa fizică şi natura exterioară. Ea este menţinută numai prin existenţa unei vitalităţi lăuntrice suficiente pentru a lupta împotriva lucrurilor din afară. Tot ce există în afara vieţii mele fizice este menit să mă ducă la moarte. Înseşi elementele care îmi dau putere să trăiesc atunci când sunt viu duc la dezintegrarea mea după moarte. Dacă am suficientă putere lăuntrică să lupt, aceasta aduce echilibrul necesar sănătăţii mele.

La fel stau lucrurile şi în viaţa mentală. Dacă vreau să-mi menţin o viaţă mentală viguroasă, trebuie să lupt, şi această luptă produce echilibrul mental numit gândire.Acelaşi lucru se întâmpla şi la nivel moral. Orice nu ţine de natura virtuţii este duşmanul virtuţii din mine şi, în funcţie de calibrul meu moral, pot birui şi produce virtute. De îndată ce lupt, sunt moral în lucrul respectiv. Nici un om nu este moral prin natura lui; virtutea se câştigă prin luptă.

La fel este şi în lucrurile spirituale. Isus a spus: În lume veţi avea necazuri” (loan 16:33), adică tot ce nu este spiritual lucrează la distrugerea mea, dar „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

Trebuie să învăţ să înving lucrurile care mi se împotrivesc şi astfel să ajung la echilibrul sfinţeniei:atunci devine o plăcere să întâmpini împotrivire.

Sfinţenia este echilibrul dintre înclinaţia mea naturală şi legea lui Dumnezeu aşa cum este ea exprimată în Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Lutul

Un ghemotoc de lut din locul lui desprins
Orbecăind grăbit, pe drum este împins.
Purtat în negru val, nu știe de destin
Nu știe de frumos, de pace sau de chin.

De-ar fi să fie cald sau rece de ar fi
De teamă sau de drag nimic nu ar simți.
De judecată dreaptă, de adevăr sau lege
Nimicul din nimic, e tot ce ar alege.

În drumul neîntrerupt nimic nu-i dă fiori
Până zărește câmpul ce plin este de flori
În care sunt copiii ce zburdă chiuind
Și-n razele de soare obrajii lor roșind.

Se naște-un gând în lut, în amorțeala grea
Culori din câte toate stăteau în fața mea.
Să-întreb pe cei mai mari, să caut în trecut
Să aflu ce a fost, să știu ce am văzut.

Și învățat așa de alte ghemotoace
Rotindu-se firesc privirea își întoarce.
Nu știe că e liber nu doar a se roti
Că este înc-un sens spre care poți privi.

De sus coboară lin suflarea cea de viață
Iar lutul prinde chip zdrobind tării de gheață
Acum e-n simțăminte de pace și de dor
De tot ce e frumos, de om și Creator.

Grigore Hurdubae

Ce bine-i dincolo de soare!

Dar acum s-a arătat o neprihănire (dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii. Romani 3:1

Pe drept declară înţeleptul: nimic nu este nou sub soare!
Însă rămâne o-ntrebare: dar dincolo de el, ce-i oare?
E Dumnezeu, ce ţine toate, e Dumnezeu ce totul poate!
înconjurat de îngeri care îi cântă veşnic osanale!

Am fost adus din nefiinţă de Cel ce-i din eternitate
şi sunt lăsat un timp sub soare să mă decid pentru DREPTATE!
Dar nu aici e Adevărul, acel ce este cu A mare
A fost şi El aici o vreme; acum e dincolo de soare!

A fost născut ca OM sub soare, a suferit şi-a fost plecat
şi ispitit ca fiecare; dar n-a comis niciun păcat.
El a venit pentru Dreptate şi-a fost pe cruce răstignit,
Abandonându-se în totul, doar Tatălui, căci L-a iubit!

E planul dragostei eterne ce-i întocmit din veşnicie,
şi n-aş fi fost în cunoştinţă că mi se pregătise mie.
Dar? … totu-i Har, fără-ndoială, să nu mai am nicio-ntrebare,

Voi fi cu El în fericire în Ţara dincolo de soare!

Petru Ion

Ți se va cere socotealā!

