„Te intalnesc la rugaciune?”

Text: Efeseni 6:10-20

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa..”. Efeseni 6:18

Cat de des stăm de vorbă cu Isus? Ne rugăm cu regularitate sau numai ocazional? Domnul nostru ne-a spus că trebuie „să ne rugăm şi să nu ne lăsăm” (Luca 18:1). Pavel a dat ecou aceluiaşi adevăr cand ne sfătuieşte: „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri” (Coloseni 4:2).
Se spune că primii creştini nu se întalneau fără să invoce binecuvantarea lui Dumnezeu, şi nu plecau fără să-I aducă mulţumiri. Ni se spune, de asemenea, că în evul mediu orice întamplare făcea ca imediat, toţi credincioşii, să se adune la rugăciune. Cand umbrele nopţii se risipeau şi răsăritul soarelui înviora lumea, cand clopotul anunţa moartea cuiva sau cand păsările migratoare anunţau schimbarea anotimpului, credincioşii îngenuncheau şi se rugau.

Sir Thomas Browne, autorul cărţii „Religio Medici” a făcut un legămant cu sine însuşi „să mă rog în toate locurile unde liniştea invită sufletul la meditaţie şi să nu fie stradă în oraşul meu unde să nu iau legătura cu Salvatorul”.
John Fletcher de Madeley din Anglia, avea obiceiul ca, de fiecare dată cand se întalnea cu un creştin, să nu-l lase fără să-l întrebe: „Prietene, te-am întalnit în rugăciune?” Acest salut neobişnuit îi aducea aminte persoanei că viaţa trebuie să fie o expresie a părtăşiei neantrerupte în rugăciune cu Dumnezeu. Dacă cineva te-ar saluta aşa neobişnuit ca John Fletcher, ce ai răspunde? Este viaţa ta caracterizată de legătura plină de bucurie cu Isus şi de stăruinţa neobosită în rugăciune?     – H.G.B.

Nu-i ceas mai sfant decat acela în care-s fraţii adunaţi
şi inimi langă inimi una în duh se roagă-ngenuncheaţi;
cand rugăciunea lor se-nalţă scăldată-n lacrimi prin Cristos,
îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri, pămantu-i sus iar ceru-i jos.
” Traian Dorz

Un creştin ce nu se roagă lui Cristos este un creştin neputincios

Painea zilnica

O adevarata „stire falsa”

Text: Matei 27:62-28:8

„… înşelătorul acela, pe cand era încă în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia”.” Matei 27:63

Conducătorii iudei din vremea Domnului Isus au fost atît corecţi cît şi greşiţi în legătură cu învierea Lui din morţi. Deşi nu credeau că El va învia din morţi, ştiau că o ştire falsă în legătură cu aceasta va avea un efect tragic. Este întotdeauna deosebit de periculos să fii înşelat de şarlatani religioşi, iar ei nu vedeau altceva în Isus decît un înşelător. Dar erau cu totul greşiţi crezand că ucenicii Săi ar fi încercat să-I fure trupul din mormant şi să pretindă apoi că a înviat. Ideea aceasta era ridicolă. Urmaşii Domnului erau prea devastaţi de moartea Sa, pentru a încerca un asemenea lucru.


Fapt este că Isus Cristos a înviat din morţi, spre spaima duşmanilor Săi şi spre uimirea ucenicilor Lui. Evenimentul a fost înregistrat de către martorii oculari şi nu a fost doar consemnat mai tîrziu de către scriitori, cum s-a pretins. Savanţii încă mai descopere noi mărturii care confirmă că Matei, Marcu, Luca, Ioan, Pavel, Petru, Iacov şi Iuda au scris într-adevăr cărţile atribuite lor. Mai mult, mesajul învierii a făcut ca sute de mii de oameni să intre în împărăţia lui Dumnezeu în primul secol. Şi azi, la mai mult de 1900 de ani, mulţimile cred încă în Isus Cristos şi sunt transformate de puterea Sa mantuitoare.
Da, o falsă pretenţie că Isus ar fi înviat din morţi ar fi putut produce mari daune. Dar faptul că El a învins moartea este cea mai mare forţă din istoria umanităţii. Să ne bucurăm împreună cu afirmaţia lui Pavel: „Dar acum Cristos a înviat din morţi, parga celor adormiţi” (1 Corinteni 15:20).            – H.V.L

Iar voi ce-aţi plans în întuneric
Şi nimeni nu v-a mangaiat,
Din lunga voastră zbuciumare
Sculaţi! Cristos a înviat!  ”      A. Vlahuţă

în ciuda duşmanilor Săi, Isus a înviat din morţi

Painea zilnica

Dependența de Tine…

În totul depindem de Tine
Cum plămânii de aer depind
În bucurii, munci și suspine.

