Statornicie pe cale

Vom evita căi străine de Scriptură
Convinși fiind că-n dezastru sfârșesc
Nu ne atrage contemporana cultură
Cu-a ei sfidare nebună și chip grotesc.

Vom sta pe fundamentul deja așezat
(E temelia ce nu se urnește)
Din ea nici o piatră nu s-a uzat
C-a fost clădită dumnezeiește.

Cuvântul ne-aduce totale convingeri
Din treaptă-n treaptă spre Rai să suim
În tot ce facem să fie distingeri
Între ce e lumesc și ce e sublim.

Valuri de tentații atacă mereu
Cum vom reuși să stăm în picioare?
Mergând cu Cel ce-a-nviat- pe traseu
Slujindu-L cu cea mai înaltă ardoare.

Ne-abatem din calea celor batjocoritori
Rugând Cerul să le schimbe purtarea
Și-n loc de zgură s-aibă sărbători
Să fie-n stare să-nvingă-ncercarea.

Purtați peste tot de vântul îndoielii?
Așa a fost odată, atrași de fantezii
Dar azi e-n noi un duh al îndrăznelii
De-a sta în Legământ în fiecare zi.

Nu pe nisip ne-am așezat locuința
Și nu ne bazăm pe-un ajutor omenesc
Cunoaștem calea și cunoaștem cerința
De-a accepta doar sprijin dumnezeiesc.

În lumea schimbărilor atât de frecvente
Al nostru Părinte e-același din veci
Să vină necazuri, să vină torente
Ne îndreptăm spre Țel pe sfinte poteci.

George Cornici

Ai Luminii fii…

Sunt născuți din Duh de Dumnezeu
Și resping a lumii ofertă
Călătoresc pe-ngustul traseu
Sosirea-n Paradis e certă.

Au lăsat în urmă trecutul
Cu tot ce-i trăgea la pământ
N-au mai vrut să-i domine lutul,
Au intrat într-un nou Legământ.

Ghidați fiind de Raza divină
Nu se mai duc în nopți de păcat
Ci stau cu Fiul la Cină
Căci El din neant i-a salvat.

S-au atașat de-al lor Mire
Convinși ca-nviat pentru ei
Și-acum la mulți dau de știre
Să nu creadă-n falși dumnezei.

Lumina, adânc, îi pătrunde
Cu-a ei caracter ceresc
Și traiul lor corespunde
Cu tot ce-i dumnezeiesc.

Nimic nu-i mai poate desparte
De dorul ce-l au pentru Rai
Ei știu că dincolo de moarte
Merg cei ce-L slujesc pe-Adonai.

Traseul e clar pentru dânșii
Dar cheamă și pe-alții la har
Putem să-i numim “neînvinșii”
Ei, zilnic, înalț-un altar.

Fii ai Luminii pe Terra
Și-n veci ai Luminii fii
Ei și-au schimbat maniera
Și pot spre Mesia sui.

George Cornici

„Te intalnesc la rugaciune?”

Text: Efeseni 6:10-20

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa..”. Efeseni 6:18

Cat de des stăm de vorbă cu Isus? Ne rugăm cu regularitate sau numai ocazional? Domnul nostru ne-a spus că trebuie „să ne rugăm şi să nu ne lăsăm” (Luca 18:1). Pavel a dat ecou aceluiaşi adevăr cand ne sfătuieşte: „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri” (Coloseni 4:2).
Se spune că primii creştini nu se întalneau fără să invoce binecuvantarea lui Dumnezeu, şi nu plecau fără să-I aducă mulţumiri. Ni se spune, de asemenea, că în evul mediu orice întamplare făcea ca imediat, toţi credincioşii, să se adune la rugăciune. Cand umbrele nopţii se risipeau şi răsăritul soarelui înviora lumea, cand clopotul anunţa moartea cuiva sau cand păsările migratoare anunţau schimbarea anotimpului, credincioşii îngenuncheau şi se rugau.

Sir Thomas Browne, autorul cărţii „Religio Medici” a făcut un legămant cu sine însuşi „să mă rog în toate locurile unde liniştea invită sufletul la meditaţie şi să nu fie stradă în oraşul meu unde să nu iau legătura cu Salvatorul”.
John Fletcher de Madeley din Anglia, avea obiceiul ca, de fiecare dată cand se întalnea cu un creştin, să nu-l lase fără să-l întrebe: „Prietene, te-am întalnit în rugăciune?” Acest salut neobişnuit îi aducea aminte persoanei că viaţa trebuie să fie o expresie a părtăşiei neantrerupte în rugăciune cu Dumnezeu. Dacă cineva te-ar saluta aşa neobişnuit ca John Fletcher, ce ai răspunde? Este viaţa ta caracterizată de legătura plină de bucurie cu Isus şi de stăruinţa neobosită în rugăciune?     – H.G.B.