Suntem trimiși aici în lume
Să fim exemple și lumini
Cinste făcând sfântului Nume
Care-L slăvim și îL iubim.
Chemăm oameni la pocăință
Și când le spunem de Isus
Despre botez,despre credință
Au un cuvânt și ei de spus:
-De ce s-abandonez credința
În care știu că m-am născut?
Ce-mi poate da-n plus pocăința
Când eu de-ai voștri am văzut
Vorbind ca mine, iar în faptă
Mai rău ca mine chiar ei fac..
E calea voastră, chiar, mai dreaptă?
Când mulți de-ai voștri-și fac pe plac?
Unul înșeală, altul minte
Altul e lacom, invidios
Iar altul fură cât cuprinde:
Cu ce le sunt lor mai prejos?
Un altu-i plin de răutate
Ca-ntr-un aluat dospește-n el
Altul cu-orgoliul este frate.
N-aș vrea să fiu ca ei defel!
Tu vezi cum eu respect credința?
Nu fac nimic din ce fac ei
Ce-mi trebuiește pocăința
Să am ca ei alți dumnezei?
Da, ei nu beau și nu fumează
Dar dumnezei mai mulți slujesc
Eu vreau să fiu cu mintea trează
Deci nu vreau să mă pocăiesc!
***
Da, frații mei, aceste rânduri
Care le-am scris aici, mai sus
Ne poate pune-un pic pe gânduri
Pe noi, urmașii lui Isus.
Ar trebui să fim Lumina
Precum Stăpânul ne-a-nvățat
Altminteri ne umplem de vină
Că-i ducem pe-alții jos în iad.
Da,mântuirea-i personală
Așa le spun eu tuturor
Că cine-nșeală se înșeală.
Că Sie-și este-nșelator.
Că-i personală, cum mâncarea
Doar pentru mine-o pot mânca
Doar mie îmi astâmpăr foamea
Mâncând eu nu pot altcuiva.
Dar omul asta nu-nțelege
De-aceea noi fiind creștini
Trăind după divina Lege
Ar trebui să fim lumini.
E trist ca după-ntreaga viață
Să ne trezim că am luptat
Cu pumnu-n vânt, privind în față
Răsplata, iadu-nfricoșat.
E și mai trist ca lângă tine
Să-i vezi pe cei ce i-ai târât
Prin viața-ți care doar rușine
Numelui veșnic i-a făcut.
De vrei Lumină, fii lumină
Cum ai făcut vei și avea
De ești pătat însă de tină
Te-așteaptă iadul, nu uita.
Ți se va cere socoteală
De cum în viață ai trăit
De câți ai scos din foc afară
Sau câți spre foc ai rātācit!

Emanuel Hasan

Există un hotar

Referințe

Există un hotar între cer și pământ,
Există un hotar între jale si cânt.
Există un hotar între vorbe seci și Cuvânt,
Între duhuri există un singur Duh Sfânt.

Există un hotar între lege și har,
Există un hotar între merit si dar.
Există un hotar între veghe si somn,
Între domnii cei mulți doar Unul e Domn!

Exista un hotar între apă si sânge,
Există un hotar intre-a râde și-a plânge.
Există un hotar între lună și soare,
Între mări,doar una-i Marea cea mare .

Există un hotar între stâlp de foc și de nor,
Există un hotar între speranță și dor.
Există un hotar între viață și moarte,
Între cărți,există o singură Carte.

Există un hotar între credință și faptă,
Există un hotar între strigăt si vorba  în șoaptă.
Există un hotar între munte si vale,
Între căi, există o singură Cale.

Există un hotar intre ziuă si noapte,
Există un hotar între poamele verzi și poamele coapte.
Există un hotar între sărbătoare și-ajun,
Între păstorii de turme,doar Unu-i Păstorul cel bun.

Există un hotar…dar,dacă-i hotar
De ce îl schimbați iar si iar?
De ce mereu căutați
Hotarul,din locul lui să mutați?

De ce mereu încercați
Grâul cu pleava s-amestecați?
De ce doriți să faceti din alb  gri
Și din verde să faceți culoarea kaki?