Alin trimiți când ne vezi plângând
Calmezi o-ntristare de moarte,
Stimulezi la sfințenie un gând…

Și-atunci ființa poate să poarte
Povara grelelor întristări
De Tine să nu ne putem desparte.

Ești Tatăl dumnezeieștilor stări
Și-al nostru Stăpân cu-ndurare
Depindem de-ale Tale iertări.

Fără Tine-ar fi-ntunecare,
Ar fi nopțile fără sfârșit
Și nicicând n-ar fi desfătare.

Prin a Ta prezență am propășit
Să nu mai gustăm falimentul
Din multe-ncurcături am ieșit.

Zilnic ne trimiți tratamentul
De care depinde eternul destin
Care ne-ntreține prezentul.

La Tine dorințele noastre vin
Vrem legături neîntrerupte
Viețile noastre Ție-Ți aparțin.

Da, pe cale vor mai fi lupte
Dar vom sta lângă Tine mereu
Chiar de-or fi trasee abrupte.

Depindem de Tine Tată, Dumnezeu
Indestructibilă e legătura
Să putem ajunge la apogeu.

S-alegem splendoarea, nu zgura.

George Cornici

Mă cunoaşte El?

..El cheamă… pe nume. Ioan 10:3

Când L-am înţeles greşit (Ioan 20:11-18)? E posibil să cunosc totul despre doctrină şi, totuşi, să nu-L cunosc pe Isus. Sufletul este în pericol atunci când cunoaşterea doctrinei întrece legătura strânsă cu Isus. De ce plângea Maria? Doctrina nu însemna pentru Maria mai mult decât iarba de sub picioare. Orice fariseu ar fi putut râde de ea din punct de vedere doctrinar, dar un lucru de care n-ar fi putut râde era acela că Isus a scos din ca şapte demoni: totuşi, binecuvântările Lui nu valorau nimic pentru ea în comparaţie cu El însuşi. Maria “a văzut pe Isus stând acolo în picioare: dar nu ştia că este Isus…”. Însă imediat ce I-a auzit vocea. L-a recunoscut pe Cel care îi
vorbea. Ea s-a întors şi I-a zis: “Invăţătorule!”

Când am stăruit cu încăpăţânare în îndoielile mele (Ioan 20:24-29) M-am îndoit eu de ceva cu privire la Isus – poate o eperienţă pe care o mărturisesc alţii, dar pe care eu n-am avut-o? Ceilalţi ucenici i-au spus luiToma că L-au văzut pe Isus, dar Toma s-a îndoit – “Dacă nu voi vedea…. nu voi crede” (20:25). Toma avea nevoie de atingerea personală a lui Isus. Nu ştim când sau cum vine atingerea Lui, dar atunci când vine, este nespus de preţioasă. “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Când m-am lepădat de El într-un mod egoist (loan 21:15-17)? Petru s-a lepădat de Isus Cristos cu jurăminte şi blesteme (Matei 26:69-75) şi totuşi, după înviere Isus i s-a arătat lui Petru singur. El l-a reabilitat în mod personal, iar apoi l-a reabilitat în faţa celorlalţi. “Doamne, ştii că Te iubesc” (Ioan 21:17).Am eu o istorie personală cu Isus Cristos? Semnul adevărat al uceniciei este legătura strânsă cu El. O cunoaştere a lui Isus Cristos pe care nimic n-o poate zdruncina.