Nu-i ceas mai sfant decat acela în care-s fraţii adunaţi
şi inimi langă inimi una în duh se roagă-ngenuncheaţi;
cand rugăciunea lor se-nalţă scăldată-n lacrimi prin Cristos,
îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri, pămantu-i sus iar ceru-i jos.
” Traian Dorz

Un creştin ce nu se roagă lui Cristos este un creştin neputincios

Painea zilnica

Te voi logodi

Privind spre-al Său popor odinioară
Ce n-asculta, umblând rătăcitor
Din dragoste El le vorbise iară
Și ia chemat la Sine cu mult dor.

Din totdeauna Dumnezeul veșnic
Cu toate că-I stăpân și Creator
E-atît de bun deși-i Atotputernic
Și-i plin de-ngădiunță, iubitor.

Prin Osea a început a spune
Cuvintele ce pân-acum rămân
”Al meu Bărbat” atuncea Îmi vei spune
Și nu-Mi vei zice iar ”al meu Stăpân”.

”În ziua-aceea” Domnul prevestește
Că va-ncheia din nou un legământ
Cu fiare, păsări, ni se profețește
Cu târâtoare de pe-ntreg pământ.

Căci Domnul are-un timp de îndurare
Chiar dacă tot pământu-i afectat
Și-a pregătit o zi pentru salvare
Și de răscumpărare din păcat.

De-aceea pentru-ntrega omenire
Fiinca-atât de mult El ne-a iubit
Pe Fiul Său din slavă și mărire
Pe-o cruce la Golgota L-a jertfit.

La cruce s-a semnat cu Sfântul sânge
Pentru oricine de pe-acest pământ
Care dorește, crede și se frânge
Să poată fi salvat prin legământ.

Un legământ ce-i pentru totdeauna
Și profeția vine să-ntărească
Căci Domnul vrea cu noi să fie una
Dorind cu El ca să ne logodească.

”Te-oi logodi dar, prin neprihănire”
Cu haină albă fi-vei îmbrăcat
Cu fapte dovedind a ta sfințire
Și-al tău trecut pe veci va fi uitat.

”Te-oi logodi prin sfântă judecată”
Vei fi pe totdeauna diferit
Având mereu o minte luminată
Fiind mereu de mâna Lui umbrit.

”Te-oi logodi prin mare bunătate”
Să fii la fel și tu: bun și curat
Să poți ierta la alții câte toate
Știind ce mult ai fost și tu iertat.

”Te voi mai logodi prin îndurare”
Ca să nu uiți c-ai fost răscumpărat
Să ai mereu o fire-ndurătoare
Căci și de tine Domnul sa-ndurat.

”Te-oi logodi și prin credincioșie”
Când este greu și multe sunt pe dos
Să dai dovadă de credință vie
Căci Domnul totdeauna-i credincios.

Astfel precum un crin udat de rouă
Din nou vei înflori și vei renaște
Vei fi pentru etern Făptura Nouă
Și pe deplin pe Domnul vei cunoaște.

Daniel Hozan

Un singur Legământ

Un singur Legământ ne-asigură Cerul
Doar unul singur de păcat ne desparte
E cel care poate schimba caracterul
Care ne duce-n Slavă dincol’ de moarte.

L-am dobândit prin decizia luată
De-a părăsi grota nopții fără sfârșit
Când Lumina vieții a fost îmbrățișată
Cunoscându-L pe Fiul pe cruce jerrfit.

De tot ce-i nedumnezeiesc ne separă
Legându-ne plenar de tot ce e sfânt
În valea nevredniciei nu ne coboară,
Spre Cetatea eternă ne dă avânt.

Cu iubirea divină se-mpreunează
Dor de veșnicii să creeze în noi
Aduce îndemn de la Cel ce veghează
Să nu părăsim calea spre lumea de-apoi.

Un singur Legământ și-o singură credință
Colaborează să ieșim biruitori,
Să nu ne-mpotmolim în neputință
În luptele vieții să fim cutezători.

Asupra existenței orice s-ar abate
Mergem înainte cu pas constant
Chiar pustietate dac-am străbate
Prin Legământ ajungem la punctul culminant.

Rugăciuni înălțăm spre tronul de har
Ajutor să primim, necontenit, să-l păstrăm
Cunoaștem că e cel mai scump mărgăritar
Din el, zilnic, cu drag ne-nfruptăm.