Deci vă rog,vă implor nu – ncercați
Hotarul cel vechi să mutați
Căci dacă hotarul  schimbați
Nu veți înșela ci veți fi înșelați!

Testul simplu

“Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; Şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” Matei 7:2

Această afirmaţie nu este o presupunere întâmplătoare, ci o lege eternă a lui Dumnezeu. Indiferent ce judecată emiţi, cu aceea vei fi judecat. Există o diferenţă între răzbunare şi răsplată. Isus spune că baza vieţii este răsplata – “cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura”. Dacă ai fost aspru în găsirea defectelor altora, aminteşte-ţi că aceasta va fi exact măsura cu care vei fi judecat.

Viaţa te plăteşte cu aceeaşi monedă. Această lege funcţionează de la tronul lui Dumnezeu până jos la noi (Psalmul 18:25-26).Romani 2 o aplică într-un mod şi mai clar spunând că cel care îi critică pe alţii este vinovat de acelaşi lucru. Dumnezeu nu priveşte numai la faptele în sine; El se uită la posibilitatea de a le face. Mai întâi, noi nu credem ceea ce spune Biblia. De exemplu, credem oare aceste cuvinte, şi anume că noi înşine suntem vinovaţi de lucrurile pe care le criticăm în alţii? Motivul pentru care vedem ipocrizie, înşelăciune şi lipsă de sinceritate în alţii este deoarece toate acestea există în propriile noastre inimi. Cea mai mare caracteristică a unui sfânt este umilinţa – “Da, toate acele lucruri şi alte rele s-ar fi manifestat în mine dacă n-ar fi fost harul lui Dumnezeu; de aceea, nu am nici un drept să judec”.Isus a spus:

“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”; dacă judeci, vei fi măsurat exact după felul cum ai judecat. Care dintre noi ar îndrăzni să stea înaintea lui Dumnezeu şi să spună: “Dumnezeul meu, judecă-mă aşa cum i-am judecat eu pe semenii mei?” Noi i-am judecat pe semenii noştri ca păcătoşi; dacă Dumnezeu ne-ar judeca în felul acesta, am fi în iad. Dumnezeu ne judecă pe baza minunatei Ispăşiri făcute de Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Pedepsirea copilului, nu pentru totdeauna

“Voi smeri prin aceasta sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.” (1 Împăraţi 11.39)

În familia cerească este disciplină, şi această disciplină este destul de aspră, pentru ca păcatul să fie privit ca un lucru grozav şi ca ceva amar. Solomon a fost tras de pe calea cea dreaptă de femeile străine; el a adus jertfe altor dumnezei şi în felul acesta L-a necinstit nespus de mult pe Dumnezeul tatălui său. Din această cauză zece părţi din cele douăsprezece câte avea împărăţia lui Israel au fost despărţite şi au ajuns ca un stat vrăjmaş. O mare durere a fost atunci pentru casa lui David, a cărei domnie a fost lovită astfel chiar de mâna lui Dumnezeu, ca urmare a purtării sale necredincioase. Domnul îi va pedepsi de asemenea pe slujitorii Săi cei mai buni şi cei mai scumpi, dacă ei se abat de la ascultarea legii Lui în totul; poate chiar în acest moment apasă asupra noastră o asemenea judecată. Să-I spunem Lui cu smerenie, ca Iov: “Arată-mi Doamne pentru ce te cerţi cu mine”.

Dar ce mângâiere la gândul că aceasta nu este “pentru totdeauna”. Pedeapsa păcatului este veşnică, dar aceea pe care Tatăl o dă copilului lui Dumnezeu este numai pentru o vreme. Boala, sărăcia, întristările sufleteşti vor trece după ce ele îşi vor fi făcut efectul pe care îl vrea Domnul. Aduceţi-vă aminte că noi nu mai suntem sub lege, ci sub har. Nuiaua lui Dumnezeu ne va face poate să suferim, dar sabia Lui nu ne va nimici. Povara noastră de azi are ca ţintă să ne aducă la pocăinţă, ca să nu pierim o dată cu cei răi.

Charles Spurgeon