Oswald CHAMBERS

Gîndeşte aşa cum ne-a învăţat Isus

Rugați-vă neîncetat. 1 Tesaloniceni 5:17

Noi gândim corect sau greşit despre rugăciune în funcţie de concepţia pc care o avem despre rugăciune în mintea noastră. Dacă ne gândim la rugăciune ca fiind asemenea respiraţiei plămânilor noştri sau asemenea sângelui din inima noastră, gândim bine. Sângele nostru curge fără încetare şi respiraţia noastră se desfăşoară fară oprire; noi nu suntem conştienţi de aceste procese, dar ele au loc neîncetat. Nu suntem întotdeauna conştienţi de faptul că Isus ne păstrează într-o legătură perfectă cu Dumnezeu, dar, dacă ascultăm de El, Isus face acest lucru mereu. Rugăciunea nu este un exerciţiu, ci este însăşi viaţa. Fereşte-te de orice opreşte rugăciunea.

„Rugaţi-vă neîncetat” păstrează obiceiul inocent de a te ruga lui Dumnezeu în inima ta tot timpul.Isus nu a vorbit niciodată despre rugăciuni fară răspuns; El a avut siguranţa deplină că rugăciunea primeşte întotdeauna răspuns. Avem noi, prin Duhul Sfânt, siguranţa de nespus pe care o avea Isus cu privire la rugăciune sau ne gândim la momentele în care Dumnezeu pare să nu fi răspuns la rugăciunile noastre? „Cine cere capătă” (Matei 7:S). Noi spunem „Da, dar…” Dumnezeu răspunde la rugăciune în cel mai hun mod, nu doar uneori, ci întotdeauna, deşi s-ar putea să nu vedem întotdeauna răspunsul imediat la problema pentru care ne-am rugat.

Ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciune.Pericolul este că noi vrem să diluăm lucrurile pe care le-a spus Isus şi să le facem să însemne ceva potrivit cu raţiunea; dar, dac-ar fi izvorât doar din raţiune, lucrurile pc care le-a spus El nici n-ar fi meritat să fie spuse. Lucrurile pe care le-a spus Isus despre rugăciune sunt revelaţii supranaturale.

Oswald Chambers

Perseverenţa credinţei

„ Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele.”

Apocalipsa 3:10

Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Viaţa unui sfânt este în mâna lui Dumnezeu ca arcul şi săgeata în mâna unui arcaş. Dumnezeu ţinteşte spre ceva ce sfântul nu poate să vadă şi El întinde arcul, iar credinciosul spune în repetate rânduri: „Nu mai rezist”. Dumnezeu nu ţine cont de aceasta: El continuă să întindă arcul până când ţinta Lui este la vedere şi apoi lasă săgeata să zboare. Încrede-le în mâna lui Dumnezeu. Pentru ce anume ai nevoie de perseverenţă în viaţa la acum? Menţine legătura cu lsus Cristos prin perseverenţa credinţei. „Chiar de mă va ucide, voi nădăjdui în El” ( Iov 13:15. KJV).

Credinţa nu este un sentiment patetic, ci o încredere solidă, tare, zidită pe faptul că Dumnezeu este dragoste sfântă. Nu poţi să îl vezi acum, nu poţi să înţelegi ce face, dar Îl cunoşti pe ElRuina apare atunci când nu există acel echilibru mental care vine din înrădăci­narea în adevărul veşnic că Dumnezeu este dragoste sfântă. Credinţa este efortul eroic al vieţii tale, te arunci cu o încredere deplină în braţele lui Dumnezeu.Dumnezeu a riscat totul în lsus Cristos pentru a ne mântui; acum vrea ca noi să riscăm totul punându-ne toată încrederea în El. Există domenii în care acea credinţă nu a lucrat încă în noi – locuri neatinse de viaţa lui Dumnezeu. În viaţa lui lsus Cristos nu au existat astfel de locuri şi nu ar trebui să existe nici în viaţa noastră.

„Şi viața veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine.” Viaţa veşnică înseamnă, în realitate, o viaţă care se poate confrunta cu orice îi este menit să se confrunte, fără a se clătina. Dacă adoptăm acest mod de a vedea lucrurile, viaţa devine o mare aventură, o posibilitate glorioasă de a vedea lucruri minunate tot timpul. Dumnezeu ne disciplinează pentru a ne aduce în locul central al puterii.

Oswald Chambers

Mijlocirea vitală

„Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri.”