George Cornici

O om

O om ce mergi pe drumul tău n-ainte
Cînd eu te chem, de ce nu vrei să stai?
De ce nu vrei pe plaiurile sfinte
Cu Mine fericire ca să ai?

Tu nu vezi că te-apropii de pierzare
Prin viața care-o duci azi pe pămînt?
De ce nu vrei a harului iertare,
Să scapi și tu din veșnicul mormînt?

Privește-o clipă-n Golgota la Mine
Și vei vedea ce jertfă am adus,
Ființa Mea am dat-o pentru tine
Să poți intra și tu în ceruri sus.

În jurul tău e tot deșertăciune
Satana ce răcnește ca un leu,
Întoarcete din căile nebune
Și vino azi și tu la sînul Meu.

A Mele brațe azi însîngerate
Te pot salva din plînsul cel amar,
Prin crucea Mea poți trece peste moarte
Și poți fi mîntuit prin al Meu har.

O omule ce n-ai voință-n Tine
Să părăsești azi turma lui satan,
Ca mîine vei dori să vii la Mine
Dar n-ai să scapi de șarpele viclean.

Cu lacrimi eu te chem cît încă se mai poate
O omule pribeag pe-acest pămînt,
De vrei adevărata libertate
Primește chiar acum al Meu cuvînt.

O omule zdrobit fără putere
Trezește-te din somnul tău cel greu,
Să te ridici din marea ta cădere
La ușa ta aștept de ani mereu.

O vino la Golgota cu căință
Îngenunchiat la crucea Mea acum,
Adu la Mine-ntreaga ta ființă
Și vino pe al jertfei Mele drum.

Eu te primesc și-ți iert trecutul care
Te-a întinat în viață pe pămînt,
Te pot salva chiar azi de la pierzare
Și vreau să fac cu tine legămînt.

Cu sfinții Mei te duc în fericire
Acolo sus în veșnicul senin,
O omule primește-a Mea iubire
Și pacea Mea și harul Meu deplin.

Pop Alexandru 

El se ivește ca zorile dimineții…

Referințe
Voi pleca, Mă voi întoarce în locuința Mea,
până când vor mărturisi că sunt vinovați și vor căuta Fața Mea.
Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.
Osea 5:15

Veniți să căutăm pe Domnul,
popor din noul legământ;
să ne oprim, să lăsăm drumul
ce pașii ni i-a abătut!

Aceasta-i sfânta Lui chemare:
Deși vă cunosc răutatea,
n-am obosit s-ofer iertare,
gustați-Mi astăzi bunătatea!

Ca zorile voi apărea
în noaptea neîmplinirii voastre,
ca ploaia lină primăvara-i
prezența Mea în inimi caste.

La pășuni verzi, înspre odihnă
v-aș duce de M-ați asculta;
pentru vecii nicio lighioană
nu v-ar smulge din mâna Mea!

Dar dacă voi fugiți din staul
când vă îmbie pofta firii
și chiar când Eu vin și vă caut,
respingeți șoaptele iubirii,

nu voi muta din loc prăpastia,
vă las s-ajungeți până-n hău.
Acolo jos vă veți convinge
că vă vreau bine și nu rău.

Veți înțelege-n suferință
că fără Mine pribegiți;
o, cum v-aș dărui credință,
de v-ați dori să biruiți! …
*
Să-necepem azi o separare
de tot ce-i carne și lumesc,
să cercetăm cu-nfiorare:
în noi, ce doruri biruiesc?

Doar credincioși în lucruri mici
vom crește înspre cele mari.
Doar prin Hristos, încă de-aici,
ne-om bucura cândva de Rai!

Calvarul

S-a-nfiorat Calvaru-n tânguire
La sunetul sinistru de ciocane,
La-a lui Israel strâmbă cârmuire
Şi la cruzimea gărzilor romane.

Din temelii s-a clătinat Calvarul …
Cât ar fi vrut de lume să se-ascundă
Când hainele i-au împărţit cu zarul
Şi L-au hulit … cu ură furibundă!

Trei ceasuri a rămas Calvaru-n beznă
Căci astrele n-ar fi putut să vadă
A Ziditorului cumplită caznă,
Ocara grea şi-a fraţilor tăgadă.

Jelind cu neputinţă lângă cruce
Sărmana mamă-n sfâşiere plânge;
Morminte, stânci aveau să se despice …
Era putere în divinul sânge!

Ce pace-n ochii blânzi şi câtă milă
Avea El, Mielul mut urcat pe-altar!
Acolo, la Calvar, pe-acea movilă
Dreptarul Legii era-nvins de Har!

