Când se va sfârsi aceasta lume trecatoare

Când se va sfârsi aceasta lume trecatoare,
Când soarele stralucitor va apune,
Când vom sta cu Hristos în glorie
Privind la povestea terminata a vietii,
Atunci, Doamne, voi cunoaste întru totul,
Abia atunci, cât de mult Îti datorez.

Când îi voi auzi pe cei rai
Cazând pe stânci si dealuri,
Când îi voi vedea pornind si sfârsind
În mijlocul iazului de foc,
Atunci, Doamne, voi cunoaste întru totul,
Abia atunci, cât de mult Îti datorez.

Când voi sta în fata tronului
Îmbracat într-o frumusete care nu e a mea
Când Te voi vedea asa cum Esti
Te voi iubi cu o inima fara pacat,
Atunci, Doamne, voi cunoaste întru totul,
Abia atunci, cât de mult Îti datorez.

Când voi auzi laudele cerului
Puternice pentru urechea mea ca niste tunete,
Puternice ca vuiet de multe ape,
Dulci ca glasul melodioasei harfe,
Atunci, Doamne, voi cunoaste întru totul,
Abia atunci, cât de mult Îti datorez.

Chiar pe pamânt, ca printr-un geam
Întunecat, lasa gloria Ta sa treaca,
Fa iertarea sa para atât de dulce
Fa ca ajutorul Duhului Tau sa fie atât de potrivit;
Chiar pe pamânt, Doamne, fa sa cunosc
Ceva din cât de mult Îti datorez.

Ales nu pentru vreo bunatate gasita în mine,
Trezit sa pot fugi de mânie,
Ascuns în coasta Mântuitorului,
Prin Duhul, sfintit,
Învata-ma, Doamne, pe pamânt sa arat
Prin dragostea mea, cât de mult Îti datorez!

Adesea umblu sub acest nor
Întunecat ca giulgiul negru al miezului de noapte;
Dar, când frica e la zenit,
Isus vine si totul e lumina
Binecuvântat Isus! Te rog ajuta-ma sa arat
Sfintilor ce au îndoieli, cât de mult Îti datorez.

Când pasesc pe carari înflorite,
Adesea sunt prins captiv de pacat;
Adeseori cad – dar ma ridic din nou –
Duhul vine – ispititorul fuge;
Binecuvântat Duh! Te rog ajuta-ma sa arat
Pacatosilor obositi, cât de mult Îti datorez.

Adesea noptile pline de tristeti domnesc –
Cu plâns, boala, suspine, dureri;
Dar o noapte doar arde mânia Ta –
Iar dimineata vine si se întoarce bucuria;
Dumnezeu al mângâierii! Te rog ajuta-ma sa arat
Saracilor Tai, cât de mult Îti datorez.

Robert Murray M’Cheyne

Alchimie cerească

“… Întristarea voastră se va preface în bucurie.” (Ioan 16.20)

Întristarea care avea să vină peste ucenici era dată de moartea învăţătorului lor, dar această întristare a fost curând schimbată în bucurie, când El a înviat dintre cei morţi şi S-a arătat în mijlocul lor. Toate întristările sfinţilor vor fi tot aşa schimbate, chiar acelea care par să fie o pricină de amărăciune pentru totdeauna.

Cu cât întristarea va fi mai mare, cu atât şi bucuria va fi mai mare. O îngrămădire de necazuri pot să ajungă, prin puterea lui Dumnezeu, pricina cântărilor noastre de bucurie. Bucuria noastră va fi cu atât mai dulce cu cât durerea va fi fost mai mare. Cu cât balanţa se va lăsa mai jos în partea stângă cu atât mai mult se va ridica mai sus în partea dreaptă; şi strălucirea diamantului va fi cu atât mai vie, cu cât rama lui va fi de culoare mai închisă. Tot astfel amintirea relelor noastre şi a necazurilor noastre din trecut, va da o dulceaţă mai mare bucuriilor care vor urma.

Suflete al meu, bucură-te deci şi veseleşte-te mai dinainte! Tu ai să fii în curând tot atât de fericit pe cât ai fost de întristat. Domnul Isus îmi spune că tristeţea mea se va schimba în bucurie. Eu nu văd cum se va face acest lucru, dar El îmi spune că se va face şi încep deja să cânt dinainte tocmai pentru această pricină. Apăsarea duhului meu nu va fi de lungă durată şi în curând voi face parte din ceata veselă care cântă zi şi noapte laudele Domnului. Eu vreau să-mi unesc glasul meu cu al lor, ca să cânt îndurarea care m-a scos din adânca mea întristare.

Charles Spurgeon