Efeseni 6:18

Pe măsură ce stăruim în mijlocire, putem descoperi că ascultarea noastră de Dumnezeu îi va costa pe cei pentru care mijlocim mai mult decât ne-am gândit. Atunci suntem în pericol să începem să mijlocim din compasiune faţă de aceia pe care Dumnezeu îi ridică treptat la o sferă total diferită, ca urmare a rugăciunilor noastre. Oricând încetăm să ne mai identificăm cu interesul lui Dumnezeu faţă de alţii, lăsându-ne prinși de compasiune faţă de ei, legătura noastră vitală cu Dumnezeu a dispărut; am pus în calea ei compasiunea şi grija noastră faţă de ei, şi acest lucru este un reproş deliberat adus Domnului.

Este imposibil să mijlocim în mod vital dacă nu suntem cu totul siguri de Dumnezeu; compasiunea şi prejudecăţile personale sunt cel mai în măsură să distrugă relaţia noastră cu Dumnezeu. Identificarea cu Dumnezeu este cheia mijlocirii; ori de câte ori încetăm să ne mai identificăm cu Dumnezeu, aceasta se datorează compasiunii pentru alţii, nu păcatului. Chiar dacă păcatul poate nu va împiedica relaţia noastră cu Dumnezeu, compasiunea însă o va face cu siguranţă, acea compasiune faţă de noi înşine sau faţă de alţii care ne face să spunem: “Nu voi lăsa să se întâmple acel lucru”. Imediat ce spunem aceasta, am pierdut legătura vitală cu Dumnezeu.

Mijlocirea nu-ţi lasă nici timp şi nici dorinţa de a te ruga pentru propriul tău „eu dulce şi trist”. Gândul la tine însuţi nu mai trebuie alungat, pentru că el nu este prezent. ca să poată fi alungat; te-ai identificat complet şi total cu interesul lui Dumnezeu pentru viaţa altora. Discernământul este pentru a auzi chemarea lui Dumnezeu la mijlocire, nu pentru a găsi greşeli în alţii.

Oswald CHAMBERS

Închinare în faţa lucrării

împreună lucrători cu Dumnezeu.”

1 Corinteni 3:9

Fereşte-te de orice lucrare pentru Dumnezeu care te poate face să nu te mai concentrezi asupra persoanei Lui. Foarte mulţi lucrători creştini se închină lucrării lor. Singura grijă a unui lucrător ar trebui să fie concentrarea asupra Lui Dumnezeu; aceasta înseamnă că toate celelalte laturi ale vieţii – cea mentală, morală sau spirituală – sunt libere, având libertatea pe care o are un copil – un copil care se închină, nu un copil neascultător.

Un lucrător care nu are aceasta notă solemnă şi dominantă a concentrării asupra Lui Dumnezeu poate ajunge să fie copleşit de munca lui: nu mai există nici o parte a trupului, a minţii sau a spiritului său care să fie liberă, de aceea el este epuizat şi zdrobit. Nu are nici o libertate, nici o plăcere în viaţă; nervii, mintea şi inima îi sunt atâi de apăsate, încât binecuvântările Lui Dumnezeu nu pot fi asupra lui. Dar şi cealaltă latură este la fel de adevărată – o dată ce ne concentrăm asupra Lui Dumnezeu, toate aspectele vieţii noastre sunt libere şi se află sub o singură stăpânire: a Lui Dumnezeu.

Responsabilitatea pentru lucrare nu este a ta; singura responsabilitate pe care o ai este să rămâi într-o legătură vie şi constantă cu Dumnezeu şi să ai grijă să nu laşi nimic care să te împiedice să lucrezi împreună cu El. Libertatea care vine după sfinţire este libertatea unui copil; lucrurile care obişnuiau să-ţi ţină viaţa ţintuită au dispărut. Dar ai grijă să nu uiţi că ai fost eliberat cu un singur scop: să-I fii devotat în mod absolut Celui cu care lucrezi.N-avem nici un drept să hotărâm unde-ar trebui să fim puşi sau să avem idei preconcepute despre lucrul pentru care ne pregăteşte Dumnezeu. El este Cel care face totul şi, oriunde ne-ar pune, dorinţa noastră supremă trebuie să fie aceea de a-I fi cu totul devotaţi în acea lucrare. “Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.

Oswald Chambers

Mă cunoaşte El?