Păcate, vină ne-a iertat la cruce
Şi calea ne-a deschis spre Cel Preasfânt,
De-atunci Calvarul e loc de răscruce,
Acolo-ncepe Noul Legământ.

Olivia Pocol

Tu ai ultimul cuvânt

O, Doamne, ce urgie nedorită
S-a răspândit deodată pe pământ:
E omenirea-ntreagă uluită
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Un virus mic a căpătat putere
Ca să coboare oameni în mormânt.
Între savanți și doctori e tăcere
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Se sting oameni de rând, se sting și lideri
Căci viața noastră-i doar o frunză-n vânt.
Ne credem sănătoși, puternici, liberi
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Au zis prea mulți, prea multe pân-acuma
Și-au ignorat Cuvântul Tău cel Sfânt,
Azi, gura tuturor le-a ‘nchis-o ciuma
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Ne-ai spus să ne oprim, să luăm aminte
Căci Tu ești Domn în Cer și pe pământ,
Să punem preț pe lucrurile sfinte,
Să știm că Tu, ai ultimul cuvânt.

Acum sunt teatre, stadioane goale,
Spectacole, distracții nu mai sunt;
Înghesuiți stau numai în spitale
Și totuși, Tu ai ultimul cuvânt.

Și-acum, în timpu-acesta de-ncercare,
M-aplec în fața Tronului Tău Sfânt,
Cerându-Ți a Ta milă și-ndurare,
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Oprește Tată bun, Te rog, urgia
Ce-a coborât atâția în mormânt,
Deși planeta-Ți merită mânia
Dar Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Pe Golgota-n dureri usturătoare,
Muri pe-o cruce Mesia cel Sfânt.
Prin jertfa Lui și-acum avem salvare,
Căci Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Te rog în numele jerfirii Sfinte:
Oprește pandemia pe pământ!
Noi n-avem nici un merit drag Părinte
Dar Doamne, Tu ai ultimul cuvânt.

Ajută-ne pe toți câți ne vei ține,
Să ne-înnoim al nostru legământ,
Nicicând să nu ne depărtăm de Tine;
O, Doamne, -n veci ai ultimul cuvânt!

Daniel Hozan 

Ce-i viața ta?

Ce-i viața ta pe-acest pământ?
O lungă alergare…
Dar trist… la margini de mormânt,
Observi că goană după vânt
E tot ce-ai strâns pe-acest pământ,
Și n-au nici o valoare.

Ce-i viața ta? … Te-ai întrebat
Ce rost ai tu pe lume?
În timpu-acesta limitat
De ce ți-a fost și ți-este dat
(Chiar dacă tu n-ai întrebat)
O viață, trup și-un nume?

Ce-i viața? Care-i rostul ei?
Și cine-l înțelege?
E numai să mănânci, să bei?
Sau, doar să strângi fără temei
De parcă totu-ai vrea să iei
Cu tine unde-i merge?

Dar viața ta… impropriu zis,
Căci nu îți aparține,
E mult mai mult decât un vis:
Demult, cândva, în Paradis,
Stăpânul Vieții a decis
Acest timp pentru tine.

Să ai și tu pe-acest pământ
Un timp de pregătire,
Căci Viața este darul Sfânt
Ce nu sfârșește la mormânt
Ci într-un Nou Așezământ,
Există-n nemurire.

Trăim și-aici… și-n veșnicii,
Trăi-vom totdeauna,
Dar, după ce vom adormi,
Va fi a Judecății zi,
Destinele s-or împărți
Din Iad sau Rai, doar una.

Iar dacă vrem ca-n Paradis,
Destinul să ne fie,
Să-L acceptăm pe-Acel ce-a zis:
“Calea sunt Eu!” precum e scris,
“Sunt Pâinea Vieții” a mai zis
Și “ Eu dau apă vie!”

Deci Tatăl, Dumnezeu ne-a dat
Un timp de pocăință…
Prin Fiul Său crucificat
Ca Jertfă pentru-al nost’ păcat,
Oricine-ai fi, poți fi salvat,
De-L cauți cu credință.

Iar El, Cuvântul întrupat
Și Mielul fără pată,
Deși la Tatăl S-a’nălțat,
El e prezent neîncetat
Când pe genunchi e căutat
De-o inimă predată.

De-aceea, timpul de acum,
Să-l prețuim cu toții,
Să nu dăm aurul pe scrum,
C-un foc arzând nu doar cu fum,
Să mergem cu Isus pe drum
Până în clipa morții.

Ce-i viața ta? … E-un legământ
Făcut pe totdeauna
Cu orice zi pe-acest pământ,
Trăind spre slava Celui Sfânt,
Tu vei primi după mormânt
Din mâna Lui, cununa.

Daniel Hozan