..El cheamă… pe nume. Ioan 10:3

Când L-am înţeles greşit (Ioan 20:11-18)? E posibil să cunosc totul despre doctrină şi, totuşi, să nu-L cunosc pe Isus. Sufletul este în pericol atunci când cunoaşterea doctrinei întrece legătura strânsă cu Isus. De ce plângea Maria? Doctrina nu însemna pentru Maria mai mult decât iarba de sub picioare. Orice fariseu ar fi putut râde de ea din punct de vedere doctrinar, dar un lucru de care n-ar fi putut râde era acela că Isus a scos din ca şapte demoni: totuşi, binecuvântările Lui nu valorau nimic pentru ea în comparaţie cu El însuşi. Maria “a văzut pe Isus stând acolo în picioare: dar nu ştia că este Isus…”. Însă imediat ce I-a auzit vocea. L-a recunoscut pe Cel care îi
vorbea. Ea s-a întors şi I-a zis: “Invăţătorule!”

Când am stăruit cu încăpăţânare în îndoielile mele (Ioan 20:24-29) M-am îndoit eu de ceva cu privire la Isus – poate o eperienţă pe care o mărturisesc alţii, dar pe care eu n-am avut-o? Ceilalţi ucenici i-au spus luiToma că L-au văzut pe Isus, dar Toma s-a îndoit – “Dacă nu voi vedea…. nu voi crede” (20:25). Toma avea nevoie de atingerea personală a lui Isus. Nu ştim când sau cum vine atingerea Lui, dar atunci când vine, este nespus de preţioasă. “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Când m-am lepădat de El într-un mod egoist (loan 21:15-17)? Petru s-a lepădat de Isus Cristos cu jurăminte şi blesteme (Matei 26:69-75) şi totuşi, după înviere Isus i s-a arătat lui Petru singur. El l-a reabilitat în mod personal, iar apoi l-a reabilitat în faţa celorlalţi. “Doamne, ştii că Te iubesc” (Ioan 21:17).Am eu o istorie personală cu Isus Cristos? Semnul adevărat al uceniciei este legătura strânsă cu El. O cunoaştere a lui Isus Cristos pe care nimic n-o poate zdruncina.

Oswald CHAMBERS

Fă-ţi obiceiul de a nu avea obiceiuri

„Căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori.”

2 Petru 1:8

Când începem să ne formăm un obicei, suntem conştienţi de el. Există momente când suntem conştienţi că devenim mai virtuoşi, mai răbdători, mai evlavioşi. Dar aceasta este numai o etapă; dacă ne oprim aici, vom căpăta mersul ţanţoş al unui îngâmfat spiritual.

Lucrul pe care trebuie să-l facem cu obiceiurile este să le lăsăm să se piardă în viaţa Domnului, până când fiecare dintre ele este practicat astfel, încât nu mai este un obicei conştient. Viaţa noastră spirituală se degradează continuu in introspecţie, pentru ca există unele calităţi pe care nu le-am adăugat încă la celelalte. În final, relaţia noastră cu Domnul trebuie să fie una în întregime simplă.

Dumnezeul tău poate fi micul tău obicei creştin: obiceiul de a te ruga la anumite ore sau obiceiul de a citi Biblia. Fii atent cum va tulbura Tatăl tău acele momente, dacă începi să te închini obiceiului în loc să te închini Celui pe care acesta îl simbolizează.

Nu pot face aceasta acum, deoarece mă rog; este ora mea cu Dumnezeu.” Nu, aceasta este ora ta cu obiceiul pe care-l ai. Există o calitate care-ţi lipseşte. Recunoaşte lipsa, iar apoi caută posibilitatea de a dobândi acea calitate.

Dragostea înseamnă că nu mai există nici un obicei vizibil, că ai ajuns în punctul în care obiceiurile tale s-au pierdut în Domnul si le practici fără să-ţi mai dai seama. Dacă eşti conştient de sfinţenia ta, atunci există anumite lucruri pe care îţi închipui că nu le poţi face. Există anumite relaţii în care tu eşti departe de a fi simplu. Aceasta înseamnă că mai trebuie adăugat ceva la viaţa ta.

Singura viaţă supra­naturală este viaţa pe care a trăit-o Domnul Isus şi El era într-o legătură strânsă cu Dumnezeu oriunde. Există vreun loc în care tu nu eşti într-o legătură strânsă cu Dumnezeu? Lasă-L pe Dumnezeu să intre în acel loc, indiferent prin ce metodă, până când creşti în El, şi viaţa ta se va transforma într-o viaţă simplă de copil.

Oswald Chambers